Relieful circumvoluţiilor liberale
РУС. MOLD.
» » » Relieful circumvoluţiilor liberale

Relieful circumvoluţiilor liberale

27-11-2015, 09:33
Viziuni: 911
  
Versiunea de tipar   
Relieful circumvoluţiilor liberaleFuncţionarii liberali din oraş au nevoie de pasagerii din capitală doar ca să-şi îndreptăţească cheltuielile iraţionale


Una din temele permanent prezente pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Municipal este starea de lucruri la întreprinderea «Parcul orăşenesc de autobuze», în special completarea lui cu autobuze «noi-vechi».

 

La şedinţa recentă, consilierii municipali au aprobat, în ansamblu, contractul de prestare a serviciilor de către transportul public, încheiat între Primărie şi Parcul de Autobuze. Dar, cum se spune, au rămas şi întrebări fără de răspuns.

 

O vacă în cuşcă de cîine


Încă în februarie 2010, Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, a lansat ideea achiziţionării cu plată în rate de către primăria Chişinăului a mai mult de 80 de autobuze vechi. Tocmai din Olanda. Portivit spuselor lui, un autobuz trebuia să coste 41 mii de euro, pe care vistieria primăriei trebuia să le achite pe parcursul a opt ani. Printre altele, în Olanda, termenul de exploatare a unui asemenea tip de autobuze e doar de 7 ani. Cu doi ani mai tîrziu, primăria a anunţat un tender pentru achiziţionarea a 100 de autobuze vechi.


După încă trei ani, anul acesta s-a anunţat că respectivul tender a fost cîştigat de o companie olandeză, aceasta fiind dispusă să aducă în Moldova autobuze al căror termen de exploatare a fost nu mai mic de 10 ani. Totodată, rezultatele acestui tender au devenit cunoscute doar după ce respectivele rezultate au fost anulate. Cu alte cuvinte, ele au fost anulate înainte de a fi anunţate.


După cum s-a clarificat post factum, autobuzele ce se propuneau nu au fost testate în condiţiile chişinăuiene. Şi cînd grupul de experţi a efectuat controlul lor tehnic, s-a dovedit că distanţa dintre şuruburile de fixare ale fundului autobuzului şi asfalt e doar de 10 centimetri, pe cînd la autobuzele folosite la Chişinău respectiva distanţă e de 18 centimetri. Fapt din care se poate trage concluzia că, în condiţiile reliefului chişinăuian, funcţionarea autobuzelor olandeze nu este posibilă.


În general, specialiştii ar fi putut să prevadă acest lucru. Să acomodezi autobuzele olandeze la drumurile din Chişinău ar fi tot aşa cum ai încerca să bagi o vacă într-o cuşcă de cîine. În această situaţie, nu poţi să nu întrebi cum a fost posibil să se acorde cîştigul tenderului unei careva firme, fără a se ţine cont de particularităţile tehnice, chiar şi de volumul achiziţiei, cu atît mai mult că ea cerea cheltuieli de milioane de euro?

Acum se presupune că va fi anunţat un nou tender pentru achiziţionarea autobuzelor, şi din nou a unor care de acum au un termen de exploatare. Şi, din nou, nu există nici o siguranţă că de data asta banii nu vor fi aruncaţi în vînt.

 

În laţul rutelor «de aur»


Indiscutabil, Chişinăul are nevoie de autobuze, şi nu de cîteva zeci, ci de vreo două sute, deoarece 70 la sută din întregul parc de autobuze e de acum uzat. Dar, pentru rentabilitate, această întreprindere are nevoie de rute «bune». Pe cînd cele mai profitabile rute actuala conducere a oraşului le-a dat unor firme private, ai căror patroni — bineînţeles, din voia întîmplării — sunt sau dintre cei mai activi liberali, sau adepţi ai Partidului Liberal.


În timp ce, deloc săraci, transportatorii liberali se îmbogăţesc, întreprinderea municipală, menită să înfăptuiască transportarea orăşenilor, dă faliment. Iacob Capcelea, directorul Parcului orăşenesc de Autobuze, încearcă în fel şi chip să îndreptăţească în mass-media conducerea primăriei capitalei, explicînd că rutele profitabile sunt, chipurile, transmise unor companii private doar «temporar», şi asta pentru că Parcul orăşănesc de Autobuze nu are suficiente mijloace de transport. Dar el demult nu le are! Şi asta în pofida sumelor considerabile alocate pentru presupusa lor achiziţionare.


Dar, pare-se, legătura cau­zal-penală e alta. În opinia unor specialişti, vînzarea celor mai profitabile rute funcţionarii liberali de la primărie o fac pentru a jefui în continuare Parcul orăşenesc de Autobuze cu ulterioara lui lichidare.

 

Natalia Lujina

 

Comentariu exclusiv

 

Noi nu avem nevoie de vechituri

 

Natalia Vîsotina, consilier municipal PCRM:

 

«La şedinţa Consiliului Municipal Chişinău, problema privind renovarea parcului de autobuze a fost pusă în repetate rînduri. În cazul dat, pot fi examinate cîteva strategii. Cea mai acceptabilă este achiziţionarea autobuzelor din Belarusi, cu ulterioara lor asamblare la Chişinău. Plus un program de investiţii în Parcul de Autobuze. Indiscutabil, parcul trebuie renovat, deoarece călătoria în autobuzele vechi e una cu riscuri posibile pentru pasageri. Fracţiunea noastră insistă ca autobuzele să fie achiziţionate în Belarusia, o parte din asamblarea lor rămînînd pe seama noastră. Există asemenea posibilităţi. În acest caz, cheltuielile nu vor fi atît de mari, în schimb, Parcul va avea tehnică nouă, cu piese de rezervă accesibilă şi cu reparaţii ce vor putea fi efectuate pe loc. În această privinţă, socialiştii din consiliu fac declaraţii populiste, afirmînd că, astfel, va trebui să fie majorat preţul călătoriei. Dar, în primul rînd, nici nu s-a vorbit vreodată despre tarife. În al doilea rînd, nu Parcul de Autobuze majorează preţul la biletul de călătorie. Preţul călătoriei în transportul public îl stabileşte Consiliul Municipal şi noi suntem categoric contra majorării tarifului. Parcul orăşenesc de Autobuze este o întreprindere municipală, acolo muncesc 700 de oameni, şi noi vom planifica bani pentru renovarea lui în bugetul oraşului pentru anul 2016. Noi suntem contra achiziţionării sau luării în arendă a unui transport învechit pentru călătoria prin oraş a cetăţenilor».

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: