Alternativă pentru Europa
29-07-2016, 14:40. Разместил: redactor
Începînd cu anul 2005, activiştii şi membrii partidelor de stînga, de asemenea, membrii mişcărilor civice din toată Europa şi nu doar, se adună împreună pentru a participa la lucrările şcolii de vară organizate de Partidul Stîngii Europene (PSE).
Forumul durează patru zile. În tot acest timp, reprezentanţii PSE abordează probleme de ordin economic, social şi politic.
În acest an, şcoala de vară a PSE şi-a deschis uşile pe 20 iulie. Evenimentul s-a desfăşurat în comuna italiană ospitalieră Chianciano Terme din regiunea Toscana, provincia Siena. Forumul a întrunit peste 260 de delegaţi din Italia, Spania, Germania, Finlanda, Portugalia, Irlanda, Cipru, Danemarca, Grecia, Franţa, Belgia, Slovenia, Moldova, Belarus, Cehia, Letonia şi Brazilia.
Stînga cere schimbări
Şcoala de vară a demarat cu un seminar dedicat analizei situaţiei în Europa după Brexit. În opinia participanţilor şcolii de vară, decizia britanicilor a demonstrat pe cît de neaprobatoare este atitudinea cetăţenilor faţă de politica UE. Totodată, delegaţii la forum consideră că va fi nevoie de ceva mai mult timp pentru a înţelege şi conştientiza rezultatele reale ale ieşirii Marii Britanii din UE.
În următoarele trei zile, participanţii la lucrările şcolii de vară au discutat pe marginea gama diversă din spectrul problemelor actuale ce vizează Uniunea Europeană şi viitorul acesteia. În mod special, delegaţii au discutat despre aspectele integrării europene, migraţie, extinderea NATO, activizarea forţelor radicale de dreapta şi naţionaliste, au abordat chestiuni legate de drepturile omului, probleme social-economice ş.a.m.d.
Delegaţii au remarcat în discursurile lor că, astăzi, Uniunea Europeană este îmbibată cu tot felul de conflicte şi inegalităţi, milioane de oameni devin martori ai felului în care fascismul ridică din nou capul, cum se activizează forţele radicale de dreapta, felul în care rasismul capătă amploare.
Europa se sufocă în toate aceste probleme. În opinia PSE, anume din acest considerent, stînga are nevoie ca o gură de aer proaspăt — pentru a nu pierde conştiinţa şi simţul realităţii, ci să continue lupta — să promoveze cît mai activ propria alternativă. În acelaşi timp, aşa cum au subliniat raportorii, evenimentele ce au loc în Europa au demonstrat societăţii că este nevoie de o altă lume, şi această lume este posibilă. Iar pentru asta, în opinia lor, este necesar de a schimba însăşi societatea pentru ca, în consecinţă, să fie schimbată Europa în întregime.
Cei roşii sunt în oraş
Tradiţional, la lucrările Şcolii de vară a Partidului Stîngii Europene participă şi delegaţia Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. De regulă, aceasta este cea mai tînără şi mai numeroasă delegaţie a tuturor şcolilor de vară ale PSE. În acest an, delegaţia a fost condusă de şefa fracţiunii parlamentare a PCRM în Parlament, Ina Şupac.
În cadrul seminarului «Politica Uniunii Europene în raport cu vecinii şi politica expansionistă a NATO», Ina Şupac a prezentat un raport, în care a relatat despre situaţia politică şi economică din ţara noastră. Parlamentara a informat delegaţii la şcoala de vară şi despre schimbările legate de alegerea directă a preşedintelui ţării, scrutin care se va desfăşura în toamna acestui an. Detaliat, Ina Şupac s-a oprit la istoria legată de jaful secolului, ea a vorbit despre felul în care a fost lichidată cea mai importantă bancă din Moldova.
Este de remarcat faptul că în timpul prezentării raportului despre situaţia din Moldova, sala era plină. După ce au ascultat raportul, participanţii şcolii de vară au dat de înţeles că ei urmăresc atent evoluţia evenimentelor din Republica Moldova şi cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă ţara. Deja după încheierea seminarului, reprezentanţii din diferite delegaţii şi-au exprimat susţinerea pentru Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.
De asemenea, delegaţia PCRM a avut cîteva întrevederi cu reprezentanţii Partidului Stîngii Europene. Delegaţii s-au întîlnit cu preşedintele PSE, conducătorul Partidului Comunist din Franţa, Pierre Laurent. El a fost fascinat de faptul că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este reprezentat nu doar de tineri, ci de tineret care participă activ în viaţa ţării lor şi promovează curajos ideea comunistă.
O altă întrevedere, care s-a desfăşurat într-o
atmosferă prietenoasă, a avut loc cu vicepreşedintele PSE, membru al
Comitetului Executiv al partidului spaniol Izquierda Unida (Stînga Unită) Maite
Mola şi deputatul Parlamentului
European din partea «Blocului stîngii» portughez, vicepreşedintele PSE — Marisa
Matias. Este de remarcat faptul că, în acest an, Marisa Matias a participat în
cadrul alegerilor prezidenţiale din Portugalia.
Acumulînd peste 10% din voturile alegătorilor, ea a încăput în topul primilor trei lideri ai cursei prezidenţiale. În cadrul întîlnirii cu delegaţia moldovenească din partea PCRM, Marisa Matias a declarat că forţele de stînga trebuie să educe spiritul luptei şi mai trebuie să promoveze un punct de vedere alternativ în toată Europa.
Spiritul istoric
În afară de seminare, şcoala de vară mai presupune şi un program cultural vast. Pe lîngă vizitarea atracţiilor turistice din oraşele în care se desfăşoară forumul, participanţii merg în excursii, vizitează teatrele şi pieţele de concerte.
Comuna italiană Chianciano Terme este un loc extraordinar de frumos. În general, pentru a admira adevărata Italie, a simţi spiritul ei, merită de vizitat alte locuri decît capitala. Iar pentru că Chianciano Terme mai este şi un centru termal, bogat în ape minerale cu înalte acţiuni de vindecare, satisfacţia vizitei în aceste locuri este cu atît mai mare.
Chianciano Terme este situat într-o zonă verde de deal. Uliţe înguste, cafenele, magazinaşe şi tarabe cu suvenire, scuaruri — acest orăşel italian se deosebeşte prin confortul său şi atmosfera ospitalieră. Şi cel mai important — localnicii protejează toate aceste minunăţii. Noi, delegaţia moldovenească, am fost uluiţi de curăţenia şi regula din jur. Gazon tuns şi paturi de flori îngrijite redau toată frumuseţea oraşului. Am mai fost uluiţi şi de lipsa multitudinilor de parcări pe arterele oraşului. Proprietarii de automobile trebuie să plătească dacă-şi parchează maşina pe strada principală — pentru asta există un terminal special. (Aici aş vrea să menţionez că primarul de Chişinău, care vorbeşte atît de mult şi des despre simplitatea europeană, ar putea să înveţe cum trebuie să aibă grijă de gospodăria orăşenească, cum trebuie să iubească şi să respecte munca sa, dar nu să se dizolve în demagogie).
Chianciano Terme este împărţit în două părţi — modernă şi istorică. În centrul istoric s-au păstrat construcţiile antice: porţile oraşului, castelul medieval Manenti Castle, edificiul gotic al administraţiei orăşeneşti, cetăţi, biserica Fecioarei Marii, palatul Palazzo De Vegni, havuzul din secolul XVIII.
Participanţii şcolii de vară au mers în excursie în unul din oraşele Italiei, care a păstrat pe uliţele sale înguste, spiritul medieval şi care a fost inclus în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO — Siena. Aşa acum a povestit ghidul nostru, conform legendei, Siena a fost fondată de fiul lui Rema — Senie, care s-a salvat aici de persecuţiile lui Romulus. Mai târziu, pe aceste locuri s-a format o aşezare etruscă, care a fost înlocuită cu o colonie romană Saena lulia sub împăratul Octavian Augustus.
În secolul XIII, Siena a atins culmele dezvoltării sale economice şi culturale. Totuşi, în 1348, a izbucnit groaznica epidemie de ciumă, care a ucis majoritatea populaţiei. Din acest moment a început declinul lent al Republicii Siena. Siena şi-a pierdut importanţa în secolul XIV. Situaţia economică nu permitea construcţia noilor clădiri contemporane — conform standardelor acelor vremuri. Datorită acestui fapt, pînă în zilele noastre, s-au păstrat construcţiile medievale şi străzile înguste. Siena, deseori, este numită mica perlă medievală.
Вернуться назад