Accelerare în plină toamnă

Toţi au ştiut totul. Inclusiv mulţi din cei care astăzi protestează şi care atunci se prefăceau că nu văd ceea ce se întîmplă, îndreptăţindu-i pe făptuitori, adică pe, cum li se spune, porcii de cîine prin aceea că ei sunt «de-ai noştri», că ei sunt «eurointegratori»

Anul acesta, Moldova trăieşte încă o toamnă deloc plictisitoare în aspect politic. După care, însă, mulţi sunt siguri de asta, ţara nicidecum nu va putea rămâne la fel cum a fost pînă acum. Dar şi la întrebarea «Pînă la urmă, cu ce ne vom alege?» rămîne una fără de un răspuns clar. 

Această întrebare, deocamdată, nu şi-o pun masele largi de oameni, implicate în ultimele săptămîni în protestele de masă din pieţele Chişinăului. Totodată, este evident faptul că liderii lor — mecanicii actualelor proteste — n-au nici un interes să răspundă la ea. Sau că ei înşişi nu cunosc acest răspuns, sau acesta nu este la fel de atractiv şi pregnant, cum sunt lozincile lansate, cum sunt revendicările şi rezoluţiile.

Vitrina

Cum un obişnuit cetăţean al Moldovei i-ar explica protestele ce se desfăşoară, să zicem, unui străin care nu cunoaşte situaţia politică de la noi?

El i-ar povesti despre guvernarea necinstită şi obraznică ce s-a instalat în ţară cu şase ani în urmă. Şi i-ar mai povesti despre poftele crescînde în progresie geometrică a reprezentanţilor acestei guvernări. I-ar fi povesti despre structurile de ocrotite a ordinii de drept şi despre un domeniu al acesteia, justiţia, care se află sub controlul partidelor de la guvernare. Şi încă despre corupta Comisie Centrală Electorală, despre Curtea de Conturi de asemenea ascultătoare de putere, despre acapararea de către guvernanţi a spaţiului mediatic şi despre multe, multe altele.

Şi iată — ar totaliza povestitorul — pînă la urmă, poporului i-a secat răbdarea, poporul a ieşit la proteste şi chiar a înaintat unele revendicări. De exemplu: demisia, practic, a tuturor sus-puşilor, alegeri parlamentare anticipate, alegerea directă de către popor a preşedintelui ţării.

După această expunere liberă şi concentrată a relaţiilor cauzal-instrucţionale, chiar şi cel mai neiniţiat, dar cu bun-simţ om va rămîne, evident, nedumerit.

În primul rînd, nedumerit de faptul cum de, cu o asemenea situaţie, poporul Moldovei a trăit tocmai şase ani, pe parcursul cărora de trei ori i-a ales în Parlament pe unii şi aceiaşi nemernici, care au format majoritatea guvernantă, şi de două ori le-a asigurat un rezultat favorabil şi la alegerile locale?! În al doilea rînd, moldovenii de bună seamă îşi imaginează că cererea lor ca aceştia să-şi dea demisia îi va impune ca ei să cedeze puterea pe care o deţin? În al treilea rînd, chiar dacă e să ne închipuim că toate revendicările vor fi îndeplinite, oare asta va îmbunătăţi imediat viaţa oamenilor?

Cum am ajuns la asta?

Ce se întîmplă cu ţara — ştiau toţi. Ştiau şi despre partajarea funcţiilor-cheie; despre anularea înlesnirilor sociale; despre îngheţarea majorării pensiilor şi salariilor; despre represiunea mass-media neagreată de guvernanţi; despre acapararea celor mai profitabile întreprinderi; despre sistemul judiciar, care spală sute de milioane; despre structurile de forţă folosite pentru intimidare, şantaj şi destituire; despre corupţia cultivată la toate nivelurile administrative; despre jefuirea populaţiei prin tarife, preţuri, oscilaţia valutei; despre aşa-numitele otkaturi, împărţiri de fonduri, cumetrism.

 Toţi ştiau totul.  Inclusiv mulţi dintre cei care astăzi protestează şi care atunci se prefăceau că nu văd ceea ce se întîmplă, îndreptăţindu-i pe făptuitori, adică pe, cum li se spune, porcii de cîine prin aceea că ei sunt «de-ai noştri», că ei sunt «eurointegratori».

Despre toate ştiau şi reprezentanţii misiunilor diplomatice din ţara noastră, inclusiv aşa-numiţii parteneri de dezvoltare — SUA şi Uniunea Europeană — însă ei nu au întreprins absolut nimic. Ba dimpotrivă, în perioada de criză din primăvara lui 2013, cînd componentele alianţei de la guvernare părea că se destramă iremediabil, anume datorită emisarilor occidentali aceste componente au fost din nou reunite, astfel fiind salvată imaginea compromisului proiect cu numele Parteneriatul Estic, iar Moldova — legată de înrobitorul Acord de Asociere cu UE.

În acei ani, la fiecare şedinţă parlamentară, la fiecare întrevedere cu ambasadori şi reprezentanţi oficiali ai structurilor internaţionale, doar o singură forţă politică vorbea cu îngrijorare despre dezmăţul care s-a instaurat în Moldova. În acei ani, doar Partidul Comunişţtilor a fost acel organism care a unit în jurul său sute de mii de cetăţeni indignaţi de situaţia din ţară.

Anume Partidul Comuniştilor cel dintîi a constatat faptul că Republica Moldova s-a transformat într-un stat capturat — capturat de oligarhi, de hoţi, de aventurieri politici, aceştia uzurpînd puterea. Iar astăzi, oricît de paradoxal ar părea, au apărut persoane care încearcă să-l facă vinovat de actuala situaţie catastrofală anume pe Partidul Comuniştilor.

Despre Moldova ca despre un stat capturat, astăzi se vorbeşte la toate nivelurile şi în ţară, şi în afara ei chiar şi de la cele mai înalte tribune. Astăzi e divulgată în mod deschis situaţia critică din economie, se vorbeşte despre riscul unei explozii sociale, despre pericolul dispariţiei moldovenilor ca popor. Dar pe parcursul anilor trecuţi, PCRM atrăgea atenţie anume asupra tuturor acestor lucruri, fără să urmeze vreo reacţie.

Timp de cinci ani, Partidul Comuniştilor, practic, n-a încetat manifestările de protest. La un moment, a devenit evident faptul că, în condiţiile îndepărtării demonstrative a curatorilor occidentali, aşa-numita guvernare proeuropeană din Moldova va folosi orice mijloc pentru a reprima mişcarea de protest. Era căutat doar un motriv formal, pentru a-i putea declara terorişti pe protestatarii paşnici şi a aplica împotriva lor cele mai drastice măsuri de forţă.

Astăzi, în piaţa centrală a capitalei, unde protestează aşa-numita Platforma DA («Demnitate şi Adevăr»), se conturează un cu totul alt tablou.

Fără patetică

Pentru protestele de masă de astăzi, organizate de Platforma DA, este specific faptul că ele se desfăşoară pe fundalul unui sprijin fără echivoc din partea înalţilor reprezentanţi occidentali. În plus, se aruncă în ochi şi comportamentul plin de apatie al actualilor conducători ai Republicii Moldova.

Pînă acum, în Moldova nu au existat condiţii atît de confortabile pentru proteste: nici o încercare de a elibera piaţa, nici o barieră în calea aducerii manifestanţilor chiar şi din cele mai îndepărtate raioane ale ţării, nici o informaţie despre careva represiuni faţă de participanţii la actualele manifestări de protest.

Nu am auzit chiar nici tradiţionalele replici dure din partea partidelor guvernante ca răspuns la epitetele insultătoare la adresa liderilor acestora. Jocul se desfăşoară doar în faţa unei singure porţi, în timp ce a doua, pare-se, încearcă să ajungă la o înţelegere cu arbitrii externi. Clar lucru — hotărîrea definitivă va fi luată de ei.

Aşa cum a declarat nu o dată Partidul Comuniştilor de la 2009 încoace, principalii gropari ai cursului proeuropean al Moldovei au devenit anume acele partide care au venit la putere cu ajutorul unor lozinci «eurointegraţioniste». Da în perioada guvernării lor, numărul adepţilor cursului proeuropen al Moldovei a scăzut considerabil. «Misionarii» occidentali s-au pomenit în faţa necesităţii de a salva situaţia în regim de urgenţă. Şi anume în acest moment şi-a făcut apariţia Platforma Civică DA, care într-un mod foarte clar le-a declarat europenilor despre ataşamentul său faţă de Europa.

Cît priveşte armata de multe mii de manifestanţi, motivaţia protestelor oamenilor  de rînd împotriva actualei guvernări este apropiată şi clară întregii ţări. Dar te-i mira ca liderii de astăzi să posede capacitatea de a reduce tarifele şi preţurile, de a majora pensiile şi salarile, începînd chiar cu ziua de mîine. De întoarcerea miliardului furat — nici vorbă. Pentru respectivii lideri, aceste scopuri nu sunt de primă importanţă. În caz contrar, anume ele ar fi fost expuse în revendicări corespunzătoare.

Oricît de ademenitoare ar părea perspectiva demisiei lui Timofti, a Guvernului, a Procurorului General şi a altor sus-puşi, orice speranţe şi-ar lega poporul de alegerile parlamentare anticipate, totuşi, are importanţă cine astăzi conduce spre aceste deziderate şi, după cum am menţionat la început, unde, în ultimă instanţă, vom ajunge.

Iurii Diatlov