Într-adevăr, de-al lor în Procuratură
28-09-2018, 13:35. Разместил: redactor
La acea vreme, desemnarea noului procuror general devenise o chestiune de importanță politică primordială. Pentru că de persoana, care urma să ocupe această funcție, depindea în mare parte bunăstarea și însăși existența regimului corupt. Așa că, această problemă, nicidecum, nu putea fi lăsată de izbeliște.
Este adevărat că sistemul procuraturii a făcut tot posibilul pentru a submina în totalitate autoritatea și susținerea societății: așa și nu au fost identificați organizatorii «revoluției colorate» (de fapt, lovitura de stat) din aprilie 2009; a fost stopat dosarul «vînătorii domnești», din 23 decembrie 2012, în timpul căreia a fost ucis antreprenorul Sorin Paciu; nu a fost investigat «jaful secolului». Însă, principala valoare a acestei instituții de drept a rămas neschimbată — guvernarea putea să folosească Procuratura Generală în calitate de «bîtă» în lupta cu oponenții săi politici.
Între timp, pentru început, trebuia de evitat orice fel de situații întîmplătoare. Spre exemplu, sub forma deputaților încăpăținați din Parlament, care ar fi putut respinge candidatura pro-guvernare. Cred că s-ar fi găsit mai mulți: comuniști, socialiști și chiar liberalii — supărați pe refuzul de a desemna în această funcție pe liderul lor — Mihai Ghimpu, în 2010.
De aceea, «majoritatea parlamentară» a decis să modifice procedura de desemnare a procurorului general, care, pînă atunci, era prerogativa organului legislativ suprem. Conform principiului «dacă nu putem schimba jocul, modificăm regulile».
Zis și făcut. În martie 2016, a fost adoptată noua Lege cu privire la Procuratură, care a intrat în vigoare pe 1 august. Conform noii legi, desemnarea procurorului general a trecut în prerogativa Consiliului Suprem al Procurorilor (CSP). Anume această instituție a și desfășurat concursul candidaților. Despre faptul că din componența CSP făceau parte persoane afiliate puterii, cred că nu mai trebuie să vorbim. Și mandatul procurorului general, conform aceleiași legi, a fost majorat de la cinci la șapte ani.
Absolut la timp, pe 26 februarie 2016, își dă demisia procurorul general în exercițiu, Corneliu Gurin, deși mandatul lui expira tocmai pe 18 aprilie 2018. El și-a explicat decizia prin faptul că Parlamentul a adoptat noua Lege cu privire la Procuratură și ar fi corect ca în baza acestei legi să fie selectat și desemnat noul procuror general. În realitate, anume în așa fel se croia drumul pentru noul candidat. Procuror general interimar a devenit Eduard Harunjen, care, pînă atunci, a condus Procuratura Anticorupție.
Acum, trebuiau identificați candidații. Ideea cu privire la desemnarea unui procuror general european, lansată de Partidul Liberal, a fost respinsă ca fiind absurdă — nu este nevoie de un procuror din afara sistemului. Într-un final, la concurs s-au înscris, în linii generale, șase candidați — procurorii adjuncți Igor Serbinov, Iurie Garaba și Eduard Harunjen, șeful Procuraturii Anticorupție — Viorel Morari, procurorul municipiului Chișinău — Igor Popa și procurorul Ruslan Cașu de la procuratura sectorului Ciocana.
Toți candidații au lucrat doar în organele procuraturii și nu doar o dată au fost menționați în contextul a tot felul de dosare scandaloase. De facto, concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general a fost înscenat, pentru că numele învingătorului a fost știut de la bun început — Eduard Harunjen. Iar ceilalți cinci candidați au fost implicați cu scopul de a prosti oamenii și pentru a demonstra partenerilor europeni că reformele în Procuratură au un caracter pluralist și democratic. Despre acest lucru denotă următorul fapt: peste doar cîteva minute după ce Igor Serbinov și-a început discursul, unul din membrii CSP, ministrul Justiției Vladimir Cebotari, a părăsit ședința și nu l-a ascultat pe candidatul cu pricina. În schimb, a îndeplinit formularul evaluării sale.
În afară de aceasta, observatorii au atras atenția asupra faptului că acest concurs s-a desfășurat într-o manieră stranie, pînă în ultima zi, nimeni nu a dorit să-și încerce puterile pentru o funcție atît de importantă în stat și brusc, a apărut un interes exploziv. Agitația și graba cu care s-a organizat această manifestație, amintește perfect despre agitația și graba în care a fost desemnat «guvernul nocturn» a lui Pavel Filip. Ceea ce a născut ideea că cele două scenarii au un singur autor.
Concursul s-a desfășurat cu multiple încălcări. Cam așa: nu s-a organizat testarea obligatorie a candidaților la detectorul de minciuni; nu a existat control parlamentar la etapa de testare, așa cum prevede legea; regulamentul concursului nu a fost aprobat și nu a fost publicat de Consiliul Superior al Procurorilor. Într-adevăr, la ce să se mai întindă coarda dacă candidatul învingător era determinat deja?
În preajma concursului, liderul socialiștilor, Igor Dodon — proaspăt «ales» în funcția de președinte, dar pe care n-o preluase încă oficial și nici nu-și îmbrăcase încă a doua gușă, nu a evitat să strălucească în verbiaj. Dodon a declarat că în calitate de președinte el nu ar fi susținut niciunul din cei șase candidați. Ca de obicei, cuvintele nu au coincis cu faptele. Pe 25 noiembrie, socialiștii împreună cu «majoritatea parlamentară» au votat în două lecturi pentru proiectul amendamentelor la Constituție referitoare la desemnarea procurorului general. În acest fel, «alesul de către tot poporul» a dat «undă verde» pentru desemnarea procurorului general, creatura guvernării.
Ei și pentru că Dodon nu depusese încă jurămîntul, Harunjen a fost confirmat în funcție, pe 8 decembrie 2016, de către fostul președinte Nicolae Timofti. Deși mandatul său era expirat și el, la drept vorbind, nu avea competențe în acest sens. Dar, n-a fost mare scofală, l-a confirmat. În consecință, acum, a devenit practic imposibilă demiterea lui Harunjen din funcție, doar dacă nu o va face din propria sa inițiativă. Iar pentru a pune punct, pe 30 martie 2017, Curtea Supremă de Justiție a respins toate sesizările pe marginea desemnării ilegale a lui Eduard Harunjen.
În acest fel, am primit, pentru șapte ani înainte, o procuratură dependentă politic, neputincioasă în fața corupției de amploare. Or, procurorul care a fost crescut de sistemul profund corupt, pur și simplu, nu va lupta împotriva lui.
Evgheni Tamanțev
Вернуться назад