DataLife Engine > Tema zilei / proces > Fiind uniţi — suntem de neînvins

Fiind uniţi — suntem de neînvins


24-05-2016, 10:37. Разместил: redactor

Mai puţin decît orice mi-aş dori să fiu banal. Să folosesc un stil «plin de vervă» pentru fel de fel de chemări demagogice, să întind mîna sau pentru a indica drumul spre luminosul nostru viitor, sau pentru a opri un taxiu care tocmai trece pe alături de mine. În politicul moldovenesc, avem un evident surplus excesiv de asemenea personaje.

 

Anume acestea încearcă să ne încartiruiască potrivit principiilor naţionale, sociale, regionale. Şi asta pentru că regula antică «împarte şi stăpîneşte» continuă să funcţioneze cu neîndurarea tăietorului de buldozer. Clar lucru, se face aşa şi nicidecum altfel de dragul intereselor personale egoiste, dar se camuflează cu lozinca pe care de acum ne e scîrbă s-o auzim: e pentru binele poporului!


Ia spuneţi — unde ne poate duce pe noi toţi liderul soicialiştilor, Igor Dodon? La încă o geantă în carouri? Păi, chiar dacă ajungem s-o vedem, o să şi-o ia dumnealui, n-o s-o împartă cu noi. Ş-apoi, fiţi de acord, s-a cam vlăguit acest «luptător cu oligarhia», nu mai are ce stoarce din sine, bate pasul pe loc. Unicul lui scop e de a deveni «domnitor» al întregii Moldove, şi pentru asta este gata, cum se spune, să se facă luntre şi punte. Socialiştii nu mai organizează defilări de protest, nu mai angajează pentru asta oameni în satele din apropierea Chişinăului. Iar Dodon inventează motive de îndreptăţire — sau credinţa nu-i permite să mărşăluiască pe străzile Chişinăului în Duminica Floriilor, sau el nu este gata din punct de vedere cognitiv. Iar cît priveşte renunţarea la acţiunea de proporţii planificată de el însuşi pentru ziua de 15 mai, în general nu a dat nici o explicaţie.


Da Andrei Năstase, liderul ex-platformei, iar acum al Partidului DA? Ei, asta e acelaşi lucru cum tati Victor şi Viorel Ţopa ar conduce coloana celor care merg spre viitorul luminos în direcţia Romвniei. Şi cînd te gîndeşti că, mai puţin cu un an în urmă, dl Năstase jura că platforma în nici un caz nu se va transforma în partid. Adică, a minţit. Iar cel care a minţit o dată...


Manierele banditeşti ale primarului de Bălţi sunt în stare să-i impresioneze doar pe inşii de teapa lui. În plus, el în repetate rînduri a demonstrat că nu este decît un gură-spartă, un pierde-vară şi în general un om indiferent faţă de necazurile noastre. Cît priveşte Maia Sandu, e mai bine să nu spun nimic.


Aşa că poporul moldovensc n-are cum se bizui pe nişte inşi capabili, chipurile, să facă minuni pentru binele lui. După cum spune o zicătoare arabă, nu-ţi pierde nădejdea în Alah, şi totuşi, leagă-ţi cămila de staul. Sau: cel ce se îneacă, trebuie să se gîndească el însuşi cum să-şi salveze viaţa.


Deoarece pe noi toţi ne paşte unul şi acelaşi pericol, există speranţa că ne vom uni eforturile ca să putem scăpa de el. Pentru asta se cere să facem un lucru nu dintre cele uşoare — să ne orientăm gîndirea într-o nouă albie. Oricare ar fi deosebirile noastre naţionale, ideologice şi de vîrstă, noi trebuie să fim solidari în numele unui scop înalt — scoaterea ţării din criza în care se află o lungă durată de timp, lichidarea pericolului care o poate duce la pierderea independenţei sale. Istoria ne demonstrează că, în condiţii critice, oamenii nu o dată au dobîndit capacitatea de a se schimba, aşa încît ei îşi schimbau mentalitatea şi, totodată, modul de a acţiona.


Pentru noi, unitatea şi solidaritatea sunt factori nici pe departe abstracţi, ci arzător de actuali. Absolut necesari pentru soluţionarea problemelor care ne împresoară, pentru păstrarea ordinii în viaţa internă a ţării şi pentru eficienţa unor bune relaţii reciproce între oameni.


Nu e deloc plăcut să constatăm respectivul fapt, însă trebuie să spunem că, astăzi, societatea noastră suferă de un evident deficit de aliaj spiritual. Ne confruntăm cu o criză socială profundă. Iată de ce îndemnul la unitate şi solidaritate este acum nu mai puţin actual decît în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.


Iar solidaritatea poporului întotdeauna porneşte de la solidaritatea oamenilor, a diferitelor persoane care doresc şi au posibilitate să-i îndemne la această solidaritate şi pe apropiaţii lor.


Cred că nu mai trebuie să fac dovada faptului că de solidaritate avem nevoie în virtutea binelui pe care ni-l poate aduce ea — fiecăruia în parte şi societăţii în ansamblu.


Cu regret, pe noi ne răzleţesc nu atît duşmanii externi, cît problemele noastre interne. Şi e necesar ca fiecare dintre noi să aducă ceva propriu în cauza comună — cauză capabilă să ne unească pe toţi într-un singur popor.


Forţele interne ce ne pot face solidari provin din conştiinţa de sine a oamenilor şi din perceperea scopurilor comune ale poporului. Dacă cea mai mare parte a poporului înţelege clar sensul existenţei sale, preţuieşte apartenenţa la acest popor şi doreşte binele celor apropiaţi, atunci aceşti oameni simt un puternic imbold de a-i sluji şi pe cei apropiaţi, şi pe cei îndepărtaţi, de a manifesta conştiinţa de popor. Poporul suntem noi, toţi împreună. Faptele poporului se constituie din faptele noastre, ale tuturor. Cum procedăm noi toţi, aşa procedează poporul nostru — altfel nici nu poate fi.


Solidaritatea noastră se va naşte doar dacă dumneavoastră şi eu vom tinde împreună spre solidaritate, care, în ultimă instanţă, provine din facerea noastră de bine unul altuia. Altfel spus, solidaritatea trebuie să fie rezultatul unor fapte bune. E simplu: trebuie să doreşti tu personal să faci bine, să depui toate eforturile pentru a face acest bine, fără a da vina pe alţii că în jur e numai rău.
 
Dmitri Crîmov
 
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Вернуться назад