DataLife Engine > Tema zilei / Viața de partid > Lumina de nestins a lui Octombrie

Lumina de nestins a lui Octombrie


7-11-2018, 15:45. Разместил: redactor
 
Lumina de nestins a lui OctombrieAn de an, pe 7 noiembrie, în ziua cînd a fost înfăptuită Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, comuniștii din Moldova vin la monumentul lui Vladimir Ilici Lenin, pentru a-și aminti încă o dată evenimentele de atunci și a depune flori. Și anul acesta, cînd Revoluția a împlinit al 101-lea an, comuniștii din nou s-au adunat la monumentul celui care a fost conducător al proletariatului.

Lumina de nestins a lui OctombrieMitingul festiv consacrat zilei de 7 noiembrie a fost deschis de Elena Bodnarenco, secretar al CC al PCRM, deputat în Parlament. Ea le-a amintit celor prezenți că «acum 101 ani, salva «Aurorei» ne-a adus vestea că puterea în țară a trecut în mîinile poporului și că, astfel, a început o nouă eră, a început numărătoarea vieții unicului în lume stat socialist. Stat al cărui scop principal a fost respectul față de omul muncii și crearea unor condiții prielnice de viață pentru acesta. Astăzi, în Moldova multora le apare gîndul dacă n-a venit timpul ca noi, moldovenii, să împrumutăm cuirasatul «Aurora», pentru ca și aici, printr-o salvă victorioasă a lui, să înceapă o nouă eră?! Era respectului față de omul muncii».

În cadrul mitingului, la care au participat reprezentanți ai organizației de veterani și de femei, precum și comsomoliști, au răsunat cuvinte necesare și importante. În particular, despre faptul că, astăzi, simbolul Revoluției din Octombrie este nu mai puțin actual decît cu o sută de ani în urmă.

Noi toți sîntem moștenitorii lui Octombrie

Iuri Eriomin, președinte al Consiliului de Veterani din municipiul Chișinău:

Lumina de nestins a lui Octombrie«Pentru noi, Marele Octombrie este ca o stea călăuzitoare în lupta pentru drepturile noastre și pentru o societate echitabilă pentru oamenii de rînd. Veteranii din Chișinău se străduiesc să fie în frunte, deoarece anume ei sînt cei mai experimentați urmași ai Marelui Octombrie. Noi cu toții sîntem moștenitorii Marelui Octombrie și ai Marii Victorii. În aceste zile, în organizațiile de veterani au loc adunări de totalizare, la care ei se întreabă dacă noi pășim pe o cale justă, dacă facem anume ceea ce se cuvine să facem pentru a construi în țara noastră o societate echitabilă? Noi cu dumneavoastră sîntem datori să consolidăm mișcarea «Moștenitorii Victoriei», să muncim în mod serios în mijlocul tineretului nostru nu numai în zile de sărbătoare, ci în fiecare zi. Tineretul trebuie să cunoască adevărul despre Marele Octombrie, despre Marea Victorie».

Principala bogăție este omul

Liubovi Grigorieva, secretar al OPP nr. 39 din municipiul Chișinău:

Lumina de nestins a lui Octombrie«Haideți să ne întoarcem în vara lui 2018, la campionatul mondial la fotbal de la Moscova. Iată o coadă de mai mulți kilometri de oameni, dar acești oamenii stau în rînd nu după bilete la meciurile campionatului. Oameni de diferite etnii, de diferite rase au venit la Mausoleu ca să aducă tributul lor de respect conducătorului proletariatului mondial, însuflețitorului și organizatorului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Această revoluție, indiscutabil, este una din cele mai mari realizări politice ale secolului XX. Această revoluție a zguduit și a schimbat întreaga lume. Ea a dat posibilitate omenirii să trăiască pe nou. Această revoluție a arătat că principala bogăție în lume o constituie omul. Ea a dăruit lumii valorile democratice: egalitatea, libertatea, frăția, egalitatea socială. De aceea oamenii niciodată nu vor înceta să vină la Mausoleul lui Lenin»

Cu exemplul personal

Nicolai Rusol, prim-secretar al CR al PCRM din sectorul Botanica al capitalei:

Lumina de nestins a lui Octombrie«Astăzi e o zi semnificativă pentru tot poporul moldovenesc. Cu 101 ani în urmă, bolșevicii au răsturnat Guvernul Provizoriu. Au nimicit acel regim care nu le permitea oamenilor de rînd să ducă o viață normală. Bolșevicii le-au dat oamenilor principalul — încrederea în viitor. Bolșevicii le-au dat oamenilor posibilitatea de a se dezvolta. Revoluția a schimbat organizarea întregii lumi. Printre revoluționari a fost și străbunicul meu, Pavel Calengi, grec de origine, care în 1917 a adus trupele armate în orașul Simbirsk și a instaurat acolo puterea sovietică. Strămoșul meu este pentru mine un exemplu personal».

