Cine are nevoie de ei?

Într-adevăr, cam demultişor nu am auzit despre acest înflăcărat luptător pentru drepturile oamenilor muncii. Pare-se, chiar din momentul cînd platforma civică DA s-a transformat în formaţiune politică.

Şi unde s-a pierdut tot timpul acesta fidelul cirac al criminalilor fugari Victor şi Viorel Ţopa?

Piarul în politică este o chestie extrem de importantă. Cu cît mai des apari în mass-media, cu atît e mai ridicat e ratingul tău, chiar dacă în emisiunile televizate sau în paginile de ziar spui nişte prostii. Cît priveşte piarul domnului Năstase, în ultimul timp, a cam slăbit în tensiune. Şi poporul a început să-l uite. Şi după merit: să ştie, altă dată să nu arunce cuvinte de ocară asupra jurnaliştilor, adică, asupra celor care îi şi fac piar.

Şi, la urma urmelor, dacă mass-media ignorează discursurile tale naive, apucă-te, omule, şi fă altceva — ceva ce ar trezi interesul jurnaliştilor şi i-ar face să vorbească despre tine. Inventează ceva credibil! Dar cît priveşte imaginaţia, se vede că domnul Năstase n-o prea are, de aceea a hotărît s-o apuce pe calea de acum uitatului activist al PPCD, Vlad Cubreacov, care, chipurile, a fost furat şi ţinut în beciurile lor de către transnistrieni. Iar după aceea, brusc, ei l-au eliberat fără de nici un fel de condiţii şi l-au trimis frumuşel acasă.

Andrei Năstase a ales o altă variantă: el a început să afirme că zilnic este urmărit de o maşină cu numere din Transnistria, că telefoanele lui sunt clandestin ascultate, poşta electronică — spartă, iar pe lîngă toate, şi casa lui e supravegheată de cineva. Iar familia lui a fost într-atît de tare băgată în spaimă, încît el s-a văzut nevoit s-o trimită în Germania. A făcut-o, se vede, pentru ca, acolo, să se afle în paza lui Viorel Ţopa.

Andrei Năstase a declarat că, în Republica Moldova, nimeni dintre cei care au decis să urce pe baricada dreptăţii şi adevărului nu se simt în siguranţă. Ce frumuseţe de patetism, domnilor! Din punctul de vedere al psihiatriei, asta se numeşte «importanţă aparentă» şi serveşte drept un semn incontestabil al unor dereglări de alt gen.

 În respectiva situaţie, scoate din sărite faptul că aceste cuvinte le spune tocmai un om fără demnitate şi onoare, care în permanenţă minte şi recurge la fel de fel de şiretlicrui. Care e frecvent în societatea unor elemente criminale şi, sprijinindu-se pe acestea, se avîntă la putere, fără să-l repugne ceva.