Moștenirea URSS
27-12-2016, 09:03. Разместил: redactor Din Declarația cu privire la formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste: «Anunțînd solemn trăinicia de nezdruncinat a temeliilor Puterii Sovietice, ele găsindu-și expresia în constituțiile republicilor sovietice socialiste care ne-au împuternicit, în baza mandatului primit, hotărîm semnarea Acordului cu privire la formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste».
Era anul 1922. Abia nu demult încetase luptele și bătăliile Războiului Civil. Trupele armate ale lui Denikin, Kolceak și Vranghel au fost distruse, corpurile expediționare ale intervenționiștilor, sub presiunea opiniei publice din Franța, Marea Britanie și SUA, și-au luat tălpășița. Pe imensele teritorii ale fostului Imperiu Rus, oamenii muncii și puterea Sovietelor, înfruntînd ruina și dezorganizarea rămase în urma celor patru ani de război, încercau să construiască o viață nouă. În plan politic, era necesar de a găsi un echilibru între centru, care determina strategia de dezvoltare, precum și distribuirea mijloacelor și pentru toate republicile sovietice, unde, așa după cum deseori se întîmplă între oameni, existau și tendințe locale.
Anterior, pentru a fortifica centralizarea administrării și concentrarea resurselor pe fronturile războiului civil, în iunie 1919, RSFSR, Bielorusia și Ucraina au creat o alianță. Ceea ce a dat posibilitatea de a uni forțele armate și de a introduce un comandament centralizat. Fiecare republică și-a delegat reprezentanții săi în componența organelor de stat ale puterii. Acordul mai prevedea și trecerea unor ramuri republicane din industrie, transport și finanțe în subordinea respectivelor comisariate ale poporului din RSFSR. Această nouă formație de stat a intrat în istorie cu denumirea «federație convențională».
Partidele comuniste din republici au intrat în componența PC(b)R ca organizații de partid regionale. Foarte degrabă, aceasta a condus la divergențe între republici și centrul de conducere din Moscova. Și asta pentru că, delegîndu-și principalele lor împuterniciri, republicile au pierdut oportunitatea de a lua decizii în mod de sine stătător. Și asta în pofida faptului că, oficial, se declara independența republicilor în sfera administrării.
Ambițiile pe care le aveau liderii organizațiilor de partid din republicile unionale au devenit un factor de încordare serioasă și discuții din cele mai aprinse. Practic, unii oameni de stat din acele timpuri în mod ascuns torpilau principiul internaționalismului proletar de dragul unor stări de spirit și preferințe personale și naționaliste.
Totodată, existau devieri și în ceea ce privește dezvoltarea principiilor naționale; un șir de conducători ai organelor centrale propuneau un fel de unificare în baza «concepției velicoruse», ceea ce în teritoriu a trezit critici și împotriviri. Situația a devenit complicată, și asta îl îngrijora pe Lenin, care a prezentat, pentru a fi supusă deliberărilor, concepția sa privind un nou stat.
Principalele «momente slabe», în opinia lui Lenin, constau în nesiguranță și în trasarea hotarelor de stat, precum și a împuternicirilor centrului și ale republicilor, ceea ce a și condus la apariția conflictelor și a confuziilor. Uneori, organele puterii de stat ajungeau la situații absurde, încercînd să aducă la un numitor comun etniile despre ale căror cultură și tradiții nu știau nimic.
De exemplu, necesitatea prezenței în programa școlilor din Turkestan a studierii Coranului a dat naștere, în octombrie 1922, la o confruntare acută între VȚIK și comisariatul poporului pentru problemele etniilor. Deciziile organelor centrale în sfera economiei nu găseau înțelegerea cuvenită din partea autorităților republicane și deseori conduceau la sabotaj. În august 1922, în scopul unei schimbări cardinale a respectivei situații, din inițiativa lui Lenin, biroul politic și biroul organizatoric al CC al PC(b)R a examinat chestiunea «Cu privire la relațiile dintre RSFSR și republicile independente», creînd o comisie în a cărei componență au intrat reprezentanți ai tuturor republicilor. Anume în acea perioadă Lenin a elaborat în mod definitiv concepția privind statul unional în baza federației.
Ignorarea independenței și autoadministrării subiectelor țării, cu înăsprirea concomitentă a rolului organelor puterii centrale au fost percepute de Lenin ca o încălcare a principiului internaționalismului proletar. În septembrie 1922, el a propus partidului și poporului o idee integră de creare a unui stat pe principii federative. Inițial, se propunea denumirea Uniunea Republicilor Sovietice ale Europei și Asiei, iar mai tîrziu aceasta a fost schimbată cu URSS.
Intrarea în componența Uniunii trebuia să fie o alegere conștientă a fiecărei republici suverane, bazată pe principiul egalității în drepturi și al independenței, cu organe comune ale puterii federației. V.I. Lenin în mod principial insista asupra faptului că statul multinațional trebuie să fie construit în baza principiilor de bună vecinătate, paritate, deschidere, atitudine respectuoasă și ajutorare reciprocă.
Oficial, data formării URSS este 30 decembrie 1922. În această zi, la primul congres al Sovietelor, a fost semnată Declarația cu privire la crearea URSS și Acordul Unional. În componența Uniunii au intrat RSFSR, republicile sovietice socialiste Ucraina, Bielorusia, precum și Federația Transcaucaziană. În Declarație au fost formulate motivele și determinate principiile de unire a republicilor. Acordul delimita funcțiile organelor republicane și centrale ale puterii. Organelor de stat ale Uniunii le era încredințată politica externă și comerțul, comunicațiile, precum și problemele care țineau de organizarea și controlul finanțelor și al apărării. Toate celelalte aparțineau sferei de administrare a republicilor. Ca organ suprem al statului a fost declarat Congresul unional al Sovietelor.
Unirea republicilor într-o Uniune a creat oportunitatea de a acumula și a direcționa toate resursele la lichidarea consecințelor războiului civil. Ceea ce a contribuit la dezvoltarea vertiginoasă a economiei, a relațiilor culturale și a permis unora din republici de a începe lichidarea rămînerii în urmă în dezvoltarea lor. O trăsătură caracteristică a statornicirii noului stat au devenit eforturile guvernului central depuse în scopul dezvoltării armonioase a republicilor. Anume pentru asta, de pe teritoriul RSFSR au fost mutate în republicile din Asia Mijlocie și în cele din Transcaucazia unele domenii de producere, cu asigurarea acestora cu resurse de muncă de înaltă calificare. Erau finanțate lucrările destinate asigurării regiunilor cu căi de comunicații, electricitate, resurse de apă pentru irigarea în agricultură. Bugetele celorlalte republici primeau dotații din partea statului.
Principiul de construire a unui stat multinațional în baza unor standarde unice a influențat pozitiv dezvoltarea în republicile sovietice a unor asemenea sfere vitale, precum ar fi cultura, învățămîntul, asistența medicală. În anii 20-30, pretutindeni în URSS se desfășura construcția industrială, se perfecționa sfera instruirii, înfloreau ca niciodată culturile naționale — în toate republicile unionale se deschid teatre, se dezvoltă mijloacele de informare în masă, literatura. Pentru unele dintre popoarele URSS, savanții din centrul unional au elaborat scrisul. În sfera ocrotirii sănătății cetățenilor se punea accentul pe dezvoltarea sistemului de instituții medicale.
* * *
În anul 1940, datorită poziției principiale a conducerii sovietice, a fost renăscută statalitatea poporului moldovenesc în contextul republicii unionale RSSM.
Anume statul unional a putut rezista în fața loviturii mașinii militare hitleriste și obține victorie în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Restabilirea potențialului țării în anii postbelici, realizările în domeniul valorificării cosmosului, energetica atomică, paritatea militară, care i-a asigurat planetei pace și stabilitate — toate acestea sunt totaluri incontestabile ale creării Uniunii RSS.
Totodată, rămînerea în urmă în domeniul dezvoltării intensive a economiei pe baze de noi tehnologii, anchilozarea institutelor ideologice, neglijarea principiilor leniniste de selectare și amplasare a cadrelor au condus la hotarul anilor 90 ai secolului XX la apariția unor fenomene de criză în administrarea statului unional.
Centrul ceda o poziție după alta, nefiind capabil să reziste în fața creșterii naționalismului înverșunat într-un șir de republici unionale, nerespectînd întru totul concepția internaționalismului mondial și a păstrării tradiției prieteniei popoarelor din componența URSS. Trădarea directă a reprezentanților ieșiți din sînul burgheziei compradore a fostei nomenclaturi sovietice, — Elțin, Kravciuk și Șușkevici, — au condus la nimicirea statului unional.
Cu toate acestea, potențialul creat în cei 70 de ani ai URSS le-a permis tuturor republicilor unionale să mai existe pe rămășițele lui, practic, o întreagă epocă — 25 de ani. Vînturile secolului XXI în mod insistent au adus pe agenda zilei problema unor noi relații de aliați în colaborarea cu fostele republici sovietice — acum state independente. Epoca a plecat în trecut — moștenirea URSS a rămas.
Mihail Lupașco
Вернуться назад