Pregătiți pentru fapte pline de abnegație
РУС. MOLD.
» » Pregătiți pentru fapte pline de abnegație

Pregătiți pentru fapte pline de abnegație

11-11-2018, 10:03
Viziuni: 487
  
Versiunea de tipar   
Pregătiți pentru fapte pline de abnegațieComsomoliștii niciodată nu și-au părăsit prietenii la nevoie, aceasta a fost o Uniune întemeiată în baza prieteniei, înțelegerii și ajutorului reciproc
 
La timpul lor, majoritatea comuniștilor s-au călit în rîndurile Comsomolului. Uniunea Leninistă Comunistă a Tineretului era considerată prima treaptă a școlii de partid. Și chiar dacă, ulterior, nu toți comsomoliștii intrau în rîndurile PCUS, tinerețea lor comsomolistă era saturată de evenimente frumoase și importante, ei învățau să trăiască în societatea socialistă, totodată rămînînd personalități capabile să se autoaprecieze în mod obiectiv. Școala ULCTM a trecut-o și laureatul Premiului Comsomolului Leninist, Alexandru Bejenaru, în prezent secretar pentru ideologie al CR Briceni al PCRM.

Pentru binele viitorului

— Comsomolul își marchează centenarul de la fondarea sa. Și Dumneavoastră ați fost membru al acestei organizații de tineret. Îmi închipui că aveți ce vă aminti despre acei ani…

— Eu am intrat în rîndurile Comsomolului pe cînd învățam la școală, în anul 1960. În timpul sovietic fusese elaborat și era aplicat în practică un minunat sistem de educație. Cei mai mici erau primiți în rîndurile octombreilor, după aceea copiii deveneau pionieri, iar după asta intrau în rîndurile Comsomolului. Fiecare treaptă presupunea momentele sale educaționale, iar trecerea la un nou nivel al vîrstei avea loc într-o atmosferă nemaipomenit de solemnă. Îmi amintesc cît de mult mă mîndream atunci cînd mi s-a legat la gît cravata roșie. Nu mai puțin mîndru am fost și atunci cînd mi s-a înmînat carnetul de comsomolist, pe care îl păstrez pînă acum.

— La ce visau comsomoliștii din anii sovietici?

— Comsomolul era rezerva partidului. Noi eram educați pe exemplele strălucite ale multor eroi, inclusiv ale eroilor-comsomoliști. Aveam după cine să ne aliniem. Vîrstnicii cultivau în noi sentimentul de responsabilitate, de prietenie. Noi am fost educați într-o manieră ca totdeauna să fim gata pentru săvîrșirea unei fapte eroice. Am fost niște norocoși, am crescut într-un timp pașnic. Dar și viața noastră de atunci a avut loc pentru fapte eroice de muncă. Noi ne străduiam să fim exemplu pentru copiii mai mici, eu eram conducător de pionieri. Noi ne mîndream că ni s-a încredințat să ne ocupăm de educația pionierilor și făceam tot ce ne stătea în puteri ca să îndreptățim această încredere. La ce visam? Visam la un viitor luminos, avem încredere că el va veni și munceam întru binele acestui viitor.

— Deci, în anii comsomoliști ați fost un activist…

— După absolvirea școlii am intrat la Institutul Pedagogic de la Bălți, facultatea de filologie moldovenească și franceză, și imediat după intrare am fost ales membru al comitetului comsomolist de la institut. Aveam mult de lucru. În responsabilitatea conducătorilor comsomoliști se afla organizarea unui mare număr de manifestații.

Lucrul în echipă

— ULCTM era o uniune a tineretului care se baza nu numai pe idei, ci și pe relațiile umane. Iar la temelia comunicării comsomoliste se afla prietenia și ajutorul reciproc. Ați avut cazuri cînd a fost nevoie să-i salvați pe prieteni de la situații neplăcute?

— Mi s-au întîmplat de toate — situații mai puțin importante, dar și deosebit de importante. Țin minte, studenții noștri s-au luat la bătaie cu băieții din oraș, pentru că aceea le-au jignit cu ceva pe fetele noastre. Pentru asta, pe unii îi aștepta excluderea din rîndurile Comsomolului, iar pe alții — chiar exmatricularea din institut. Noi am pătruns în toate detaliile acelei situații și ne-am dus la decanat să explicăm în mod obiectiv ce s-a întîmplat, să ne apărăm colegii. Am făcut-o, știind că profesorii ne iau în seamă cuvîntul, părerea. Pe atunci, noi chiar participam împreună cu dumnealor la repartizarea burselor pentru studenți și a locurilor din cămine. Opinia lor o puteam schimba, — și deseori o schimbam, — doar prin argumente. În timpul tinereții noastre, nici pomeneală să propui pedagogilor o mită, să-i cumperi cu ceva.

— Pe atunci, după cîte știu, exista și o asemenea noțiune ca responsabilitatea colectivă. Dacă un comsomolist comitea o greșeală, pentru asta purtau răspundere toți tovarășii lui…

— Asta se numea sentimentul camaraderiei, al ajutorului reciproc, altfel spus, munca în echipă. Responsabilitatea colectivă contribuia la dezvoltarea acestui sentiment al camaraderiei, care este important în orice colectiv. Ca să fim cei mai buni dintre cei mai buni, noi ne ajutam unii pe alții. Dar ne ajutam nu numai din acest considerent. Noi ne sprijineam unul pe altul, fiindcă ne respectam unii pe alții, și nici nu ne imaginam că poate fi altfel.
Sub semnul Săgetătorului

— Cum a evoluat destinul Dumneavoastră după absolvirea facultății?

— Eu am intrat să fac studii într-o instituție cu profil pedagogic, deoarece respectam profesia de învățător, ea era dintre cele mai onorate. Pe lîngă asta, mă pasiona procesul de creație. Am fost director al școlii din Hîrbovăț, raionul Anenii Noi. Dar mă atrăgea o altă sferă, unde spiritul creativ era nu mai puțin necesar decît în filologie, deși trebuie să spun că studiile făcute la institut mi-au lărgit foarte mult orizontul. Am îndrăgit cultura, îmi plăcea foarte mult muzica populară moldovenească. Anume din această dragoste am făcut niște cursuri instructive la Ministerul Culturii și am devenit dirijor de orchestră populară. Tocmai pe atunci la Larga a fost deschisă o casă de cultură și eu am fost numit directorul ei. Apoi, din inițiativa mea, la Larga a fost deschisă o școală de muzică. Ulterior, am lucrat în calitate de șef al secției de cultură a Casei de Cultură din raionul Briceni. În aprilie, 2009, cînd în țară s-au întîmplat cunoscutele evenimente, am fost eliberat din funcția pe care o dețineam. Acum eu sînt la pensie, dar deseori mi se cere sfatul în ceea ce privește o manifestare culturală sau alta.

— Dumneavoastră sînteți laureat al Premiului Comsomolului Leninist. Cu asemenea distincții nu erau onorați chiar toți de-a valma…

— Acest premiu l-am primit pentru contribuția mea la dezvoltarea culturii în sate. Și l-am primit nu numai eu. L-au primit cinci comsomoliști din Moldova. Ni l-a înmînat la Moscova, în Palatul Kremlinului, Boris Pastuhov, care pe atunci era prim-secretar al CC al ULCT din Uniunea Sovietică. Eu mi-am slujit profesia cu devotament, pentru asta am fost menționat cu titlul Eminent al Culturii. Sînt cetățean de onoare al satului Larga, am fost decorat cu medalia de aur a Expoziției Unionale a Realizărilor Economiei Naționale, iar Moldova independentă m-a prețuit cu medalia Meritul Civic.

— Premiul Comsomolului Leninist l-ați primit de acum fiind comunist?

— În partid am intrat în anul 1975, înainte de asta timp de un an făcînd stagiul de candidat. Trecerea din rîndurile Comsomolului în rîndurile partidului era logică, ea constituia următoarea treaptă, probabil, cea mai importantă. În Larga, — iar satul nostru e mare, — pe atunci erau 200 de comuniști. Dar în calitatea mea de director al Casei de Cultură, care, printre altele, avea 800 de locuri, continuam să lucrez cu tineretul, căci anume tineretul constituia principalul nostru contingent. Zilnic, pentru copii de patru ori era demonstrat un film, în toate zilele de odihnă aveau loc diferite acțiuni culturale. Cum se spune, viața fierbea. Casa de Cultură din Larga era centrul metodic al Școlii de iluminare culturală de la Soroca, la noi permanent era cîte cineva la practică de acolo, și eu supravegheam instruirea acelor practicanți. În martie, 1978, mi-a fost înmînat Premiul Comsomolului Leninist. Casa de Cultură din Larga, care mi-a devenit ca o casă părintească, degrabă va împlini 50 de ani de activitate.

— Cînd veți sărbători evenimentul?

— Casa de Cultură își va marca jubileul de jumătate de secol pe 19 decembrie, iar eu, în ziua de 18 decembrie, voi împlini 75 de ani. Directorul școlii noastre de muzică de asemenea își va sărbători un jubileu în ziua de 22 decembrie. Tot în această lună e ziua de naștere a unuia dintre lucrătorii noștri în domeniul culturii. Adică, putem spune că, în Larga, cultura se află sub semnul Săgetătorului. Și acest semn s-a dovedit a fi unul fericit. Cîndva, în Larga au fost create 11 colective artistice. Două fanfare și orchestra de copii «Floricica» le conduceam chiar eu. Eu, de altfel, am avut norocul să fac ceea ce îmi plăcea să fac. Brigada noastră de agitație mergea cu concerte prin patru raioane.

— Ați fost și în afara hotarelor republicii?

— Colectivele noastre populare au concertat în diferite țări. Eu însumi am fost cu artiștii mei în unsprezece țări din lume, începînd cu Bulgaria și terminînd cu, Mongolia. Și pretutindeni am fost întîlniți cu multă căldură. În acest context, trebuie neapărat să subliniem faptul că respectiva activitate era condusă anume de Comsomol. Și disciplina atunci exista în cea mai bună variantă a ei. La întîlnirile cu reprezentanții din diferite țări, cultura și sportul erau, să spunem așa, primele strîngeri de mînă. Ca niște porumbei ce vesteau pacea.

— În ce situație se află viața culturală de la sate în prezent?

— Acum, ușile caselor de cultură sînt, de fapt, mai mult închise. Dacă ar exista organizații comsomoliste, Comsomolul neapărat ar inventa ceva, ar organiza ceva interesant pentru tineret. Anume tineretul trebuie să păstreze tradițiile populare, așa cum o făcea înainte. Să păstreze cîntecele și dansurile populare moldovenești, să nu uite rețetele populare și înțelepciunea populară.

— Dumneavoastră sînteți un profesionist în domeniul promovării culturii. Ce credeți că ar trebuie să se facă la etapa actuală pentru ca la sate să fie ridicat nivelul culturii?

— Eu am fost foarte dezamăgit de faptul că au fost unite Ministerul Culturii cu Ministerul Educației și Științei. Imediat a devenit clar faptul că acum cultura, pentru care și așa în ultimii ani se zgîrcea să cheltuiască ceva mai mult, acum va fi împinsă pe ultimul plan și va rămîne fără finanțare. În primul rînd, cultura trebuie ridicată pînă la nivelul instruirii. Fără cultură nu poate fi un om bine școlit. Iar Ministerul Culturii trebuie să reprezinte prin sine o instituție aparte și de sine stătătoare de stat, unde trebuie să lucreze oameni cu spirit creativ și cunoscători ai domeniului. Este un lucru inadmisibil să fie făcute economii pe seama dezvoltării culturii. Acum, nici nu mai știi cui să te adresezi cu probleme ce țin de cultură, nu e clar cine concret e responsabil de dezvoltarea culturii.

Comuniștii nu au pentru ce roși

— Dumneavoastră sînteți secretar pentru ideologie la comitetul raional Briceni al PCRM. Aveți o echipă unită, prietenoasă?

— Avem o echipă bună, un prim-secretar inteligent și sîntem ca o familie. Nu ni se întîmplă să avem disensiuni. După spiritul ei, activitatea mea coincide cu profesia mea.

— Iată-iată vin alegerile, cum vă veți organiza atunci activitatea?

— Pentru a activa în mijlocul alegătorilor de la sate, va trebui să selectăm principalele fapte ce reflectă realizările PCRM în perioada guvernării lui. Asemenea fapte sînt multe, dar trebuie conturate cele pe care oamenii le țin minte mai bine. Majorarea pensiilor, a salariilor, creșterea investițiilor etc. Și mai trebuie să formulăm zece puncte programatice din cele pe care Partidul Comuniștilor intenționează să le realizeze în cazul în care va veni la guvernare. Să le formulăm clar și concis — ca cele zece porunci dumnezeiești. Totul trebuie să fie simplu și accesibil. Mai sînt oameni care țin minte cum era țara noastră în anul 2001 și cum a ajuns să fie către anul 2009.

— Atunci, PCRM se bucura de încredere…

— Oamenii aveau încredere și în partid, și în conducătorul ei ca personalitate. Acum Vladimir Voronin poate răspunde la orice întrebare fără să roșească, deoarece nu are pentru ce roși. Cînd privim emisiunile televizate la care participă el, vedem că liderul nostru spune doar adevărul. Nu umblă de jur împrejurul întrebării ce i s-a pus, ci răspunde la ea în mod direct. Actualii conducători ai țării au furat tot ce s-a putut, acum nici nu mai au ce fura. Doar banii pe care ni-i aruncă Europa.

— Unde și cum comunicați cu consătenii Dumneavoastră?

— Pe vremuri, oamenii comunicau unii cu alții la Casa de Cultură, iar acum comunicarea între oameni s-a mutat la piață. În Larga se face piață de două ori pe săptămînă, și eu niciodată n-am lăsat să-mi scape ocazia de a vorbi cu oamenii. Din discuțiile cu ei trag concluzia că putem spera la rezultate bune în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare.

— Ce ați vrea să le doriți comsomoliștilor și tineretului în ansamblu?

— Tinerilor aș vrea să le doresc să coboare cu picioarele pe pămînt. Să mai asculte ce spun veteranii, bătrînii care mai țin minte istoria Moldovei. Și să creadă în ceea ce spun acești oameni. Tinerii trebuie să înțeleagă că nu banii îi aduc omului adevărata fericire, așa că nu trebuie să se gîndească doar la bani. Tinerii trebuie să se gîndească la pămîntul natal. Aici trebuie să trăiască sufletele lor. Iar comsomoliștilor le doresc să țină drapelul cît mai sus.

Natalia Ustiugovaскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: