DataLife Engine > Tema zilei / oamenii noștri > Secretarul primei primare

Secretarul primei primare


22-12-2017, 12:15. Разместил: redactor
 
Veteranul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Mihail Prosvirin, s-a născut în îndepărtatul de noi an 1928 în satul Borșceva regiunea Voronej într-o familie destul de înstărită. În copilărie, se juca cu băiețeii de vîrsta lui de-a războiul, iar cînd a început un război adevărat — un război îngrozitor și lung — lor nu le mai ardea de joacă. Bubuitul obuzelor și vestea despre moartea pe cîmpurile de luptă a oamenilor apropiați au călit caracterul băieților — viitori comuniști.

În primele rînduri

— Mihail Ivanovici, țineți minte ziua în care ați aflat că a început războiul?

— Pe atunci noi trăiam în orașul Voronej, și eu de acum aveam 13 ani. Auzind vestea despre începutul războiului, noi, băieții, am ieșit în stradă și am înțeles că ni s-a terminat copilăria. La sfîrșitul războiului orașul era în ruine, însă viața continua. În clasa a patra am devenit pionier, într-a șaptea mi-am adăugat un an la vîrsta pe care o aveam și am fost primit în rîndurile comsomolului. Asta s-a întîmplat de acum în anii de război.

— Cînd în copilărie vă jucați de-a războiul, probabil, întotdeauna erați comandant al oștilor?

— Într-adevăr, firea mea, posibil, și rațiunea sunt de o asemenea natură, încît eu întotdeauna am fost în postură de conducător. Pășeam, să spunem așa, cu un pas înaintea celor de o vîrstă cu mine. Pentru asta, în anii de școală eram numit «savant», iar la institut — «profesor». Eu nu am absolvit școala medie, 12 examene le-am trecut ca extern și în anul 1944 am intrat la Institutul de inginerie și construcții de la Voronej. Aveam atunci 16 ani. La institut am fost secretar al organizației comsomoliste, șef al cursului CIC — construcții industriale și civile. Făceam studii, iar paralel, în zilele de odihnă, participam la restabilirea edificiului institutului. După aceea am ridicat din ruine și școala nr. 1 din centrul orașului. Institutul l-am absolvit în anul 1949. Pe lîngă asta, am fost unicul dintre cei 7 mii de studenți ai institutului, pe care administrația l-a trimis să studieze și la institutul seral de marxism-leninism, care a fost deschis la Voronej în 1947. Și pe acesta l-am absolvit cu mențiune tot în 1949. Lecții ne citeau profesori, academicieni — pe atunci, față de procesul de instruire se manifesta o atitudine extrem de responsabilă.

— După absolvirea institutului, pe ce cale ați pornit în viața matură?

— Deoarece am fost un student eminent și șef de facultate, mi s-a oferit oportunitatea să aleg primul un loc de muncă din listă. Pe atunci, la repartizare ni se prezentau listele orașelor în care erau necesari specialiști de profilul nostru. Eu am ales orașul Leningrad. După doi ani de lucru, în 1951, am fost recrutat.

— Pe atunci, serviciul militar al tinerilor era de lungă durată…

— Al meu a durat din 1951 pînă în 1957. În acei ani, au început manevrele NATO în Marea Baltică, situația era îngrijorătoare, și eu am depus cerere să fiu trimis anume în acea regiune. În felul acesta am ajuns la Kaliningrad, unde am fost locțiitor al comandantului batalionului, fiind responsabil pentru problemele tehnice. Am construit în acei ani patru aerodromuri, care sunt funcționale pînă astăzi. Am văzut aterizînd pe aerodromul nostru primele avioane cu turbină. Nu am zburat cu ele , dar am avut ocazia să urc în cabina lor. Și trebuie să spun că primele avioane cu turbină nu erau nici pe departe perfecte, se întîmplau accidente.

În 1957 Nichita Hrușciov a anunțat reducerea forțelor armate cu 1,2 milioane de oameni și unitatea noastră din 6 mii de oameni a fost desființată. În componența ei erau soldați care se aflau la serviciul militar de foarte puțin timp, unii nici de o lună. Din efectivul nostru au fost reduși 179 de ofițeri. Eu nu am fost redus, urma să plec la Novaia Zemlea — așa se numea atunci. Dar mai întîi trebuia să facem un control medical — și eu, și soția. Și în timpul acelui control s-a descoperit că soția are probleme serioase în ceea ce privește starea sănătății. Asta a fost cauza care a pus capăt carierei mele militare.

— După care a început viața pașnică?

— Da. Mai întîi am fost trimis la construcția stației atomice de la Novovoronej. Am participat la construirea primelor blocuri ale stației, administrînd întregul proces. Iar în 1962, de acolo am fost transferat la construirea centralei hidroelectrice de la Cuciurgan. În felul acesta, am ajuns în Moldova. În 1967 am devenit șef al căilor ferate, am construit toate stațiile de-a lungul Moldovei pînă la Odessa. Iar în 1971 am fost numit director al trustului «Moldpișestroi». Acolo aveam în responsabilitatea mea 15 direcții și 20 mii de muncitori. Am construit la Ciocana Nouă 18 uzine ale diferitelor ministere și departamente. Aceasta era pe atunci o zonă industrială unică. Iar în anul 1989 m-am pensionat.

PCRM nu are alternativă

— În ce an ați devenit membru de partid?

— În anul 1962, adică atunci cînd am venit în Moldova. Am încercat să intru în rîndurile PCUS și pînă la asta, în anii studenției. Cum se obișnuia pe atunci, am fost chemat la birou, acolo mi s-a cerut să povestesc autobiografia. La întrebarea de ce familia mea a plecat din sat, am răspuns cinstit că bunicul meu a fost deschiaburit, de aceea am și plecat. După care secretarul comitetului de partid s-a ridicat și a spus: propun să ne abținem. Adică, n-am fost acceptat.

— Dar mai tîrziu, tot cu această autobiografie, totuși, ați fost primit în partid.

— Eu timp de mulți ani am demonstrat prin munca mea că sunt demn de a fi comunist. Întotdeauna mă obligam eu pe mine însumi să servesc drept exemplu pentru alții. Multă vreme am ocupat diferite funcții responsabile, fără a face parte din partid. Chiar și în anii serviciului militar, cînd eram tînăr, am fost locțiitor al comandantului de batalion.

— Acum vă aflați în fruntea OPP nr. 1 din sectorul Buiucani al capitalei. La mulți indicatori, organizația dumneavoastră e considerată cea mai bună. Și membri noi de partid aveți mai mulți…

— Eu conduc această organizație primară de 15 ani. La început, în componența ei intrau 60 de comuniști, și ea de două ori a fost împărțită în două. Cîndva din rîndurile ei a făcut parte și Vladimir Voronin. Acum în organizația noastră sînt 15 comuniști, toți oameni maturi, cu experiență de viață, devotați partidului. Dacă ați auzi luările lor de cuvînt la adunările de partid, dacă ați ști cît de mare le este dorința ca PCRM să fie în fruntea tuturor partidelor! Orice s-ar vorbi, PCRM nu are alternativă. Și Voronin — ca personalitate, ca lider, ca om — de asemenea nu are alternativă. De aceea, în acea perioadă de opt ani în care noi ne-am aflat la guvernare, am făcut tot posibilul ca oamenii să vadă clar perspectiva zilei de mîine a țării.

— În opinia dumneavoastră, ce calități trebuie să posede un comunist?

— În primul rînd, trebuie să fie incoruptibil și devotat partidului. Devotat ideilor marxism-leninismului. Membrii PCRM trebuie să respecte și să urmeze preceptele comunistului, care au început să fie date uitării. Doar cu aceste condiții partidul va putea fi păstrat.

— Acum se vorbește că aceste precepte seamănă prin ceva cu cele biblice…

— Da, acestea sunt precepte, altfel spus, porunci creștine, și ele sunt corecte. Ele pledează pentru apărarea familiei, a cauzei comune, pentru devotament și onestitate. Ele îl îndeamnă pe om să fie sincer în fața partidului și în fața propriei conștiințe. Ce e rău în asta?

— În anii guvernării PCRM au fost restaurate și construite multe biserici și mănăstiri. Comuniștii timpurilor noastre nu se mai tem și nu se rușinează să meargă la biserică și să participe la serviciul divin. Dumneavoastră sunteți un om credincios?

— Eu am rămas ateist, însă respect sentimentele oamenilor credincioși. Maică-mea și bunicul meu au fost oameni cu credință. Omului nu trebuie să-i fie luată credința. În viața sa, fiecare om trebuie să creadă sincer în ceva.

— În opinia dumneavoastră, ce n-au dovedit comuniștii să facă în timpul guvernării lor?

— Datorită PCRM și lui Vladimir Voronin, eu și alți pensionari avem acum o pensie de 2000 de lei. Iar la început primeam doar 165. De mai multe ori au fost majorate și salariile. Noi am achitat, practic, toate datoriile față de Occident, am mărit bugetul de stat de 8 ori etc. Ce n-am dovedit să facem… N-am reușit să rămînem la putere și să continuăm promovarea politicii sociale, să lucrăm în continuare pentru binele țării și al poporului.

Istoria — armă împotriva zombării

— Ce metode educaționale trebuie folosite pentru a-i cultiva tineretului nostru sentimentul patriotismului?

— Pentru început, în școlile și instituțiile de învățămînt superior de la noi trebuie readusă istoria Moldovei. Studiind adevărata istorie a pămîntului pe care s-a născut, tînărul nu va putea fi indus în eroare, deoarece va fi înarmat cu mai multe cunoștințe despre țara lui. El se va mîndri cu țara lui. Pe cînd actualul tineret nici despre ziua de astăzi a țării nu știe nimic. El numele lui Ștefan cel Mare îl știe doar pentru că în centrul Chișinăului se află monumentul acestuia. Dar nu știe nimic despre războaiele pe care le-a purtat, despre victoriile pe care le-a cucerit în luptele cu dușmanii Moldovei, despre copiii domnitorului. Programul școlar prevede doar două ore pentru studierea istoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Iar în bătăliile acestui război au luptat mai mult de 350 mii de moldoveni, mulți dintre ei și-au jertfit și viața. Pentru ce au luptat ei, pentru ce și-au jertfit viața?

Pe lîngă asta, trebuie cumva să fie găsite posibilități pentru a reînvia tribuna noastră televizată. La urma urmei, dacă trebuie, să punem, cum se spune, mînă la mînă și să cumpărăm timp de antenă. Vladimir Voronin ar trebui să apară zilnic la ecranul televizorului, pentru a trezi țara din somnolență. Noi trebuie să acționăm în mod hotărît și în frunte doar cu Vladimir Voronin.

— Iar dumneavoastră personal cum treziți poporul din somnolența lui?

— În fiecare săptămînă merg în sectorul meu pentru ca să duc și să împart 20 de exemplare ale ziarului «Comunistul». Mulți pensionari se apropie de mine nu doar pentru a lua ziarul, dar și pentru a mă întreba diferite lucruri în care ei nu se pot dumeri în mod de sine stătător. De exemplu, de ce nu li s-a majorat pensia, deși Guvernul a promis că, după efectuarea reformei sistemului de pensionare, vor fi mărite pensiile tuturor. Mie tot nu mi-a fost majorată, pentru că eu m-am pensionat demult. Acum eu lupt pentru ca să fie majorate pensiile tuturor, scriu petiții la ministere.

— Dumneavoastră vă ocupați nu numai de munca de partid, ci și de cea de folos obștesc…

— Mai conduc comisia ecologică de pe lîngă Consiliul de Veterani din municipiul Chișinău. La 24 decembrie se vor împlini 20 de ani de cînd fac acest lucru. Am scris și am editat o carte cu tematică ecologică, am organizat printre liceenii claselor 8-12 24 de conferințe. Noi luptăm ca să avem o capitală mai curată, și reușim să facem multe în această privință.

— Spuneați mai devreme că fiecare om trebuie să creadă în ceva. Dumneavoastră în ce credeți?

— Eu cred în Partidul Comuniștilor. Eu cred că viața noastră poate fi mai bună, cred în însăși viață, cred în prieteni. Îi îndemn pe toți locuitorii Moldovei să fie vigilenți, pentru că trebuie să ne apărăm și să ne păstrăm țara, suveranitatea ei. Și îmi mai doresc foarte mult ca la viitoarele alegeri să învingă Partidul Comuniștilor. Și cred că asta se va întîmpla.

Naatalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад