Ștefan cel Mare — domnitor, conducător de oști, diplomat
РУС. MOLD.
» » Ștefan cel Mare — domnitor, conducător de oști, diplomat

Ștefan cel Mare — domnitor, conducător de oști, diplomat

20-03-2016, 15:33
Viziuni: 31 943
  
Versiunea de tipar   
Ștefan cel Mare — domnitor,  conducător de oști, diplomat Fiind o fire energică, capabil să găsească limbă comună cu fiecare, domnitorul Ștefan cel Mare a căpătat popularitate enormă și dragostea întregului popor


Dimensiunea personalității istorice se vede cel mai bine de la distanță multiseculară. Chiar dacă ochii urmașilor nu întotdeauna disting corect caracteristicile principale și realizările impunătorului strămoș, aceste realizări în sine sunt o sursă de inspirație și ghidează activitățile promotorilor vremii.

 

Ștefan cel Mare — conducătorul Cnezatului Moldovei, în istoriografia europeană — «domnitorul Moldovei Ștefan III», a fost, fără îndoială, o figură remarcabilă a epocii sale.

 

Cu puțin timp înainte de a se urca pe tron, în 1453 lumea creștină a fost șocată de căderea capitalei bizantine, leagănul ortodoxiei, Constantinopol. La pragul balcanic al Europei, a început să miroase a incendii, iar tunetele armelor armatei otomane au anunțat despre începutul unei epoci a confruntărilor între Imperiul Turc și casele regale din Serbia, Bulgaria, Austria (Sfîntul Imperiu Roman) și Polonia. În această perioadă istorică, care abunda în campanii militare, lupte, victorii și înfrîngeri, Moldova nu se număra printre jucătorii de bază. Însă, capacitățile remarcabile și înțelepciunea unui om de stat a domnitorului Ștefan III, care ulterior a fost numit cel Mare, a plasat Cnezatul la același nivel cu marile puteri, care, din multe puncte de vedere, o depășeau atît din perspectivă teritorială, cît și din perspectiva potențialului militar-politic.

 

Timpul faptelor mărețe

 

Mijlocul secolului XV este perioada pe care omul contemporan nu o poate înțelege fără să cunoască normele religioase și etice ale epocii. Ortodoxia și canoanele morale și etice imuabile determinate au fost decisive pentru domnitorul Ștefan III în toate realizările sale, fie că vorbim despre campaniile militare, reforma agrară, politica externă sau orînduirea vieții în interiorul cnezatului. Putem spune cu certitudine că în toate acestea era reflectată integritatea personalității marelui domnitor al Moldovei. Iar faptul că, uneori, executa, și foarte crunt, boierii trădători și apostații, nu contravine în nici un fel faptului că, în calitatea sa de creștin ortodox, el era iubitor de oameni și nu manifesta cruzime patologică în raport cu contemporanii săi.

 

Din primii pași la domnie, odată urcat pe tron în 1457, Ștefan III, în vîrstă de 28 de ani, a dat dovadă de o minte strălucită a unui conducător de stat. Înțelegînd că baza economiei cnezatului o reprezintă prelucrarea pămîntului — agricultura, el a organizat consolidarea acesteia, confiscînd terenuri agricole considerabile de la boierii neonești și hoți. Domeniul statului, controlat de domnitor, pe pămînturile cărora munceau chiriașii liberi, dar nu iobagi, a devenit un scut economic al țării. În caz de necesitate, proprietarii liberi de terenuri, se asociau rapid în detașamente populare în susținerea armatei permanente a domnitorului. Înșiși trupele armate au suferit schimbări esențiale. A fost introdusă împărțirea trupelor pe categorii: infanterie, cavaleria ușoară, cavaleria grea. A apărut detașamentul de artilerie — de cîmp, de asediu și artileria de cetate. La inițiativa și participarea personală a lui Ștefan III au început să fie fortificate orașele, să fie construite noi cetăți. În realitățile acelor vremuri, asta a presupus creșterea meșteșugăritului și revigorarea schimbului comercial în interiorul țări, întrucît pereții cetăților serveau drept o protecție serioasă pentru atelierele meșteșugărești, magazinelor și depozitelor comercianților. Anume pe timpul lui Ștefan cel Mare au fost formate tîrgurile comerciale — centrele cnezatului la intersecțiile căilor comerciale.

 

Fiind o fire energică, capabil să găsească limbă comună și cu un aristocrat, și cu un reprezentat duhovnicesc, și cu un om de rînd, domnitorul a căpătat popularitate enormă și dragostea întregului popor. Judecată dreaptă a domnitorului era comparată de contemporanii săi cu judecata legendară a regelui biblic Solomon. Trebuie de remarcat faptul că în acea perioadă nu existau nici agenții de PR, nici presă angajată. Așa că meritele domnitorului erau apreciate obiectiv de popor, după fapte și victorii.

 

Victorii, însă, au fost multe. Victorii care au uimit contemporanii săi din toate curțile regale europene. În acea perioadă, cînd după înfrîngerea de la Nicopole în 1396, a coaliției trupelor monarhiilor europene de către armata turcă, toată Europa tremura numai la auzul numelor conducătorilor otomani, moldoveanul Ștefan III, nu doar că vorbea răspicat cu cuceritorii Constantinopolului, dar a și lovit în ei cu cîteva înfrîngeri semnificative.

 

Respectiv, în 1475, otomanii, dorind să termine cu domnitorul îndărătnic al Moldovei, au adunat o armată în număr de 120 de mii de oameni sub dirijarea conducătorului de oști cu experiență — Hadîm Suleiman Pașa. În armata lui Ștefan, erau, în acea vreme, cel mult 40 de mii de ostași. Autoritatea naltă a domnitorului, loialitatea lui față de idealurile creștine, au atras în armată lui Ștefan III încă circa 8 mii de valahi, polonezi și unguri.

 

Lîngă Vaslui, pentru armata lui Suleiman Pașa a fost organizată o ambuscadă. În ziua de 10 ianuarie a aceluiași an, cînd armata turcă ajungea la fortificările forestiere moldovenești, care au fost pregătite din timp, a început asaltul neașteptat din ambuscadă a trupelor cavaleriei moldovenești. În același timp a tunat artileria, iar flancul armatei turcești a fost lovit de forțele principale în fruntea cărora se afla însuși domnitorul. Armata turcă a fost zdrobită și a suferit o înfrîngere devastatoare, pe care cronicarii turci au numit-o «cel mai mare dezastru care a lovit turcii în toată epoca musulmană». Pe 25 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a anunțat conducătorii europeni creștini despre victoria obținută și a propus formarea unei coaliții anti-otomane de amploare ale armatelor europene. Cu toate acestea, din dorința de a obține beneficiu imediat, dar și din frica apariției în sud-estul Europei a unui stat mic dar puternic și independent a lumii creștine în acea perioadă (mai ales austriecii — regii Sfîntului Imperiu Roman) nu au acceptat o asemenea alianță, oferindu-l pe Ștefan și Moldova noului atac violent ale inamicului numeros și persistent.

 

Mobilizînd toate resursele imperiului imens, otomanii atacă din nou Moldova. Ștefan cel Mare i-a chemat în zadar pe cei care nu demult transmiteau, prin diplomații lor, felicitări, admirație și promisiuni. În situație critică, el a rămas de unul singur, fără aliați și fără ajutor. În acea perioadă, Imperiul Turc era pe măsură să adune o armată de pînă la 300 de mii de oameni cu o artilerie impunătoare de sute de arme și o flotă modernă pentru vremurile de referință. Bărbăția și curajul oștilor moldovenești a cedat în fața avalanșei forțelor impunătoare ale dușmanului. În 1476, Ștefan a suferit înfrîngere din partea turcilor în bătălia de pe Valea Albă (satul contemporan Războieni — România). Pentru a evita exterminarea fizică a populației țării sale, Ștefan a fost forțat să recunoască vasalitatea față de Imperiul Otoman. El a semnat acordul de pace, protejînd fondul genetic al cnezatului de la dizolvarea sa în violențe în masă din partea dușmanului, a păstrat bazele ortodoxiei ca religie formatoare de bază a statului, a obținut neimplicarea Istambulului în treburile interne ale Moldovei garantînd plata «impozitului cnezatului în caznaua sultanului», așa numitul bir.

 

Sub naltul protejat Domnia îndelungată și grea a subminat forțele marelui domnitor. În vara anului 1504, el s-a stins. L-a deplîns toată țara. Poporul parcă ar fi simțit că odată cu moartea Marelui Ștefan, vremurile glorioase ale domnitorilor înțelepți și independenți de pe pămînturile moldave vor ceda locul vremurilor tulburi și trădărilor populare din partea clicii boierilor de la conducerea țării. Așa s-a și întîmplat mai tîrziu!

 

Și totuși, secolele ce au urmat nu au umbrit și subminat faptele ilustrului domnitor înțelept — Ștefan cel Mare. Se știe că înainte de fiecare faptă măreață, înainte de fiecare luptă, Ștefan III se ruga des și îndelung icoanei Sf. Gheorghe Biruitorul. Cîndva, această icoană se afla în chilia mamei sale.

 

Avînd forțe militare reduse și resurse limitate, dar bărbăție suficientă, el de fiecare dată se adresa icoanei lăsată moștenire mamei sale. Se ruga de ajutor împotriva dușmanilor Moldovei. Potrivit legendelor, odată, după rugăciunea din noapte, i s-a arătat însuși Sf. Gheorghe în armură eroică. Ștefan III l-a rugat pe Sfînt să-l întărească și să-l inspire. Sf. Gheorghe i-a promis să-i fie alături în timpul luptei împotriva turcilor cu condiția ca Ștefan să păstreze icoana mamei sale. La sfîrșitul luptelor sale eroice, Ștefan a jurat să transmită icoana mănăstirii ortodoxe Zografu de pe Muntele Athos. Conform legendei, acest fapt s-ar fi produs în 1474, cînd Ștefan cel Mare a mai obținut o victorie împotriva turcilor.

 

S-a păstrat și legenda despre faptul că prizonierii turci mărturiseau lui Ștefan III: printre ei chipurile «pe un cal alb zbura un ostaș necunoscut și iute cu o sabie în mînă. Neînfricat și de neînvins, el a zdrobit rînduri întregi ai dușmanilor și a acoperit pămîntul cu turci». După aceste caracteristici, însuși Ștefan cel Mare și ostașii săi ghiceau cine li-a fost aliat de nădejde în această luptă victorioasă, după care îl slăveau pe Dumnezeu și Sfîntul Gheorghe Biruitorul.

 

După încheierea faptelor mărețe, pentru a îndeplini jurămîntul, Ștefan cel Mare a plasat icoana făcătoare de minuni la mănăstire și a renovat întregul locaș Zografu. El a lăsat aici și armurile cu imaginea sfîntului, precum și alte relicve de valoare — patrimoniu etern al trecutului glorios al Moldovei.

 

* * *

Este de remarcat faptul că actualii guvernanți pro-europeni ai țării, spre deosebire de timpurile cînd la guvernaere se afla echipa Partidului Comuniștilor în frunte cu președintele Vladimir Voronin, nici «nu-și arată nasul» la Mănăstirea de pe Muntele Athos. Reiese că ei nu au nevoie de gloria trecutului. Însă, are oare Moldova nevoie de ei astfel? Și ce ar fi spus la toate acestea marele domnitor al Moldovei — Ștefan cel Mare?

 

Mihail Lupașco 

скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: