Etno-negativism — diversiune împotriva Moldovei

Nici un popor nu este în măsură să-şi păstreze memoria istorică fără protecţie spirituală. Această protecţie, întotdeauna, este asigurată de promotorii spiritualităţii, eroi şi genii

Nici un popor din istoria umanităţii nu şi-a păstrat identitatea ca şi comunitate în dezvoltare fără a crea un complex unic de patrimoniu istoric.

Schimbările radicale şi provocările care au marcat poporul Moldovei pe parcursul întregii sale istorii şi mai ales în secolul XX, s-ar părea că ar fi trebuit să dea naştere unui fundament solid a unei protecţii existenţiale de valoare naţional-istorică. Însă, ceea ce se întîmplă astăzi este o dovadă a faptului că acest fundament a fost hoţit din interior chiar de cei care, în condiţii normale, au menirea de a păstra şi consolida valorile istorice adevărate.

Anume reprezentanţii sferei intelectuale din ţara noastră, din anumite considerente, au constituit acea forţă socială care, pe parcursul tuturor anilor de independenţă ai Republicii Moldova, s-au preocupat de nimic altceva decît alimentarea procesului autoidentificării negative care s-a exprimat prin renegarea identităţii naţionale moldoveneşti în favoarea autoidentificării unei alteia, deşi conexe, identităţii româneşti.

Astăzi, acest fapt influenţează obiectiv asupra distrugerii statalităţii moldoveneşti şi lichidării Republicii Moldova ca şi subiect al dreptului internaţional.

***

Evenimentele istorice, în special acela cere sunt legate de dezastre, războaie şi închiderea graniţelor, lasă o amprentă profundă în memoria popoarelor. În istoria poporului moldovenesc, pămîntului pe care, în secolul XX, a fost creată statalitatea moldovenească, asemenea evenimente au fost mai mult decît suficiente.

Istoria a scos în avanscenă oameni foarte diferiţi. Mulţi dintre ei, cu toată complexitatea lor, nu s-au remarcat prin virtuţi creştine. Însă, oare este acesta un motiv pentru a-i exclude sau a uita de ei, despre aportul lor în dezvoltarea ţării, dezvoltare care s-a produs în mod obiectiv? În formarea concepţiei istorice este important de a avea o abordare respectuoasă pentru trecut, fără speculaţii şi interpretări negative. Din păcate, la noi asta nu s-a întîmplat.

În istoriografia oficială a Republicii Moldova, înscrisă abil în aşa numita «Istorie a românilor», este consacrat conceptul de «străin» şi «venetic», care a marcat toţi activiştii politici şi publici, care au pledat, într-un fel sau altul, pentru independenţa statului moldovenesc.

La fel de zelos sunt atribuiţi odiosului calificativ «străin» şi excluşi din istoriografia oficială şi cei care au construit, apărat şi dezvoltat statalitatea moldovenească în cadrul proiectului transcontinental Uniunea Sovietică, cei care, în rîndurile Armatei Sovietice au stîrpit fascismul hitlerist.

De veacuri, însă, în conştiinţa naţională, calificativul de «străin» a fost interpretat ca «periculos» sau «duşman». Reiese că pentru moldovenii care se consideră «români» nu a existat un duşman mai mare decît «ruşii». Şi asta în condiţiile în care, cel puţin o treime din populaţia ţării, consideră că limba rusă este limba lor natală. Această diversiune pe dimensiunea conştiinţei naţionale, fără îndoială, urmăreşte ştergerea din memorie a noţiunii de prietenie şi colaborare între oamenii de diferite naţionalităţi care convieţuiesc pe teritoriul Moldovei.

***

Pentru moldoveni, pentru istoria ţării noastre, pentru memoria colectivă naţională era important să se clarifice clar şi obiectiv — ce urmări au lăsat popoarele cu care am convieţuit de veacuri. Ce a oferit istoria poporului moldovenesc de pe urma comunicării strînse cu turcii, ruşii şi românii? Anume aceste popoare au lăsat cele mai adînci urme în mentalitatea cetăţenilor actualei Moldove.

Nu este secret că secole la rînd, influenţa turcă asupra politicii Cnezatului Moldovenesc a fost dominantă. Apoi a venit timpul influenţei ruseşti. Astăzi, cu siguranţă domină influenţa României. Totodată, este caracteristic faptul că interpretarea istorică şi realizările lor politice sunt în strictă conformitate cu valorile globale propuse al căror generator principal se află peste ocean. Tot acolo este determinat vectorul valoric şi gradaţia de determinare a «prietenilor» şi «duşmanilor».

În general, poporului Moldovei, care de secole a muncit din greu pămînturi, îi este caracteristică toleranţa şi adaptarea cu alte grupuri etnice. Însă, se pare că această trăsătură nu este caracteristică pentru tot poporul.

În mare parte, reprezentanţii etniei moldoveneşti, prinşi în sfera industriei nemateriale — mediul scriitoricesc şi cultural, lucrători medicali şi profesori — în special din anii 90 ai secolului XX au început să se manifeste din poziţia complexului de inferioritate a naţionalităţii moldoveneşti, fapt care a generat procesul de formare a complexului de inferioritate a propriei istorii şi culturi în raport cu o alta (asemănătoare cu cealaltă) cultura românească, drept urmare — renegarea identităţii moldoveneşti.

Perversiunea, paradoxul gîndirii intelectualităţii de primă generaţie, care a simţit o presiune puternică rusească, ulterior, şi presiunea culturii şi ideologiei sovietice. Autodistrugerea, forma neconştientizată a protestului interior, care se caracterizează printr-o autoidentificare negativă atît de stranie. Problema este atît de ordin social cît şi de ordin psihologic.

Prima generaţie de săteni urbanizaţi, întotdeauna, se autoafirmă destul de straniu în viaţa orăşenească. Dar pentru ca acest fenomen să devină etno-negativism, renegarea identităţii lor — mai sunt necesari şi factori externi. În condiţiile anilor 90 ai secolului trecut, pentru Moldova, acest factor a constituit influenţa ideologiei unirii cu România vecină, ridicarea drapelelor «Marii uniri a tuturor românilor». În acest fel, problema psihologică s-a transformat în problemă politică.

***

Istoria cunoaşte suficiente exemple cînd elitele unor ţări au suferit de complexul inferiorităţii în raport cu alte culturi. De regulă, acesta este un impediment în procesul istoric de formare a statalităţii.

Respectiv, elita rusească suferea de complexul inferiorităţii în raport cu cultura franceză. A fost nevoie de invazia lui Napoleon pentru a o trata de acest viciu. Inteligenţa coreeană, de veacuri, a tins să vorbească japoneza. Mongolii şi triburile nomade aferente, au tins să se afirme prin intermediul realizărilor culturale chineze.

Toate aceste exemple nu ţin de secolul XX! Şi doar la noi, în Republica Moldova independentă, în secolul tehnologiilor informaţionale şi deschiderea graniţelor, autoidentificarea negativă reprezintă instrumentul de atingere a scopurilor politice. Din cîte arată experienţa altor state, soluţia eficientă pentru depăşirea reală a unui asemenea complex, este integrarea intelectuală în acele elite dominante «străine». Tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa naţională , în baza inteligenţei şi profesionalismului.

Să luăm drept exemplu SUA — în elita acestei ţări se regăseşte şi Zbigniew Brzezinski, şi Francis Fukuyama, şi Vasili Leontiev, şi… Frank Sinatra şi mulţi alţii.

…Nici un popor nu-şi poate păstra identitatea fără memorie istorică, fără protecţie duhovnicească existenţială. Această protecţie, întotdeauna, este asigurată de cetăţenii necomplexaţi şi care nu se lasă speriaţi de vîntul schimbărilor, ci promotori ai spiritualităţii, eroi şi genii. Printre personalităţile marcante auto-suficiente se numără regretatul interpret de muzică populară — Nicolae Sulac, scriitorul moldovean cu renume mondial — Ion Druţă. Ei niciodată nu au fost implicaţi în complexul inferiorităţii naţionale.

«Moldovean» şi «moldovenesc» — sunt termene ce determină identitatea poporului şi a statului său. Statalitatea are de suferit, această boală a afectat şi poporul. Slava Domnului, nu este vorba despre tot poporul. Doar o parte… şi nu cea mai bună! A venit timpul să începem tratamentul. Pentru asta este necesar de a conştientiza responsabilitatea pentru popor, pentru ţară, pentru Moldova!

Mihail Lupașco