Discursul lui Vladimir Voronin, Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la Plenara festivă a CC, consacrată aniversării a 25-ea a PCRM (Partea I)
РУС. MOLD.
» » Discursul lui Vladimir Voronin, Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la Plenara festivă a CC, consacrată aniversării a 25-ea a PCRM (Partea I)

Discursul lui Vladimir Voronin, Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la Plenara festivă a CC, consacrată aniversării a 25-ea a PCRM (Partea I)

20-10-2018, 16:54
Viziuni: 1 373
  
Versiunea de tipar   
Discursul lui Vladimir Voronin, Președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la Plenara festivă a CC, consacrată aniversării a 25-ea a PCRM (Partea I)Tovarăși! Dragi colegi, stimați oaspeți!
 
 
Este bine cunoscut și demonstrat faptul că magia cifrelor are o putere uimitoare asupra oamenilor. Și cînd noi rostim «25 de ani», «un sfert de secol», involuntar, trăim un sentiment de emoție. Ceea ce nu e de mirare. Pentru mulți tovarăși, membri ai partidului nostru, la fel cum și pentru mulți dintre dumneavoastră, cei prezenți acum în sală, asta e o jumătate din viața conștientă. Deci, asta e o mare parte de viață consacrată partidului, ideii, cauzei noastre mărețe comune. Fiecare din cei care se află aici, fiecare din acele mii și mii colegi de partid, care n-au putut încăpea în această sală, au dreptul să spună despre sine cu toată fermitatea și convingerea: Partidul Comuniștilor din Republica Moldova este viața mea, este destinul meu!

Mă adresez dumneavoastră, veteranilor PCRM, oamenilor de la care a început viața partidului nostru, și vreau să vă adresez o întrebare retorică: oare cineva dintre noi s-a gîndit atunci, în acele îngrozitoare și alarmante zile de la începutul anilor 90, că noi vom ajunge să sărbătorim într-o atmosferă festivă jubileul de 25 de ani al partidului nostru? Desigur, nimeni nu s-a gîndit la asta. Atunci în general nu era posibil să presupui ce va fi chiar și într-un viitor apropiat.

Atunci, adică acea vreme de la începutul anilor 90, a fost timpul unei prăbușiri totale. Prăbușirea obișnuitului tablou al unei vieți în care nu exista ură și învrăjbire națională, război și vărsare de sînge; prăbușirea unui model social-economic unic, care excludea sără cia și șomajul; prăbușirea legăturilor și relațiilor — între republicile frățești de ieri și între oameni; prăbușirea speranțelor și a perspectivelor pentru fiecare om.

Există o frază bine cunoscută: «Omenirea își ia rămas bun de la trecutul său rîzînd». Dar nouă și pînă în ziua de astăzi, cînd ne amintim ce au făcut cu Uniunea Sovietică trădătorii și degenerații, ochii ni se umezesc de lacrimi. În cei 25 de ani ce s-au scurs de atunci, certitudinea că mărețul stat care a învins fascismul, a cucerit Cosmosul și a construit o societate a echității sociale, a fost jertfa unei înalte trădări, a unui complot în fruntea căruia s-a aflat însuși secretarul general al CC al PCUS, devine din ce în ce mai fermă. Aiureli și prostii spun cei ce afirmă cum că Uniunea Sovietică s-a prăbușit sub povara contradicțiilor sale interne. Dacă modelul sovietic ar fi de bună seamă nefuncțional și neviabil, în acest caz, e îndoielnic faptul că Uniunea Europeană l-ar fi preluat în totalitate, pînă la cele mai mici detalii.

Perioada de stabilitate și bunăstare

Eficacitatea și caracterul progresist al modelului socialist le demonstrează în mod elocvent chiar și exemplul Moldovei. O margine agrară a Rusiei țariste, apoi o provincie analfabetă și lipsită de drepturi a României, Moldova doar datorită puterii sovietice s-a transformat într-un model de dezvoltare multilaterală și de modernizare de proporții cu ritmuri pur și simplu neverosimile. Un nivel de dezvoltare ca cel pe care Moldova l-a atins în timpul sovietic, ea nu-l va mai avea nicicînd. În acel timp, ea a ajuns să aibă o industrie dezvoltată, inclusiv domenii bazate pe realizări științifice, care funcționau în cadrul complexului militar unional și al cosmosului; de asemenea, ea a ajuns să aibă și o agricultură unică, aceasta dezvoltîndu-se prin aplicarea unor tehnologii avansate; a ajuns să aibă și sisteme performante de ocrotire a sănătății cetățenilor și de instruire a copiilor și tineretului. Aici se dezvolta cu mult succes știința fundamentală și originala cultură națională. Creșteau orașele. Chișinăul a devenit unul din cele mai moderne proiecte urbanistice din Uniunea Sovietică, totodată, el păstrîndu-și confortul specific localităților provinciale. Satele moldovenești se dezvoltau întrunind în aspectul lor infrastructura de trai și cea socială cu un complex agrar-industrial modern, care corespundea standardelor mondiale.

Fiind promotoarea unei politici de dezvoltare egală și proporțională a tuturor republicilor unionale, Puterea Sovietică a transformat Moldova în grădina înfloritoare a Uniunii Sovietice.

Doar în cadrul ideologiei sovietice internaționaliste locuitorii Moldovei au putut să-și manifeste în deplină măsură principalele sale calități, și anume: toleranța, priceperea de a găsi limbaj comun cu alte popoare, de a lua de la ele tot ce aveau mai bun și, la rîndul lor, de a le dărui acestora tot ce aveau și ei mai bun.

Orice s-ar vorbi și s-ar spune pentru a îndreptăți trădările ce s-au făcut, în Moldova limba și cultura națională niciodată n-au fost persecutate. Dimpotrivă, au fost deschise mai multe teatre naționale, actorii pentru aceste teatre fiind pregătiți, de fapt, la Moscova. În limba moldovenească se editau multe cărți și ziare. Grila televiziunii și radioului nu afecta prin nimic limba națională. Studioul «Moldova-Film» a produs în acea perioadă multe filme care și-au cucerit popularitate în întreaga Uniune Sovietică. La fel era bine cunoscută în întreaga Uniune Sovietică și estrada moldovenească. În toate orașele și satele Moldovei activau colective folclorice, vocale, de dans, corale. În această situație, nu exista nici un fel de ilegalitate culturală. Premiile de stat și premiul Comsomolului Leninist, actualii unioniști din rîndurile intelectualității naționale, crescute în leagănul sovietic, aceștia le primeau pentru opere închinate partidului, Comsomolului și lui Lenin.

Perioada sovietică a fost cu adevărat una de stabilitate și bunăstare. Nivelul de trai în Moldova era atunci unul din cele mai înalte din URSS. Uitați-vă la satele moldovenești de astăzi. În anii 70-80 ai secolului trecut au fost construite, de fapt, toate satele moldovenești. Pînă la declanșarea proceselor distructive antisovietice, majoritatea covîrșitoare a locuitorilor Moldovei nu aveau motive să se plîngă de soarta lor, să-și dorească o altă viață. Și nu e de mirare că, pînă și după crizele social-economice provocate în mod intenționat, pînă și după nebunia mitingurilor din anii 80-90, în pofida piedicilor care le-au fost puse, la referendumul unional, cetățenii Moldovei au votat masiv pentru păstrarea Uniunii Sovietice.

Sabatul din piață

Dar așa-numita guvernare democratică chiar de la bun început a demonstrat că ei nu-i pasă de opinia poporului. Prima acțiune a acestei guvernări, născută de sabatul antisovietic, anticomunist și antinațional de piață, a fost interzicerea Partidului Comunist. Acesta a fost, de fapt, un omor păgîn, aș zice, un omor ritual. Un omor al propriului trecut. Doar multe dintre persoanele care au închegat așa-zisa noua putere s-au dovedit a fi bănuitor de cunoscute. Și, odată cu înscăunarea lor la putere, în Moldova a venit un timp îngrozitor. Timpul vîrcolacilor. Profesorii de ieri de comunism științific, poeți comsomoliști, secretari și instructori ai CC, foști colaboratori ai KGB-ului ce întruchipau în sine cel mai perfid și mai mucegăit dogmatism, care a făcut atîta rău societății sovietice, de odată, brusc, au început să se prezinte pe sine ca jertfe ale «represaliilor comuniste», să-l glorifice pe călăul nazist Antonescu, să ceară unirea Moldovei cu România și, bineînțeles, stîrpirea «moștenirii totalitarismului comunist». Și făceau asta cu aceeași insistență cu care, abia nu demult, băgau în capetele concetățenilor editorialele din ziarul «Pravda», uitînd că puterea sovietică i-a supus, de fapt, «represaliilor» prin oferirea unor titluri onorifice și premii.

Ideologia acelui timp drastic, a acelei fățarnice elite politice a devenit anticomunismul înverșunat. Și destul de degrabă s-a dovedit că anticomunismul neagă nu comunismul, ca sistem de concepții, nu ideea sau practica comunistă. S-a dovedit că el neagă tot ceea ce ține de personalitatea omului, întîi de toate, demnitatea lui și cele mai prețioase valori umane. Iar pe lîngă asta, anticomunismul neagă și necesitatea sferei sociale, a dezvoltării economice, a sistemului sănătății și al educației, neagă necesitatea pentru oameni a științei și a culturii. S-a dovedit că anticomunismul neagă pînă și independența și suveranitatea Republicii Moldova. Astfel, doar în cîțiva ani, din grădină înfloritoare, Moldova s-a transformat din nou într-un pustiu, a revenit la sapă.
 
Acum rar cine mai ține minte că prima jertfă a așa-numitelor reforme anticomuniste a fost închiderea librăriilor sătești din rețeaua «Luminița». După aceea, la fel ca și în Germania nazistă, în curtea Bibliotecii Naționale s-au aprins ruguri în care au fost arse cărți. Astfel, unul din cele mai mărețe proiecte iluministe sovietice a căzut jertfă moștenirii «regimului totalitar».

O moștenire la fel de «inutilă» a epocii sovietice au fost considerate rezultatele industrializării. De aceea, ele au fost nimicite în mod fulgerător. Din întreprinderile de echipament militar, noua guvernare a scos și a transportat peste Nistru utilaj de mare precizie, care nu avea echivalent în lume. Cadre de cea mai înaltă calificare erau concediate în masă, cel mai des în baza apartenenței lor naționale sau lingvistice. În secțiile goale și pustii ale întreprinderilor, în cel mai bun caz, se deschideau piețe stihinice, iar cei mai norocoși dintre foștii lucrători la aceste întreprinderi deveneau în aceste piețe vînzători, cîștigul lor fiind unul derizoriu. Iar cei rămași fără loc de lucru foarte degrabă completau rîndurile lumpenproletariatului, contribuind la intensificarea atmosferei depresive din societate. Sărăcia a devenit totală, paralizînd viața cetățenilor. Noii guvernanți ai Moldovei nu aveau nevoie de nimic — nici de industrie, nici de știință, nici de educație. Toate acestea, după cum spuneau ei, erau la București.

Acest nemaipomenit dezmăț poate fi explicat în primul rînd prin faptul că independența neașteptată a Moldovei nu a fost percepută de noile ei autorități ca un proiect statal de lungă durată. Amintiți-vă: însăși Declarația de Independență, adoptată la 27 august, 1991, era prezentată ca o suveranitate doar de Uniunea Sovietică și tot textul ei oferea o oportunitate juridică directă de contopire a Moldovei cu România. Pînă și imnul de stat a fost copiat de la români.

Acestei perfide și smintite idei i-a fost supus tot ceea ce se făcea. Concedierea necruțătoare a vechilor cadre, represaliile departamentului limbilor, isteria naționalistă în presă, la televiziune și în străzi. Peste capetele moldovenilor pașnici și toleranți erau vărsate șiroaie de murdărie ideologică, deseori cu un neascuns caracter fascist. «Rușii sînt ocupanți!», «Rușii să plece peste Nistru, iar evreii — în Nistru!», «Geamantan-gară-Rusia!». «Povețele românului basarabean», care șocau prin esența lor nazistă, declarau: «Amestecul de sînge îmbunătățește doar rasa animalelor». Oamenii s-au pomenit cuprinși de frică. Devenind jertfe ale supraveghetorilor unioniști, pentru întîia oară timp de mulți ani, ei au simțit lipsa unui viitor. Viitor pentru Moldova lor dragă, viitor pentru dînșii și pentru copiii săi».

În ultimă instanță, anume ea, campania dezlănțuită împotriva Moldovei și a viitorului ei, a devenit adevărata cauză a sîngerosului război fratricid de la Nistru. În pașnica și însorita republică, unde întotdeauna cel mai mult erau prețuite relațiile între oameni, nimănui nu putea să-i treacă prin gînd că s-ar putea întîmpla așa ceva. Însă înrăita și distructiva obsesie a național-unioniștilor, iresponsabila și perfida guvernare pentru întîia dată s-au manifestat în calitate de provocator nemernic, sîngeros.

Sfera relațiilor sociale a degradat nu pur și simplu pînă la nivelul de capitalism sălbatic, ci a ajuns pînă la feudalism canonic. Societatea moldavă a fost aruncată înapoi în evul mediu. Sărăcirea populației, degradarea socială galopantă, deindustrializarea, demodernizarea țării, cursul spre nimicirea statului, îngrădiri ideologice, răspîndirea dușmăniei între oameni, război — iată ce i-a adus Moldovei capitalismul activ.

Toată această haită de trădători și hoți a început să țipe: comunismul a murit, cale de întoarcere la comunism nu există! Probabil, toți au învățat prost în școlile superioare de partid, de aceea n-au putut însuși principalul, și anume: că el, comunismul, este o idee. O idee luminoasă și măreață. Iar ideile, îndeosebi una ca asta, nu pot fi nici omorîte, nici strangulate, nici nimicite. Doar nu-i poți interzice omenirii să viseze! Iar comunismul este un vis întruchipat al omenirii.

Dar, oricît de mult s-au străduit ei, totuși, n-au reușit să-i inoculeze populației țării principala teză a capitalismului: supraviețuiește cel mai puternic. Și asta deoarece oamenii au capacitatea de a gîndi prin alte categorii, mult mai înalte. Pentru oameni este firesc să se gîndească și să viseze la echitate socială, la egalitate, frăție, prietenie. Și mai există un lucru firesc pentru oameni: să se împotrivească oricăror încercări ce se întreprind împotriva lor pentru a-i transforma în animale sălbatice. Solicitarea de către societate a unor politicieni și lideri care, chiar și stînd pînă la brîu în noroi și sînge, chiar și cu capul în laț, vor continua să propovăduiască lucruri curate, luminoase, omenești — această solicitare nu va putea fi dezrădăcinată de nimeni și de nimic.

Alegerea morală

Forța împotrivirii sociale, — chiar și nespusă, chiar și fără a fi exprimată în mod pronunțat, dar nemaipomenit de disperată și înfrigurată, — a și dat viață Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, i-a predeterminat viitorul lui.

Dar atunci, cu mai mult de 25 de ani în urmă, pentru fiecare dintre cei ce și-au propus scopul să renască în Moldova partidul comunist asta a fost o alegere profund personală. O alegere nu atît politică și civică, cît omenească. O alegere morală. O alegere a conștiinței. O alegere condiționată de nedorința de a se conforma cu acea catastrofă provocată intenționat în care s-a pomenit țara, cu acea activitate distrugătoare și inumană a echipei de înmormîntare ce se numea pe sine guvernare, cu ponegrirea totală a trecutului nostru nu prea îndepărtat, cu realizările sociale și drepturile cetățenești călcate în picioare, cu renunțarea la propria naționalitate, la propria limbă, la propriile tradiții și la viitorul țării. Partidul Comuniștilor a revenit la viață ca un protest personal al multor oameni cumsecade față de bacanala anticomunistă, față de sălbătăciile antisociale, față de activitatea antipatriotică, diversionistă și subversivă a trădătorilor Patriei. Aceasta o hotăra fiecare pentru sine, iar după ce lua respectiva hotărîre, începea să caute oameni cu aceeași atitudine, tovarăși de idei.

Aceasta a fost o decizie complicată și capabilă să producă o mulțime de riscuri și pericole. Oricare om ce se conștientiza pe sine ca un comunist în mod automat se pomenea în afara legii. A fi comunist, a te numi comunist în condițiile interzicerii partidului, a interzicerii simbolicii și drapelului acestuia era o nebunie. Dar asta era o nebunie a celor mai curajoși, a celor care nu s-au lăsat învinși, care nu și-au trădat poziția.

Să ne amintim: doar cîndva mulți au intrat în rîndurile PCUS de dragul privilegiilor și al carierei. Iar mai tîrziu, cînd s-au schimbat timpurile, ei, fără nici o mustrare de conștiință, ardeau carnetele de membru de partid în fața camerelor de luat vederi, făceau isterii în piețe. Anume de aceea printre primii comuniști moldoveni noi, practic, n-au fost reprezentanți ai fostei nomenclaturi sovietice de partid. Cu mulți dintre ei am avut discuții, însă nici unul nu s-a arătat dispus să vină alături de noi. Ei declarau în mod deschis: «Comunismul a murit și cale de întoarcere în trecut nu există». Dar în trecut nimeni nici nu dorea să se întoarcă. Era vorba despre altceva, și anume: valorile general umane și buna chibzuință există în afara timpului. Și noi ne-am unit ca să apărăm viitorul. Spre deosebire de acei «pescuitori de avantaje», pentru care apartenența de partid era sinonim cu carierismul, în rîndurile PCRM oamenii intrau riscînd să fie concediați. Și asta în situația în care un loc de muncă devenise un deficit acut. Mai mult decît atît, uneori acești oameni erau în pericolul de a-și pierde chiar și libertatea. Nu unul și nu doi dintre tovarășii noștri au fost reținuți de poliție pentru agitație comunistă și aruncați după gratii. Aceștia, fără nici o exagerare, se manifestau ca adevărați eroi. Erau personalități curajoase și neînfricate, care au sfidat necruțătorul regim antipopular.

Și am avut multe exemple de altă natură: tovarăși de-ai noștri, care în trecut n-au beneficiat de nici un fel de privilegii din partea PCUS, ci doar au îndeplinit însărcinările partidului, după interzicerea PCUS, refuzau să dizolve organizațiile lor. Așa a procedat actualul șef al secției organizatorice a CC, Oleg Mantorov, care a păstrat organizația primară din satul său de baștină, Unguri, regulat ținea adunări de partid, aduna cotizații. La fel a fost și Vasile Ghelbur, secretar al organizației primare din satul Cîrnățeni, raionul Căușeni, care de asemenea nu s-a conformat ordinului de interzicere a partidului, iar mai tîrziu, cînd a fost readus la viață Partidul Comuniștilor, a adus organizația pe care o conducea, cu toți membrii ei, în componența PCRM. Putem spune că aceasta a fost o veritabilă ilegalitate bolșevică, în care au activat comuniști-bolșevii adevărați. Anume cu asemenea luptători temerari a pornit procesul de statornicire a partidului nostru.

La începuturi, grupurile care s-au format nu erau numeroase, doar din doi-trei oameni. Cu ei aveam întîlniri și discuții. Treptat, la noi au început să vină tot mai mulți și mai mulți oameni. Și foarte degrabă am avut posibilitatea să ne convingem de justețea cunoscutei cugetări care ne spune că, totuși, «oameni buni sînt cu mult mai mulți decît răi». Cît privește faptul că numele partidului trebuie să conțină și cuvîntul «comunist», nu au fost nici un fel de divergențe. Și noi, de acum în mod absolut conștient și sistemic, am început procesul de formare a unui nou partid comunist. Astăzi eu vreau foarte mult să enunț numele membrilor comitetului organizatoric pentru renașterea în Moldova a partidului comunist: Gheorghe Anton, Andrei Neguța, Zinaida Ocunscaia, Dmitri Prijmireanu, Mihail Rusu, Anton Miron, Alexandr Comisarenco, Vladimir Semențul, Iurie Stoicov, Vladimir Selezniov, Evgheni Berdnicov și alții.

Numărul membrilor noștri creștea în mod activ. Și pe tot parcursul acestui timp, sub diferite pretexte, absolut neîntemeiate, autoritățile refuzau să anuleze decizia de interzicere nelegitimă a partidului comunist. Pe cînd noi de acum nu mai puteam fi ignorați. Nimeni nu putea să spună că nu existăm. Cu atît mai mult că ne-am demonstrat forța, organizînd proteste. Sub presiunea acestora, pînă la urmă, autoritățile au fost nevoite să dea înapoi și, în ziua de 7 septembrie, 1993, prezidiul Parlamentului a adoptat o decizie prin care cetățenilor Republicii Moldova li se permitea să se unească în organizații de tipul celor comuniste în baza Legii cu privire la partide. După care, la 22 octombrie, 1993, noi am organizat prima noastră conferință de partid. Și fiecare dintre cei care au rezistat în această lupta a putut spune cu mîndrie și fără a se ascunde de cineva: «Există un asemenea partid!».

Printre cei prezenți astăzi în această sală sînt și participanți la acea adunare istorică. Timpul e necruțător. El îi ia din rîndurile noastre pe cei mai buni. Dar cei plecați pentru totdeauna rămîn în memoria noastră, în istoria partidului nostru, în istoria statului moldovenesc. Iată cine au fost: Victor Andrușceac, Gheorghe Anton, Alexei Ivanov, Ivan Pismac, Semion Zagorodniuc, Mihail Panico, Leonid Batîr, Nicolai Pascari, Nicolai Gavrilenco, Vladimir Țaranov, Zinaida Chistruga, Alexandr Jdanov. În listă se află nu numai aceștia, ci și mulți alți comuniști adevărați, luptători adevărați, patrioți adevărați. Fiecare dintre dumneavoastră, completați această listă cu cei pe care i-ați cunoscut. Propun să cinstim cu un minut de reculegere luminoasa memorie a tovarășilor noștri, a celor care au clădit fundamentul partidului.

Prima Victorie

Tovarăși! Deci, cu 25 de ani în urmă, în zile de octombrie asemănătoare cu cele de azi, noi am sărbătorit prima noastră victorie. Dar abia în aprilie, 1994, după două procese în judecată și a doua conferință constitutivă, Ministerul Justiției ne-a eliberat documentul de înregistrare a PCRM.
 
Prima etapă a fost finalizată. Pe comuniștii moldoveni, de acum legiferați, îi așteptau adevărate încercări. Ei, în primul rînd, trebuiau să-i convingă pe oamenii cu încrederea pierdută că idealurile comuniste trăiesc și că ele au dreptul la viață. Și să le facă pe toate acestea înfruntînd înverșunata propagandă a anticomunismului, pe care o implantau în societate mijloacele de informare în masă oficiale. Critica la adresa noastră era masivă și agresivă. Aș putea spune, chiar excesivă. Noii comuniști moldoveni încă nu reușiseră să facă nimic, iar peste capetele lor de acum se vărsau șuvoaie de noroi doar pentru faptul că ei au îndrăznit să se numească pe sine «comuniști». Pe seama noastră erau puse și considerate drept vină deportările, represaliile, distrugerea bisericilor. Cu toate acestea, pe fundalul noilor realități, viața în fosta URSS arăta ca un model de bunăstare și previzibilitate. În plus, anume în Uniunea Sovietică a fost realizat un ideal politic, și anume: pe parcursul multor decenii, într-un teritoriu care cuprindea a șasea parte a pămîntului, populat de diferite naționalități, nu s-au întîmplat nici un fel de conflicte interetnice. În societate, nostalgia după acele timpuri era foarte puternică. Și, dacă e să ne orientăm după ultimele sondaje sociologice, e la fel de puternică și astăzi.

Cu alte cuvinte, piarul negru pe care autoritățile încercau să-l facă împotriva PCRM avea pentru noi mai degrabă un efect invers.

În primul rînd, impunînd asociațiile privind Partidul Comuniștilor din Republica Moldova cu perioada sovietică, autoritatea plasa PCRM chiar în centrul sentimentelor nostalgice și al așteptărilor majorității covîrșitoare a populației țării.

În al doilea rînd, ca urmare a contrapropagandei masive direcționate spre noul partid comunist, într-un timp scurt, țara a aflat despre existența PCRM.
 
În al treilea rînd, atacînd partidul comunist care abia și-a început activitatea, guvernarea și-a demonstrat marea spaimă pe care i-a provocat-o apariția acestuia.

Partidul creștea. În rîndurile PCRM au început să intre oameni care anterior n-au fost membri ai PCUS. La noi au început să vină și mulți tineri. Și asta însemna doar un singur lucru: că PCRM începe să iasă din zona în care domina doar nostalgia după trecut și, treptat, începe să fie asociat cu viitorul țării. Asta se datora muncii cu jertfire de sine a tovarășilor noștri. Fără a le fi teamă de greutăți, în condițiile cînd nu aveam mijloace financiare și nici un organ media, activiștii noștri se deplasau prin raioane, mergeau de la casă la casă, discutau cu oamenii. În acest mod, am reușit să spargem blocada informațională și să rezistăm în fața nemiloasei forțe a anticomunismului. În acest mod, prin exemplu personal și convingeri personale, am reușit să-i atragem pe oameni de partea noastră.

Pe lîngă asta, noi cu dumneavoastră de acum atunci conștientizam faptul că activitatea politică în noile condiții nu ne va permite să obținem succese ușoare. Aveam de făcut o muncă dificilă, de rutină, pentru a forma structurile partidului. Noi am început construirea unui partid clasic. Cu stabilirea calității de membru, cu evidență și control. Un detaliu inovator a fost acela că am întărit organizațiile noastre primare la circumscripții electorale concrete. Astfel, fiecare comunist, în mod automat, devenea și agitator, și observator. Pentru noi, nici atunci n-au existat și nici acum nu există noțiunea de «ai noștri» și «străini» în raioane. Da, experiența primelor campanii electorale a demonstrat în mod evident că în Moldova au început să apară zone cu un electorat procomunist constant. Însă noi ne-am propus ca scop prezența partidului pretutindeni, în întreg teritoriul țării.

De primul său congres, Partidul Comuniștilor s-a apropiat nu numai fiind de acum bine cunoscut de întregul popor, ci și fiind un partid mobilizat, foarte bine structurat. Congresul a avut loc pe 24 decembrie, 1994. La lucrările lui au participat 409 delegați, aceștia reprezentînd 35 de raioane și orașe din Moldova. La acel moment, în rîndurile partidului se aflau de acum mai mult de trei mii de oameni, ei fiind întruniți în 165 de organizații primare de partid. În majoritatea lor, aceștia erau foști membri ai PCUS, care au trecut procedura de reînregistrate și au devenit membri ai noului partid. Printre ei se aflau mulți veterani ai PCUS și ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Mulți dintre dînșii sînt pînă astăzi alături de noi. Mihail Prosvirin, Sirovina Mirco Savo, Antonina Baldovici, Gheorghi Paruli, Simion Dragan, Valeriu Calmațui, Djumberi Todua, Ivan Șeremet, Maria Boico și alții, care se află acum în această sală. Să-i salutăm pe acești luptători de neînfrînt și devotați ideii noastre comune, adevărați comuniști. Adîncă plecăciune dumneavoastră din partea noastră, a tuturor!

Dragi tovarăși!

Desigur, în toți acești ani, Partidul Comuniștilor a desfășurat și o intensă activitate internațională, colaborînd cu partide comuniste frățești și cu partide de stînga apropiate nouă prin poziția lor. PCRM a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii partidelor comuniste care există în baza platformei PCUS. Noi sîntem recunoscători Partidului Comunist din Federația Rusă și personal lui Ghenadi Ziuganov pentru această activitate unificatoare. PCRM este și membru cu drepturi depline al Partidului Stîngii Europene. Nu mai departe decît ieri, la Chișinău, sub conducerea lui Kazbek Taisaev, a avut loc ședința Comitetului Executiv al UPC-PCUS. Noi am examinat chestiuni foarte importante referitoare la coordonarea activității reciproce, inclusiv în perioada campaniilor electorale din țările noastre. Iar astăzi reprezentanții partidelor comuniste frățești din UPC-PCUS sînt oaspeți de onoare ai plenarei noastre festive.

Noi vă sîntem recunoscători personal Dumneavoastră, Kazbek Kuțukovici, pentru faptul că ați susținut inițiativa noastră ca ședința Comitetului Executiv, cu participarea conducătorilor partidelor frățești care intră în componența UPC-PCUS, să fie ținută la Chișinău. Tovarăși, să-i salutăm pe oaspeții noștri, tovarăși în lupta comună!

Conform spiritului și ideologiei

Activitatea UPC-PCUS este diversă și, desigur, ea conține nu numai acțiuni cu caracter festiv. Anul trecut, cînd întreaga omenire progresistă marca centenarul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, la Sankt-Petersburg și la Moscova au avut loc cele mai mari foruri de după perioada sovietică ale partidelor comuniste, de stînga și muncitorești din întreaga lume. Noi întrevedem în viitor perspective largi pentru activitatea UPC-PCUS. Sîntem obligați să tindem spre crearea în spațiul postsovietic a unui partid comunist unic, care să exprime și să apere interesele poporului muncitor din toate țările noastre. Fiind purtătorii firești ai ideii integraționiste, anume comuniștii ar putea să insufle o nouă viață Comunității Statelor Independente, s-o transforme din modalitate a unui divorț civilizat într-un mijloc de integrare civilizată.

Relații deosebite s-au stabilit între partidul nostru și Partidul Comunist din Federația Rusă, Partidul Comunist din Ucraina, comuniștii din Bielorusia. Noi cu durere și indignare percepem așa-numita politică de decomunizare pe care o promovează regimul oligarhic din Ucraina. Și astăzi din nou ne exprimăm solidaritatea cu tovarășii noștri ucraineni, care sînt nevoiți să activeze, de fapt, în ilegalitate. Chiar acum cîteva luni în urmă, comuniștii din Ucraina și-au marcat aniversarea a 25-ea. Noi am participat la solemnitate și ne-am exprimat personal profundul nostru respect față de comuniștii ucraineni, față de curajul lor și de fidelitatea manifestată de ei idealurilor noastre. Vreau să-l mai salut o dată pe tovarășul Piotr Simonenco, cel care duce o luptă inegală cu regimul oligarhic, cu nazismul ce-și ridică capul în Patria dumnealui, și care astăzi se află aici, împreună cu noi.

Fiind la acel moment partid de guvernare, nu duceam lipsă de invitații de a intra în una sau altă organizație politică europeană. Dar noi, în mod principial, am ales acel partid care ne era înrudit prin spiritul și ideologia sa. Astfel, în anul 2007, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al marii familii europene compusă din partide comuniste, de stînga și muncitorești — Partidul Stîngii Europene. Voi anticipa lucrurile pentru a spune că n-am greșit în această alegere. Partidul Stîngii Europene a devenit un apărător de nădejde al intereselor comuniștilor moldoveni în Europa. Noi niciodată nu vom uita poziția dură a acestuia manifestată față de încercările întreprinse în Moldova în anul 2010 de a interzice simbolica partidului nostru. Și faptul că astăzi ne-am întîlnit în această sală mare sub auspiciul secerii și ciocanului este victoria noastră comună!

Ce aș mai vrea să spun astăzi în prezența oaspeților noștri? Că starea de lucruri în țările noastre, în colosalul spațiul eurasiatic, cere consolidarea tuturor forțelor sănătoase și progresiste. Că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, fiind membru cu drepturi depline și al UPC-PCUS, și al Partidului Stîngii Europene, împreună cu alte partide, ar putea contribui la apropierea noastră în numele formării unei structuri unice, cu un mare potențial supranațional, care ar fi un prototip al Internaționalei Mondiale. Acesta e un mare scop și o idee cu perspectivă, spre care noi putem începe să mergem.
 
În mod deosebit vreau să menționez încă un partid comunist de care pe PCRM de mulți ani îl leagă calde relații frățești și constructive. Am în vedere Partidul Comunist din China. În timpul cînd PCRM se afla la conducerea Moldovei, am reușit să facem un adevărat salt în avansarea relațiile între partidele și popoarele noastre. Atunci am avut un schimb de vizite oficiale cu Președintele Chinei, tovarășul Ziang Zemin, am promovat activ consolidarea relațiilor economice, am pus la punct legăturile noastre culturale. Caracterul colaborării între partidele noastre nu s-a schimbat nici după trecerea PCRM în opoziție. Pe parcursul multor ani, Partidul Comunist din China în fiecare an îi invită pe comuniștii moldoveni să viziteze Republica Populară Chineză, care este, să zicem așa, amiralul mondial în transformările socialiste și în modernizarea socialistă, și aceste vizite ale comuniștilor moldoveni au scopul de a face schimb de experiență cu tovarășii lor chinezi. În oficiul nostru de partid deseori vin în vizită nu numai diplomați chinezi, ci și conducători sus-puși din RPC. Relația noastră de prietenie continuă de mulți ani și avem speranța că, odată cu perindarea timpului, ea va deveni și mai strînsă. Să-i salutăm pe reprezentanții ambasadei chineze care astăzi se află alături de noi, în această sală.
 
(Continuarea în partea II)
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: