Solidaritatea
întregului popor moldovenesc — iată condiţia necesară pentru eliberarea ţării
Mai puţin decît
orice mi-aş dori să fiu banal. Să folosesc un stil «plin de vervă» pentru fel de fel de chemări demagogice, să întind mîna sau pentru a indica drumul spre luminosul nostru viitor, sau pentru a opri un taxiu care tocmai trece pe alături de mine. În politicul moldovenesc, avem un evident surplus excesiv
de asemenea personaje.
Anume
acestea încearcă să ne încartiruiască potrivit principiilor naţionale, sociale,
regionale. Şi asta pentru că regula antică «împarte şi stăpîneşte» continuă să
funcţioneze cu neîndurarea tăietorului de buldozer. Clar lucru, se face aşa şi
nicidecum altfel de dragul intereselor personale egoiste, dar se camuflează cu
lozinca pe care de acum ne e scîrbă s-o auzim: e pentru binele poporului!
Ia spuneţi — unde
ne poate duce pe noi toţi liderul soicialiştilor, Igor Dodon? La încă o geantă în
carouri? Păi, chiar dacă ajungem s-o vedem, o să şi-o ia dumnealui, n-o s-o împartă
cu noi. Ş-apoi, fiţi de acord, s-a cam vlăguit acest «luptător cu oligarhia»,
nu mai are ce stoarce din sine, bate pasul pe loc. Unicul lui scop e de a
deveni «domnitor» al întregii Moldove, şi pentru asta este gata, cum se spune,
să se facă luntre şi punte. Socialiştii nu mai organizează defilări de protest,
nu mai angajează pentru asta oameni în satele din apropierea Chişinăului. Iar
Dodon inventează motive de îndreptăţire — sau credinţa nu-i permite să
mărşăluiască pe străzile Chişinăului în Duminica Floriilor, sau el nu este gata
din punct de vedere cognitiv. Iar cît priveşte renunţarea la acţiunea de
proporţii planificată de el însuşi pentru ziua de 15 mai, în general nu a dat
nici o explicaţie.
Da Andrei Năstase, liderul ex-platformei,
iar acum al Partidului DA? Ei, asta e acelaşi lucru cum tati Victor şi Viorel
Ţopa ar conduce coloana celor care merg spre viitorul luminos în direcţia
Romвniei. Şi cînd te gîndeşti că, mai puţin cu un an în urmă, dl Năstase jura
că platforma în nici un caz nu se va transforma în partid. Adică, a minţit. Iar
cel care a minţit o dată...
Manierele
banditeşti ale primarului de Bălţi sunt în stare să-i impresioneze doar pe
inşii de teapa lui. În plus, el în repetate rînduri a demonstrat că nu este decît
un gură-spartă, un pierde-vară şi în general un om indiferent faţă de
necazurile noastre. Cît priveşte Maia
Sandu, e mai bine să nu spun nimic.
Aşa că poporul moldovensc n-are cum se
bizui pe nişte inşi capabili, chipurile, să facă minuni pentru binele lui. După
cum spune o zicătoare arabă, nu-ţi pierde nădejdea în Alah, şi totuşi, leagă-ţi
cămila de staul. Sau: cel ce se îneacă, trebuie să se gîndească el însuşi cum
să-şi salveze viaţa.
Deoarece pe noi toţi ne paşte unul şi
acelaşi pericol, există speranţa că ne vom uni eforturile ca să putem scăpa de
el. Pentru asta se cere să facem un lucru nu dintre cele uşoare — să ne
orientăm gîndirea într-o nouă albie. Oricare ar fi deosebirile noastre
naţionale, ideologice şi de vîrstă, noi trebuie să fim solidari în numele unui
scop înalt — scoaterea ţării din criza în care se află o lungă durată de timp, lichidarea
pericolului care o poate duce la pierderea independenţei sale. Istoria ne
demonstrează că, în condiţii critice, oamenii nu o dată au dobîndit capacitatea
de a se schimba, aşa încît ei îşi schimbau mentalitatea şi, totodată, modul de
a acţiona.
Pentru noi,
unitatea şi solidaritatea sunt factori nici pe departe abstracţi, ci arzător de
actuali. Absolut necesari pentru soluţionarea problemelor care ne împresoară,
pentru păstrarea ordinii în viaţa internă a ţării şi pentru eficienţa unor bune
relaţii reciproce între oameni.
Nu e deloc plăcut
să constatăm respectivul fapt, însă trebuie să spunem că, astăzi, societatea
noastră suferă de un evident deficit de aliaj spiritual. Ne confruntăm cu o
criză socială profundă. Iată de ce îndemnul la unitate şi solidaritate este
acum nu mai puţin actual decît în timpul Marelui Război pentru Apărarea
Patriei.
Iar solidaritatea
poporului întotdeauna porneşte de la solidaritatea oamenilor, a diferitelor
persoane care doresc şi au posibilitate să-i îndemne la această solidaritate şi
pe apropiaţii lor.
Cred că nu mai
trebuie să fac dovada faptului că de solidaritate avem nevoie în virtutea
binelui pe care ni-l poate aduce ea — fiecăruia în parte şi societăţii în
ansamblu.
Cu regret, pe noi ne răzleţesc nu atît
duşmanii externi, cît problemele noastre interne. Şi e necesar ca fiecare
dintre noi să aducă ceva propriu în cauza comună — cauză capabilă să ne unească
pe toţi într-un singur popor.
Forţele interne ce
ne pot face solidari provin din conştiinţa de sine a oamenilor şi din
perceperea scopurilor comune ale poporului. Dacă cea mai mare parte a poporului
înţelege clar sensul existenţei sale, preţuieşte apartenenţa la acest popor şi
doreşte binele celor apropiaţi, atunci aceşti oameni simt un puternic imbold de
a-i sluji şi pe cei apropiaţi, şi pe cei îndepărtaţi, de a manifesta conştiinţa
de popor. Poporul suntem noi, toţi împreună. Faptele poporului se constituie
din faptele noastre, ale tuturor. Cum procedăm noi toţi, aşa procedează poporul
nostru — altfel nici nu poate fi.
Solidaritatea noastră se va naşte doar dacă
dumneavoastră şi eu vom tinde împreună spre solidaritate, care, în ultimă
instanţă, provine din facerea noastră de bine unul altuia. Altfel spus,
solidaritatea trebuie să fie rezultatul unor fapte bune. E simplu: trebuie să
doreşti tu personal să faci bine, să depui toate eforturile pentru a face acest
bine, fără a da vina pe alţii că în jur e numai rău.
Dmitri Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно