Născuți în URSS
23-02-2018, 15:00. Разместил: redactor
Bunicul meu, Vladimir Guriev, care în iulie va împlini 99 de ani, a trecut tot războiul în rîndurile Armatei Sovietice. El a fost mobilizat încă în anul 1940. În 1941 a fost transferat din Siberia lîngă Moscova, a încheiat războiul în Germania. Bunicul meu este pentru mine un exemplu demn, un adevărat ostaș al Armatei Sovietice.
Eu, din cauza vîrstei, nu am avut onoarea să slujesc în Armata Sovietică. Dar, în copilărie, noi, împreună cu fratele, visam să slujim în armată și, neapărat, în Afganistan. Acesta era visul multor băieți educați pe povestirile despre eroi. Atunci cînd s-a încheiat războiul din Afganistan, noi chiar ne-am întristat puțin, pentru că nu am reușit să ne onorăm datoria internațională. Apoi am crescut, situația s-a schimbat. Dacă, însă, se păstra URSS, se păstra Armata Sovietică, aș fi vrut să slujesc în rîndurile ei.
În copilărie și adolescență noi doream să fim eroi, apărători. Și acest lucru este absolut corect cînd băieții vor să-și apere familia, apropiații, Patria.
Armata Națională moldovenească nu atrage tinerii, ea nu are autoritatea corespunzătoare. De aceea, majoritatea tinerilor fac tot posibilul ca să nu ajungă să-și facă serviciul militar. Astăzi, nici despre un fel de patriotism în armată nu este vorba. În ultimii ani, în mintea unor tineri se transformă pînă și conceptul de «dragoste pentru Patrie». Din fericire, nu este vorba despre toți.

Tinerii nu pot fi educați în spiritul adevăratului patriotism în condițiile politicii genocidului propriului popor, pe care-l desfășoară, din 2009 încoace, guvernarea moldovenească. Tineretul activ, cu gîndire pozitivă pleacă din țară. Despre ce fel de patriotism poate fi vorba în situația în care în propria țară nu poți cîștiga o bucată de pîine.
Acum mai bine de doi ani, membrii organizației obștești «Patria Noastră — Moldova» s-au unit în rețelele de socializare anume pentru că nu vroiau să plece din țară. Se atestă un flux masiv al populației. Tinerii raționali, capabili să schimbe ceva în țara noastră, pleacă. Iar acest lucru este în avantajul politicienilor noștri. Le este avantajos pentru ca aici să rămînă o turmă ușor de mînat.
Ne miră faptul că în unele țări oamenii nu știu cine a fost învingător împotriva fascismului. Însă, și la noi este distorsionată istoria. Exemple sînt o mulțime. Organizația noastră reacționează foarte dur la asemenea fapte. Noi organizăm conferințe de presă, acțiuni de protest. În mod special, noi am optat împotriva sistemului electoral mixt, care va legaliza uzurparea puterii. Dar atunci cînd organizăm acțiuni împotriva genocidului și alte fenomene negative, care se produc în societatea noastră și în lume, noi sîntem acuzați de extremism.
Acțiunea «Felicită un soldat al Victoriei» este internațională și se desfășoară în multe țări ale lumii. Inclusiv în țările în care o bună parte din populație consideră că Victoria celui de-al Doilea Război Mondial nu aparține sovieticilor, ci americanilor și francezilor. Și astăzi, peste ani de zile, în aceste țări, interviurile cu veteranii noștri sînt foarte solicitate. Noi vom continua să comunicăm cu veteranii, să înscriem amintirile lor.
Din păcate, însă, în Europa, în America interesul pentru istoria Marelui Război pentru Apărarea Patriei este în creștere, iar la noi — este exclusă din manualele de istorie. În Europa, monumentele eroilor acelui război sînt onorate, se ridică noi monumente, spre exemplu, în septembrie colegii noștri canadieni au inaugurat un memorial soldaților sovietici la Toronto. În timp ce în Moldova, dimpotrivă, asemenea monumente se încearcă a fi distruse...
O sută de ani ai Armatei Sovietice și Flotei Militar-Maritime este un prilej perfect de a reaminti adevărul, de a onora apărătorii glorioși ai marii puteri URSS.
Artiom Guriev, copreședinte al organizației obștești «Patria Noastră — Moldova», organizatorul acțiunii «Felicită un soldat al Victoriei»
Вернуться назад