Moldova pe pragul catastrofei

Tamara Morari, veteran al partidului, comunist din sectorul Rîșcani al capitalei:

«Importanța istorică a evenimentelor din octombrie constă în faptul că ele au schimbat nu numai țara în care s-au produs, ci și viitorul multor alte țări. Ele au determinat dezvoltarea întregii omeniri. Fără nici o exagerare, istoria mondială a secolului XX poate fi împărțită în istoria de pînă la și de după Revoluția din Octombrie. Una din principalele lecții ale Revoluției, pe care ar trebui să și-o amintească actualii politicieni, este că cei care nu vor să ia în seamă cerințele maselor populare, mai devreme sau mai tîrziu, în urma unei inevitabile crize, vor fi măturați și trimiți în neființă politică sau, poate, și mai departe. Vorbind despre legătura dintre evenimentele cu vechimea de o sută de ani și cele din ziua de astăzi în Republica Moldova, nu putem să nu menționăm faptul că multe procese ce s-au declanșat cu un secol în urmă în țara cuprinsă de revoluție seamănă cu procesele care au loc astăzi în Moldova noastră, luată în captivitate de regimul oligarhic. Autoritățile Moldovei sînt la fel de departe de interesele maselor de oameni ai muncii, iar situația din țară în multe privințe amintește atmosfera ce domnea înainte de acea revoluție. Astăzi, Moldova este o țară chinuită. Ea a fost adusă de guvernanți pe pragul unei catastrofe».

Revoluția a fost înfăptuită de tineret

Diana Caraman, prim-secretar al Uniunii Comuniste a Tineretului din Moldova:

Lumina de nestins a lui Octombrie«Marea Revoluție Socialistă din Octombrie le-a dăruit și le-a realizat mari speranțe multor generații ale poporului sovietic. Anume datorită revoluției din anul 1917 a fost construit primul în lume stat socialist. Un stat măreț, în care toți oamenii erau egali, în care asistența medicală și sfera învățămîntului erau gratuite. În care fiecare cetățean era sigur de ziua sa de mîine. Sarcina noastră de astăzi nu e numai de a cinsti memoria evenimentelor ce s-au produs cu o sută de ani în urmă, ci și de a întoarce cuceririle poporului sovietic celor care sînt descendenții Marii Revoluții. Ziua cînd a avut loc Revoluția din Octombrie este o sărbătoare a tineretului inclusiv din motivul că ea, această revoluție, a fost săvîrșită anume de tineri. Vîrsta medie a eroilor revoluționari era de 24 de ani. Așa că noi avem un punct de orientare. Noi avem un exemplu elocvent cum putem și cum trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, pentru drepturile propriului popor. Astăzi, poporul moldovenesc se cufundă tot mai adînc în bezna haosului, a mizeriei și a degradării totale. Dar eu sînt convinsă că lumina Marelui Octombrie, lumina Victoriei și a faptei eroice va deveni arma de neînvins care ne va ajuta să realizăm cele ce ne-am propus, ceea ce are nevoie să aibă astăzi poporul nostru. Această armă în Republica Moldova o poate folosi doar acel partid care este un partid al poporului. Partid care este urmașul Marii Revoluții. Un asemenea partid este Partidul Comuniștilor din Republica Moldova».

Noi avem nevoie încă de o revoluție pașnică

Vladimir Voronin, Președinte al PCRM, al treilea președinte al Republicii Moldova:

Lumina de nestins a lui Octombrie«Despre Marele Octombrie s-a scris și s-a vorbit foarte mult. La fel cum și despre Uniunea Sovietică, țara în care au fost traduse în viață marile idei ale lui Octombrie, fundamentate de întemeietorul acestui stat și de organizatorul revoluției — Vladimir Ilici Lenin. Și se va mai scrie și se va mai vorbi și de acum înainte. Noi cu dumneavoastră vorbim astăzi despre lucruri absolut juste în ceea ce privește importanța Marelui Octombrie pentru dezvoltarea întregii omeniri, precum și despre rolul și locul primului în lume stat socialist. Ceea ce este explicabil, dat fiind faptul că ideile lui Octombrie nu au limită temporală. Ele nu vor înceta să fie importante nici astăzi, nici peste o sută de ani, și asta deoarece ideile egalității, frăției și dreptății sînt apropiate fiecărui om, oriunde s-ar fi născut, în orice țară ar trăi și orice ar propovădui în viața sa. Fie el sau nu fie de acord cu ceea ce facem astăzi noi, comuniștii, totuna, în sufletul său, fiecare om luptă pentru ca tot ceea ce se întîmplă în jurul lui să fie în folosul omului.

După 7 noiembrie, 1917, revoluții au avut loc și în alte țări, și în baza lor de asemenea au fost construite societăți socialiste. Și această construcție a societății socialiste continuă astăzi și în Republica Populară Chineză, și în Vietnam, și în Cuba, și în alte țări. În Europa, asemenea revoluții au avut loc pretutindeni și, astfel, a fost creat un lagăr unic al țărilor socialiste.

Dar, după cum ne-a învățat Lenin, orice revoluție trebuie apărată. Și ea trăiește atîta timp cît este apărată de oameni. Cu regret, la sfîrșitul secolului XX, nici noi, nici mulți alții care se aflau în rîndurile PCUS, n-au reușit să apere cuceririle Revoluției. N-au reușit să apere mărețul stat care se numea Uniunea Sovietică. Și dușmanii Revoluției au răvășit țara, au nimicit acest stat măreț. Dar timpul le așează pe toate la locul lor. Timpul este principalul arbitru la toate etapele istorice.

Lumina de nestins a lui OctombrieNoi, continuatorii cauzei lui Octombrie, cei care activăm astăzi în Moldova, am ridicat din nou drapelul ideilor comuniste. Am relansat ideea luptei pentru dreptate, pentru onestitate, pentru atitudine egală față de fiecare om.

Noi cu dumneavoastră am marcat recent jubileul de 25 de ani al Partidului Comuniștilor. Acești 25 de ani nu au fost deloc simpli. Noi permanent ne-am aflat sub presiunea forțelor anticomuniste, antipopulare, antistatale și antimoldovenești. Pe parcursul acestei perioade de timp, noi am revenit la izvoarele lui Octombrie nu în aspect teoretic, ci real. Cucerind puterea în țară, am dezvoltat statul, am soluționat numeroasele probleme pe care le avea de rezolvat pe atunci Moldova și cu care se confruntau toți cetățenii țării — indiferent de faptul dacă ne-au votat sau nu ne-au votat pe noi la alegeri. Astfel, Moldova a căpătat o nouă respirație, o nouă dezvoltare. Dar forțele reacționare s-au unit din nou — acele forțe care au răsturnat puterea sovietică și care nicidecum nu doreau să se împace cu faptul că în Moldova la guvernare au venit comuniștii. Și nu pur și simplu au venit la guvernare, ci reușesc să soluționeze problemele Republicii Moldova, să ridice nivelul de trai al cetățenilor ei și să obțină rezultate remarcabile în dezvoltarea întregii țări.

Și iată că din nou avem pusă pe seama noastră o problemă de mare răspundere, și asta pentru că, în afară de partidul nostru, nu există o altă forță, și ea nu va apărea nici astăzi, nici mîine. Nu va apărea o altă forță capabilă să facă ordine în țară și sub conducerea căreia concetățenii noștri ar trăi o viață demnă.

La alegerile parlamentare din februarie, 2001, cucerind puterea în țară, s-ar putea spune că noi am săvîrșit o revoluție pașnică. Noile alegeri parlamentare sînt fixate pentru luna februarie a anului viitor. Noi trebuie să ne mobilizăm și să înfăptuim o nouă revoluție. Pentru că Moldova nu trebuie să se rostogolească în continuare spre prăpastie. Conducerea care de acum timp de nouă ani se află în fruntea statului nu a demonstrat nimic, nu a rezolvat nimic. Nici una din problemele privind dezvoltarea statului și nici îmbunătățirea calitativă a vieții oamenilor.

Lumina de nestins a lui OctombrieAcum, în partidul nostru au loc adunări de dare de seamă și alegeri. Noi ne deplasăm în localitățile republicii, la adunări ne întîlnim nu numai cu comuniștii. La aceste adunări vin aproape toți locuitorii satelor. Vin să asculte ce propun comuniștii, ce vor face comuniștii în perioada imediat următoare, în primul rînd, la viitoarele alegeri.

