Totdeauna în primele rîndurti

Partidul Comuniştilor, comuniştii întotdeauna au fost în primele rînduri. Şi acestea nu sunt vorbe goale

Viaţa omului e ca un briliant de nepreţuit. Cu cît mai multe feţe are ea, cu atît e mai luminoasă, mai distinsă. Familie, muncă, pasiuni…

În destinul lui Nicolai Pîslaru, una dintre cele mai strălucitoare faţete este slujirea Partidului Comuniştilor. Această foarte importantă componentă a vieţii lui durează 50 de ani.

Revine deseori cu memoria la anii pe care i-a trăit pînă acum. Numărul lor este considerabil. Şi se gîndeşte: i-a trăit oare corect, fără să vrea, nu cumva nu a fost corect cu cineva dintre prieteni şi apropiaţi, nu şi-a încălcat cuvîntul dat tovarăşilor săi? Şi, cuprins de aceste gînduri, găseşte că în viaţa lui, plină de diferite încercări şi dificultăţi, parcă le-a făcut pe toate omeneşte, astfel ca să nu-i fie ruşine în faţa nimănui.

Alegerea destinului

S-a născut în anul 1938, într-un sat mic la halta Rediu Mare din raionul Ocniţa, într-o familie mare şi unită. A avut o copilărie grea, maturizîndu-se în anii de după război. Şcoala primară a făcut-o în satul natal, iar cea de şapte ani — la Grinăuţi. După care a intrat la cea mai apropiată instituţie de învăţămînt — tehnicumul de zootehnie. Dar l-a ales nu numai pentru că el se afla aproape de satul natal. Profesia pe care avea s-o studieze îi plăcea de bună seamă. După ce a absolvit tehnicumul, un an a lucrat la Cahul, apoi a urmat serviciul militar — în oraşul Sambur din regiunea Lvov. În anul 1967 a absolvit institutul agricol.

A lucrat în diferite raioane ale republicii. Nicolai Pîslaru povesteşte cu zîmbet pe faţă că s-a născut şi a crescut într-o familie de ucraineni. Părinţii, fraţii şi surorile erau înscrişi în paşapoartele lor ca ucraineni. În actele lui la rubrica «naţionalitatea» scrie că el este moldovean. Dar cînd a fost notat acest lucru, nimeni nu-l lua în serios, pur şi simplu toţi glumeau că Nicolai nu e ca toţi ceilalţi. Şi numele lui de familie întotdeauna a fost Pîslari. Iar după aceea, cînd şi-a făcut un nou buletin de identitate, s-a descoperit că el este Pîslaru. Aşa că a fost nevoit să-şi refacă toate actele.

În anul 1974, Nicolai Pîslaru s-a mutat la Soroca, unde a fost numit zootehnician principal al raionului. A lucrat în această funcţie timp de 10 ani. Atunci de specialişti, îndeosebi de zootehnicieni, era nevoie peste tot, doar în acei ani sectorul zootehnic se dezvolta foarte rapid. Ferme de vite cornute mari, de creştere a păsărilor şi a porcilor erau în fiecare colhoz, iar pe lîngă acestea — cîteva zeci de complexe zootehnice mari de nivel republican. De exemplu, complexul de creştere a porcilor de la Soroca avea 54 mii de capete. Pe lîngă asta, raionul Soroca dădea zilnic cîte 250 tone de lapte.

— Noi lucram de dis-de-dimineaţă pînă seara tîrziu, fără zile de odihnă. Consideram că aşa şi trebuie să fie, îşi aminteşte Nicolai Pîslaru. La fiecare fermă era o casă a crescătorului de animale, în care se afla o cantină, o cameră de odihnă, baie…În acei ani se vedea bine cît de rapid se dezvoltă satele. Cu cît mai bogat era colhozul, cu atît mai îndestulat trăiau şi oamenii. Pe atunci prin sate se construiau case de cultură, biblioteci, librării. Acum în multe sate sunt librării?

Cu durere în suflet îşi aminteşte cum, doar în cîţiva ani, s-a ruinat sectorul zootehnic, care ajunsese la un nivel de dezvoltare foarte înalt. Din cauza implementării programului «Pămвnt», au fost lichidate colhozurile, iar împreună cu dînsele a dispărut fără urmă şi sectorul zootehnic. Acum de creşterea animalelor se ocupă doar sectorul privat şi, desigur, în volume foarte modeste.

Picături ale vieţii

Prima căsătorie a lui Nicolai Pîslaru a fost de scurtă durată… După aceea a întîlnit-o pe Victoria. O brunetă frumoasă şi mîndră, dar cu o privire gingaşă şi caldă. Fotografia ei o poartă cu sine întotdeauna. Victoria i-a născut o fiică şi un fiu. Dar în 1999 a plecat pe drumul cel fără de întoarcere…

Şi atunci a hotărît să-şi consacre viaţa copiilor şi muncii de partid. Cunoştinţele şi experienţa lui s-au dovedit a fi de folos în aparatul primăriei. A fost şi consilier în consiliul orăşenesc. Colegii vorbesc despre el ca despre un om călit, cu o bună educaţie şi instruire, cu un sentiment sporit de responsabilitate. Ca despre un tovarăş de nădejde. Iar pe lîngă asta — ca despre un om bun şi modest, cu un suflet întotdeauna deschis. Munca lui a fost preţuită cu numeroase diplome — pentru el, acestea-s picături de viaţă, avuţia lui personală…

De acum al patrulea an, Nicolai Pîslaru se află în fruntea Uniunii Veteranilor din oraşul Soroca, aceasta avînd în componenţa sa 450 de membri. Preşedintele îi consideră pe toţi un sprijin al Partidului Comuniştilor. În pofida vîrstei lor, ei sunt oameni foarte activi, întotdeauna dispuşi să se includă într-o activitate sau alta. Ceea ce se referă şi la însuşi Nicolai Pîslaru, care, deşi are şi el o vîrstă înaintată, nu şi-a pierdut elanul comsomolist.

În Soroca, acum trăiesc doar cinci participanţi la Marele Război pentru Apărarea Patriei. Acestor oameni aici li se acordă o atenţie deosebită, ei sunt ocrotiţi ca o valoare de preţ. Oamenii în etate, îndeosebi cei singuratici, se trag în Uniunea Veteranilor. Este un lucru explicabil: ei au nevoie de comunicare.

Comunist cu un stagiu de jumătate de secol

În tinereţe, Nicolai Pîslaru a fost un conducător plin de iniţiativă al comuniştilor, vesel, activ. A fost demult, şi totuşi, parcă a fost mai ieri, cînd tinereţea îl îndemna la fapte de muncă de care nu oricine era capabil. Tinerii de atunci şi se odihneau altfel, mult mai activ, umblau la terenuri de dans, organizau diferite serate. Erau prietenoşi între ei…

La 12 iunie 1966, adică, la vîrsta de 27 de ani, viaţa lui Nicolae Pîslaru s-a schimbat în mod cardinal — el a devenit membru al PCUS. Din partea lui, a fost un pas conştient. Timp de un an cît a durat termenul de candidat, în mod deosebit s-a străduit să fie în toate perfect, să aibă un comportament impecabil. De altfel, el din copilăria sa a urmat în viaţa sa aceste preţioase principii. Ziua în care a fost primit în rîndurile partidului o ţine bine minte pînă acum: era o zi senină, în care şi soarele parcă era mai luminos.

Mai tîrziu, Nicolai Pîslari va absolvi şcoala superioară de partid. A fost membru al comitetului raional de partid din Soroca. Acum este membru al biroului comitetului raional Soroca al PCRM.

— Sunt un comunist cu o vechime de jumătate de secol. Partidul, comuniştii întotdeauna au fost în frunte, şi acestea nu sunt vorbe goale. În această îndelungată perioadă, niciodată nu mi-a apărut gîndul să ies din rîndurile partidului. Eu am fost, întotdeauna pînă acum, şi voi fi şi de acum înainte fidel idealurilor comunismului, spune Nicolai Pîslaru. Pentru mine, să îndeplinesc însărcinări de partid întotdeauna a fost o onoare. Deseori, acestea erau destul de complicate, nu pe puterile oricui. Iar cînd Partidul Comunist a fost interzis, noi n-am aruncat carnetele de membru, cum au făcut-o alţii. Le-am păstrat, conştienţi de faptul că interzicerea partidului este o fărădelege. Dar a venit şi timpul restabilirii lui. Atunci noi am fost dintre primii care au creat PCRM. Prim-secretar al CR Soroca în acea perioadă era Anton Miron.

De douăzeci de ani, Nicolai Pîslaru se află în fruntea organizaţiei primare de partid nr.33. Cîndva, aceasta era una dintre cele mai mari în raion, întrunind 41 de comunişti. După aceea oamenii au început să plece… Acum, la evidenţă în respectiva organizaţie se află 15 comunişti, iar secretarul ei, Nicolai Pîslaru, continuă munca de partid, inclusiv în perioada campaniilor electorale. În sectorul lui, el îl cunoaşte pe fiecare om. Şi pe dumnealui îl cunosc toţi oamenii…

— Anii zboară, totul se schimbă, se schimbă metodele de lucru, metodele de agitaţie, povesteşte Nicolai Pîslaru. Pentru comunişti trebuie să fie clar la ce etapă ne aflăm şi încotro mergem. Noi studiem aceste chestiuni, însă e limpede că trebuie să continuăm munca de agitaţie în mijlocul oamenilor. Unica noastră sursă informaţională este ziarul «Comunistul», însă nu toţi îl abonează. Eu îi am în vedere nu doar pe comunişti, ci populaţia în general. Este important, deoarece ziarul face totalurile săptămînii, iar evenimentele se schimbă unul pe altul în fiecare zi. Iată de ce noi trebuie să muncim mai mult, să fim conştienţi de misiunea noastră de agitatori. Aşa cum se spune de multe ori — să mergem de la casă la casă. Este o metodă de nădejde, ne dă rezultate bune. Oamenii ţin minte anii de guvernare ai PCRM, n-au uitat cum le erau majorate pensiile, cum li s-au acordat diferite înlesniri şi alte bunuri de viaţă.

* * *

Comunist, cetăţean, bunic fericit cu trei nepoţele, pe care le iubeşte nespus de tare, bunicul mai visînd că fiica sau fiul îi vor dărui şi un nepot — iată cine este astăzi Nicolai Pîslaru. Mai visează că ei, nepoţii, vor trăi într-o lume mai bună, el însuşi participînd la renaşterea ţării.

Şi mai crede că, mai devreme sau mai tîrziu, la conducerea ţării va veni o conducere care va avea grijă de oameni şi va lua decizii corecte.