A fi în avangardă
29-10-2016, 11:18. Разместил: redactor
Conferința de constituire a Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova a avut loc cu 21 de ani în urmă, în ziua nașterii ULCTM (anul 1918) — la 29 octombrie, 1995. Anume atunci în țară a fost pusă temelia mișcării comuniste de tineret
Timp de două decenii, aflîndu-se în avangarda luptei de opoziție, precum și în perioada guvernării țării de către comuniști, comsomolul s-a manifestat ca o organizație combativă, puternică și progresistă, pronunțîndu-se pentru echitate socială, democrație, respectarea legilor și a drepturilor omului, luptînd împotriva manifestărilor de fascism și dezbinare interetnică.
A cunoaște și a nu uita
Comsomoliștii de astăzi poartă cu mîndrie drapelul predecesorilor săi. Ei cunosc și nu uită istoria nașterii Comsomolului în teritoriul Moldovei, unde primele organizații revoluționare de tineret au apărut în anul 1917. Primele cercuri ale tineretului socialist la Chișinău, Bender, Orhei și alte localități au fost create în anul 1918 în condiții de ilegalitate, deoarece în acea perioadă partea țării de pe malul drept al Nistrului se afla sub ocupația României regale.
La mijlocul lui decembrie 1918, aceste cercuri au fost transformate în formațiuni comsomoliste. Unul din organizatorii comsomolului în Basarabia a fost Pavel Tkacenko. Tineretul păstrează pînă astăzi memoria acestui erou, aducînd prinos de recunoștință revoluționarului care și-a apărat Patria. În activitatea organizațiilor comsomoliste din Basarabia ,un rol de seamă l-au jucat și mulți alți tineri curajoși, care în anii ocupației au fost adevărați eroi ai mișcării de rezistență.
În zilele de 6-7 ianuarie 1925, a avut loc prima conferință comsomolistă în cadrul căreia a fost constituită organizatoric organizația comsomolistă regională din RASS Moldovenească. Sub conducerea Partidului Comunist, Comsomolul a participat la dezvoltarea țării. De asemenea, organizația desfășura în mijlocul tineretului o muncă activă de educație și iluminare.
În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, mii de comsomoliști au luptat cu bărbăție pe cîmpurile de luptă ale războiului. Ei de asemenea au luptat eroic împotriva ocupanților și în teritoriul Moldovei — în ilegalitate și în detașamente de partizani. Printre membrii activi ai luptei în ilegalitate s-a aflat Boris Glavan. Comsomolistul Ion Soltîs a repetat fapta eroică a lui Alexandru Matrosov și a fost distins cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice. De la acești eroi iau exemplu și comsomoliștii zilelor de astăzi. Da, timpurile de astăzi sunt altele. Din fericire, pe pămîntul nostru nu e război, trăim în vremuri pașnice. Dar pe tinerii de astăzi, care fac parte din rîndurile UCTM, îi înrudește cu eroii de altădată dorința de a-și apăra Patria, de a avea încredere în propriile puteri și de a lupta pentru victoria idealurilor comuniste și a nu ceda în această luptă în nici un fel de împrejurări.
În anii postbelici, Comsomolul Moldovei a participat activ la renașterea țării. Comsomoliștii au construit case de locuit și edificii pentru diferite instituții, au sădit parcuri și scuaruri. Tineretul Moldovei Sovietice muncea la întreprinderi industriale, contribuia la îmbunătățirea calității producției fabricate la aceste întreprinderi. În acești primii ani de după război, conducători ai organizației de tineret a țării au fost dintre cei pe care astăzi îi numim veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Cunoaștem numele primul conducător al Comsomolului din Moldova de atunci: Andrei Timuș. El și-a consacrat întreaga viața renașterii și dezvoltării țării. Acesta e omul care, la timpul său, a fondat televiziunea moldovenească, a restabilit edificiul Institutului Politehnic, a contribuit la nașterea și dezvoltarea științei, el însuși fiind autorul enciclopediei vinului și a viticulturii din URSS, pe care a reușit s-o editeze în anii cunoscutei campanii antialcool, a contribuit considerabil la realizarea a numeroase proiecte științifice.
Vocea tineretului
Simbolica zi de 29 octombrie este ziua de naștere a Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova. Din primele zile ale activității sale — iar atunci, în tulburii ani 90, în condițiile opoziției și a unei situații economice, sociale și politice extrem de complicate în țară — organizația de tineret, împreună cu PCRM renăscut, s-a încadrat în lupta pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor, Comsomolul din Moldova devenind un adevărat fenomen. Împreună cu tovarășii mai în vîrstă, comuniști cu experiență, comsomoliștii luptă activ pentru pace, pentru respectarea drepturilor omului, pentru libertate și egalitate în teritoriul Moldovei. Transpunînd în viață experiența celor mai în vîrstă, mulți tineri au obținut mari succese în activitatea lor. Și astăzi, după ce au trecut atîția ani, ei își amintesc această perioadă de timp cu recunoștință și emoții.
Viitorul aparține tineretului. Pentru PCRM, aceasta nu e pur și simplu o lozincă. La începuturi, a fost ca un îndemn pentru tinerii care ulterior au devenit parte componentă a unei organizații mari și puternice de tineret. În perioada anilor 2001-2009, alături de comuniști, tineretul a construit și a dezvoltat țara, reușind să rezolve multe probleme stringente ale tineretului, legate de găsirea unui loc de muncă, intrarea în instituții de învățămînt superior etc.
Odată cu schimbarea în 2009 a guvernării țării, stabilitatea și ascensiunea economică au fost înlocuite de haos și sărăcirea populației. Consecințele acestora le-au simțit acut toate categoriile populației. Dar și în această grea perioadă comsomoliștii nu și-au pierdut sentimentul datoriei în ceea ce privește apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor țării. Pentru Comsomol întotdeauna a fost și rămîne a fi important ca vocea oricărui tînăr să nu fie înăbușită. Din 2009 și pînă astăzi, se organizează numeroase acțiuni de protest și pichete, mitinguri în apărarea moștenirii istorice a Moldovei. În felul acesta a fost posibil să fie stopată intenția autorităților de a demola monumentul consacrat eroilor comsomoliști. Pe lîngă asta, Comsomolul participă activ la păstrarea memoriei eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
Вернуться назад