Noi sîntem diferiți, dar sîntem egali
РУС. MOLD.
» » Noi sîntem diferiți, dar sîntem egali

Noi sîntem diferiți, dar sîntem egali

21-10-2017, 11:05
Просмотров: 181
  
Версия для печати   
Noi sîntem diferiți, dar sîntem egaliAnton Miron: «În ideea comunistă, chiar de la bun început a fost pus la temelie principiul echității. Și anume pentru asta ea trebuie prețuită, respectată și continuată»
 
La începutul anilor 90, Anton Miron s-a aflat printre cei care au readus la viață partidul comunist din Moldova. În rîndurile PCUS el a intrat în anul 1966, devenind comunist pentru totdeauna. Pe atunci lucra în calitate de agronom principal în raionul Lazo. Și avea doar 24 de ani.

Destinul l-a purtat prin diferite localități și l-a însărcinat cu diferite funcții de răspundere. El a fost și președinte de colhoz, și director al unui sovhoz-fabrică, a condus activitatea uneia din secțiile Ministerului Agriculturii, a fost prim-vicepreședinte al județului Chișinău.

A ocupat funcții responsabile și pe linia de partid. A lucrat în calitate de instructor la comitetul raional de partid, de inspector al CC al Partidului Comunist din Moldova, de președinte al comitetului executiv raional Strășeni, a absolvit Academia de Științe Sociale de pe lîngă CC al PCUS de la Moscova, timp de opt ani a deținut funcția de prim-secretar al comitetului raional de partid de la Soroca. A fost și deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe parcursul a patru legislaturi.

Trădare și dezorientare

— Ca un comunist cu o vechime de cincizeci de ani în rîndurile partidului, Dumneavoastră țineți bine minte acea vreme cînd comuniștii au rămas fără partidul lor și puteți da o apreciere evenimentelor ce s-au produs în acea perioadă. Dumneavoastră de asemenea ați fost printre cei care au stat la începuturile renașterii partidului comunist în Moldova. Ce puteți spune acum despre acele timpuri?

— Cînd PCUS, în 1991, a fost închis, pentru mulți oameni, chiar și pentru unii care nu făceau parte din rîndurile lui, asta a fost o lovitură îngrozitoare. Era un lucru de neînțeles, nefiresc și nedrept. Pe atunci, în rîndurile partidului se aflau circa 19 milioane de oameni și, în fond, nimeni nu s-a ridicat în apărarea partidului. Acest scenariu impus din exterior a devenit de acum istoric. Și el a putut să se producă în mod real doar din cauza trădării. Respectiva trădare a venit din partea celor care dețineau funcții sus-puse. În general, toate acțiune care se reflectă lamentabil asupra organizațiilor social-politice, asupra vieții sociale a poporului, sînt cauzate de factorul uman.

— Dar, se prea poate, poporul nu s-a ridicat în apărarea partidului pentru că era dezorientat? Doar așa ceva nu s-a mai întîmplat nicicînd pînă la asta.

— Poporul într-adevăr era dezorientat. În mare parte și din cauza faptului, — și trebuie să-l luăm în calcul și pe acesta, — că PCUS era un partid extrem de organizat, într-un fel chiar birocratizat. Asta în sensul că toți comuniștii de rînd se orientau, în temei, la ceea ce li se spunea de «sus». Și anume din această cauză avea de suferit activismul spiritului lor politic, capacitatea de mobilizare. Istoria mondială abundă de asemenea fapte.

— Dar atunci noi am pierdut nu numai partidul, ci și țara care se numea Uniunea Sovietică…

— Și statul. Anume de aceea îmi amintesc des acele vremuri. Era, cum se spune, dureros pînă la lacrimi. Pentru că se făcuse o nedreptate. Istoria de după anul 1991 a demonstrat că lucrurile nu s-au schimbat mai spre bine. Situația a devenit mai proastă și din punct de vedere economic, și din cel al relațiilor dintre oameni. Noi am pierdut foarte mult și foarte multe. Dar știu din ceea ce am trăit eu pe atunci: comuniștii purtau în sine o speranță. Ei au început să se întrunească în grupuri, să se întîlnească unii cu alții…

— Altfel spus, din momentul suspendării partidului și pînă la renașterea lui, în pofida acestui fapt, comuniștii au continuat să comunice între dînșii, doar că fără simbolica de partid?!

— Asemenea întîlniri aveau loc în toate sectoarele capitalei și în raioanele republicii. Și, pînă la urmă, anume ele au condus la crearea unui comitet organizatoric de restabilire a Partidului Comuniștilor. Ca urmare a activității acestuia, la 22 octombrie 1993 s-a ținut o adunare republicană la care a fost elaborată și adoptată o declarație programatică a partidului și ales un Consiliu din 14 oameni în scopul restabilirii partidului. În componența lui au fost incluși tovarășii Voronin, Rusu, Simențu și alții. Eu de asemenea am făcut parte din acest consiliu. Tot atunci au fost aleși și trei copreședinți ai Consiliului, unul dintre care a fost Vladimir Voronin. După care ne-am pus cu toții pe muncă, am început să creăm comitetele raionale.

PCRM — apărare în fața dezmățului

— Comuniștii care s-au antrenat în renașterea partidului comunist aveau atunci adepți ai acestei idei? Au fost mulți la număr?

— Oamenii aveau o nostalgie pentru timpurile trecute. Ei auzeau că partidul a început să reînvie și ne căutau. Deși, exprimîndu-ne în mod delicat, pe atunci nu era popular să fii comunist, ba chiar, pot să spun, era întrucîtva și periculos. În țară înflorea naționalismul agresiv.

— Probabil, oamenii tindeau să se apropie de comuniști intuitiv, căutînd apărare de acel dezmăț care se declanșase în țară? Doar căderea economiei a început imediat după prăbușirea Uniunii RSS. Cetățenii, deci, doreau să întoarcă în mijlocul lor un partid care i-ar salva de sărăcie și disperare. Și, de fapt, anume o asemenea scăpare pentru ei de sărăcie și disperare a fost ceea ce a urmat după anul 2001, cînd la guvernarea țării a venit PCRM. Dar asta s-a întîmplat mai tîrziu…

— Prin 1993, din inerție, mai funcționau toate instituțiile statului. Din 1991 încă nu trecuse mult timp. Da, înflorea naționalismul, a apărut samavolnicia și sărăcia. Dar toate acestea încă nu pătrunsese adînc în societate, încă nu fusese distrus totul. Sistemul a început să bată pasul pe loc prin 1995, și anume după asta s-a acutizat degradarea. Dar în situațiile istorice în care se schimbă formația, la suprafață întotdeauna se ridică murdărie, ba chiar și sînge. Și asta ne era cel mai străin lucru.

— Cînd s-a făcut simțit că Partidul Comuniștilor există ca o forță bine determinată, că el nu este o uniune politică pur formală, ci o structură bine organizată? Cînd a devenit clar că ei, comuniștii, au reușit să facă ceea ce și-au propus?

— Atunci cînd au început să fie create comitete raionale ale partidului. Primul dintre acestea a fost cel de la Comrat. Am participat și eu la formarea lui. Pînă la Congresul I au fost restabilite 24 comitete raionale de partid. Dar forța partidului restabilit s-a simțit în deplină măsură la Congresul I al PCRM, care a avut loc în anul 1994, la 24 decembrie. Anume atunci am simțit că PCRM prinde la putere. La Congresul I a fost adoptat Programul și Statutul PCRM și tot atunci a fost luată decizia de a crea o publicație a organului de partid — ziarul «Comunistul». Primul lui număr a apărut în luna aprilie a anului 1995.

— Crearea acestei publicații a fost un lucru dificil?

— Nu a fost un lucru simplu. Le-am început pe toate de la zero. Am arendat clădirea în care cîndva s-a aflat tipografia ilegală a ziarului «Iscra». A fost complicat să găsim o tipografie care ar fi căzut de acord să tipărească un ziar comunist. Discriminarea după principiul apartenenței de partid exista și atunci. Am început să tipărim ziarul la Bender. Trebuia să-l aducem la Chișinău, ocolind cumva punctele de control. În general, atunci munceam avînd doar un singur sprijin: propriul entuziasm.

— Dumneavoastră ați participat la elaborarea documentelor de partid. Ce v-a servit drept bază pentru ele?

— Programul și Statutul adoptate la Congresul I se deosebeau întrucîtva de cele actuale. Și noi ne sprijineam pe documentele programatice ale PCUS, pornind de la relațiile social-politice care au existat în timpul existenței URSS. Dar am introdus, desigur, și elemente noi. De exemplu, în ceea ce privește proprietatea privată și activitatea de antreprenoriat. În opinia mea, Statutul a devenit mai democratic. Au fost lărgite și drepturile organizațiilor primare de partid.

— În ce mod anume?

— De exemplu, organizațiile primare aveau dreptul să primească noi membri de partid în rîndurile lor, pe cînd pînă la asta decizia definitivă cu privire la primirea în partid era luată la ședința biroului comitetului raional al partidului. A fost anulat stagiul de candidat: în sistemul politic cu mai multe partide acesta și-a pierdut importanța și actualitatea. Dar organizațiilor primare nu doar li s-a dat mai multă libertate în activitatea lor, de la ele a început să se ceară și mai multă responsabilitate. Cît privește disciplina de partid, am păstrat principiul centralismului democratic. Documentele programatice și Statutul partidului sînt completate și modificate de fiecare congres, și asta pentru că se schimbă și situația social-economică din țară. Dar principiile fundamentale rămîn neschimbate. În aspect conceptual, noul Program a fost adoptat la Congresul VI al PCRM, în anul 2008, el fiind adaptat la noile condiții de dezvoltare a Moldovei.

Procesele ireversibilității

— Cînd s-au desfășurat lucrările Congresului I al PCRM, ați reușit să calculați cîți comuniști s-au reînregistrat în rîndurile partidului?

— Numărul nostru ajunsese de acum la cîteva mii. În primii ani, la înregistrare erau încă folosite carnetele vechi de partid. Paralel, primeam în rîndurile partidului noi membri. Aproximativ în același timp cînd la noi era creat PCRM, reveneau la viață și partidele comuniste din alte republici. A fost creată UPC-PCUS — Uniunea partidelor comuniste din fostele republici unionale. Eu am avut ocazia să particip la primele foruri ale acestei Uniuni.

— Аfluxul în masă în rîndurile Partidul Comuniștilor din Republica Moldova în ce ani s-a făcut simțit în mod deosebit?

— În perioada cînd PCRM se afla la guvernarea țării. Cu regret, printre acei noi comuniști au fost și unii care, de fapt, erau străini convingerilor de partid. Pe de altă parte, este și acesta un lucru firesc că oamenii vin să se alipească la partidul care conduce statul. De aceea și eram pe atunci mai mult de 30 de mii de comuniști.

— Iar procesul invers — e firesc și el?

— Procesul invers, așa-numita schimbare a convingerilor, eu o consider de acum trădare.

— În opinia Dumneavoastră, ce ar trebui să întreprindem în prezent, pentru a întări partidul?

— În toate sferele vitale, — și asta se referă nu numai la partid, — pentru ca lucrurile să meargă așa cum se cuvine să meargă, e suficient să fie aplicată și respectată nu mai mult decît o regulă: cuvintele spuse de om să nu difere de faptele lui, adică vorba spusă și fapta făcută să fie în totală concordanță.

— Ce ați dori să le spuneți tovarășilor în ajunul zilei de naștere a partidului?

— Că nu regret nici cît de puțin că mă aflu în rîndurile partidului timp de 51 de ani, dintre care 24 — în rîndurile PCRM. Din contra — mă mîndresc cu asta. Eu cred în doctrina comunistă. În ideea comunistă, chiar de la bun început a fost pus la temelie principiul echității. Această idee subliniază faptul că noi toți sîntem diferiți și, totodată, toți sîntem egali. Și ea merită să fie prețuită, respectată și continuată.

A dialogat Natalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: