DataLife Engine > Tema zilei / opinie > A fi sau a nu fi?

A fi sau a nu fi?


21-07-2017, 14:05. Разместил: redactor
 
Campania electorală privind organizarea referendumului consultativ trebuie să înceapă peste o săptămînă. CEC a confirmat chiar instrucția cu privire la participarea partidelor la referendum. Însă, piatra de poticnire este alta și se cheamă ea – Curtea Constituțională.

Anume această instanță trebuie să examineze constituționalitatea decretului semnat de Dodon cu privire la stabilirea referendumului constituțional pentru data de 24 septembrie 2017. Însă, în cazul dat, judecătorii respectă sfatul înțelept a lui Saadi: ”Răbdătorul face treabă, iar cel care se grăbește eșuează” –  ziua desfășurării ședinței plenare a CC nu a fost, deocamdată, stabilită. Și, într-adevăr, nu mai este atît de importantă pasărea – ”președintele” curcan va mai aștepta.  

Și, în sfîrșit (asta fiind cel mai important) nu ajunge ”un detaliu” – 74,7 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru desfășurarea unei acțiuni, care, la drept vorbind, nu decide nimic. De unde se pot lua surse? Că din buzunarul nostru – este foarte clar. Numai că modalitatea poate fi duplicitară.

Prima. La baza deciziei Cabinetului de Miniștri banii se alocă din Fondul de Rezervă. Adică, pentru jucăriile lui Dodon se cheltuiesc rezervele strategice ale statului și așa destabilizate din cauza furtului ”miliardului”. Însă, Guvernul așteaptă, din nou, decizia CC, dar ea nu va fi pronunțată săptămîna următoare – nici la prezicătoare nu trebuie să mergem.

A doua. Banii se alocă în baza  aprobării modificărilor la bugetul de stat. Iar asta ține, deja, de competența Parlamentului. Însă, pe 31 iulie, se încheie sesiunea de primăvară, deputații se împrăștie pe la stațiuni mai mult sau mai puțin exotice și-i fac din mînă lui ”neica Dodon”.

Cum n-ar fi, tare nu am vrea să se cheltuiască banii statului pe mofturile unor politicieni. Cu atît mai mult, pentru acele mofturi care duc la aprofundarea scindării în societate. Și dacă Dodon se numește ”președinte al tuturor”, atunci el trebuie să înțeleagă că fiind în această funcție el este obligat să unească cetățenii, dar nu să-i scindeze.

Însuși ”alesul de tot poporul” se pare că nu mai crede în realitatea desfășurării referendumului. La începutul lunii iunie, în cadrul unei întrevederi cu diplomații străini acreditați la Chișinău el a declarat: ”Guvernul nu a adoptat decizia cu privire la alocarea surselor financiare pentru organizarea referendumului, de aceea, el ar putea nici să nu aibă loc”.

Așteptați nițel, Igor Nicolaevici ! mi aduc aminte că înainte de a iniția acest referendum, dumneavoastră spuneați că dacă nu vor fi alocați banii statului, îl veți desfășura din cont propriu. Nu puteți să dați înapoi,  este vorba despre extinderea competențelor dumneavoastră!

Probabil, Dodon nu mai speră nici la asta. Întrucît cruda Comisie de la Veneția i-a făcut o farsă și s-a pronunțat critic pe marginea acestei chestiuni. Iar fără asta, referendumul pentru așa numitul președinte își pierde orice esență. Or, restul întrebărilor sale despre punerea miliardului furat pe seama cetățenilor, îl interesează mai puțin pe Dodon.

Eugeniu Tamanțev
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад