De a acţiona în numele Moldovei (Partea II)
15-04-2016, 14:02. Разместил: redactor
Stilul politic a PCRM
Dar anume nouă nu ne-a fost teamă să întoarcem Moldova cu faţa spre viitor, să-i demonstrăm necesitatea soluţionării unor probleme inimaginabil de grele, dar cît se poate de actuale. Anume noi am adus în politica moldovenească factorul timpului viitor, factorul iniţiativei de stat, al oportunităţii de proiectare. Şi am făcut-o chiar fiind criticaţi în mod necruţător pentru acest spirit de creativitate, pentru diferitele strategii şi planuri pe care le propuneam societăţii. Dar, fiţi de acord, în majoritatea cazurilor, ca alternativă le serveau nu alte planuri, mai chibzuite şi mai echilibrate, ci o totală capitulare intelectuală în faţa viitorului, o pustietate creatoare şi ideologică. Adică, anume ceea ce avem în ţară în perioada de la 2009 încoace.
Acest stil politic a făcut să ni se alăture pentru totdeauna imaginea de partid cu iniţiativă, orientat spre perspective, care, spre deosebire de alte partide, e capabil să vadă scopurile şi esenţa dezvoltării de stat şi sociale. În opinia mea, această capacitate de proiectare a viziunii politice a devenit, pare-se, unul din cele mai serioase însemne de recunoaştere a partidului nostru. În acest sens, respectiva capacitate a devenit mai importantă şi mai recunoscută decît culoarea drapelului nostru politic şi însăşi denumirea organizaţiei noastre. Această particularitate a fost şi rămîne a fi cea mai principială deosebire a noastră de toate celelalte organizaţii politice, care au existat şi există doar în numele zilei de astăzi sau cu înduioşare îşi văd idealui lor în România europeană.
Sunt convins că anume tendinţa Partidului Comuniştilor de a trăi, a acţiona, a munci în numele viitorului Moldovei rămîne şi astăzi principalul motiv al încrederii sociale în organizaţia noastră politică. Oricît de mult ne-ar critica oponenţii noştri, oricît ne-am critica noi înşine pe noi, însă numai respectiva abordare ne-a permis nu pur şi simplu să promovăm insistent o politică socială, ci şi să efectuăm reforme care păreau imposibile pentru ţara noastră săracă, lipsită de resurse.
Eu am în vedere şi decizia noastră — fără precedent în acel moment — de a întoarce pe etape depunerile bancare ale populaţiei, de a reforma ştiinţa, de a modifica legislaţia în sfera tehnologiilor informaţionale, de a realiza în mod de sine stătător serioase proiecte de infrastructură, cum ar fi construirea unui port pe Dunăre sau gazificarea totală a ţării. Eu am în vedere şi capacitatea noastră, chiar şi în condiţiile actualei opoziţii, nu doar să critice guvernarea, ci şi să lanseze inițiative curajoase şi optimiste.
Fie că place cuiva, fie că nu place, dar pentru societate noi suntem acum nu pur şi simplu Partidul Comuniştilor. Acum, instinctiv, noi în primul rînd ne asociem cu un partid care trăieşte cu interesele de perspectivă, de lungă durată, strategice ale societăţii.
O asemenea amplasare în timp a accentelor şi priorităţilor, dacă doriţi, în mod
automat ne transformă într-un patrtid care, în primul rînd, se gîndeşte la cei
mici şi slabi, precum şi la cei care, mai devreme sau mai tîrziu, nu se vor
putea proteja pe deplin şi din toate punctele de vedere în mod de sine
stătător. Îi am în vedere pe copii, tineretul, pensionarii, invalizii. Anume
această logică bazată pe o perspectivă naţională de lungă dutrată într-adevăr
face ca partidul nostru să fie considerat un partid al echităţii sociale,
orientat la investiţii sociale, la proiectarea unor efecte sociale pozitive,
care vor deveni evidente odată cu trecerea timpului. Anume această logică, în
pofida realităţii apăsătoare şi lipsite de perspectivă, care a cuprins
majoritatea cetăţenilor ţării, ne impune să fim un Partid al Statalităţii
Moldoveneşti.
