Patriotism de stat

În ce măsură cetăţeanul de rînd este responsabil pentru starea de lucruri în ţara sa? 

Întrebarea pare a fi retorică. În variantă ideală, anume cetăţeanul este instanţa de bază, a cărei opinie solidară, exprimată prin proprie voinţă, determină cursul politic al puterii.

Asta însă în variantă ideală. Dar dacă de la înălţimile teoretice, imaculat de curate, vom cobor] pe pămîntul păcătos al Moldovei, vom vedea că cetăţeanul nostru nu întotdeauna este responsabil, nici raţional şi nici activ.

Nu e secret că aproape patruzeci, ba chiar şi toţi cincizeci la sută din cetăţenii Moldovei cu drept de vot, de fiecare dată, ignorează procesul electoral, manifestă indiferenţă şi infantilism. Cineva din obişnuinţă îşi motivează antipoziţia prin faptul că, chipurile, «la ce bun să mai mergem la votare, dacă toate de acum sunt hotărîte fără noi?». Şi, parţial, acest infantil «copil matur» are, bineînţeles, dreptate!

Ultimele campanii electorale au demonstrat monstruoasele dedesubturi ale presiunii oligarhice asupra însuşi procesului electoral şi asupra organelor publice obligate să asigure desfăşurarea respectivului proces. Respectiva poziţie a cetăţeanului, care, în ansamblu, dă naştere acelui gol al «cîmpului de posibilităţi», care permite maşinaţii cu listele alegătirlor, este oare adecvată? Absolut şi precis — NU ESTE adecvată, ci este una de capitulare şi de trădare atît faţă de ţară, cît şi faţă de sine însuşi.

Care sunt sursele unei asemenea poziţii? Se pot face referiri la trecut, cînd se vota «solidar şi în masă», fără a se pătrunde în esenţa procesului ca atare. Cineva era ales, iar «aleşii» urmau să conducă. Şi, printre altele, nu totdeauna conduceau prost. Ba chiar, mai des, conduceau în mod responsabil şi concret.

Astăzi, ce-i drept, asemenea metode nu par a fi acceptabile. Timpul şi epoca cer altceva. Şi acest altceva creşte în solul nostru cu mari dificultăţi. Pasivitatea şi nedorinţa de a cheltui eforturi şi timp pentru schimbarea stării de lucruri din societate în mod benevol şi fără o o recompensă materială pentru asta creează casta ONG, cumpărată sau ademenită cu altceva de oligarhi — străbunii actualei societăţi civile.

În timp ce aceeaşi asigurată cu de toate Europă, despre care trîmbiţează atît de mult în Moldova mass-media angajată, înainte de a ajunge la viaţa ei îmbelşugată de astăzi, pe parcursul mai multor decenii a asigurat spiritul activ politic şi progresul anume pe seama participării benevole a milioanelor de cetăţeni în deloc simplele procese electorale, care au stabilit un climat social favorabil, de compromis, şi un dialog responsabil cu societatea civilă şi cu oamenii muncii.

Aşa a fost în Franţa, în Italia, în Spania şi în alte ţări ale actualei Europe unite.

Liberul consimţămînt şi responsabilitatea — iată două elemente componente ale sistemului onest şi transparent, care, fie şi cu careva cheltuieli, asigură o conducere adecvată a societăţii şi a ţării. Mituirea, mercantilismul, cinismul, hoinăreala politică dau naştere la o poziţie indiferentă a unui număr colosal de cetăţeni ai Moldovei.

În articolul 21 al Declaraţiei generale a drepturilor şi libertăţilor omului se spune că fiecare om are dreptul să participe la conducerea ţării sale nemijlocit sau prin intermediul reprezentanţilor aleşi de el în mod liber. Şi că fiecare om are dreptul la acces legal în serviciul de stat din ţara sa. Şi că voinţa poporului trebuie să constituie fundamentul puterii guvernului. Şi că această voinţă trebuie să-şi găsească expresie în alegeri periodice şi nefalsificate, desfăşurate în condiţiile dreptului general şi egal prin vot secret sau prin alte mijloace echivalente, care asigură libertatea votării.

Cum se spune, aici nu ai nici ce scoate, nici ce adăuga. Şi, avînd la dispoziţie un document atît de fundamental şi de mare putere, pus la baza Constituţiei Republicii Moldova,  un număr colosal de cetăţeni ai ţării pînă acum nu şi-au format o clară poziţie civică?

Răspunsul e simplu: nu şi-au format-o din cauza că, din prima zi a existenţei Republicii Moldova independente, anumite forţe politice influente şi mass-media controlată de acestea au injectat în conştiinţa de masă a cetăţenilor ideea că acest stat este temporar, «inferior» în comparaţie cu altele. Pe parcursul a mai bine de douăzeci de ani, politicienii care se pronunţă în mod direct pentru lichidarea statalităţii Republicii Moldova au fost finanţaţi şi sprijiniţi de «prietenii de Peste Prut». Şi dacă-i aşa, poţi să ai încredere în ceva temporar, care, mai devreme sau mai tîrziu, cum se spune, se va duce în nefiinţă? Poftim şi răspunsul.

Ideea impusă privind caracterul temporar şi inferioritatea proiectului de stat Republica Moldova a provocat şi conflictul de la Nistru, şi reacţia în masă a sutelor de mii de cetăţeni ai ţării. Mai mult decît atît, această idee ce flutură în conştiinţa de masă, vicioasă şi care ne poate aduce multe năpaste, le permite diferiţilor aventurieri politici  să edifice proiecte în baza unor vectori geopolitici. Şi asta pentru că, odată ce ţara este una temporară, nu e oare logic să te alipeşti la «o mînă puternică», să devii vasalul altui stat sau în general să te uneşti cu vecinul într-un concubinaj politic inegal?

Moldova e o ţară populată dens de reprezentanţi ai multor popoare şi etnii. Însuşi faptul ca atare este unul fericit. Comunitatea forţelor creatoare ale moldovenilor, ucrainenilor, ruşilor, găgăuzilor, bulgarilor, evreilor, polonezilor şi ale altor cetăţeni ai ţării ar putea asigura un avînt nemaivăzut avînt în economie, în cultură, în însăşi conştiinţa de sine a tuturor cetăţenilor Moldovei.

După cum a scris pe timpul său marele umanist Lev Gumiliov, «Substratul naţional al unui stat polietnic poate fi totalitatea tuturor popoarelor care locuiesc în acest stat, considerată ca o naţiune specială în baza a însăşi denumirii ţării şi în această calitate posedînd un «naţionalism» special, care se numeşte patriotism de stat».

Patriotismul de stat — iată ce poate vindeca cetăţenii Moldovei de infantilism. Bineînţeles, în fruntea acestei mişcări trebuie să se plaseze avngarda societăţii. O forţă politică ce este expresia narodnicismului şi a statatlităţii. O asemenea forţă eu o văd doar în PCRM. Anume acest partid poate şi trebuie să fie unul de avangardă în lupta pentru neschimbarea statutului de stat al Moldovei. Aceasta cere noi decizii, abordări nestandarde, lipsă de compromis în ceea ce priveşte noţiunile «Moldova», «moldovenesc» şi «moldovean». Drapelul roşu al PCRM trebuie să fluture alături de stindardul roşu de luptă al nemuritorului voievod Ştefan cel Mare. Avangarda, ca un remorcher, trebuie să scoată din împotmolire şi din imobilitate nava noastră, cea care s-a înglodat în şovăieli. Timpul nu aşteaptă. Timpul se numără în luni de zile. Să ne amintim cîteva rînduri dintr-un cîntec: «Nimeni nu ne va salva de cele rele — nici Dumnezeu, nici ţarul, nici eroul. Să ne eliberăm de acestea cu propriile mîini». Aş mai adăuga: şi cu propria bună chibzuială...

Mihail Lupașco