DataLife Engine > Tema zilei / parlament > Muncă eficientă

Muncă eficientă


5-02-2016, 14:02. Разместил: redactor

La ziua de astăzi, în Parlamentul Moldovei oficial sunt înrtegistrate 5 fracţiuni, precum şi 19 deputaţi independenţi. Cea mai mare eficienţă în activitatea legislativă o demonstrează deputaţii din fracţiunea Comuniştilor.

 

În anul trecut, 2015, cele mai active în ceea ce priveşte iniţiativele legislative au fost femeile deputate. În particular, Oxana Domenti (fracţiunea PCRM) a depus 42 proiecte legislative, dintre care 12 au fost aprobate de Parlament, Raisa Apolschi (PDM) — 35 iniţiative, dintre care 29 au fost aprobate. Din componenţa de bărbaţi a deputaţilor, cel mai activ s-a dovedit a fi Vasile Bolea (PSRM), el propunînd 41 iniţiative, dintre care au fost adoptate 5.

 

De fapt, în ceea ce priveşte proiectele de lege, e necesar să menţionăm faptul că, în calitate de preşedinte ai Comisiei juridice, de numiri şi imunitate, deputata Raisa Apolschi este pur şi simplu obligată să vină în Parlament cu iniţiative legislative. Dar majoritatea respectivelor iniţiative poartă un caracter formal, tehnic şi deseori nu se referă la îmbunătăţirea bazei legislative a ţării noastre sau a condiţiilor de trai ale cetăţenilor.


Alesul poporului din partea socialiştilor, Vasile Bolea, a ajuns să fie printre liderii în activitatea legislativă pe seama numărului de proiecte propuse, însă calitatea acestora fiind destul de moderată. În iniţiativele sale, el se concentrează la corectarea legislaţiei în vigoare. De regulă, un mare număr de proiecte se referă la una şi aceeaşi lege. Mai mult decît atît, socialiştii, venind cu iniţiative legislative, uneori păcătuiesc, copiind proiecte de legi chiar de la colegii lor din Parlament.


Dar eficienţa muncii deputatului trebuie să se exprime nu atît în numărul de proiecte de legi propuse, cît în calitatea şi actualitatea acestor iniţiative. Anume de acest principiu se conduc în munca lor deputaţii comunişti. În activitatea legislativă a fracţiunii PCRM, prioritară este sfera socială. Iniţiativele comuniştilor sunt direcţionate spre îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor din Republica Moldova, îndeosebi a păturilor social vulnerabile ale populaţiei — pensionari, veterani, lucrători bugetari, studenţi.


În 2015, fracţiunea PCRM a obţinut ca, în anul sărbătoririi a 70 de ani de la Marea Victorie, veteranii să nu fie ocoliţi de atenţia statului. Odată cu anunţarea lui 2015 An al veteranilor celui de Al Doilea Război Mondial, comuniştii au obţinut ca statul să majoraeze indemnizaţia lunară a veteranilor, să le acorde un ajutor unic anual, să-i scutească de plăţile comunale etc.


De asemenea datorită insistenţei comuniştilor, a fost majorată indemnizaţia pentru îngrijirea copilului, mărite cu 10 la sută cele mai mici salarii ale lucrătorilor din sfera bugetară, iar unele categorii de cetăţeni au fost eliberate de obligaţiile financiare faţă de fondul de asigurare obligatorie în medicină în perioada de pînă la 2015. Parlamentul a adoptat cu vot unanim un proiect de lege al fracţiunii PCRM, potrivit căruia costul poliţei de asigurare medicală va rămîne neschimbat în următorii trei ani, adică va fi îngheţat la nivelul de 4056 lei.


Fracţiunea PCRM de acum şi-a schiţat un plan de activitate legislativă şi pentru anul 2016. Priorităţile comuniştilor rămîn aceleaţi — sfera socială, îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor Moldovei. Dar deputaţii comunişti au multe idei, multe propuneri concrete şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea stării de lucruri în alte domenii.

 

Marina Țurcan

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад