Anul 1918 — complicat și contradictoriu

Filmul «Basarabia. 1918», realizat de Valeriu Ostalep și Elena Pahomova, este oportun și folositor

Pe fundalul dezinformației privind cele mai importante chestiuni din istoria Moldovei, răspîndită de manualele de istorie pentru școli și pentru instituțiile de învățămînt superior, precum și de mass-media proromână, apariția unor cărți și a unor filme ce reflectă veridic evenimentele cu influență hotărîtoare din îndepărtatul sau nu prea îndepărtatul nostru trecut — comun pentru toate etniile țării — este mai mult decît lăudabilă.

Autorii filmului au reușit să integreze și să valorifice numeroase materiale și documente demult «uitate» de actuala istoriografie proromână a Republicii Moldova.

* * *

Autorii au ilustrat în mod foarte convingător componența națională și socială a populației Basarabiei la începutul anului 1918, care nici pe departe nu coincide cu componența națională și socială creată în culoarele «Consiliului Suprem al ținutului» — Sfatul Țării — organ provizoriu al puterii în Basarabia autonomă, care a declarat Republica Democrată Moldovenească.

Filmul demască mașinațiile politice ale reprezentanților Partidului național moldovenesc, care a promovat o politică ostilă intereselor poporului moldovenesc și ale celorlalte etnii locuitoare în ținut. Comentariile întemeiate ale istoricului îi imprimă filmului mai multă credibilitate, aceasta fiind susținută și de documentele-fotografii.

Folosind date de arhivă, autorii au reușit să demonstreze forțele externe, care făceau un joc abil pe seama sentimentelor naționale ale puținei intelectualități moldovenești, pe care au transformat-o în «lider al mișcării naționale moldovenești» și, prin intermediul unei propagande demagogice, prin amenințarea de «expropriere a expropriatorilor», să obțină transformarea acestei intelectualități în forța hotărîtoare de unire a Basarabiei cu România. În acest scop, forțele externe în mod intens au umflat spiritul separatist al intelectualității moldovenești și al moșierilor, în fel și chip îi provocau la ruperea de Rusia revoluționară, considerînd această practică cea mai bună cale și metodă de atingere a scopului sacru.

Autorii filmului au arătat în mod concret «evoluția» lozincilor intelectualității moldovenești în persoana reprezentanților Partidului național moldovenesc. La început ei își ascundeau scrupulos concepțiile sale privind «unitatea» și «continuitatea» națiunii române și a statului român pe teritoriul de la Tisa pînă la Nistru, însă din ianuarie 1918 au început să vorbească de acum deschis despre asta și propagau ideea unirii Basarabiei cu România.

Din film, spectatorii află foarte multă informație din partea «umbrită» a biografiei politicienilor din Partidul național moldovenesc și a conducătorilor Sfatului Țării. Suficient de convingător este demonstrat eșecul politicii promovate de Sfatul Țării, care a condus la pierderea totală a susținerii și a încrederii populației.

În linii generale, filmul scoate în vileag politica antipopulară promovată de o parte a elitei politice locale, care a impus poporului decizia din 27 martie 1918 privind unirea Republicii Democrate Moldovenești cu România (nu a Basarabiei, deoarece în 1918 nu exista o republică cu această denumire).

Filmul de asemenea ne amintește și ne previne pe noi toți că evenimente analogice după forma și conținutul «modelului din anul 1918» se pot repeta și astăzi. De aceea autorii filmului ne îndeamnă să fim vigilenți.

* * *

Cu regret, nu toate evenimentele din anul 1918 au nimerit în atenția autorilor filmului, lucru ce s-ar fi cuvenit să se întîmple, așa cum o cere logica denumirii lui. Doar anul 1918 nu se termină cu 27 martie 1918. Și după această dată au avut loc evenimente nu mai puțin hotărîtoare. Ar fi fost oportun să se demonstreze în ce mod conducerea Sfatului Țării a încălcat rezoluțiile fundamentale ale Congresului militar moldovenesc, care a fondat Sfatul Țării și a determinat principalele lui sarcini și împuterniciri. În rezoluțiile respectivului congres este univoc indicat faptul că Sfatul Țării este un organ provizoriu al puterii pînă la convocarea Adunării Constituante a ținutului.

În mod analogic cu Adunarea Constituantă a întregii Rusii, se presupunea că Adunarea Constituantă a Basarabiei va fi un organ reprezentativ, investit cu dreptul de a aproba Constituția și a adopta legi. Sarcina de a convoca această adunare a fost pusă pe seama Sfatului Țării. Congresul a adoptat rezoluția «Cu privire la autonomia Basarabiei în componența Republicii Democrate Ruse». Congresul nu admitea nici un fel de separare a Basarabiei de Rusia, cu atît mai mult — unirea ei cu România.

Conducătorii Sfatului Țării nu au îndeplinit hotărîrea Congresului militar moldovenesc cu privire la organizarea alegerilor prin vot secret în Adunarea Constituantă a republicii în baza dreptului de vot universal egal și direct. Biroul pentru formarea Sfatului Țării, format de congres, din proprie voință a decis să majoreze numărul reprezentanților în Sfatul Țării pînă la 150 de oameni, deși, conform deciziei Congresului militar moldovenesc, numărul acestora trebuia să fie nu mai mare de 120.

Conducerea Partidului național moldovenesc a modificat hotărîrea Congresului militar moldovenesc, formînd diferite comisii și birouri și atribuindu-le funcții executive, promovîndu-i în aceste birouri și comisii pe mandatarii lor. Într-o scurtă perioadă de timp, pe arena politică au fost lansați numeroși activiști noi. Iar cei care au elaborat proiectele de rezoluții ale Congresului militar moldovenesc și s-au aflat la începuturile Sfatului Țării au fost împinși pe planul al doilea și al treilea.

Reprezentanții în componența Sfatului Țării nu erau aleși de întregul popor, ci delegați de diferite organizații și chiar cooptați. Multe organizații nici n-au fost informate privind data cînd va fi convocată adunarea și nu li s-a propus să-și delege reprezentanții lor. Din cauza deselor lipse la ședințe, unii delegați erau excluși, iar în locul lor — cooptați alții. În felul acesta, unii delegați luau în dezbatere unele chestiuni, iar pentru adoptarea lor votau alții. Județele Akkerman și Hotin nu au recunoscut Sfatul Țării, iar Duma de la Chișinău a trimis delegații săi doar în calitate de observatori.

În pofida hotărîrilor congresului, delegații în mod arbitrar au investit Sfatul Țării cu împuterniciri atît executive, cît și legislative, ceea ce contravenea deciziilor Congresului militar moldovenesc. Cu această decizie, Sfatul Țării a uzurpat puterea.

Din cauza politicii sale duplicitare, Sfatul Țării și-a pierdut încrederea soldaților din două regimente ale Armatei naționale moldovenești, create chiar prin hotărîrile lui, regimente care, cu ajutorul autorităților române, au fost desființate.

În taină față de delegații săi, Sfatul Țării ducea tratative cu autoritățile române cu privire la introducerea trupelor române în Basarabia. Dar, în pofida politicii sale proromâne, Sfatul Țării nu se bucura de autoritate în fața structurilor puterii din România. Deputații Sfatului Țării care nu au fost de acord cu politica conducerii sau au criticat ocuparea Basarabiei de către trupele române au fost supuși represiilor, iar unii chiar executați.

Bunăoară, pe conducătorii congresului țărănesc gubernial și pe unii delegați ai Sfatului Țării, printre care au fost V. Rudnev, V. Prahnicțchi, T. Corotos, I. Panțiri, P. Ciumacenco, au fost împușcați de autoritățile române. În dosul paravanului «lupta contra bolșevicilor», au fost împușcați cunoscuta activistă a partidului menșevicilor, Nadejda Grinfeld, și redactorul ziarului «Свободная Бессарабия», N. Covsan.

Autoritățile române au supus represaliilor sute de oameni care nu aveau nimic comun cu bolșevismul. După cum se știe, Sfatul Țării, fiind un organ temporar, nereprezentativ, nu avea împuterniciri să ia la 27 martie 1918 hotărîrea privind unirea Republicii Democrate Moldovenești cu România.

* * *