Un suflet neastîmpărat
20-04-2018, 15:05. Разместил: redactor
Comunistul Vasile Dulgheru întotdeauna a fost un om de vază, întotdeauna a purtat grija oamenilor, s-a străduit să-i ajute. Trăsăturile care-l caracterizează sînt omenia, bunăvoința, compasiunea, responsabilitatea. Oamenii alături de care a lucrat vorbesc despre dumnealui cu mult respect, iar nepoții îl iubesc la nebunie pe bunul și înțeleptul lor bunic.
Pe 20 aprilie, el a împlinit 70 de ani. Este o vîrstă care permite să le spui multe oamenilor din jur.
Cu durere pentru pămînt
— Dumneavoastră aveți trei nepoți. Vă faceți griji pentru tineretul nostru?
— Cum să nu-mi fac griji, dacă el, tineretul de astăzi, e cu totul altfel, e dezorientat. În instituțiile de învățămînt nu există un proces de educație sistemică. Unica speranță e familia. În timpurile tinereții noastre, era aplicat un sistem de educație a tineretului pe etape — octombrei, pionieri, comsomoliști… Să-mi spună cineva că era un sistem prost! Economia, agricultura se dezvoltau conform unui plan. Erau schițate planuri de dezvoltare pentru cinci ani, pentru zece ani. Acum nimeni nu știe nimic despre asta. Eu am fost prin țară și am văzut că în centrul și la sudul Moldovei pămîntul nu este lucrat. E ceea ce am văzut mai ales în raioanele Călărași și Nisporeni, unde mai mari peste toate sînt democrații. Pămîntul se îmburuienește și nimănui nu-i pasă, nimeni nu poartă nici o răspundere pentru asta. În alte vremuri, era suficient ca primul secretar al raionului să iasă în cîmp, să vadă buruieni și chiar în aceeași zi cei vinovați de o asemenea stare de lucruri erau pedepsiți. Logica era următoarea: dacă în cîmp cresc buruieni, înseamnă că nu a fost aplicată corect tehnologia agricolă. Sfecla de zahăr, păpușoiul și floarea-soarelui erau cultivate fără aplicarea muncii manuale.
— După aceea a venit timpul cînd nu mai sînt aplicate nici un fel de tehnologii…
— Și asta s-a întîmplat «datorită» americanilor, care au distrus agricultura Moldovei. Eu am urmărit implementarea programului «Pămînt». Pe atunci, lucram în calitate de primar în satul Alexăndreni din raionul Sîngerei. Nu eram un localnic, venisem în sat din altă localitate. Dacă aș fi fost băștinaș, aș fi făcut tot posibilul ca să salvez colhozul. Dar în repetate rînduri le-am spus oamenilor că, renunțînd la lucrarea colectivă a pămîntului, ei fac o mare greșeală. Unii țărani, primindu-și cota de pămînt, imediat au vîndut-o la un preț de nimic. Cei care și-au dat cotele în arendă, primesc doar cîte ceva pentru ele. În mod de sine stătător își lucrează pămîntul foarte puțini oameni. Americanii au dat bani, chipurile, pentru a ne face capitaliști, dar, de fapt, ne-au făcut argați.
— Vorbiți cu multă durere despre ceea ce s-a întîmplat cu pămîntul nostru. Ați crescut la țară?
— M-am născut la Vărzăreștii Noi din raionul Călărași. Întreaga mea carieră de muncă este legată de sat. Am început-o în anul 1971, în calitate de medic veterinar în satul Gălești, apoi am lucrat în Bilicenii Vechi, în sovhozul «Belschi», în alte locuri. Pretutindeni m-am ocupat de producere și de munca de partid. Am absolvit fără frecvență Școala superioară de partid din Odessa. Prima înscriere în carnetul meu de muncă a fost făcută cu 54 de ani în urmă.
— Ați început să lucrați la vîrsta de 16 ani?
— După absolvirea școlii de opt ani, m-am dus să lucrez la fabrica de vinuri din satul Pitușca, unde făceam amfore. Acolo mi-a și fost făcută prima înscriere în carnetul de muncă. Vara următoare am lucrat tot la aceeași fabrică, iar după asta am intrat la studii la tehnicumul de zootehnie și veterinărie.
Activist pe viață
— În ce împrejurări ați devenit locuitor al capitalei?
— În 2007 nu am reușit să cîștig încă o dată alegerile pentru funcția de primar, și atunci copiii au decis că a venit timpul să fiu mai aproape de dînșii. Și eu am fost de acord cu ei. M-am mutat în capitală, mi-am găsit un loc de lucru, m-am înscris la evidență în organizația raională a PCRM din sectorul Buiucani. Mai mult de doi ani m-am aflat în fruntea OPP nr. 25, iar mai tîrziu am fost ales președinte al organizației de veterani din sectorul Buiucani.
— Cîți ani aveați cînd ați devenit comunist?
— Am intrat în rîndurile partidului în anul 1974. Aveam atunci 26 de ani și lucram la Gălești. M-a chemat primul secretar și mi-a comunicat că este transferat la alt loc de lucru. Iar mie mi-a propus să preiau conducerea organizației locale de partid.
— A fost o propunere neașteptată?
— Eu doar nu aveam experiență de muncă de partid. Pe atunci la Gălești locuiau 7 mii de oameni, iar pe seama primului secretar era pusă o responsabilitate mare. Eu îmi dădeam seama de asta.
— Dar, probabil, nu ați fost ales pentru această funcție în mod întîmplător. Probabil, pînă la asta v-ați manifestat prin ceva.
— Eu întotdeauna eram activ, fiind comsomolist, participam la adunările deschise de partid, la toate manifestațiile, deseori luam cuvîntul, însărcinările de partid le îndeplineam în mod conștiincios. În acei ani, era strict respectată continuitatea: dacă un lider de partid vroia să treacă la alt loc de lucru, era obligat să-și pregătească un schimb destoinic. Și atunci alegerea a căzut pe mine, candidatura mea a fost susținută în mod unanim. Am fost activist încă din anii de școală, ba chiar și acum mă străduiesc să fiu peste tot unde e nevoie. Pînă mai am puteri, voi lucra.
— Cum trebuie să fie un lider de partid în zilele noastre?
— El trebuie nu numai să cunoască bine situația politică din țară, dar și să activeze astfel, ca această situație să fie adusă și la cunoștința oamenilor. El trebuie să creadă în idealurile partidului și să împărtășească altora această încredere. El trebuie să înțeleagă ce face și pentru ce face. Iar pe lîngă asta, permanent să învețe, să fie în vîltoarea evenimentelor, să știe să răspundă la toate întrebările. Eu și acum, așa cum se cuvine unui comunist, sînt la curent cu toate evenimentele, abonez ziarul «Comunistul», particip la toate adunările de partid și la plenare. La ultima conferință de partid am fost ales în biroul comitetului raional.
Un pahar de vin pentru Brejnev
— Părinții Dumneavoastră au împărtășit viziunile partidului?
— Părinții mei erau oameni foarte evlavioși, așa că n-au încuviințat chiar nici intrarea mea în rîndurile pionieriei. Dar eu nu vroiam să fiu mai rău ca alții, așa că am făcut acest lucru. La început, ei m-au dojenit, iar după aceea s-au resemnat. Așa că am fost pionier, apoi comsomolist, apoi și comunist. Dar peste ani părinții mei au început să manifeste o atitudine foarte respectuoasă față de Brejnev. Înainte de moartea sa, tata mi-a dat o poruncă neobișnuită. Mi-a spus să-l pomenim pe Brejnev tot timpul cît vom trăi. Pentru că acest conducător a avut grijă ca toți să fie sătui și a stat la straja păcii, după dînsul nu va mai fi o asemenea stabilitate, de aceea trebuie să bem un pahar de vin pentru sufletul lui. Și, de bună seamă, în anii care au fost numiți ani de stagnare, nu s-a întîmplat să fie majorat prețul la pîine sau la careva alte produse alimentare. Poate că la noi nu exista o mare varietate de mărfuri industriale, în schimb, toți aveau de lucru și nimeni nu ducea foame. Noi trăiam atunci într-o țară prosperă și nici nu observam acest lucru.
— Se poate spune că și Dumneavoastră ați contribuit ca Moldova să prospere…
— Eu întotdeauna am avut încredere în Partidul Comunist, în idealurile lui, m-am convins că acestea sînt apropiate poporului. Atunci toți aveau încredere într-un viitor mai bun și munceau în numele acestui viitor. Acum, văzînd ce se face în alte țări, oamenii sînt în așteptarea unui război. Lor le este frică de viitor.
— Pînă în ziua cînd v-ați mutat cu traiul la Chișinău, munca Dumneavoastră a fost legată de agricultură. Vă mai amintiți timpurile cînd și acest domeniu prospera?
— Într-adevăr, în acea perioadă se muncea mult pentru ca acest domeniu să se dezvolte și să prospere. În anii cînd mă aflam la conducerea unui complex zootehnic, anual produceam cîte 9 mii de purcei, pe care după aceea îi transmiteam pentru îngrășare. Și asemenea complexe erau în fiecare raion, iar al nostru nu era dintre cele mai mari. Altele creșteau de la 15 pînă la 40 mii de purcei. După aceea sectorul zootehnic a fost nimicit, oamenilor le-a fost împărțit nu numai pămîntul, ci și cota patrimonială. După care complexele zootehnice au fost distruse pînă la temelie și jefuite, iar tehnica — pînă la ultimul șurub. Astăzi știm ce a rămas în locul la ceea ce a fost cîndva — oameni fără loc de lucru, sărăcie totală.
— În copilăria Dumneavoastră a fost altfel…
— În familia noastră am fost patru copii. Mama avea probleme de sănătate și nu lucra. Tata era responsabil pentru dezinfecția și dezinsecția instituțiilor și a obiectelor agricole. Trăiam doar din leafa lui, dar ea ne ajungea pentru toate. Alături de noi trăia o familie în care creșteau 12 copii. Cînd se întorceau de la lucru din cîmp, aducea fiecare cîte ceva din ceea ce strînsese în acea zi, poamă sau păpușoi — cîte puțin se permitea. Pe lîngă asta, aveau o gospodărie mare, pe atunci nutrețurile nu erau scumpe. În fiecare sîmbătă gospodina casei cocea pîine, plăcinte, alte bunătățuri și ne invita și pe noi la ei să ne servească cu de toate. Erau timpuri cînd oamenii nu aveau frică de viitorul lor, cînd nu se temeau să aducă pe lume copii.
Plus gazificarea
— Dumneavoastră spuneați că ați fost primar în vremuri complicate. Ați reușit să faceți ceva, aflîndu-vă în această funcție?
— Eu am fost primar de comună. Iar din comuna Alexăndreni fac parte satele Țîplești, Țîpletești, Heciul Vechi și Grigorești. În anii 90, am restabilit PCRM în aceste sate. Atunci în rîndurile partidului s-au înregistrat 28 de oameni, după aceea am primit și alții noi. Pînă la plecarea mea de acolo, am fost secretar al organizației primare de la Alexăndreni. Eu știam foarte bine de ce au nevoie acele sate.
— Cu ce ați început?
— Cu gazificarea. M-am dus la Chișinău, am cîștigat un grant la Fondul de investiții sociale și pe acei bani am început să gazificăm toate satele din componența comunei. În acei ani PCRM a elaborat un program de gazificare a întregii republici. Așa că, pentru a realiza acest plan, se cerea doar dorință și insistență. În toate cele cinci sate din comună au fost reconstruite grădinițele de copii. La Alexăndreni a fost construit un centru pentru tineret. De reparația drumurilor nici nu mai spun. Pentru că reparația drumurilor nu trebuie considerată o realizare a primarului, ea este obligația lui nemijlocită. Pe lîngă asta, primăria de la Alexăndreni întotdeauna a ajutat școlile și grădinițele din toate cele cinci sate. În măsura posibilităților, am ajutat chiar și cele cinci biserici din aceste sate.
— Păcat că părinții Dumneavoastră n-au ajuns să vadă cum comuniștii construiesc biserici și restaurează mănăstiri…
— Da, fiind oameni profund credincioși, ei ar fi apreciat acest lucru la justa valoare. Și eu nu înțeleg de ce la Chișinău apare o stradă care poartă numele sîngerosului mareșal Antonescu, dar nu există o stradă care să poarte numele lui Ivan Bodiul. Bodiul și Brejnev doreau din tot sufletul binele țării noastre, și tot ce s-a făurit și s-a construit în Moldova s-a făcut datorită lor. Da ce au făurit oamenii care se află astăzi la guvernare?
Ziarul în luptă contra dezorientării
— Cu ce ați început activitatea Dumneavoastră în organizația veteranilor?
— E al patrulea an de cînd am fost numit în fruntea organizației de veterani din sectorul Buiucani. Am început lucrul imediat după asta. În acest sector locuiesc 70 mii de veterani de război și ai muncii. Altfel spus, fiecare om care se pensionează în mod automat este atribuit la această categorie. Dar din toți aceștia, în organizație sînt înregistrați ca membri 4600 de veterani. Aceștia sînt oameni activi, care participă și la adunări, și la viața obștească, nu numai că se interesează de tot ce se face în organizație, dar și se implică în activitatea ei, achită cotizații.
— Acum, această categorie de persoane, pensionarii, sînt dezorientați…
— Și nu-i de mirare. Pur și simplu, realitățile i-au zăpăit. Pe de o parte, Șor cu magazinele lui sociale, pe de alta — Dodon cu vectorul rus. Într-o zi, cîțiva activiști din Consiliul Veteranilor din sectorul Buiucani au venit cu propunerea ca organizația noastră să aibă doi președinți — unul din partea comuniștilor, iar al doilea din partea socialiștilor. Clar lucru, nu le-am încuviințat propunerea.
— Dar cum îi informați pe oameni?
— Comitetul nostru raional abonează ziarul «Comunistul», pe care îl difuzăm în toate cele 25 organizații primare de veterani. Bineînțeles, asta e puțin. Dar ziarul nostru de partid e obiectiv și, ceea ce este foarte important, toată informația o prezintă într-o formă accesibilă. Totul este clar și ușor de înțeles. Eu îmi dau seama: pentru a face un asemenea ziar, colaboratorii lui trebuie să dețină cunoștințe și să depună o muncă enormă.
— Reușiți de unul singur să puneți bine la punct întreaga activitate a organizației de veterani?
— De ce de unul singur? Am și ajutori. Și, printre altele, mulți dintre dînșii sprijină poziția PCRM. Dar, cu regret, sînt și veterani care nici pînă acum n-au înțeles ce s-a întîmplat de bună seamă în ziua de 7 aprilie a anului 2009. Îi reproșează partidului pierderea puterii. Clar lucru, pe astfel de oameni este foarte ușor să-i dezorientezi, să le bagi în cap adevăruri false. Acești oameni uită repede toate cele pe care a reușit să le facă PCRM pentru țară în timpul guvernării sale. Înainte de alegeri, comuniștii n-au promis, așa cum a făcut-o Urechean, că pensiile vor fi de 500 euro. Ei au venit la guvernare pe ruinele statului, au adunat o echipă de profesioniști, și-au suflecat mîinecile și au început să lucreze. Și în timpul lor pensiile au fost majorate cu 15,20 și 22 la sută. Mătușa mea pînă acum îi mulțumește lui Vladimir Voronin pentru faptul că, anume cînd dumnealui a fost președintele țării, pensia ei s-a mărit de cîteva ori. Despre actuala guvernare ea spune că acești conducători știu doar să fure de la oameni, dar să le dea ceva oamenilor, ca să trăiască mai bine, ei nu știu. Eu cred că foarte mulți oameni își amintesc timpurile cînd la conducerea țării s-au aflat comuniștii, acea perioadă de opt ani, pe care pe drept cuvînt o poți numi făuritoare.
— Dacă-i așa, cum poate fi explicat faptul că la alegeri poporul procedează în mod neadecvat?
— Societatea e dezbinată. Nu există o idee unificatoare. Sandu îi trage pe oameni în Europa, Dodon — în Rusia, iar ca rezultat noi stăm pe loc. Pentru guvernare este avantajos faptul că societatea devine tot mai dezbinată, și nu doar în ceea ce privește vectorul Rusia-Europa, dar și în alte privințe. Toate aceste partide noi sînt gata să se bată pentru a cîștiga alegerile.
Pace și mult bine!
— Astăzi, Dumneavoastră vă sărbătoriți jubileul de 70 de ani. Ce s-a dovedit a fi cel mai important în viața pe care ați trăit-o pînă acum?
— Toți anii mei i-am trăit în mod decent, am muncit în mod conștiincios, am adus pe lume copii, iar acum mai am și trei nepoți minunați. Cînd am devenit bunic, am înțeles că familia este principala avuție a omului. Am perceput mai profund de ce sînt membru anume al Partidului Comuniștilor. Ideile comunismului sînt idei făuritoare, ele te îndeamnă să muncești pentru viitorul copiilor și nepoților, ai, tăi și ai altora. Și dacă la guvernare ar mai fi rămas comuniștii, acest viitor, care acum e ziua noastră de astăzi, ar fi fost altfel. Nu un viitor ideal, totuși, unul mai bun, mai stabil și mai blînd. Oare nu asta ne-o dorim nouă și apropiaților noștri? Doar nu în zadar se spune că familia este celula societății. Dacă în familii toate sînt bune, în societate de asemenea toate sînt bune, și invers. Dacă societatea se dezvoltă în mod armonios, în ea se va găsi loc pentru fiecare familie.
— Astăzi, cu ocazia jubileului, veți fi felicitat de oamenii dragi, de prieteni, de tovarășii de partid. Vi se vor spune multe cuvinte calde. Echipa ziarului «Comunistul» se alătură acestor felicitări. Dumneavoastră și apropiaților Dumneavoastră vă dorim sănătate, pace și mult bine!
Natalia Ustiugova
Вернуться назад