«Proletari din toate țările, uniți-vă!»
21-02-2018, 12:58. Разместил: redactor
«Această cărțulie mică are prețul mai multor volume luate la un loc: cu spiritul ei, pînă acum trăiește și înaintează întreg proletariatul organizat și luptător din lumea civilizată», scria Vladimir Lenin despre «Manifest». Acesta e primul document programatic al comunismului științific, autorii lui fiind Karl Marx și Friedrich Engels, care pentru întîia oară a fost tipărit la Londra, pe 21 februarie, 1848.
Ulterior, au urmat o serie de reeditări ale «Manifestului» în diferite limbi, fără însă ca în conținutul lui inițial să fie introduse careva schimbări. După cum a menționat F. Engels în prefața sa la ediția germană a «Manifestului», apărut în anul 1872: «Manifestul» este un document istoric, pe care noi considerăm că nu mai sîntem în drept să-l modificăm».
În document erau prezentate și formulate principalele idei ale marxismului, scopurile, obiectivele și metodele de luptă ale organizațiilor și partidelor comuniste ce erau în proces de apariție. «Manifestul» a devenit primul program al organizației comuniste internaționale. Se cunoaște că el a fost elaborat de cei doi autori la însărcinarea Congresului al 2-lea (1847) al Ligii Comuniștilor, el urmînd să devină programul acestei organizații.
În această importantă lucrare marxistă se constată că întreaga istorie precedentă a omenirii este nu altceva decît istoria luptei între clase. Marx și Engels subliniază inevitabilitatea pieirii capitalismului, groparul acestuia fiind proletariatul. Anume proletariatului îi este atribuit rolul de constructor al societății comuniste, societate fără clase, cu proprietate obștească asupra mijloacelor de producere.
Regimul burghez, al cărui politică este calificată drept una agresivă, e supus în document unei critici dure. Mai mult decît atît, în document se menționează că războaiele de cotropire, caracteristice capitalismului, conduc la dușmănie între națiuni, la inegalitate de clasă, la conflicte internaționale.
Totodată, se subliniază că comuniștii nu au nici un fel de interese care nu ar coincide cu cele ale întregului proletariat, că ei, comuniștii, prezintă prin sine avangarda clasei muncitoare.
«Manifestul începe cu următoarele cuvinte: «O fantomă rătăcește prin Europa — fantoma comunismului. Toate forțele bătrînii Europe s-au unit pentru sacra prigonire a acestei fantome: papa și țarul, Metternich și Guizot, radicalii francezi și polițiștii germani». La sfîrșitul documentului citim următoarele propoziții: «Clasele dominante să se cutremure în fața Revoluției Comuniste! Proletarii nu au nimic de pierdut, în afară de cătușele lor. În schimb, vor dobîndi întreaga lume».
«Manifestul» este finalizat cu renumitul apel istoric «Proletari din toate țările, uniți-vă!».
COMUNIST.MD
Вернуться назад