Acum, vedem în țară aceeași sărăcie, poate o sărăcie chiar și mai mare decît în anul 2000, cînd noi luptam pentru putere. Atunci, trecuse doar zece ani de la răsturnarea puterii sovietice, oamenii mai dispuneau de careva rezerve din trecut. Acum însă nu le mai au. Acum în țară e o sărăcie și degradare totală. Acesta e adevărul. Și guvernarea care știe a fura miliarde, a-i jefui pe toți și pe fiecare, pînă și pe copilul care încă nu s-a născut — această guvernare nu este capabilă să pună la punct problemele statului. Cei de la conducere nu au pentru asta nici capacitățile necesare, nici dorință s-o facă. Ei se specializează în domeniul hoției și în cel al nimicirii statalității Moldovei. Și deloc la construirea unei societăți normale, societăți care să aparțină în aceeași măsură tuturor cetățenilor țării. Cu acești oameni vom duce lupta la alegerile din februarie.

Lumina de nestins a lui OctombrieÎn Moldova, noi sîntem unicul partid clasic. În anii ce s-au scurs pînă acum apărut multe partide care se pretindeau că și ele sînt la fel. Dar unde-s ele acum? Nu a rămas nici unul. Iar cele care există astăzi sînt partide ale unor mici grupări, cu propriile lor interese, care se mențin doar datorită banilor. Ei spun de pe acum pe cine vor promova în Parlament în cutare sau cutare fotolii, în care aflîndu-se, ei vor exista pe seama oamenilor muncii. Pe seama fiecărui cetățean al țării.

Sîmbăta trecută, am fost în satul Cișmichioi, care e situat mai departe de Vulcănești, chiar la marginea țării. De acolo se vede limanul. Am văzut acolo o mulțime de cîmpuri nelucrate, vii și livezi părăsite, care cîndva îi bucurau pe oameni cu roada lor. Acum au rămas doar tufe și buruieni. Nu se face nimic pentru ca agricultura să se dezvolte. Despre industrie nici nu mai vorbim, pentru că totul a fost nimicit definitiv. Nu mai vorbim chiar nici despre faptul că a fost distrus și businessul mijlociu. În schimb, prosperă oligarhii, prosperă mafia și corupția.

Lumina de nestins a lui OctombrieAstăzi, corupția poartă un caracter nu pur și simplu banditesc și criminal — ea poartă un caracter politic. Ea este promovată de oamenii care se află la putere, de acele partide, de acei deputați și de acei oameni care conduc țara, începînd cu președintele și terminînd cu fracțiunile parlamentare, care îi cumpără pe deputați. Iată pe ce se menține puterea, dar nu pe ceea ce s-ar cuveni, adică pe încrederea poporului. Și noi cu dumneavoastră trebuie să demonstrăm la alegeri că poporul ne sprijină. Pentru a beneficia de acest sprijin al poporului, trebuie să le explicăm oamenilor cine poartă vina pentru starea de lucruri în care a ajuns țara noastră și ce trebuie de făcut pentru a o schimba. Și asta deoarece dacă, și de data asta, ei își vor da voturile pentru bani, pentru interese, dacă vor permite ca rezultatele alegerilor să fie falsificate, vom trăi și mai departe la fel ca astăzi. Și nici o rază de lumină nu va pătrunde în viața oamenilor.

Cînd oamenii sînt aduși la starea că n-au altă ieșire din situație decît să-i părăsească pe părinții bătrîni și să plece din țară, pentru a-și cîștiga pîinea de toate zilele, pentru a-și proteja viața — asta nu poate fi calificat altfel decît genocid. Dar nu mai poate continua așa. Trebuie să revenim la Octombrie nu numai în aspect teoretic, nu numai ca un tribut al memoriei, limitîndu-ne doar la analiza evenimentului ce s-a produs acum o sută de ani. Noi avem nevoie încă de o revoluție pașnică. Puterea trebuie să ajungă în mîinile celor care știu ce să facă cu ea, știu cum s-o administreze și sînt capabili să conducă. Puterea trebuie să fie dată celor care cu adevărat se gîndesc la destinul poporului și al țării.

Despre ideile lui Octombrie trebuie să vorbim nu numai la 7 Noiembrie. Partidul, fiecare dintre noi, toți părtașii noștri trebuie să ne mobilizăm și să muncim cu toții în numele salvării Patriei noastre — Republica Moldova».

Natalia Ustiugova
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад