DataLife Engine > Tema zilei / parlament > Bazînduse pe profesionalismul său și necesitățile poporului

Bazînduse pe profesionalismul său și necesitățile poporului


21-12-2018, 12:37. Разместил: redactor
 
În perioada anilor 2014– 2018, fracțiunea parlamentară a PCRM a desfășurat o activitate politică și legislativă activă, a participat la lucrările comisiilor parlamentare permanente și Biroului Permanent al Legislativului, a menținut legătura cu alegătorii țării, membrii fracțiunii s-au deplasat cu regularitate în localitățile Moldovei.

În cadrul activității sale, Vladimir Voronin, precum și alți deputați ai fracțiunii PCRM, au avut întrevederi cu ambasadorii și reprezentanții misiunilor diplomatice ale diferitor state și organizații acreditate în Moldova. S-au desfășurat, cu regularitate, conferințe de presă. La invitația diferitor surse media, deputații fracțiunii PCRM au participat la peste 180 de emisiuni televizate și radiofonice, au fost publicate articole și interviuri în ziare și surse media online. Deputații PCRM au participat și la diverse evenimente organizate la nivel de societate civilă.

În linii generale, comuniștii caracterizează activitatea Parlamentului de legislatura a XX-a drept nesistemică și haotică. Deputații puteau să afle în ultimul moment despre convocarea Biroului Permanent sau ședinței Parlamentului. De regulă, proiectele ordinii de zi pentru ședințele de joi erau expediate deputaților prin poșta electronică, în seara zilei de miercuri — în ajunul desfășurării plenarelor. Au fost și situații în care am aflat despre existența unei ordine de zi și convocarea ședinței în timpul conferințelor de presă a spicherului A. Candu, pe care acesta nici măcar nu le organiza în incinta clădirii Legislativului, ci în oficiul Partidului Democrat. Deși, potrivit Regulamentului, doar Biroul Permanent are competența să ia decizii în acest sens.

S-au desfășurat doar 173 de ședințe plenare ale Parlamentului, din moment ce Regulamentul stabilea desfășurarea a 316 ședințe. Adică, chiar și din perspectivă strict aritmetică, acest Parlament a funcționat pe jumătate — doar doi ani din patru, îndeplinind doar 54 % din volumul total de muncă.

Avînd în vedere faptul că, în linii generale, deputații fracțiunii PCRM au fost autorii a 149 de inițiative legislative, practic pentru fiecare ședință plenară convocată se putea examina cîte una din ele. Însă, timp de patru ani de zile, doar 23 din inițiativele noastre au fost examinate și adoptate. Majoritatea parlamentară a refuzat pînă și să includă pe ordinea de zi celelalte proiecte ale fracțiunii PCRM. Deputații din cadrul partidului de la guvernare, aflați la conducerea comisiilor parlamentare, intenționat refuzau să examineze proiectele noastre — ceea ce este o încălcare a Regulamentului Parlamentului.

* * *
Trebuie să remarcăm faptul că încă în anul 2013, în sala ședințelor parlamentare a fost montat un sistem special de vot electronic pentru care s-a cheltuit aproape 13 milioane de lei din bugetul de stat. Cu toate acestea, pînă la sfîrșitul mandatului acestui Parlament, deputații au votat prin metoda veche — ridicarea mînilor, pentru că, în acest fel, era mai ușor pentru conducerea Parlamentului să falsifice rezultatele votului.

În același mod arogant, Andrian Candu așa și nu și-a mai onorat promisiunea dată în răspuns la multiplele întrebări din partea fracțiunii noastre cu privire la necesitatea funcționării site-ului Parlamentului RM și în limba rusă. Pînă la ora actuală, versiunea site-ului oficial a organului legislativ suprem funcționează în trei limbi — moldovenească, engleză și franceză. În schimb, le-a ajuns nerușinare să se îngrădească de popor cu un gard, să defrișeze arborii și să construiască o parcare chiar sub geamurile Parlamentului.

Activitatea de ordin politic

Parlamentul moldovenesc este unicul exemplu din lume cunoscut nouă unde o treime din numărul deputaților — 38 din 101 — trec dintr-un partid în altul pe durata unei singure legislaturi. Oficial, fracțiunea Partidului Democrat numără 42 de persoane, deși, în urma alegerilor a obținut 19 mandate în Parlament. Printre deputații atrași de partea PDM prin șantaj și corupere s-au pomenit și 15 deputați care au trădat Partidul Comuniștilor și alegătorii PCRM. Deputații comuniști care au rămas în cadrul fracțiunii au folosit tribuna parlamentară pentru deconspirarea esenței criminale și corupte a guvernării, propunînd viziunea lor sistematică pentru depășirea acestei situații.

În februarie 2016, fracțiunea PCRM a emis o sesizare pe numele procurorului general în legătură cu uzurparea puterii în Moldova. În document, deputații comuniști au cerut desfășurarea unei anchete minuțioase și urgentă, precum și atragerea la răspundere a persoanelor ce au uzurpat puterea în Republica Moldova. Procuratura Generală a refuzat intentarea dosarului penal.

Pe toată durata mandatului, fracțiunea noastră a criticat dur activitatea Curții Constituționale. Respectiv, deputații fracțiunii PCRM au fost unicii care au insistat pe elucidarea tuturor circumstanțelor și consecințelor adoptării deciziei CC din 4 martie 2016 ce prevedea revenirea la alegerile prezidențiale directe.

Deputații comuniști au propus, în repetate rînduri, desfășurarea audierilor parlamentare extinse pe marginea încălcării flagrante a Constituției cu participarea reprezentanților Guvernului, judecătorilor Curții Constituționale, reprezentanții cercurilor academice, societății civile. Însă, de fiecare dată majoritatea parlamentară și trădătorii achiziționați de aceasta — au respins propunerile respective. Deputații PCRM au participat activ la protestele și mitingurile organizate de comsomoliști, comuniști și activiștii civici la sediul Curții Constituționale.
 
În noiembrie 2017, fracțiunea PCRM a propus spre examinarea deputaților proiectul rezoluției pentru acordarea votului de neîncredere componenței in corpore a Curții Constituționale pentru încălcarea sistematică a Constituției. Proiectul a fost semnat de 28 de deputați, procedura impune 15 semnături necesare. Cu toate acestea, Andrian Candu a refuzat să examineze proiectul propus, confirmînd încă o dată că judecătorii de la CC sînt marionete ascultătoare în mînile regimului.

Este de remarcat că fracțiunea noastră a fost prima în această legislatură, care a propus folosirea instrumentului votului de neîncredere împotriva miniștrilor neonești. Prima încercare a fost abordarea politicii antistatale promovate de ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Dar el a fost menținut în funcție grație susținerii a 14 trădători. Pe 15 octombrie 2015, am devenit coautorii votului de neîncredere Guvernului sub conducerea lui V. Streleț, în consecință, Executivul a fost demis.

În 2016, fracțiunea noastră a fost coautorul a două proiecte pentru acordarea votului de neîncredere pentru Guvernul Filip. Primul, înregistrat în luna iulie, viza situația catastrofală în sectorul social-economic. Al doilea proiect pentru acordarea votului de neîncredere, înregistrat în septembrie 2016, a fost o reacție la decizia antipopulară a autorităților de a pasa datoria formată în urma furtului miliardului pe umerii tuturor cetățenilor țării. Atunci, pentru a evita examinarea acestei chestiuni, deputații majorității de la guvernare, pur și simplu, nu s-au prezentat la ședința Parlamentului. Din lipsă de cvorum, ei au calificat încercarea de acordare a votului de neîncredere drept eșuată.
 
În iunie 2017, deputații comuniști au semnat proiectul votului de neîncredere Guvernului Filip, propus de fracțiunea PLDM. Motiv pentru această rezoluție a fost acuzația de tăinuire deliberată a traficului de medicamente anabolice, realizat de ÎS «Poșta Moldovei».

În martie curent, am fost coautorii votului de neîncredere împotriva viceprim-ministrului Iurie Leancă. Motiv pentru această decizie a servit multiplele declarații publice antistatale ale lui Leancă ce îndemnau, de facto, la lichidarea statalității moldovenești prin înghițirea țării de România vecină.

Fracțiunea comuniștilor s-a pronunțat categoric împotriva inițiativei democraților și socialiștilor pentru modificarea sistemului electoral. Fracțiunea PCRM a refuzat să-și delege reprezentanții în grupul de lucru pentru elaborarea modificărilor corespunzătoare la Codul Electoral, precum și în Comisia națională pentru formarea circumscripțiilor uninominale.

Deputații PCRM au boicotat ședința Parlamentului în cadrul căreia s-a discutat pe marginea proiectului de modificare a Codului Electoral atît în prima, cît și în a doua lectură, preferînd să se afle, în acele momente, alături de oamenii care protestau în fața sediului Parlamentului. Pe 20 iulie 2017, anume de la fereastra fracțiunii PCRM a fost montată pancarta «Nu sistemului electoral mixt!».

Printre inițiativele înregistrate de fracțiunea PCRM a fost și propunerea cu privire la interzicerea utilizării imaginii copiilor în scopuri politice, interzicerea funcționarilor publici de a adera la o formațiune politică, de asemenea, interzicerea utilizării fondurilor de binefacere în acțiunile politice.

Lupta pentru statalitatea moldovenească

Încă pe 21ianuarie 2015, fracțiunea noastră a înregistrat în Parlament un proiect de lege cu privire la statutul de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. În mai 2015, în Parlament a fost creată o comisie specială de lucru pentru analizarea aspectelor constituțional-juridice ale statutului de neutralitate permanentă. Din cadrul comisiei făceau parte și 4 deputați ai Partidului Democrat. Însă, acest grup nu a făcut nimic altceva decît să se plimbe peste hotarele țării pentru a face schimb de experiență. De cîteva ori, fracțiunea PCRM a propus de a introduce proiectul pe ordinea de zi. De fiecare dată, însă, democrații au refuzat. Pe 31 martie 2016, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Declarația cu privire la principiul inviolabilității suveranității, independenței și neutralității permanente, autorul căreia este fracțiunea noastră.

Prin intermediul acestei declarații, Parlamentul s-a obligat «în cadrul competențelor sale, să întreprindă măsurile necesare pentru perfecționarea legislației Republicii Moldova cu scopul de contracarare și neadmitere a atacurilor împotriva principiilor constituționale ale independenței și neutralității țării noastre, inclusiv, prin stabilirea pedepselor dure pentru asemenea acțiuni».

Pentru această Hotărîre a Parlamentului au votat 60 de deputați, inclusiv, fracțiunea Partidului Democrat. Însă, atunci cînd peste doi ani — în 2018, fracțiunea noastră a cerut organizarea audierilor parlamentare a Guvernului, SIS-ului și Procuraturii Generale, în contextul realizării controlului parlamentar privind respectarea respectivei Declarații a Legislativului, democrații au refuzat. Cum poate fi explicată o asemenea poziție dacă nu prin scopurile unioniste pe care le urmărește Partidul Democrat?

Deputații comuniști au fost coautorii Declarației Parlamentului RM pentru aprobarea «Raportului Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului sub conducerea lui Elie Wiesel». Acest document are o mare importanță, în primul rînd, pentru că în el se recunosc oficial faptele Holocaustului pe teritoriul Republicii Moldova. Declarația a fost aprobată cu majoritatea absolută de voturi. Fracțiunea PCRM a înaintat o inițiativă legislativă cu privire la declararea anului 2019 drept Anul marcării a 660 de ani de la fondarea Statului Moldovenesc, de asemenea, cu privire la crearea Centrului Istoric «Cetatea Soroca». Dar majoritatea parlamentară a refuzat să pună în discuție și să aprobe propunerile.

Inițiative cu caracter social-economic

Victoria fracțiunii Partidului Comuniștilor a fost declararea anului 2015 — în preajma aniversării a 70-a a Marii Victorii — Anul veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Printre modificările operate în actele legislative vom remarca următoarele:

• s-a majorat indemnizația lunară pentru participanții în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial — de la 400 la 700 de lei;
• a fost aprobat ajutorul anual în mărime de 10 mii de lei oferit de 9 Mai din sursele Fondului Republican pentru susținerea populației;
• pînă la 4 mii de lei a fost majorată compensația cheltuielilor pentru serviciile protezării dentare din contul statului;
• s-a introdus scutirea de plata serviciilor comunale.

Au fost aprobate modificările propuse de deputații comuniști la Legea cu privire la veterani, potrivit cărora au fost majorate indemnizațiile personale pentru merite deosebite în fața statului și cetățenilor, deținătorii titlurilor de onoare și medalii. Începînd cu 1 iulie 2016, de aceste majorări au beneficiat 17 700 de cetățeni. Parlamentul Republicii Moldova a aprobat inițiativa deputaților comuniști de a oferi indemnizația pentru îngrijirea copilului, care suferă de o anumită afecțiune, pînă la vîrsta de 18 ani. Pînă la acea oră, legislația prevedea achitarea indemnizației pînă la vîrsta de 16 ani.

În 2015, Parlamentul a aprobat proiectul de lege al fracțiunii PCRM, potrivit căruia costul poliței de asigurare medicală a rămas neschimbat pentru următorii cîțiva ani. În acest fel, costul poliței a fost înghețat la nivelul de 4056 de lei. Planurile inițiale ale Guvernului prevedeau că spre anul 2016, costul poliței ar fi trebuit să fie de 5319 lei. Această inițiativă a venit să reducă povara financiară pentru șomeri, pentru ca serviciile oferite în baza poliței de asigurare medicală obligatorie să fie mai accesibile pentru ei. Respectiv, costul poliței de asigurare medicală nu s-a schimbat nici în 2018. Noi am reușit să insistăm pe faptul ca în iulie 2015, să fie aprobat proiectul nostru de lege care propunea crearea mecanismelor de stabilire a prețurilor la medicamente și alte articole farmaceutice, inclusiv, prețurile plafon.

Insistența fracțiunii comuniștilor și indignarea cetățenilor în legătură cu majorarea tarifelor în 2017, a determinat Parlamentul să voteze pentru inițiativa PCRM, în conformitate cu care Guvernului i s-a recomandat să revizuiască metodologia de calcul a tarifelor la serviciile medicale și să opereze modificările de rigoare.

La inițiativa deputaților fracțiunii, Compania Națională de Asigurări în Medicină și instituțiile medicale au fost obligate să publice datele contractelor pentru servicii medicale pe parcursul a cinci zile după semnare. Informația despre volumul serviciilor, numerele de contracte, volume și metode de transferare a surselor financiare trebuie să fie accesibilă pe site-urile oficiale ale instituțiilor.

În afară de aceasta, la inițiativa PCRM a fost anulată Legea cu privire la garanțiile sociale membrilor Guvernului în cazul demiterii, reorganizării sau expirarea mandatului. Legea anulată presupunea achitarea unei indemnizații în valoarea unui salariu mediu pentru șase luni de zile — bani achitați membrilor de Guvern, care după demisie, reorganizare sau expirarea mandatului nu au mai intrat în componența noului Cabinet sau nu au fost angajați în organele administrației publice locale.

Fracțiunea Partidului Comuniștilor a reușit să devină în Parlament un promotor al intereselor organelor administrației publice locale de nivelul I. Respectiv, noi am inițiat și am desfășurat lucrul cu alte fracțiuni pentru susținerea unui șir de modificări legislative care au venit să asigure o mai mare autonomie administrativă și financiară a primăriilor. Începînd cu anul 2017, în gestiunea primăriilor rămîn 50 % din contribuțiile la Fondul Rutier, ceea ce le-a oferit posibilitatea să repare individual drumurile locale. Primăriile au primit dreptul să constate încălcările ordinii publice în spațiile de amenajare orășenească. De asemenea, primăriile au fost delegate cu dreptul de a se adresa la Curtea Constituțională.

În anul 2017, opt orașe din Moldova — Edineți, Cahul, Orhei, Soroca, Strășeni, Ungheni, Hîncești, Ceadî-Lunga — au primit statut de municipii, ceea ce le-a oferit dreptul să devină centre regionale de dezvoltare economică și culturală. Modificarea statutului a oferit, în acest an, o majorare cu 75 la sută a cotei deducerii din impozitul pe venit a persoanelor fizice în vederea soluționării problemelor în economie, infrastructură și de altă natură cu care se confruntă municipiile.

Reieșind din multiplele adresări ale cetățenilor, fracțiunea PCRM a elaborat un proiect de lege cu privire la prelungirea termenului de valabilitate a unor tipuri de patente. Această inițiativă a determinat Guvernul și Parlamentul să atragă atenția asupra acestei probleme și să prelungească termenul de valabilitate al patentelor pînă pe 31 decembrie 2019.

* * *
Cu toate acestea, o mare parte a inițiativelor noastre cu caracter social-economic așa au și rămas neexaminate. Printre acestea proiectul cu privire la protecția specială a copiilor în situații de risc, și copiilor despărțiți de părinți, care prevede includerea unui nou specialist în cadrul primăriilor pentru protecția drepturilor copiilor. S-a refuzat examinarea proiectului de modificare a Legii cu privire la veterani, care prevede un șir de facilități pentru acești cetățeni defavorizați nemeritat, care și așa au avut de suferit multe. Este vorba despre copiii războiului.

Democrații n-au vrut nici măcar să accepte inițiativa noastră referitoare la faptul că valoarea minimă a burselor studențești nu trebuie să fie mai mică decît minimul de existență pentru anul trecut.

Aceeași soartă a avut și proiectul nostru despre reducerea salariilor lunare ale conducătorilor organelor publice locale, bugetul cărora este aprobat de Parlament, Guvern sau dispun de buget propriu. În acest fel, conducătorii unui șir de instituții de stat continuă să ridice salarii de la 60 de mii pînă la 100 de mii de lei pe lună.

* * *
Partidul Comuniștilor și următoarea componență a fracțiunii sale parlamentare se va baza, în continuare, în activitatea sa și-și va consolida eforturile alături de societatea civilă, activiștii civici care urmăresc același scop — păstrarea independenței și suveranității Republicii Moldova și salvarea țării de acaparatorii mafioți și oligarhi.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад