De la o distanță mare
РУС. MOLD.
» » De la o distanță mare

De la o distanță mare

5-02-2017, 12:06
Viziuni: 729
  
Versiunea de tipar   
De la o distanță mareEvenimentele revoluționare din 1917 în creația lui Serghei Esenin
În februarie al acestui an, se împlinesc 100 de ani de la începutul evenimentelor revoluționare în capitala Imperiului Rus, Petrograd, evenimente care au devenit un prolog al Marii Revoluții Socialiste și au condus la prăbușirea autocrației în Rusia.

Un factor obiectiv al acestei explozii politice a devenit situația catastrofală a statului implicat atunci în războiul mondial. Dezastrul și dezordinea de pe front și din spatele lui, incapacitatea autocrației de a face față provocărilor epocii au fost un puternic catalizator al nemulțumirii maselor largi ale poporului, din care milioane de oameni erau înarmați și îmbrăcați în mantale soldățești.

Sfîrșitul monarhiei

De la 20 februarie 1917, nemulțumirea spontană a muncitorilor din suburbiile muncitorești ale Petrogradului, susținută de garnizoana din capitală, s-a revărsat în străzi și în piețe. Criza a dezgolit în cel mai acut mod toate contradicțiile societății ruse din acele timpuri. Principala din acestea o constituia existența masei de multe milioane de țărani a populației fără dreptul de a avea în posesiune principalul mijloc de producție în modul sătesc de viață — pămîntul.

Proprietățile funciare ale aristocrației moșierești și ale curții țariste erau colosale, pe cînd loturile de pămînt ale țăranilor erau mici detot. Creșterea populației în localitățile rurale, adică în cea mai mare parte a teritoriului din imperiu, conducea la creșterea în sate a unor resurse de muncă ce nu-și puteau găsi aplicare. Anume asta a și condiționat au enorm aflux de mîini muncitoare în centrele industriale ale Rusiei.

Concentrarea maselor de muncitori în Petrograd și în Moscova a creat o bază socială pentru creșterea popularității forțelor de opoziție: a socialiștilor-revoluționari, a anarhiștilor, a bolșevicilor și a menșevicilor — social-democrați moderați cu caracter oportunist.

Toți acești factori în ansamblu au condiționat o creștere rapidă a masei critice de vectori revoluționari care, în februarie 1917, au developat un foarte înalt nivel de activism social. Răscoala de la Petrograd a fost impetuoasă și, timp de cîteva zile, puterea autocratului lipsit de voință și talent a fost răsturnată.
* * *
Cu cîteva zile înainte de abdicarea țarului Nicolai II, în fața familiei lui și-a citit versurile poetul căruia, din voia epocii, i-a fost dat să devină exponentul tuturor contradicțiilor, zbaterilor, cruzimilor, speranțelor și deziluziilor acestei epoci. Anume în ziua de 19 februarie, Serghei Esenin îi citea versurile sale soției, fiicelor și curtenilor monarhului. Pe atunci, poetul era soldat și făcea parte din componența unității militare a unui tren sanitar.

Le simpatiza oare Esenin pe aceste persoane auguste? Puțin probabil. Mai degrabă tînărului venit din provincie și nimerit în salonul împărătesei cu protecția «poetului și cîntărețului din țărani», Nikolai Kliuev, îi făcea plăcere să simtă interesul față de creația lui manifestat de aceste persoane auguste.

Interesul lor era prin excelență trufaș. Un fel de curiozitate a elitei față de un «oarecine» talentat. Printre altele, precum o aflăm chiar din mărturiile poetului, însuși Nicolai II nu manifesta vreun interes deosebit față de creația lui. În timpul ieșirilor lui în public pentru a-și citi versurile, ceea ce a început să se întîmple de prin anul 1915, țarul dormita. Această calitate a ultimului țar rus, — de a dormita cu ochii deschiși, nemanifestînd interes nici față de treburile statului, nici față de evenimentele de criză ce se apropiau –, a fost remarcată de mulți contemporani ai monarhului.

Un observator neimparțial

Spargerea tectonică produsă de evenimentele din februarie a trezit un vulcan de tulburări sociale. Esenin, fiind o natură sensibilă ce reacționa la toate din jurul său, vorbea despre aceste evenimente în contextul stărilor sale de spirit, acestea în linii mari reflectînd mentalitatea neomogenă și contradictorie a omului provenit din mediul rural. Drama rupturii social-politice în societatea Imperiului Rus, tema «răzmeriței ruse» (poemul «Pugaciov», pe care Esenin o preia de la Pușkin, trece ca un fir roșu prin principalele creații ale lui Esenin.

Totodată, Esenin nu este un observator imparțial, el își exprimă foarte clar poziția. Cînd este vorba de răzmeriță, el este de partea răzvrătiților. El scrie despre viața grea pe care o duc cei mulți, întrebînd poporul dacă are în sine dîrzenia de a scoate cuțitele din cizme și a le înfige în omoplații boierești… Versuri cu o asemenea temă putea scrie doar un poet care simțea cu toată ființa sa și înțelegea indignarea care s-a acumulat timp de veacuri în sufletul poporului său.

Dar în fiecare vers al lui Esenin există contradicții. Întrevedem în ele spiritul de revoltă și moravurile patriarhale ale satului rus, dar și orașul — ca o antiteză a necuprinsului stepelor, ca un monstru industrial care distruge sărăcitul mod de viață în spațiul rural. Și năruirea formațiunii de castă. Și ieșirea în avanscenă a unor noi conducători și eroi.

Toate procesele care au pornit în februarie 1917 au fost reflectate în cel mai elocvent mod în creațiile marelui poet rus, care, într-o anumită măsură, a devenit și jertfă a acelui timp plin de cruzime și lipsit de compromisuri.

Adevărul lui Serghei Esenin este adevărul timpului său, realitatea vieții pe care o ducea țărănimea rusă în ajunul marilor zguduiri revoluționare. Astăzi, la o sută de ani de atunci, încercarea de a idealiza viața grea a satelor din acele timpuri este dărîmată de versurile pătrunse de tragismul realității: «Țara mea părăsită, Țara mea pustiită…»

În vuietul valurilor…

Tragism și optimism, dimensiunea universală a zguduirilor revoluționare, blasfemie și pocăință — toate acestea se conțin în creația lui Esenin, care poate fi considerată o expresie dintre cele mai pregnante a epocii revoluționare.

În acest aspect, Esenin nu e doar un huligan care bate joc de tot și toate. El dă cuvenitul tribut celor care «duc maiestuos corabia prin vîltoarea furtunilor și a vifornițelor».

Război, teroare albă, iar ca răspuns — teroare roșie. Tensiunea timpului era peste puterile sufletului vulnerabil al poetului. El tot mai des se omora pe sine în beție. Dar noile rînduieli, îndeosebi cele de după Octombrie 1917, le accepta în modul cuvenit. Lucru explicabil! La lecturile sale în fața membrilor Comitetului Executiv Central al Rusiei Sovietice, în comunicarea sa personală cu narcomul Lunacearski și cu comisarul pentru Afaceri Externe și Apărare, Troțki, el vedea din partea lor un interes viu față de creația sa. Versurile lui erau editate des și pe banii noii puteri. Lui i se iertau multe…

În anii postrevoluționari, multe s-au transformat în haos, a fost distrus fostul mers al vieții. În țară se ducea un război civil. Esenin își ducea existența într-o atmosferă în care toate au fost ca și cum răsturnate de o furtună. Viață prost organizată, zvîrcoliri în căutarea propriului loc în noile procese din societate și dorința de a reveni la viața de la țară, — tihnită și contemplativă, — distrugeau lumea interioară a poetului. În ultimele lui lucrări se întrevede presimțirea colectivizării și a industrializării.

…Frîul represiv impus de rînduielile revoluționare, dispariția satului de altădată, «motivele obscure», suferințele psihice și enigmatica moarte a poetului sunt realități ale acelui timp complicat. Epoca de cotitură îi macină și în schimbă pe mulți și multe. Dar au rămas «Lumina simplelor adevăruri» («Свет прoстых истин») «Scrisoare mamei» («Письмo матери») — testamentul spiritual al marelui poet Serghei Esenin lăsat viitoarelor generații ale Lumii Ruse. Să fie acceptați și iertați toți — și cei roșii, și cei albi…

«Mai ești în viață, bătrînica mea? Și eu la fel trăiesc — salut…» («Ты еще жива мoя старушка? Жив и я — привет тебе, привет…»). Mama întruchipată în imaginea mamei întregului univers, care suferă pentru fiii săi, care le înțelege pe toate și le iartă pe toate… Nouă, celor de astăzi, ni-e dor de o asemenea mamă…

În timpul nostru, de asemenea deloc simplu, în fața provocărilor legate de pierderea identității și a însușirilor omenești, trebuie să ținem minte că lumina adevărului nu se stinge. Trebuie doar să nu uităm de asta.

A ține minte totul

Noi, toți cei care trăim astăzi, trebuie să ținem minte că în februarie 1917 a început Epoca marilor perturbări, care a avut ca urmare transformări grandioase în viața a sute de milioane de oameni.

Anul 1917 este începutul marii și tragicei, complicatei și glorioasei istorii de creare și distrugere a URSS. Oricum ar fi, dar, după 100 de ani, asta e și o lecție, și o avertizare de a nu uita.

Iar creația pe care ne-a lăsat-o moștenire marele poet rus Serghei Esenin este o mărturie vie a contradicțiilor din acea epocă de ruptură gigantică de trecut. Contradicții pe care noi trebuie să le înțelegem, să le acceptăm, după care să privim cu încredere în viitor..

«Față în față se vede nu prea deslușit. Ceea ce e mare, se vede bine doar de la distanță» («Лицoм к лицу, лица не угадать. Бoльшoе видится на расстoянии»). Cît de exact este spus!..

Mihail Lupașcoскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: