Satul Alexeevca aşteaptă schimbări
РУС. MOLD.
» » » Satul Alexeevca aşteaptă schimbări

Satul Alexeevca aşteaptă schimbări

25-12-2015, 14:07
Просмотров: 4 252
  
Версия для печати   
Satul Alexeevca aşteaptă schimbăriVitalie Bujor: «Desigur, noi nu vom sta în aşteptare — noi vom munci!»


Vitalie Bujor nu s-a gîndit să fie primar. El s-a născut în satul vecin, dar în Alexeevca, sat din raionul Ungheni, trăieşte de mulţi ani, aici şi-a întemeiat familia, aici şi-a construit casă. Dar înainte de alegerile locale au început să-l «curteze» reprezentanţi ai diferitor partide. Şi asta pentru că el e un bun gospodar şi un om respectat de toţi. La alegerile locale a participat în calitate de candidat din partea PCRM. Şi le-a cîştigat chiar din primul tur! În ciuda fostului primar, căruia nu-i venea să creadă că, totuşi, sătenii îşi pun speranţele în comunişti, ci nu în oameni ca dînsul.

 

Casa ta e acolo unde oamenii au nevoie de tine


În anii ’80, fiind corespondent al gazetei raionale din Ungheni, am venit la Alexeevca să văd cele cîteva sate mici care făceau parte din sovietul sătesc Alexeevca. Denumirile lor sunt ca nişte cadouri pentru textierii de cîntece — Lidovca, Dmitrievca, Borisovca, Iurievca. În anii guvernării lui Hruşciov, s-au făcut încercări să fie lichidate, iar locuitorii lor să fie mutaţi în sate mai mari, însă ei, îndeosebi cei în vîrstă, s-au împotrivit şi satele au continuat să existe. Ce-i drept, un preşedinte din cale afară de zelos, în goană după noi terenuri arabile, a făcut una cu pămîntul cimitirele vechi de aici. Atunci bătrînii au hotărît că dreptatea o va face Cel de Sus şi nu s-au plîns în nici o instanţă de această fărădelege. Principalul e că aceste sate există pînă în ziua de astăzi şi primarul de Alexeevca trebuie să le poarte de grijă şi acestor săteni. Mai există şi satul Săghieni, de care mă leagă nişte amintiri. Pe atunci, la redacţia gazetei din Ungheni a intrat o locuitoare a acestui sat şi ne-a adus o copertă boţită a revistei«Огонек», în care se povestea că la construcţia BAM-ului doi oameni au fost decoraţi cu titlul Erou al Muncii Socialiste. Dar s-a întîmplat că în acea atmosferă de sărbătoare, cu orchestră şi ciocnit de pocale, a fost scăpat din vedere un al treilea decorat tot atunci cu acest titlu. Iar acest al treilea constructor al BAM-ului, Erou al Muncii Socialiste, era excavatoristul moldovean Dumitru Gorincioi, născut în satul Săghieni. Eu am plecat în acest sat şi l-am găsit pe tatăl lui Dumitru, Ivan Gorincioi, în casa lui am fost servit cu mămăliguţă, gătită de mama «bamovist»-ului, am scris un articol pentru ziarul raional, după aceea şi în zageta republicană «Tinerimea Moldovei». Citindu-l, colegul meu de universitate, Vasile Spinei, redactorul acestei publicaţii, a declarat: nu există un asemenea om. Şi n-a publicat articolul.

 

Înainte de a sta de vorbă cu noul primar al satului Alexeevca, am aflat părerea despre acest om a lui Harlampie Chirilov, prim-secretar al comitetului raional Ungheni al PCRM. Dumnealui a spus că, odată ce Vitalie Bujor a fost ales ca primar chiar în primul tur al alegerilor, asta demonstrează că locuitorii satului au avut un motiv serios să-l aleagă anume pe dînsul: ei speră că, sub conducerea lui, satul va deveni la fel de frumos şi bogat, ca însăşi gospodăria dumnealui. Iar gospodăria dumnealui este una de invidiat. De orice s-ar apuca Vitalie Bujor, pe toate le face bine — şi pămîntul îl lucrează cum se cuvine, şi animale de casă creşte, şi multe altele pe lîngă casă pune la cale.


— Am găsit localul primăriei într-un hal fără de hal, mi-a spus Vitalie Bujor. Se cere numaidecît o reparaţie, ca să te simţi aici cît de cît confortabil şi să ai dispoziţie de muncă. Şi Casa de Cultură are nevoie de reparaţie. Şi drumurile... De la drumuri am şi început. Prima stradă a satului am reparat-o împreună cu trăitorii lui mai mult pe banii lor. În haosul care domneşte în ţară, la primăria noastră nu mai ajung degrabă ceva bani din vistieria statului. Dar noi nu putem sta în aşteptare — noi trebuie să muncim!

 

Un prieten vechi e mai bun decît doi prieteni noi

 

Cînd am fost la Alexeevca pentru întîia oară, am plecat dis-de-diminează cu autobuzul de rută. La acea oră, la cîrmuirea colhozului de atunci l-am găsit doar pe agronomul-şef, un bărbat cu un nume neobişnuit — Andrei Livovici Dabija.

 

— De la patronimicul dumneavoastră miroase a Lev Tolstoi, am făcut eu atunci o glumă.

 

— Iar de la picioarele mele miroase a rouă, a glumit şi dumnealui, arătîndu-mi spre piscioarele goale în sandale.

 

— În satul dumneavoastră e moda să se umble fără şosete? i-am replicat eu.

 

— Eu dis-de-dimineaţă inspectez cîmpurile semănate cu grîu. Fac acest lucru de două-trei ori pe săptămînă. Cum se spune, pe agronom, ca şi pe lup, îl hrănesc picioarele... Şi, chiar de aş încălţa două perechi de şosete, roua totuna le va uda.

 

Şi în aceste zile, pentru a contura mai distinct portretul primarului de la Alexeevca, din nou m-am adresat aceluiaşi Andrei Dabija. Şi am aflat că ei sunt prieteni la cataramă. Şi că acum pe amîndoi îi interesează cum va trăi şi se va dezvolta în continuare satul, deşi ambii sunt «venetici»: Vitalie Bujor s-a născut în Rădenii Vechi, iar Andrei Dabija — la Buşila, tot în raionul Ungheni.


— Noi suntem amîndoi un fel de «moşieri», mi-a comunicat Andrei Dabija. Avem fiecare cîteva loturi de pămînt pe care le lucrăm pentru a creşte şi a strînge o roadă. Eu, pe lîngă celelalte, mai sunt şi legumicultor, am acasă o seră, cresc răsad, iar după aceea legume. Nu mai cutreier cîmpurile dis-de-dimineaţă, dar de lucru am anul împrejur. Eu am susţinut candidatura lui Vitalie Bujor la postul de primar al satului. El e încă tînăr, abia trecut de patruzeci, e un pic naiv şi crede pe toţi cei ce se declară prieteni ai lui. Dar în toţi cei patru ani în această funcţie vrea să facă tot posibilul pentru îmbunătăţşirea vieţii oamenilor din sat. Aşa că vom lucra împreună cu oamenii. Reparaţia doar a unei străzi din sat a demonstrat că şi oamenii vor să muncească pentru binele satului lor.

 

Al treilea din Alexeevca nu este unul de prisos


Am hotărît să aflu ce informaţie prezintă Internet-ul despre Alexeevca. Şi am aflat că e o localitate foarte tînără, înregistrată în documente doar prin 1905. Dar m-a mirat foarte mult informaţia din Wikipedia că în Alexeevca s-a născut Simion Odainic, un cunoscut pictor heraldist, Maestru Emerit în Arte din republică, membru al Federaţiei Internaţionale a Modelierilor, cavaler al Ordinului de Onoare, care a machetat toate ordinele republicane. M-a mirat, pentru că şi Vitalie Bujor, şi Andrei Dabija au aflat despre acest consăteran al lor de la mine. Explicaţia mi-a dat-o însuşi pictorul:

 

— Eu m-am născut nu chiar în Alexeevca, ci într-un sat învecinat, Nazarovca, care în anii de după război a dispărut. De aceea am şi crescut în Alexeevca, unde am fost şi bibliotecar, şi şef de club, dar pe atunci cunoscuţii dumitale, Vitalie Bujor şi Andrei Dabija, încă nu locuiau acolo. La vîrsta de 17 ani am plecat din Alexeevca şi nu am mai revenit. Dar aş vrea să revin. Aş vrea să fac ceva frumos pentru satul în care am copilărit şi în care mi-a trecut adolescenţa.

 

În glumă, i-am reproşat pictorului că dumnealui a contribuit la golirea vistieriei statului: el a zămislit ordinele costisitoare, pe care după aceea preşedinţii le-au risipit fără nici o socoteală.

 

— Cam aşa se întîmplă! a căzut de acord dumnealui. Eu nu demult am fost în România, în ospeţie tot la un heraldist. Ştiţi ce mi-a spus el? Că noi, moldovenii, degrabă vom începe să împărţim decoraţiile nu cu bucata, da cu kilogramele. Primul care a început să irosească ordinele şi medaliile a fost Mircea Snegur, după aceea Petru Lucinschi. Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a fost şi mai darnic decît cei doi dinaintea dumnealui. Iar actualul preşedinte, Nicolae Timofte, la capitolul dărnicie a ieşit pe locul întîi. Pentru mine e trist şi faptul că nici pînă acum nui mi s-a plătit onorariul cuvenit pentru schiţele acestor decoraţii. Doar Vladimir Voronin a achitat plata pentru ceea ce a comandat el însuşi. Mihai Ghimpu mi-a declarat că el nu are dreptul să-mi plătească pentru munca mea, iar Nicolae Timofri, după cum îi este obişnuinţa, strînge din umeri şi zîmbeşte şiret.

 

La rîndu-mi, i-am spus lui Simion Odainic că cei de la Alexeevca au un vis: la cele două intrări în sat să facă însemne ale localităţii în locul celor vechi, care sunt dărîmate aproape cu totul.

 

— Dacă voi fi invitat, neapărat voi proiecta şi vor macheta ceea ce este necesar pentru sat. Chiar şi o o stemă a satului, şi o medalie pentru cetăţenii lui de onoare. O voi face cu mare plăcere. Am şi unele lucruri la care le-ar sta bine să se afle în muzeul satului, aşa că le pot dărui, dacă acolo există un muzeu.

 

Despre aceasta, le-am povestit lui Andrei Dabija şi Vitalie Bujor. Şi sper foarte mult că la primăvară, cînd vor înflori caişii şi va veni timpul să fie atîrnate mărţişoare pe crengile lor, aceşti doi prieteni din Alexeevca, Andrei Dabija şi primarul Vitalie Bujor, vor avea grijă să-l aducă pe Simion Odainic la Alexeevca, unde a fost şi cătunul lui natal Nazarovca, să respire aici aerul copilăriei şi al adolescenţei, după care, în trei, să facă pentru sat nişte lucruri frumoase.

 

Ion Mardari

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: