Mai mult de trei sute să nu se adune

 

La respectivul marș au participat nu mai mult de 300 de oameni, iar la însuși startul acțiunii, care a fost dat la Cimitirul Eroilor de pe bulevardul Decebal (fostul dispensar de tuberculoză), s-au adunat doar cîteva zeci de oameni.

Vlad Bilețchi, președintele organizației unioniste, a încercat să îndreptățească respectiva stare de lucruri prin faptul că, chipurile, sîntem puțini, deoarece mulți dintre părtașii noștri au plecat să marcheze evenimentul peste Prut, la Alba-Iulia.

Aici e locul potrivit să menționăm că Ziua unității naționale a României își are începutul la 1 decembrie, 1918, cînd românii din Transilvania și Banat au votat unirea cu România Regală. Anume după asta România s-a mărit aproape de două ori — și în ceea ce privește teritoriul, și în ceea ce privește numărul populației. Pe cînd ocupația Basarabiei pe 27 martie, 1918 deloc nu este nici un punct și chiar nici un episod central al «marii uniri». Asta e!

Bilețchi n-a scăpat ocazia să se adreseze în limba rusă cetățenilor vorbitori de limbă rusă (care, de altfel, nu se vedeau prezenți în zona accesibilității auditive), pentru a le explica acestora toate plăcerile «unirii». În particular, el a pus accent pe faptul că «unirea ne va aduce multe plusuri și nouă, și dumneavoastră» și «o să aveți salarii mari, pensii bune și o țară mare». Altfel spus, a promis de acum nici nu se știe al cîtelea la număr proiect «Moldova fără sărăcie». Și asta în timp ce se cunoaște bine că locuitorii din România sînt nemulțumiți de mărimea salariilor și pensiilor pe care le au. Această nemulțumire ei și-o exprimă în tot mai frecventele acțiuni de protest din ultima vreme, precum și prin plecarea lor în masă din țară. Și înșiși cetățenii de acolo nu mai sînt un popor unitar, nu «frați», ci pur și simplu cetățeni pe care Constituția îi obligă să trăiască împreună. În orice caz, așa consideră cunoscuta în România avocat și scriitoare Eliza Ene-Corbeanu. După cum afirmă ea, mândria de a fi român a dispărut odată cu apariția europenizării și a globalizării.

Ei, dar cei pentru care această mîndrie, totuși, n-a dispărut, gîfîind, au luat în mîini panouri cu lozincile «Basarabia — pământ românesc!», «Trăiește și prosperă Moldovă — pămînt românesc», «Limba română e unicul nostru stăpîn!» și au pornit de la Cimitirul Eroilor spre «omida lui Chirtoacă» de la gara feroviară. Acolo numărul de participanți s-a înmulțit cu vreo două sute, după care marșul a pornit spre centrul capitalei.

În Scuarul Europei din fața Teatrului de Operă și Balet «Maria Bieșu» s-a produs o confuzie. Acolo se adunaseră la miting activiștii Partidului Național Liberal al Vitaliei Pavlicenco și aceste două grupuri au început a se măsura în ceea ce privește dorința lor de «unire», scandînd diferite lozinci, dintre care cea mai zgomotoasă era «Rușine!». Se auzea cam în felul «Vin rușii!», s-a creat impresia că oponenții se sperie unii pe alții cu tancurile rusești.

Marșul s-a încheiat cu o «horă a unirii», în care se învîrteau destul de puțini oameni, dar printre ei erau — cum se putea să nu fie?! — și liderii Partidului Liberal Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă. La o eventuală apreciere a marșului unioniștilor ar fi de spus că acesta mai degrabă semăna cu o reprezentație de prost gust a unui circ ambulant sau chiar cu un tablou din faimosul salon nr. 6.

La București, celebrarea centenarului a fost un pic mai pompoasă datorită paradei militare, dar avioanele sovietice învechite și tehnica blindată americană învechită și ea trezeau o anumită doză de scepticism în ceea ce privește vigoarea forțelor armate ale României. Ostașii unei subdiviziuni și-au mîzgălit fețele cu cele trei culori ale drapelului român și arătau mai degrabă ca o companie de fanați ai fotbalului, care, nu se știe din ce considerente, s-au împopoțonat în uniforme.

În timpul cînd trecea coloana jandarmeriei (analogul carabinierilor noștri), din rîndurile spectatorilor se auzea strigătul «Rușine!», iar un grup din ei, avînd în mîini un panou cu același cuvînt scris pe el, s-a întors cu spatele la coloană. În acest mod oamenii și-au exprimat protestul lor împotriva acțiunilor samavolnice ale jandarmilor în timpul cînd, în ziua de 10 august, i-au alungat pe protestatari din fața Casei Guvernului.

 

În respectiva situație, o reacție firească din partea Chișinăului oficial ar fi fost să-l pună la punct pe impertinent, ca, vorba ceea, să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. Cum să nu! Ei bine, că n-au scos măcar un cuvînt așa-numiții democrați, nici nu-i de mirare. Dar sindromul «Stockholm» l-a năpădit și pe cel care se declară pe sine și «prorus», și «promoldovenesc», și «prokirkorovist» — v-ați dat seama, îl am în vedere pe pseudopreședintele nostru, Igor Dodon, care, din partea poporului Republicii Moldova și personal din partea sa, cu prilejul sărbătorii, a adresat poporului român cele mai sincere felicitări și urări de bunăstare și prosperare. Și, așa cum a răspîndit vestea mass-media dodonistă, a făcut-o printre primii «felicitatori». Se prea poate că felicitarea protocolară nu a fost posibil să fie evitată, dar la ce bun să fie făcută cu atîta grabă?! Și, după ce a făcut-o așa cum a făcut-o, cum va reacționa la asta și ce-i va spune «bunul lui prieten Vova»?

Desigur, guvernarea n-a rămas la o parte de tot ceea ce s-a referit la respectiva sărbătoare. În seara lui 1 decembrie, edificiul Parlamentului Moldovei era iluminat în cele trei culori ale drapelului românesc. Pe pagina din Internet a organului nostru legislativ a fost plasată felicitarea din partea lui: «La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani, România! Vă felicităm cu ocazia Zilei Naționale!».

Dar, în pofida planurilor unioniștilor de a săvîrși mult visata de ei unire în anul 2018, consacrînd evenimentul centenarului ocupării Basarabiei și centenarului «marii uniri», — n-a fost să fie. Și acum cei care sînt dușmani ai statalității Moldovei, merg pe altă cale — calea strangulării treptate, dar sistematice a Republicii Moldova și a poporului ei, a creării unor mecanisme juridice și sociale sigure pentru a transforma unionismul într-un fenomen inevitabil.

Nu pentru întîia oară, prieteni, noi conștientizăm situația critică în care se află statalitatea republicii, suveranitatea ei și chiar însăși existența. Lupta pentru independență continuă.