Responsabil «pentru romantică»
РУС. MOLD.
» » Responsabil «pentru romantică»

Responsabil «pentru romantică»

27-04-2018, 12:42
Просмотров: 34
  
Версия для печати   
Responsabil «pentru romantică»Constantin Starîș: Să faci religie din teorie, pentru care oamenii să meargă cu mîndrie la mucenicie și moarte, pot doar poeții. Asemenea poet, alături de Marx, a fost Engels
 
Raportul secretarului CC al PCRM, Constantin Starîș, rostit în cadrul conferinței practice dedicate împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx.

Se publică în variantă sumară. De textul integral al raportului puteți lua cunoștință pe site-ul pcrm.md.

Chiar dacă să aruncăm o privire superficială asupra moștenirii creative, publicistice, științifice, politice lăsate de Marx și Engels, se creează o impresie clară că această moștenire nu este lăsată de doi oameni, ci de un întreg institut științific. În orice caz, instituțiile științifice s-au preocupat și se preocupă și astăzi, de studierea acestei moșteniri colosale ca amploare și profunzime. Numită «marxism», această știință putea fi numită cu același succes «engelism» și, cu siguranță, așa și este.

Savant remarcabil… autodidact

Engels a fost un savant remarcabil, genialitatea căruia iese în evidență prin faptul că el a fost un autodidact. Tatăl său — un mare fabricant, nu l-a lăsat să absolvească nici măcar gimnaziul. Se considera că pentru gestionarea afacerii de familie, fiului îi este suficient să știe să citească și să calculeze foarte bine, iar cît privește restul științelor — să dețină cunoștințe superficiale. Sînt uimitoare instrumentele de care a făcut uz Engels în lucrările sale — de la operele filosofilor și literaților antici și medievali pînă la teoriile filosofice și economice ultramoderne.

Da, Hegel l-a pătruns. Dar el l-a depășit pe Hegel, transformînd filosofia sa idealistă în una fără de păcat, după convingerea sa, a «teoriei tuturor lucrurilor» — de la științele naturii și istorie pînă la economie și știință sociale. Care, pînă și astăzi, nu are alternativă.

Cercetare fără supraveghetori

Astăzi, nimeni și nimic, nici circumstanțele, nici supraveghetorii ideologici nu ne pot împiedica să ne aprofundăm în textele aceluiași Friedrich Engels. Măcar și pentru a conștientiza că acest om, care a scris despre lucruri în general plictisitoare pentru majoritatea, a fost un adevărat poet rămînînd, în același timp, un gînditor profund și practician remarcabil. Cu asemenea exactitate exhaustivă, metaforică — cît valorează doar fraza «Cîmpul muncii a devenit un cîmp de luptă» — își poate formula gîndurile doar un poet, și doar un poet neordinar. Totodată, îl apropie de cele mai bune creații poetice — umanismul. Este un adevărat imn al Omenirii și Libertății umane.

Începînd de la exprimarea renumită și, de regulă, nerecunoscută a citatului din Engels: «Libertatea este recunoaşterea necesităţii». Și încă ceva: «Tendința spre fericire este caracteristică omului, de aceea, ea trebuie să fie baza oricărei morale».

Ca și savant și publicist, Engels, fără îndoială, este polemic. Cele mai bune lucrări ale gîndirii filosofice și politice au apărut în rezultatul criticii teoriilor științifice și practicilor politice ale oponenților. Însă remarcabilul polemist Engels nu a întrecut măsura și nu a fost înrăit. Arma lui a fost ironia. El învinge nu doar prin forța directă a gîndului, dar și prin stilul său rafinat.

Exemple de ironie rafinată în lucrările lui Friedrich Engels sînt o mulțime. La drept vorbind, opera lui Engels este interpătrunsă de ironie, asemenea unei odăi prăfuite de razele soarelui. Volterianismul nu este numai în sensul revoltei împotriva sistemului, ci și în sensul stilului. Iar, conform profundei mele convingeri, succesul oricărei idei constă nu doar în ea însăși, ci și în abilitatea de a o expune captivant. Judecînd după toate, în acest sens, marxismul a obținut succes, inclusiv, grație acestei abilități a lui Friedrich Engels.

A doua vioară pe prima poziție

Așa deci, ilustrul savant, publicist remarcabil, un om receptiv și minunat — toate sînt despre Engels. O personalitate absolut împlinită. Însă, în conștiința maselor, Engels este un fel de Sancho Panza pe lîngă Don Quijote, o umbră eternă și credincioasă; în cel mai bun caz — un sponsor, în cel mai rău caz — un secretar meticulos care fixează fiecare gînd înțelept al prietenului său măreț. În această opinie dominantă există o nedreptate istorică. De dragul dreptății trebuie să remarcăm: în acest tandem, Engels însuși a ales pentru sine rolul planului secund.

«Am jucat la a doua vioară și sînt fericit că am avut o asemenea primă vioară ca Marx», scria Engels. În acest sens nu se constată subestimarea propriilor capacități — Engels își știa prețul foarte bine, ci recunoașterea absolută și totală a genialității lui Marx. De altfel, și aceasta este un grad exagerat de altruism — se știe că unele lucrări semnate de ambele nume — Marx și Engels — Engels le-a scris absolut independent. Iar unele lucrări scrise numai de el, în general, au fost semnate doar de Marx. Și nimeni nu a sesizat acest lucru.

Așa că, Friedrich Engels nu a fost un ucenic obișnuit. Contribuția sa personală în marxism a fost colosală. Dacă e să aplicăm acestui tandem renumitele antiteze ale lui Pușkin «Versuri și proză», «Gheața și focul», el a fost versurile și flacăra. Iar aceste contradicții, de la sine sînt baza dialecticii, ceea ce înseamnă — garanția dezvoltării marxismului. În totală corespundere cu teoria sa. Și în totală corespundere cu renumitul text a lui Pușkin.

Au fost împreună

S-a întîmplat acest lucru pe 28 august 1844 într-o cafenea din Paris. Erau încă doi oameni foarte tineri. Marx avea 26 de ani, iar Engels — 24. Prima lor discuție, care a pus începutul prieteniei umane și politice, a continuat, cu mici întreruperi, 10 zile. În această perioadă, ambii au înțeles că au găsit nu interlocutorul ideal, ci aliatul ideal. Se poate spune și așa: Engels a fost primul marxist. Coautor, dar adept. Aliat, dar ucenic. Se știe că el făcea tot felul de lucruri în umbră: ducea corespondența, răspundea la scrisori, scria articole neobligatorii, pregătea pentru Marx rapoartele de pe piețele mondiale. Doar că strălucita minte nu s-a sustras de la ceea ce era primordial. De la munca care urma să răstoarne istoria umanității. Deja în 1845, a fost publicată prima lor lucrare comună «Familia sfăntă». În 1846 — scrisă principala lucrare filosofică comună «Ideologia germană», care va fi publicată pentru prima dată abia în 1932. Iată aceasta este, cu adevărat, unitatea antagonistă. Marx era melancolic și închis în sine, Engels — extravagant și hedonist, amator de vînătoare, femei frumoase și vinurilor de calitate. Marx era sărac, Engels, dimpotrivă — bogat.

Da, unul dintre fondatorii teoriei structurii claselor sociale, care a ridicat lupta pentru distrugerea claselor, era el însuși un paradox de clasă. Fiul unui antreprenor-capitalist bogat, top-manager la o întreprindere capitalistă din Manchester, respectiv, el însuși — capitalist-proprietar. Lucrarea lui Engels «Situația clasei muncitoare din Anglia» — este, inclusiv, rezultatul observațiilor sale personale în timp ce a lucrat la fabrica tatălui său. El nu doar că știa dușmanul la față. El îl cunoștea din interior. Pentru dezvoltarea marxismului — acesta este un moment cheie.

«Nu pot să tac» — «Nu pot să nu acționez»

Engels nu doar îl asigura pe Marx cu sursele necesare pentru a-și continua viața și activitatea (deși, contrar opiniei răspîndite, îl asigura regulat deja în a doua parte a vieții după intrarea în vigoare a dreptului la proprietate). Este mult mai important că el îl asigura pe Marx și cu informații exclusive pentru analiză și publicare. Pe care o obținea din propria sa practică de zi cu zi.

De altfel, și această contradicție personală a «fenomenului Engels», însuși Engels în co-scrierea cu Marx a depășit-o ușor. Iată un citat din «Manifestul Partidului Comunist», care în mare parte, se referă la unul dintre autori: «Atunci cînd lupta de clasă se apropie de deznodămînd, procesul de descompunere a clasei dominante, în interiorul întregii societăți vechi se preia un caracter atît de violent, atît de brusc, încît o mică parte a clasei dominante va renunța la ea și va adera la clasa revoluționară, căreia îi aparține viitorul. Iată de ce, la fel ca și anterior, o parte a nobilimii a trecut la burghezie, iar acum, o parte a burgheziei trece la proletariat, anume — partea burgheziei — ideologilor, care s-au ridicat pînă la înțelegerea teoretică a întregului curs al mișcării istorice». Citat încheiat. Și chiar dacă e să nu ne aprofundăm, putem spune cu încredere: ororile inumane ale exploatării la fabrica din Manchester a tatălui său l-au transformat rapid pe Engels dintr-un reprezentant al tineretului de aur într-un revoluționar și comunist convins.

Pentru Engels, însă, conform temperamentului său, deviza «Nu pot tăcea» a fost indispensabil de altul — «Nu pot să nu acționez». Karl Marx l-a caracterizat ca pe un om capabil să muncească la orice oră. «El scrie și gîndește rapid, ca dracu», scria Marx despe Engels.

Era omul faptelor și acțiunii. Pentru el, trecerea de la teorie la practică a fost firească. În condițiile în care, practica sa revoluționară l-a îmbogățit pe el și pe Marx cu teorie revoluționară. Cînd în Europa au început evenimentele revoluționare din 1848, Marx și Engels au avut un comportament diferit. Marx a transmis toată moștenirea sa pentru armament și muniții pentru răsculați, iar Engels s-a dus pe baricade.

El a participat la luptele revoluționare din sudul Germaniei. Trebuie să considerăm — o participare de succes grație abilităților pe care le-a obținut în timpul serviciului militar. Și chiar a primit titlul de «General». În consecință, cauza militară, de rînd cu filosofia, științele naturii și lingvistică, vor deveni proprietatea sa prin împărțirea muncii cu Marx, care se ocupa de problemele economiei politice și ale politicii internaționale.

Ceva mai tîrziu, Engels a scris o serie de articole despre istoria războaielor și lupte separate, de asemenea, un ciclu imens de lucrări pe cauze militare. Iată doar cîteva dintre ele: «Armata», «Infanteria», «Fortificarea», «Cavaleria», «Artileria», «Flota militar-maritimă», «Istoria puștilor», «Teoria violenței», «Rolul violenței în istorie». Acest lucru denotă nu doar despre excelența excepțională a lui Engels. Întîi de toate, este vorba despre pregătirea pentru revoluția proletară. Despre pregătirea pentru viitoarele lupte revoluționare decisive. Lupte — în adevăratul sens al cuvîntului.

Chiar și din punct de vedere teoretic, lucrările sale poartă un caracter aplicativ. În ele, în esență, sînt elemente ale programei politice, pregătite pentru revoluție. Noi cu dumneavoastră ținem minte foarte bine pe cît de simplu și-au găsit tezele lui Marx și Engels implementare practică. În special, în Rusia, în anul 1917.

Tezele din aprilie ale lui Lenin, pline de lucruri concrete, propuneri directe privind reorganizarea statului sovietic postrevoluționar, evident, cu o corectare pentru momentul istoric în curs, este vorba despre conștientizarea politică și creativă a moștenirii lui Marx și, cu siguranță, practica lui Engels.

Iată doar două citate ale lui Engels ce demonstrează recomandările directe viitorilor învingători în revoluția proletară triumfală inevitabilă. «Prima condiție a fiecărei victorii — responsabilitatea tuturor funcționarilor pentru toate acțiunile lor de serviciu în raport cu orice cetățean în fața instanțelor obișnuite și legilor comune».

Sună foarte contemporan, nu-i așa? Aici avem și propunerile leniniste expuse în «Tezele din aprilie», ce se referă la democrația populară directă, controlul reprezentanților poporului asupra tuturor sferelor vieții sociale, eligibilitatea și responsabilitatea funcționarilor. Aici avem și elemente ale programului electoral al PCRM, bazat pe principiile controlului societății civile asupra acțiunilor guvernării. Aici avem și trista constatare: capitalismul mimează, se ascunde în spatele pretinselor forme democratice de guvernare, dar nu-și pierde esența care este una singură: subminarea libertăților.

La noi, aici, în Moldova contemporană, mai oprimată ca niciodată, totul se întîmplă conform lui Engels. De aceea, noi nu trebuie să așteptăm ca funcționarii acestui regim oligarhic, în concepția marxismului, pe neașteptate vor purta responsabilitate pentru acțiunile lor. Pentru că, potrivit lui Engels, pentru asemenea regimuri, a ține oamenii în robie și captivitate — este cea mai importantă funcție.

Încă un citat a lui Engels, care conține recomandări directe celor ce vor avea fericirea, pe viitor, să creeze statul proletar: «Transformarea forțelor producătoare în proprietate națională nu este permisă de contradicțiile capitalismului, însă, aceasta include în sine o sursă formală, posibilitatea soluționării lor».

Nu mă pot abține de la încă un citat, care ne face trimitere la renumita expresia a Președintelui Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin și care suna cam așa: «Isus Hristos a fost primul comunist». Îmi amintesc că mulți nu-și mai aminteau de ea și făceau glume.

Ei bine, iată un citat din cel care a pus bazele comunismului științific, Friedrich Engels: «În istoria creștinismului primar, există puncte comune, demne de atenție, cu mișcarea contemporană a muncitorilor. La fel ca și ultimii, creștinismul a apărut ca o mișcare a oprimaților: mai întîi, s-a manifestat ca religie a robilor, săracilor și celor lipsiți de drepturi. Atît creștinismul, cît și socialismul muncitoresc propovăduiesc izbăvirea de robie și sărăcie; creștinismul caută această izbăvire în viața de apoi în cer, socialismul — în această lume, în reorganizarea societății. Și creștinismul, și socialismul muncitoresc au fost supuse persecuțiilor și oprimărilor; primii — percepuți ca dușmani ai umanității, ultimii — dușmani ai statului, religiei, familiei, ordinii sociale. În ciuda tuturor persecuțiilor, deseori chiar nemijlocit grație lor, creștinismul și socialismul au obținut victorie și, de neoprit, și-au făcut drum spre viitor». Citat încheiat.
 
Precum vedeți, exprimarea lui Vladimir Voronin, care ar părea paradoxală, despre apartenența politică a lui Isus Hristos, ea se regăsește absolut în albia marxismului incipient.

De ce am prezentat acest citat? Pentru că acesta, în mare măsură, caracterizează caracterul muncii lui Friedrich Engels. În opinia mea, valoarea deosebită a lucrărilor sale personale constă în faptul că el a reușit să demonstreze că metoda marxistă de cunoaștere a lumii funcționează în orice domeniu, inclusiv, în istorie, inclusiv, istoria religiei și științelor naturii, în dezvoltarea umanității din momentul apariției sale. Iar asta înseamnă că el a contribuit nu doar la protecția acesteia, ci și la dezvoltarea și popularizarea ei. Pentru că metoda funcționa!

Originile marxism-leninismului

Pentru a uni teoria revoluționară cu practica revoluționară, Engels se preocupa activ de edificarea partinică. Este bine cunoscut faptul că el, împreună cu Marx, au aderat la așa numita «Ligă a celor drepți», o organizație secretă a emigranților politici germani. Au reorganizat-o și redenumit-o în Uniunea Comuniștilor, iar deviza «Toți oamenii sînt frați» a fost substituită cu renumita frază: «Proletari din toate țările, uniți-vă!». Iar Engels personal a participat la organizarea congresului II.

Marx și Engels au fondat Prima Internațională și au lucrat activ în cadrul acesteia pe parcursul a mai bine de zece ani. Însă, în fosta URSS nu se obișnuia să se vorbească despre faptul că Engels, în esență, a creat Partidul Social Democrat al Germaniei. Nu se obișnuia din motive clare. Reieșind din estimarea absolut echitabilă a lui Lenin precum că liderii social-democrației germane au trădat proletariatul. Dar acest lucru s-a întămplat, deja, după Marx și Engels.
 
Fiind într-o corespondență activă cu Engels, în consecință, Plehanov s-a despărțit și de Lenin. Dintr-un motiv foarte simplu: Lenin, probabil, a fost unicul urmaș a lui Marx și Engels, care a recunoscut în deplină măsură caracterul practic al învățăturilor lor. A văzut în pura teorie nu doar un motiv de dogmatizare, ci un ghid pentru acțiune. Probabil, anume de asta i-a și reușit. Probabil, anume de asta, noi, astăzi, numim absolut corect aceste învățături — marxism-leninism.

* * *
De altfel, a califica marxismul «teorie seacă» este, cel puțin, inexact. Măcar și pentru un singur text cu denumirea «Manifestul Partidului Comunist», un document de program atotcuprinzător, care pînă astăzi stă la baza programului oricărui partid comunist din lume.

Textul a fost scris de Marx și Engels în 1848. În baza hotărîrii celui de-al II-lea Congres al Uniunii Comuniștilor. Este o cvintesență, referat al teoriei marxiste revoluționare. Documentul prezintă istoria umanității ca și istoria luptelor între clase. Documentul motivează inevitabilitatea dispariției capitalismului la dorința proletariatului. Se formulează misiunea istorică a proletariatului — de a construi o societate fără clase.

Prin felul în care sună, după forța impactului său, acesta nu este doar un document teoretic de program. Este vorba despre o operă literară remarcabilă, iar în cele mai bune pasaje ale sale se apropie de eșantioanele standard ale romantismului lui Goethe și de opera inițială a lui Maxim Gorki. Noi, desigur, nu putem astăzi afirma cu siguranță, dar, cel mai probabil, responsabil pentru romantismul duetului celor doi autori a fost Engels cu harul său nu doar politic dar și poetic. […]

Se poate crea o teorie convingătoare a inevitabilității, a morții iminente a capitalismului, construirea societăților fără clase, schimbarea naturii umane. Însă, să faci religie din teorie, pentru care oamenii să meargă cu mîndrie la mucenicie și moarte, pot doar poeții.

… Iar Engels, care la întrebarea despre propria sa virtute a răspuns: «Caracter vesel», iar la întrebarea: «Cum vedeți fericirea?», a răspuns cu încredere: «Chateau-Margot — 1848», a fost, cu siguranță, poet!..

COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: