Întîi de toate — Om
22-04-2018, 09:03. Разместил: redactor
Numele mărețului înaintaș al Revoluției, Vladimir Ilici Lenin, a intrat ferm în istoria mondială. Pînă și antagoniștii comunismului au recunoscut și recunosc și astăzi genialitatea lui, profunzimea gîndirii sale și darul prorocesc, care nu a fost bazat pe mistică ci pe analiza profundă a evenimentelor ce aveau loc în acea perioadă legendară.
Lenin a devenit simbolul Erei Dreptății care apărea la începutul secolului XX. Vorbind despre el, îl înălțăm pe piedestalul timpului, îl înconjurăm de măreție și venerație bine meritată.
Însă, Vladimir Ilici a fost întîi de toate — Om — modest, capabil de compasiune, sincer și profund îngrijorat de soarta poporului. Un om cu o paletă complexă de emoții, care i-au susținut genialitatea. Nu despre Lenin-monumentul, ci despre Lenin-Omul au povestit oamenii care au avut marele noroc să-l cunoască pe acest remarcabil reprezentant al umanității.
Oferim atenției cititorilor amintirile celor care au avut fericirea să afle personal despre calitățile lui umane.
Cartea de economii
Din istoria partidului nostru cunoaștem multe fapte interesante despre disciplina partinică naltă a lui V. I. Lenin
P. Haritonova, membru al PCUS din 1905
Vreau să aduc un exemplu foarte elocvent al atitudinii lui Ilici față de obligațiunile membrului de partid.
Era început de aprilie 1917. Acordul cu privire la trecerea emigranților politici din Elveția în Rusia prin teritoriul Germaniei a fost încheiat. A fost trimis un apel către «Tovarășii suferinzi ostatici», cu care organizațiile noastre de peste hotare au stabilit o legătură strînsă. A fost expediată în redacția ziarului «Volksrecht» («Dreptul poporului») o scrisoare pentru muncitorii elvețieni, în care se exprimă recunoștință profundă pentru atitudinea tovărășească față de emigranți și solidaritatea noastră cu tineretul revoluționar din Elveția. Scrisoarea se încheia cu cuvintele: «Trăiască revoluția proletară incipientă din Europa!».
În sfîrșit, în restaurantul «Ziiringerhoff» a fost organizată și întîlnirea de rămas bun cu emigranții politici care au mai rămas în Elveția și la care a venit să participe foarte multă lume. Era ora de prînz. Și iată chiar înainte de plecare, Vladimir Ilici îmi dă carnetul lui de economii cu depuneri rămase de cinci franci.
«Iată, tovarăș Haritonova, — mi-a spus el — realizați, vă rog, în bancă acești cinci franci și acceptați-i la plata cotizațiilor noastre de membri de partid pentru luna aprilie. Iertați-mă că vă împovărez cu această sarcină, nu am avut timp să fac personal acest lucru...»
Eu am fost șocată. Nimeni dintre tovarășii care plecau cu Lenin nu și-a amintit despre plata cotizațiilor de membru pentru aprilie. Pînă și eu, în calitate de trezorier al organizației din Zurich, nu am considerat necesar să le amintesc despre acest lucru, pentru că am considerat că în aprilie ei vor fi în Patrie, la Petrograd.
Îndeplinind sarcina lui Vladimir Ilici, eu am păstrat cartea de economii. Mai tîrziu, am adus-o cu mine în Patrie. Însă, atunci cînd presa burgheză elvețiană a desfășurat campania sălbatică de calomniere împotriva bolșevicilor și, în special, în jurul numelui lui Lenin, inventînd tot felul de neadevăruri pe adresa «fostului emigrant politic Linin-Ulianov», eu nu mi-am refuzat în plăcerea de a merge la bancă, unde se păstrau «depozitele lui V. I. Ulianov» și să prezint cartea principalului casier al băncii. Cu un gest de mînă el mi-a arătat ghișeul de alături unde stătea un angajat mai mic în grad.
«Îl cunoașteți pe acest deponent?», l-am întrebat eu pe casierul principal.
El a ridicat capul, a luat cartea de economii și a început să o răsfoiască atent și să o examineze.
«V. Ulianov? Cum? Acel Ulianov — Lenin, care a devenit acum în Rusia un om atît de renumit, despre care se scrie atît de mult în toate ziarele?»
«Da», răspund eu cît se poate de reținut. «Acesta este acel Lenin, care conduce, acum, revoluția proletară din Rusia și duce muncitorii spre cucerirea libertăților pentru tot poporul».
De acest ghișeu au început să se apropie și alți colaboratori ai băncii. Toți au fost interesați de «renumitul deponent». Cartea de economii a început să circule din mînă în mînă. Examinau semnătura: «V. Ulianov», suma depozitului și discutau aprins. Eu savuram acest spectacol.
«Ei bine», în sfîrșit mi s-a adresat principalul casier. «Puteți ridica acest depozit și închide contul».
«Nu, vă mulțumesc», am răspuns eu. «Nu pentru asta v-am prezentat cartea de economii a lui Ulianov, pentru a ridica depozitul de cinci franci. Eu voi lua cu mine în Rusia cartea de economii, iar banii — să rămînă la dumneavoastră. Nu este mare depozitul, în schimb, deponentul este măreț. Anume acest lucru am vrut să vi-l aduc la cunoștință».
Și am plecat, lăsîndu-i în mare uimire pe angajații băncii.
Amintiri despre Lenin
Cum eu, un țăran apartinic din Siberia, am fost la Vladimir Ilici și ce a ieșit din asta
O. I. Cernov (Ziarul «Bednota», 2 februarie 1924, r. 1729)
Februarie, 1921
Am venit la el din Siberia. Pentru un țăran de rînd, să vină din Siberia nu este o glumă simplă. Au trecut două luni de cînd mă pornisem de acasă și două luni am tot căutat drumul să ajung la Lenin. M-au ajutat în această cale Abramov A. G. și Smirnov I. N. — pînă la Moscova, la Moscova, m-au ajutat tovarășii Serebreakov și Teodorovici I. A. În drumul meu spre Lenin s-au întîmplat multe chestii curioase.
Păi iată, în februarie 1921, dimineața, am aflat că mă va primi Vladimir Ilici la ora unu. Cu un ceas înainte mă duc la Sovietul Comisarilor Norodnici: trebuie să sun secretarei tov. Gleasser. Eu nu știu să sun, o rog pe domnișoara de serviciu să vorbească în locul meu; toți rîd, însă, fata de serviciu vorbește amabil în locul meu. Și-mi transmite: să fiți neapărat la jumătate la unu; dar eu știu că trebuie să obțin permise, sînt jenat și emoționat. Iată permisul la Kremlin, apoi sediul, zbor pe unde trec ca un nebun, într-o șubă mare și lungă, însă, documentele mele peste tot atrag atenția asupra mea și, în sfîrșit, am ajuns la etajul trei.
Mă întîlnește o doamnă și mă întreabă:
«Dumneavoastră sînteți Cernov?
«Da, eu».
«Așezați-vă».
În sfîrșit m-am mai calmat puțin, mi-am venit în fire, mi-am adunat gîndurile. Am stat circa 15 minute, care m-au ajutat foarte mult.
În sfîrșit, mai iese o doamnă, care-mi spune să merg după ea și m-am pomenit, din cîte se pare, foarte aproape de Lenin. Și iată, iese cineva de la Vladimir Ilici, se pare că-i Rîkov; mi se propune mie să intru. Eram foarte calm și parcă acum îmi amintesc: Vladimir Ilici s-a ridicat și venea spre mine de parcă eram un vizitator de mare importanță. S-a salutat amabil, m-a întrebat:
«Ce ați adus nou din Siberia?». Eu îi spun:
«Mi-am expus gîndurile pe hîrtie, permiteți-mi să le citesc».
«Bine, citiți-le. Așezați-vă».
Ne-am așezat — nu vizavi și la capăt de masă; stătea lîngă mine și mă privea.
Cînd am început să citesc, involuntar îl urmăream, mă uitam la fața lui. De la început, parc-ar fi redat plictiseală, oboseală — m-ați obosit voi cu rapoartele, însă, pe măsură ce citeam mai mult, fața lui se schimba, ochiul stîng începuse să se înguste mai des, se întorcea spre mine, mă privea cu ochi înguști și iar, cînd am încheiat scrisoarea am văzut că în acel cap se soluționa o problemă de importanță majoră, se soluționează în cîteva minute; eu am văzut cît de mult a înțeles în aceste minute Vladimir Ilici. Raportul meu era despre înlocuirea taxelor la noi în Siberia. Cînd am terminat de citit, el m-a întrebat:
«Cine sînteți?».
I-am povestit că vin din exilul condamnaților unde am ajuns pentru apartenență la Partidul Socialist Revoluționar, dar acum mă consider apartinic, am propria gospodărie în Siberia.
«Cum înțelegeți impozitarea progresivă?», mă întreabă Vladimir Ilici.
Eu îi povestesc. Un pic parcă se pune pe gînduri, tace, apoi, se întoarce la mine: «Sînteți de acord să publicați scrisoarea dumneavoastră în Ziarul «Pravda»? Eu spun: Sînt de acord». M-a mai întrebat unde pot fi găsit ca să fiu chemat, i-am spus că prin Serebreakov.
«Mai scrieți în raport despre cum înțelegeți impozitarea progresivă și cine sînteți».
Ne-am ridicat, el m-a condus în cancelarie și a cerut să mi se dea peniță cu cerneală. Eu am spus că nu pot să scriu cu penița, atunci, el a rîs și a cerut să mi se dea un creion chimic, după care ne-am despărțit.
Prin ce este măreț Lenin?
Iată prin ce. Desigur, el nu m-a ascultat pe mine ca pe o persoană extraordinară, dar prin mine a auzit toată țărănimea, prin intermediul meu a luat în calcul toată situația complicată a păturilor de jos.
Înainte de a ajunge la el, am vorbit cu mai mulți și mulți îmi spuneau următoarele: «Deși ai dreptate, cum vrei tu nu va fi», și pînă la mine au mai fost cu rapoarte la Vladimir Ilici, spre exemplu, Sokolov din Siberia.
Toate parcă spuneau că nu este timpul de a întoarce roata. Însă, Vladimir Ilici nu semăna cu mulți, el nu era limitat de teorie, el prindea viața, evenimentele, revoluția. Orienta apariția acesteia fără a grăbi lucrurile.
El crea voința maselor, asemenea unui staroste, el este spiritul maselor.
Iată de ce este atît de mare pierderea popoarelor în figura lui Vladimir Ilici, iată de ce sufletul doare atît de tare din cauza acestei pierderi și nu doar pe membrii de partid, dar și pe noi — apartinicii.
Însă, experiența sa abilă nu a trecut în zadar pentru noi. Vom realiza în viață poruncile muncii colective, fără înrobirea omului de către om.
(Scrisoarea de raport a țăranului, Osip Ivanovici Cernov a fost publicată în Ziarul «Pravda» din 11 februarie 1921, cu titlul: «Viziuni asupra țărănimii siberiene ca element social»).
COMUNIST.MD
Вернуться назад