Şi acum, cînd în politica moldovenească s-a statornicit o abordare absolut contrară, care exclude de pe ordinea de zi a conducerii statului toate formele timpului viitor, noi vedem că asta conduce doar la un efect negativ. Şi nici un fel de granturi, credite, nici un fel de injectări financiare de proporţii nu vor putea schimba situaţia în bine.
În felul acesta, noi, comuniştii, am reuşit să demonstrăm şi poporului Moldovei, şi opiniei publice de peste hotare că în ţară poate fi făcută ordine, dacă la conducerea ei se află o echipă de profesionişti cu spirit patriotic, o echipă care e de sine stătătoare în acţiunile sale şi care în tot ceea ce face se conduce de interesele societăţii şi ale statului. Totodată, problemele ţării trebuie soluţionate în baza resurselor şi rezervelor interne, precum şi pe contul responsabilităţii conducerii. Exemplul de aflare la putere a PCRM demonstrează că efectuarea reformelor nu e neapărat să fie însoţită de scăderea nivelului şi de majorarea preţurilor. Că transformările şi abordările liberale, în condiţia unui control corespunzător din partea statului, pot fi şi leac, dar şi adevărată otravă, dacă statul se înlătură de la reglementarea în această sferă. Că PCRM poate nu numai să învingă la alegeri, ci şi cu succes să conducă statul şi societatea.
Noi — Partidul Statalităţii Moldoveneşti
Tovarăşi!
Victoria partidului nostru în februarie 2001 este prima experienţă de venire în Moldova la putere a unui partid cu mai mult decît o majoritate parlamentară. Dar aceasta a fost şi experienţa venirii la putere a unui partid care, cu condiţia chiar şi a unei încrederi aproape totale a populaţiei, nu şi-a permis ca puterea să fie absolutizată. În toţi aceşti ani, nu se ştie de ce, oponenţii noştri trec cu tăcerea respectivul fapt. Orice ar spune ei astăzi, cu toate scăpările noastre din vedere, totuşi, noi am demonstrat că am fost capabili nu numai să conducem ţara, ci şi să administrăm statul în mod eficient. Noi ne-am învăţat să dăm ascultare criticii, chiar şi unei critici nejustificate. A fost o perioadă în care, pentru întîia oară de la dobîndirea de către Moldova a independenţei, un partid politic n-a avut teama să-şi asume întreaga responsabilitate pentru conducerea ţării.
Respectiva experienţă atrage cu atît mai mult atenţia asupra sa, dacă e să ne amintim că, în toată perioada aflării noastre la putere, componenţa Guvernului a fost una nici pe departe omogenă din punct de vedere politic. Şi las’ să se găsească cineva dintre cei pe care-i promovam atunci la diferite posturi să spună că noi le-am fi cerut ca ei să intre în rîndurile partidului nostru.
Ce se întîmplă astăzi, cunoaşteţi bine cu toţii. Oamenii sunt cumpăraţi, intimidaţi, impuşi să fugă dintr-un partid în altul. Oare într-un asemenea mod se formează un partid? Oare aşa e posibil ca în aceste partide să se formeze o unitate ideologică? Bineînţeles că nu! Se duce o luptă primitivă pentru putere. De aceea, atunci cînd la putere vin aceste partide, ele nu sunt în stare să demonstreze nimic altceva decît acte de corupţie şi lipsa lor de valoare.
În toţi cei 8 ani şi jumătate, ne-am confruntat cu suficient de multe dificultăţi şi probleme. În acea perioadă de timp, pe întreg parcursul ei, am activat, cum se spune, pînă la limită. Concentrarea totală a puterilor în fiecare zi, chiar în fiecare oră, încordarea permanentă şi orientarea strictă spre realizarea sarcinilor propuse — iată regimul nostru de muncă.
Dar, pe lîngă problemele de dezvoltare internă a ţării, fără voia noastră, eram nevoiţi să opunem rezistenţă acelor forţe care doreau o revanşă. Asemenea forţe existau îndeajuns. Şi forţe interne, şi forţe externe. Externe — cele care au distrus Uniunea Sovietică şi credeau că le-au pus capăt şi comuniştilor, iar interni — cei care, timp de 10 ani după Declaraţia de Independenţă, au nimicit baza economiei socialiste, au furat proprietatea care aparţinea întregului popor moldovenesc, au declanşat un război fratricid pe Nistru, au divizat ţara, au crescut şi au educat naţionalişti şi unionişti.
Din ianuarie 2002 şi pînă la 28 aprilie, au avut loc proteste foarte bine organizate. Protestatarii în frunte cu Iurie Roşca ne înaintau nouă, care, de fapt, eram o putere nouă, cerinţe care trebuiau să fie îndeplinite de precedenta putere, parte a cărei erau şi ei înşişi. Dar noi ne dădeam perfect de bine seama că a construi o Moldovă nouă, modernă, este imposibil fără o înţelegere în societate. La rîndul ei, această armonie în societate putea fi realizată doar pe calea democratizării proceselor sociale, a deschiderii puterii. Şi noi am găsit în sine puteri ca să iniţiem un dialog cu opoziţia, să mergem la concesii neaşteptate chiar şi pentru opoziţie. Am reuşit să ne calmăm nervii şi emoţiile şi nu numai că nu am aplicat forţa, ci i-am oferit opoziţiei funcţii importante de control în stat.
În fond, acesta a fost primul examen la trăinicia politică a noii puteri. Acesta, se poate spune, a fost un document specific de studii politice superioare.
Standarde europene în interiorul Moldovei
Şi pînă la noi, şi după noi mulţi au declarat, dar anume partidul nostru a reuşit să realizeze un progres în societate în baza unor valori europene, uneori pricinuind pagubă (şi noi nu putem să nu recunoaştem acest lucru) propriilor noastre speranţe electorale. Astăzi poţi manifesta orice atitudine faţă de respectivul fapt: să huleşti, să nu recunoşti în mod făţiş, dar asta a fost de bună seamă prima experienţă de nepreţuit de statornicire a valorilor modernizării europene a Moldovei. Anume bazîndu-se pe această proprie experienţă — printre altele, marcată nu de jertfele opoziţiei, ci cucerită prin propria noastră muncă grea — comuniştii moldoveni au reuşit să demonstreze capacitatea lor de a conduce eficient statul.
Şi iarăşi pentru întîia oară în Moldova şi iarăşi de către noi, comuniştii, în calitate de prioritate a fost anunţată modernizarea europeană. Şi această alegere a fost făcută de noi foarte conştient şi nicidecum în opoziţie cu relaţiile moldo-ruse, care, la acel moment, de asemenea datorită comuniştilor, au devenit strategice. Anume noi am fost cei care au descifrat interpetarea termenului «integrare europeană» în folosul dezvoltării ţării noastre. Vă asigur, stimaţi tovarăşi, că, spre deosebire de actuala conducere, pentru noi integrarea europeană nu consta doar în cerşirea dreptului de a trece liber hotarele ţărilor europene.
Noi am formulat clar că pentru Moldova modernizarea europeană înseamnă, în primul rînd, afirmarea standardelor europene în interiorul Moldovei. Pentru noi, aceasta din capul locului a fost o problemă de politică internă. Şi asta pentru că noi înţelegeam şi înţelegem bine că Moldova cu adevărat va fi în Europa atunci cînd standardele de viaţă, de activitate, de drept, relaţia reciprocă dintre stat şi cetăţean nu se vor deosebi de normele europene.
Anume noi am fost şi continuăm să rămînem cei care au demonstrat că problema modernizării europene a ţării trebuie să fie examinată exclusiv în contextul unei Moldove unice reintegrate.
Respectivul vector a fost unul determinant atunci cînd puterea de la noi a propus pentru Moldova Pactul de stabilitate şi securitate. Cu privire la acest document, au fost multe opinii negative din partea comentatorilor politici angajaţi şi a diferiţilor experţi. Şi asta în situaţia în care, doar cîţiva ani mai tîrziu, aceeaşi comentatori, astăzi servind actualei puteri, propun nu altceva decît ideile fondate de noi încă în anul 2004.
Alegerile parlamentare din anul 2005 au fost, de fapt, un referendum privind încredinţarea anume partidului nostru a continuării reformelor începute. Nu a fost un lucru simplu. Majoritatea dintre dumneavoastră ţin minte. Alegătorul, în sfîrşit, a văzut o luminiţă la capătul tunelului, dar dorea ca şi el, şi familia lui să iasă cît mai degrabă din tunel şi să ajungă la această luminiţă. Iată cauza din care cerinţele şi pretenţiile faţă de noi erau mult mai acute decît la alegerile din 2001. Pentru noi, era un lucru clar. Şi noi eram dispuşi să mergem înainte.
Dar alegerile din 2005 au fost specifice şi printr-o nemaipomenită presiune asupra noastră atît din Est, cît şi din Vest.
Fără a intra în amănunte — de ele să se preocupe specialiştii în istorie — voi spune, totuşi, că principalul merit al PCRM în campania electorală din 2005 este faptul că în fruntea «revoluţiei oranj» din Chişinău ne-am aflat noi, partidul nostru. În pofida sondajelor socilogice cu bună ştiinţă falsificate (ca totdeauna), în pofida încercărilor făţişe de a destabiliza situaţia politică internă, am reuşit să ţinem piept loviturii, fapt prin care am cucerit sprijinul şi simpatiile alegătorilor.
Învingînd a doua oară la alegerile din 2005, noi am continuat reformele începute. Consolidarea structurilor de stat, experienţa acumulată, acţiunile de proporţii mai mari şi mai rezultative în direcţia estică şi europeană ne-au permis nu numai să stabilizăm situaţia pe planul dezvoltării social-economice, ci şi să procedăm la realizarea unor noi proiecte. Au fost elaborate şi a început implementarea unor planuri de dimensiune mare, cum ar fi «Satul Moldovenesc» şi «40 de oraşe». În mod deosebit vreau să accentuez că traducerea în fapt a acestor planuri se făcea în baza resurselor proprii. De acum în primii doi ani de implementare a programului «Satul Moldovenesc», viaţa în localităţile săteşti a pornit să se schimbe spre bine. În sate a apărut tehnică nouă, au început să fie sădite livezi şi vii, create cooperative agroindustriale, renovate obiecte de infrastructură, ceea ce îi însufleţea pe săteni, le îmbunătăţea calitatea vieţii.
Moldova a devenit un partener cu drepturi egale pe arena internaţională. Mai concretă şi de aceea mai eficientă a devenit munca noastră în ceea ce priveşte modernizarea europeană. Noi am reuşit să obţinem regimul de comerţ asimetric cu ţările Uniunii Europene, am procedat la soluţionarea problemei regimului fără vize pentru cetăţenii ţării. S-a îmbunătăţit considerabil stabilitatea financiară. E suficient să spunem că, în 2008, sistemul financiar al ţării s-a plasat pe locul al cinciliea în ratingul mondial privind stabilitatea.
Cu alte cuvinte, Moldova căpăta încredere în dezvoltarea de stat, situaţia se afla sub control şi era previzibilă. Anume în felul acesta s-au desfăşurat alegerile în Parlament din 5 aprilie 2009. Şi alegătorii din nou, de acum a treia oară, i-au acordat PCRM dreptul de a conduce ţara.
Cînd în ziua alegerilor, de acum noaptea, practic, era finalizată calcularea voturilor şi a devenit cunoscut faptul că noi vom deţine 61 de mandate şi continuă acumularea voturilor pentru al 62-lea mandat, într-o clipă s-au inclus forţele răului. Nu se ştie cu ce au cumpărat ori au speriat Comisia Electorală Centrală, dar, spre amiaza zilei de 6 aprilie, CEC de acum vorbea despre 60 de mandate, ca şi cum explicînd că aceasta e o cifră precizată. În aceeaşi zi, spre seară, în centrul Chişinăului au început să se adune la proteste fel de fel de tipi. Iar la 7 aprilie a fost întreprinsă o încercare de lovitură de stat.
Moldova astăzi
Desigur, această lovitură de stat n-a reuşit, chiar dacă pentru organizarea ei au fost aduse forţe speciale din România, iar toată acţiunea era condusă de un specialist cu experienţă, cetăţean al SUA. Mulţi, probabil, ţin minte că, în afară de Filat, Ghimpu, Urechean şi alte nulităţi locale, printre pogromişti au fost observaţi ambasadorul României în Moldova şi mulţi dintre cei care astăzi se află la putere.
Sunt sigur că va trece nu chiar atît de mult timp şi adevărul despre 7 aprilie va deveni cunoscut în totalitate. Va deveni cunoscut şi de ce a avut loc ceea ce a avut loc şi cine avea nevoie ca asta să se întîmple. Doar «răsturnătorii» aşa şi n-au obţinut atunci nimic. Guvernarea a rezistat.
Dar ce s-a întîmplat după aceea? Şi la ce au condus cele întîmplate? Ce se întîmplă astăzi?
Evenimentele din 7 aprilie 2009 au oprit ţara din urcuş! Cei care le-au organizat au urmărit anume acest scop. Ei nu doreau şi nu doresc — ceea ce urmează de atunci încoace pe parcursul a 7 ani ne-o confirmă — să vadă Moldova ţară dezvoltată, în realitate independentă şi politic, şi economic, care nu se înjoseşte cerşind pomeni în formă de granturi şi credite, care promovează o politică externă de sine stătătoare şi care în mod de sine stătător îşi alege partenerii săi de dezvoltare.
Nu! Ei au pus la cale această crimă împotriva întregii ţări, pentru ca şi în viitor Moldova să rămînă săracă, un teritoriu uitat de Dumnezeu, fără oameni, pustiită. Pentru ca Moldova să se tîrîie în genunchi la aşa-numiţii fraţi. De aceea nu este întîmplător faptul că pe parcursul celor şapte ani trecuţi de atunci evenimentele din 7 aprilie aşa şi nu au fost calificate din punct de vedere juridic. Iar urmărirea indiferentă, dar, posibil, şi favorizarea acelei nemaivăzute corupţii şi mafii care pătrunde în toate structurile societăţii, ce înseamnă? Iar sabatul unionist, participarea deschisă şi neruşinată a funcţionarilor de la putere, a deputaţilor din Parlament la acţiunile de nimicire a statalităţii Moldovei? Iar imixtiunea obraznică în conţinutul Constituiţiei? Ce înseamnă toate acestea? Şi cine va îndrăzni să nege faptul că nu e o continuare a planului al cărui început a fost pus la 7 aprilie 2009?
Iată răspunsul la întrebarea de ce noi, comuniştii, am fost înlăturaţi de la
putere, de ce le e frică de noi, de ce îi ademenesc pe cei instabili din punct
de vedere moral şi în Parlament, şi în teritoriu, cumpărîndu-i cu bani şi cu
funcţii.
Modificările absolut neaşteptate ale Constituţiei, numirea urgentă a datei alegerilor preşedintelui ţării, talmeş-balmeşul şi lipsa oricăror scopuri în activitatea Parlamentului şi a Guvernului — toate acestea sunt manifestarea unei isterii şi a unei panici printre cei care au uzurpat puterea în ţară pe parcursul ultimilor 7 ani.
Poporul Moldovei nu mai poate suporta acest dezmăţ. De aceea, ceasul cînd va veni răsplata este inevitabil.
Prieteni!
Întotdeauna e greu să apreciezi evenimente la care am fost martori noi înşine. Şi eu nu pur şi simplu aşa v-am vorbit astăzi despre unele fapte şi evenimente cu o vechime doar de cinci-zece ani. Aprecierea lor nu totdeauna este univocă, însă anume ea, precum şi comparaţia cu acel dezmăţ care se întîmplă astăzi, ne permite să vorbim despre faptul că mişcarea contemporană de stînga, al cărei exponent în Moldova este Partidul Comuniştilor, este una de perspectivă. Mai mult decît atît, eu consider că viitorul apropiat al Moldovei îi aparţine anume ei, acestei mişcări.
În mod cert, datorită respectivei experienţe, comuniştii moldoveni au reuşit să întreţină cu opoziţia un dialog calitativ, de pe poziţia valorilor europene. Noi am fost unica forţă politică ce nu s-a temut de experienţa altruismului politic. Aceasta a fost o perioadă cînd, în plan legislativ, opoziţiei i s-a încredinţat controlul asupra serviciilor speciale, a finanţelor publice, a Comisiei Electorale Centrale. Astăzi cineva încearcă să uite, însă anume acea perioada s-a remarcat printr-o susţinere parlamentară unanimă — subliniez, unanimă — a cursului de integrare europeană. Ceea ce, evident, mărturiseşte despre autoritatea în creştere a PCRM chiar şi în ochii celor mai înverşunaţi oponenţi.
Bineînţeles, sunt departe de gîndul de a idealiza toate acţiunile noastre în timpul aflării la guvernare. Totuşi, astăzi ne convingem de justeţea politicii alese atunci de partidul nostru.
Partidul nostru este unic! Unicitatea lui constă în faptul că la noi vin oameni nu numai atunci cînd ne aflăm la putere, ci şi atunci cînd şi nouă, şi lor ne este greu. Lor — pentru că viaţa nu-i deloc bună, nouă — pentru că nu totdeauna putem să-i ajutăm pe oameni cu ceva concret. Şi, totuşi, oamenii vin la noi. De ce?
Pentru că oamenii ţin minte şi au înţeles că doar comuniştii, aflîndu-se la guvernare, în mod real au grijă de oameni. Cuvintele «investiţii în om» sunt o lozincă absolut comunistă. Timp de 8 ani, ea permanent s-a completat cu un conţinut concret. Noi n-am ocolit pe nimeni cu atenţia şi sprijinul nostru: nici pe copii, nici pe pensionari, nici pe oamenii bolnavi, nici pe invalizi. Pe nimeni! Toţi se bucurau de susţinere din partea conducerii în măsura în care ne permitea situaţia economică. Dar principalul — noi le-am reîntors oamenilor încrederea în ziua de mîine.
Acel sistem de protecţie socială a cetăţenilor, pe care l-am creat cu atîtea dificultăţi, a fost distrus de noua guvernare doar peste doi ani. Ocrotirea sănătăţii, învăţămîntul aproape în totalitate au devenit accesibile doar cu plată, au urmat concedieri în masă, au fost închise şcoli, spitale, centre sociale. Cu toate acestea vă confruntaţi în oraşele şi satele dumneavoastră. Din nou apare problema achitării la timp a salariilor şi pensiilor.
Omul din nou a fost lăsat singur în faţa problemelor sale.
Tovarăşi!
Dumneavoastră de acum v-aţi convins că în raportul meu au răsunat puţine cifre. Şi asta nu pentru că nu am dispune de ele sau nu le-am cunoaşte. Pur şi simplu, în toţi cei 15 ani trecuţi, despre aceste cifre s-a vorbit amănunţit la diverse forumuri. Nu am vorbit nici despre evenimentele de după anul 2009, nici de cele 6 guverne, care au plecat de la conducere în mod ruşinos şi care au rămas în memoria cetăţenilor doar prin faptul că au furat un miliard şi că au corupt şi Parlamentul, şi mijloacele de informare în masă. Şi aşa mai departe. Volumul de informaţii acumulate este foarte mare. Noi în mod regulat o aducem la cunoştinţa activului de partid. În plus, şi ziarul «Comunistul» publică permanent materiale cu temele respective.
Într-o asemenea zi, consider că e mai important să atrag atenţia asupra partidului nostru ca forţa care a condus la victoriile din 2001 şin 2005, ba chiar şi în 2009. Cu atît mai mult că astăzi mulţi scriu şi vorbesc că PCRM, chipurile, e în declin, că noi nu ne dezvoltăm, că oamenii pleacă din partid. Şi aceste vorbe se tot înteţesc. Pentru noi, este clar de ce se întîmplă asta. Pentru că a fost numită data ordinarelor alegeri prezidenţiale. Fie că asta s-a făcut cu încălcări grosolane ale Constituţiei, comise de înşişi membrii Curţii Constituţionale. Şi, bineînţeles, ei tind să le insufle alegătorilor că noi nu vom avea nici o şansă de cîştig, de aceea nici nu face să-şi dea voturile pentru comunişti.
Mai concret despre alegeri vom vorbi mai tîrziu. Cît priveşte consolidarea partidului, a structurilor lui, pregătirea comuniştilor pentru bătăliile ce ne aşteaptă — de acestea trebuie să ne preocupăm în permanenţă. Cu atît mai mult cu cît în cei 15 ani am acumulat o experienţă colosală — avem ce să ne amintim şi în baza la ce să învăţăm.
(Sfîrșitul în partea 3)
Вернуться назад