Europa — situație revoluționară sau jocul ambițiilor?
3-11-2017, 11:54. Разместил: redactor
Unii afirmă că brexit-ul britanic, referendumul din Catalonia, evenimente analogice în regiunile mari italiene — Lombardia și Veneto, frămîntările din țările Europei de Est, confirmă acest lucru. Alții, tot cu atîta încredere afirmă că toate acestea nu creează de fapt o situație revoluționară, ci, pur și simplu, denotă ambițiile nesatisfăcute ale politicienilor locului.
Vorbind despre situația revoluționară, nicidecum, nu putem omite interpretarea leninistă ca cea mai completă și exactă. Așa cum menționa Lenin, situația revoluționară se caracterizează prin următoarele trăsături principale: incapacitatea clasei conducătoare să păstreze, în format neschimbat, dominația sa (renumita «cei de jos nu mai vor, iar cei de sus nu mai pot»); tensionarea, mai pronunțată ca niciodată, nevoile claselor asuprite; sporirea considerabilă a activismului maselor, în epoca «pașnică» să lasă calm prădați.
* * *
Avem oare o situație similară în Europa? Cu siguranță putem afirma următoarele: guvernul paneuropean și structurile analogice, similar decabriștilor, s-au îndepărtat îngrozitor de mult de popor, de oamenii care locuiesc în această Europă. Pentru că nu se muncește pentru binele lor, ci pentru unchii de peste ocean — mănă-n mînă cu ei. Unde mai pui că îndeplinesc rolul de jurați.Dar nu trebuie să uităm că componența UE nu este omogenă. Țările donatoare au propriile interese și griji, «parazitarele» — ale lor. Puțin probabil că putem vorbi despre o situație revoluționară în Marea Britanie îndestulată. Acolo, ultima situație revoluționată a fost creată tocmai în 1642, întrucît, regele Carol I tindea să conducă de unul singur, fără parlament și încă fără aprobarea bugetului. După restabilirea puterii monarhice, în Regatul Unit a domnit pacea și liniștea. Cum e și astăzi.
Încercările de a duce la independența Scoției, Irlandei de Nord și Țării Galilor au fost, sînt și vor fi tendințe ale politicienilor locali de a-și crea imaginea de patrioți naționali. Însă, ei nu intenționează să plece nicăieri din componența Marii Britanii. Ceea ce a și confirmat referendumul din Scoția din 2014. Referitor la Brexit, pur și simplu, guvernul britanic nu mai vrea să fie vacă de muls pentru membrii săraci ai UE.
Nu este totul limpede nici cu «situația revoluționară» din Catalonia. Nu găsim acolo niciunul din cele trei criterii leniniste. Găsim, însă, pretutindeni, vanitatea excesivă al Președintelui Generalității din Catalonia, Carles Puigdemont. Referendumul ca referendumul, însă, guvernul Cataloniei nu se grăbește să promulge independența. Acționînd după principiul lui Șarikov: la evidență mă pun, dar la luptă nu mă duc.
Situația din Catalonia se reflectă ca-n oglindă prin referendumurile în regiunile italiene Lombardia și Veneto. Și acolo nu este vorba despre independență, ci doar de oferirea autonomiei. Totodată, ambele sînt consultative și nu atrag după sine niciun fel de consecințe. Organizatorul — «Partidul Nordului», care, în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare, nu poate sconta să obțină prea multe mandate. Păi iată, gîndiți-vă: pe cît de revoluționară este situația în aceste regiuni...
* * *
Europa de Est a devenit împovărată de statutul său de membru al UE. Iar unele state, cum ar fi Polonia și Ungaria sabotează deschis indicațiile Bruxelles-ului. Există «Grupul Visegrad» (numit și «fronda Visegrad»), format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria pentru apărarea comună a intereselor lor în fața bătrînei Europe.
În asemenea țări est-europene (Cehia, Polonia, Bulgaria) au izbucnit, deja, «situații revoluționare», însă, au fost oarecum molatice, fapt pentru care au fost numite «revoluții colorate». Desigur, nu este obligatoriu ca revoluțiile să fie însoțite de violență și război. De aceea, este irațional să afirmăm că dacă românii l-au executat ilegal pe Nicolae Ceaușescu, ei sînt mai «revoluționari» decît cehii, polonezii și bulgarii.
Însă, ceea ce atrage atenția este faptul că toate aceste revoluții «de catifea» parcă ar fi fost trase la indigo și izbucneau aproape că simultan. Precum ne amintim foarte bine, această «lucrare» a fost pusă în uz și de «revoluționarii» moldoveni pe 7 aprilie 2009. Adevărat, doar în partea incipientă: flash-mob și mobilizarea instantanee a manifestanților. În continuare, lucrurile au scăpat de sub control, iar distrugerile nu au putut fi evitate. Probabil, în mentalitatea participanților, însă, putem presupune și lucruri mai oribile: trebuia să se verse sînge pentru a cimenta pe veci comuniștii a căror guvernare fructuoasă de opt ani de zile le stătea ca un os în gît celor de la Bruxelles și Washington.
În acea perioadă, în Moldova nu se atesta o situație revoluționară. Dimpotrivă, țara condusă de PCRM se dezvolta. Și în condițiile edificării statului, implementării politicii sociale de succes este, pur și simplu, prostește să «revoluționezi». Însă, comuniștii moldoveni erau «foarte vinovați» în ochii Occidentului pentru că au îndrăznit să aibă propria lor opinie. Așa deci, în acea perioadă, în Moldova nu se atesta niciun fel de situație revoluționară (ci a fost o tentativă de lovitură de stat). În schimb, acum, în Moldova se creează situație revoluționară.
Așa cum putem vedea cu toții, se creează această situație în formularea clasică a lui Lenin. Liderul PCRM, Vladimir Voronin consideră că ea este similară celei atestate în Imperiul Rus în preajma Revoluției din Octombrie din 1917. «Aceeași slăbiciune și ipocrizie a autorităților, disponibilitatea puterii de a merge la orice ticăloșenie pentru a se menține la guvernare. Și aceeași imposibilitate absolută a majorității covîrșitoare a populației de a se împăca cu situația deplorabilă în care se pomenise», a explicat Președintele Partidului Comuniștilor.
Totodată, în opinia lui Vladimir Voronin, este imposibil de a depăși această situație fără schimbări radicale...
Evgheni Tamanțev
Вернуться назад