Leonid Brejnev — apusul epocii…

Într-o dimineață a anului 1945, coloana de marș a Frontului 4 Ucrainean se pregătea să participe la Parada Victoriei. Grupul de stegari îl conducea comisarul frontului, un bărbat tînăr și înalt, general-maiorul Leonid Brejnev, cavaler al mai multor decorații militare:ordinul Războiul pentru Apărarea Patriei de gradul I (Отечественной войны I степени), Drapelul Roșu de Luptă (Боевого Красного Знамени) și Steaua Roșie (Красной Звезды). Se gîndea oare în acele minute generalul Brejnev, care abia împlinise 39 de ani, că, peste 20 de ani, anume el va fi cel căruia destinul îi va încredința să stea la cîrma unei supraputeri — Uniunea RSS?!

În acea dimineață a lui iunie 1945, politrucul Brejnev nici nu putea visa la așa ceva. Dar istoria și timpul au decis, fără a-l întreba despre asta. În urma acestui descendent din rîndurile clasei muncitoare rămăseseră tinerețea comsomolistă, studiile la tehnicum, apoi la institut, apoi școala de trupe blindate, după care a urmat…războiul.

În anii războiului, Brejnev nu se ascundea de gloanțe prin statele-majore. Se cunoaște că în timpul operației de debarcare de la Novorosiisk, politrucul Brejnev a plecat cu șalupele împreună cu trupele debarcate, a participat la debarcare sub un foc în­ rafale, împreună cu infanteria marină a cucerit capul de pod, fiind grav contuzionat.

Din ordinul cu privire la distingerea lui Brejnev cu ordinul Marele Război pentru Apărarea Patriei de gradul I (Орден Отечественнîй войны I степени): «În perioada debarcării trupelor și al acțiunilor militare, tovarășul Brejnev […] deseori pleca în regimentele în dispozitiv de luptă, în detașamente și unități care duceau lupte crunte pe străzile orașului Novorosiisk și conducea personal organele de partid. A acordat un mare ajutor concret comandamentului în asigurarea politică a luptei, manifestînd un excepțional curaj și bărbăție».

Poetul moldovean Petrea Cruceniuc, în timpul războiului ofițer în infanteria marină, care l-a cunoscut pe Brejnev, a imortalizat aceste evenimente în poezia «Mîine, înaintea zorilor, voi pleca cu trupele de debarcare…».

* * *

Cariera de partid a lui Brejnev e legată de un eveniment care și-a găsit reflectare într-un mit anecdotic din acea epocă. Se spune că Stalin, remarcîndu-l printre ceilalți pe generalul înalt cu sprîncene ca pana corbului de negre, i-a șoptit cuiva din aparatul CC : «Ia uitați-vă la frumosul cela de moldovean!».

Și, chiar dacă Brejnev, de fapt, nu era moldovean, nimeni nu l-a contrazis pe Stalin. Dar, în primii ani de după război, Leonid Brejnev a plecat la Chișinău să conducă organizația de partid din RSSM. Sosirea lui în Moldova a fost binevenită. După anii de foamete, în multe provocată și de birocrații locali, care își ieșeau din piele ca să îndeplinească planul de colectare a cerealelor, Brejnev, cu specificul lui tact și bunăvoința față de oameni și necazurile lor, a îndreptat situația în albia necesară.

După aceea a urmat să urce treptele în ierarhia superioară de partid. Demisia lui Hrușciov, renunțarea la experimente politice riscante, postul de secretar general al CC al PCUS, de președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, de conducător al Biroului Politic.

Tandemul lui Brejnev, în calitate de conducător al partidului ca profesionist cu experiență, cu Nicolai Kosîghin, președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, remarcabil economist, i-au adus țării al 9-lea cincinal — cinci ani de creștere considerabilă a nivelului de trai al întregului popor. Dar, luați în ansamblu, cei 18 ani de aflare a lui Brejnev la conducerea țării sunt apreciați în mod diferit.

Conservatismul moderat și pragmatismul caracteristic lui au asigurat țării o stabilitate internă. Pe arena internațională, Brejnev purta un dialog ca egal la egal cu președinții SUA Nixon și Ford. De atunci pînă acum, nici unul din oamenii de stat din spațiul post-sovietic n-a ajuns să aibă relații atît de pline de încredere cu cei din America. Brejnev se bucura de respect din partea președinților Franței și tot el a spart răceala în relațiile dintre URSS și RFG. În timpul lui Brejnev a fost semnată varianta finală a Actului de la Helsinki, care a determinat totalurile celui de Al Doilea Război Mondial și a stabilit «intangibilitatea hotarelor în Europa».

* * *

Totodată, nefiind economist, Brejnev n-a reușit să simtă cererea imperioasă a timpul de a se proceda la reforme de piață în URSS. Către începutul anilor 80, economia sovietică extensivă, cu prezența sută la sută a statului și în economie, și în transport, și în sectorul agroindustrial a început să bată pasul pe loc și să piardă vertiginos din ritmul de dezvoltare.

Respectiva perioadă a coincis cu agravarea consecințelor ce i-au rămas după contuzia gravă în anii războiului, așa încît, ajuns la o vîrstă înaintată, Brejnev nu mai era capabil să facă față suprasolicitărilor specifice activității sale la înalta funcție în stat.

Starea lui fizică a început să se înrăutățească, el deseori cădea în stări semisincopale, mai simplu spus, aproape că leșina, tot mai observate se făceau dereglările în coordonarea mișcărilor și a vorbirii.

Cu toate acestea, membrii Biroului Politic nu acceptau ca «scumpul Leonid Ilici» să cedeze altcuiva funcția sa, ceea ce el nu o dată i-a rugat în mod oficial. Și asta pentru că ei aveau nevoie anume de această stare a lui, ca fiecare dintre dînșii să ducă mai ușor lupta pentru anumite sfere de influență.

Iar poporul ținea la Brejnev, îl simpatiza în felul lui, deseori ironizînd pe seama dificultăților în vorbire, a sprîncenelor stufoase și a pasiunii pentru decorații. Anecdote cu aceste teme se povestesc pînă astăzi. Dar însăși figura Secretarului General Brejnev deloc nu este anecdotică.

Indiscutabil, el și-a ocupat locul său în istorie. Acest loc el și l-ar fi putut asigura chiar și printr-un singur fapt — prin decizia de a-i atribui zilei de 9 mai un statut de zi de importanță națională, declarînd Ziua Victoriei zi de sărbătoare.

Pînă la Brejnev, Ziua Victoriei era sărbătorită neoficial. În decizia pe care a luat-o, Leonid Brejnev a trebuit să înfrunte împotrivirea grupului Suslov. Suslov fiind principalul ideolog al partidului, care considera că declararea unei a doua sărbători naționale va scădea nivelul și importanța celei dintîi, pe care o considera ziua Marii Revoluții din 7 noiembrie. Dar Brejnev era de neînduplecat, de neclintit, așa precum fusese și în vremea anului 1942, în timpul luptelor pentru Novorosiisk. Așa că și de data asta a reușit să obțină o victorie, după care Ziua Victoriei a devenit sărbătoare națională a întregului popor.

Și, chiar dacă Brejnev ar fi reușit să facă doar atît, ar fi fost suficient ca oamenii să-și amintească despre dînsul cu respect și recunoștință.

Leonid Brejnev a plecat din viață în noiembrie 1982. Plecarea lui a prevestit sosirea unei epoci noi — epoca așa-numitei restructurări, altfel spus, perestroica, finalul ei fiind destrămarea Uniunii RSS.

…De atunci, multe s-au pierdut în trecut, dar ziua de 9 mai — Ziua Marii Victorii — a rămas printre noi și cu noi. Pentru care fapt, «scumpului Leonid Ilici» — memoria noastră, respectul nostru, recunoștința noastră.

* * *

Leonid Ilici Brejnev — om de stat și activist de partid sovietic, s-a născut la 6 decembrie 1906. A ocupat cele mai înalte funcții de conducere în URSS pe parcursul a 18 ani: din 1964 pînă la decesul lui din 1982.

Veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Participant la Parada Victoriei pe Piața Roșie din 24 iunie 1945 (comisar al regimentului de marș al Frontului 4 Ucrainean).

Președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS în anii 1960-1964 și în 1977-1982. Prim-secretar al CC al PCUS în anii 1964-1966. Secretar General al CC al PCUS din anul1966 pînă în1982.