Un an raportat la două decenii

La 28 iunie 1940, cînd teritoriul dintre Prut şi Nistru în mod urgent a fost părăsit de «stăpînii lui» în uniformă de jandarm, poporul moldovean, îndepărtîndu-se ca de un vis rău şi îndelungat de cei 22 de ani de domnie a «ciubotei şi biciului român», a început să construiască viaţa sa — o viaţă nouă.

Doar peste un an, acest proces de transformare a fost în mod forţat întrerupt mişeleşte de invazia în Moldova Sovietică a diviziilor germane şi române.

Astăzi, persoane josnice, care se numesc pe sine «istorici», continuă infama agresiune ideologică, prezentînd acel geamăt sub ciubota de jandarm cu durata de 22 de ani ca pe o careva realizare a spiritului român. Datele expuse mai jos demonstrează foarte elocvent ce fel de spirit a fost acesta şi ce răspîndea el.

22 ani de robie

După alipirea la România, Basarabia s-a pomenit ruptă de piaţa rusă de desfacere a producţiei şi, treptat, a început să se transforme ea însăşi într-o piaţă de desfacere pentru monopolurile române şi străine. În industria ei predomina mica producţie de mărfuri. În perioada română, investiţiile în industria cenzitară au rămas la acelaşi nivel, cu tendinţa de scădere: de la 790,8 milioane de lei în anul 1928 pînă la 782,3 milioane de lei în anul 1937. Tarifele înalte la transporturile feroviare în Basarabia — în comparaţie cu alte teritorii ale României — au influenţat negativ economia din ţinut. Către anul 1937, capacităţile de producţie ale întreprinderilor din industria alimentară, de prelucrare a lemnului, textilă, de construcţii şi chimică erau folosite doar în volum de 12,5-16,9 %, de prelucrare a metalelor — de 5,4%, de pielărie şi de blănuri — 0,2%. Multe întreprinderi nu funcţionau, utilajul lor fiind dus peste Prut. Aşa, de exemplu, au fost duse din Basarabia atelierele feroviare din Bender, Basarabiasca, Floreşti, fabrica textilă şi cea de articole tricotate, una din uzinele chişinăuiene.

În anii 1918-1924, a fost efectuată reforma agrară, care, de fapt, a renăscut agricultura moşierească şi a făcut să crească în mod considerabil diferenţierea socială la sate. Roada de culturi cerealiere în acea perioadă era destul de mică. În agricultură predomina capitalul român şi străin. Toată producţia de soia era dusă din Basarabia, de către SA «Soia» din România, în Germania, acolo fiind folosită ca materie primă strategică pentru industria chimică. La începutul anilor 1930, în ţinut a început să crească şomajul, anual se înregistrau 13-14 mii de şomeri. S-a micşorat salariul. Salariul mediu al unui muncitor calificat din industria alimentară şi cea de prelucrare a metalelor alcătuia 75% din mărimea salariului din anul 1928, iar în celelalte domenii — doar 47%. Era folosită activ munca femeilor şi a copiilor, femeile fiind plătite cu 20-30%, iar adolescenţii — cu 25-50% mai puţin decît bărbaţii. Nu se respecta ziua de muncă de 8 ore, nu se dădeau concedii şi nu se plăteau indemnizaţii pentru îmbolnăviri sau incapacitate de muncă. Conform datelor Ministerului Justiţiei din România, în anul 1932, în Basarabia se numărau circa 363 mii de debitori, a căror datorie constituia suma de 3,5 miliarde de lei. 99,2% din numărul total de datornici şi 72,4% din suma totală a datoriei o alcătuiau gospodăriile ţărăneşti care aveau în proprietate pînă la 10 hectare de pămînt. Ruinarea micilor proprietari a condus la creşterea numărului de muncitori agricoli, care în anul 1930 a ajuns pînă la 18 mii de oameni. Mulţi plecau în căutare de cîştig în regiunile României sau peste hotare.

Nu cumva toate acestea vă amintesc de ceva? Nu este vorba oare despre zilele noastre de astăzi, cînd, după lovitura de stat din 2009, la guvernarea Moldovei au venit unioniştii înverşunaţi şi părtaşii lor?

An de făurire

Ce a reuşit să facă pentru poporul multinaţional al Moldovei puterea Sovietelor doar timp de un an (din iulie 1940 pînă în iunie 1941) de viaţă paşnică, aceasta fiind întreruptă la 22 iunie de tiruri de artilerie şi bombardamente ale oraşelor paşnice?

Unul din cei mai importanţi şi decisivi paşi l-a constituit naţionalizarea. Aceasta a fost înfăptuită în corespundere cu decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 15 august 1940 «Cu privire la naţionalizarea băncilor, a întreprinderilor industriale şi comerciale, a transportului feroviar şi fluvial şi a comunicaţiilor din Basarabia».

Din 28 iunie 1940, toate mijloacele fixe şi uneltele de producţie din respectivele domenii, precum şi instituţiile de învăţămînt şi social-culturale, hotelurile mari şi casele de locuit şi alte obiecte erau considerate naţionalizate. Întreg procesul de naţionalizare s-a încheiat la începutul lui octombrie 1940. În administrarea statului au trecut circa 500 de întreprinderi industriale.

Prin alt decret al aceluiaşi organ unional din 15 august 1940, şi anume «Cu privire la restabilirea în teritoriul Basarabiei
a incidenţei legilor sovietice referitoare la naţionalizarea pămîntului», tot pămîntul şi subsolul lui, pădurile şi apele au fost declarate proprietate de stat, dreptul de proprietate moşierească şi capitalistă asupra pămîntului fiind lichidat. Pămîntul era transmis ţăranilor în folosinţă gratuită pe termen nelimitat. Conform hotărîrii guvernului republican, o parte din pămîntul arabil, din livezi şi vii a fost tăiată de la gospodarii mai înstăriţi şi transmisă ţăranilor fără pămînt sau cu puţin pămînt. Astfel, din proprietatea moşierilor şi culacilor au fost luate 271,4 mii hectare de pămînt.

Cu sprijinul statului, au început să-şi restabilească activitatea întreprinderile care pînă la asta n-au funcţionat. Spre sfîrşitul anului 1940, principalele întreprinderi industriale au fost restabilite şi reconstruite, iar 47 — pornite din nou. Doar timp de jumătate de an, în al doilea trimestru al anului 1941, volumul producţiei industriale aproape că s-a dublat.

Schimbări vizibile se produceau în dezvoltarea transportului şi a comunicaţiilor. De acum în iulie 1940, a fost înfiinţată Calea Ferată de la Chişinău cu statut de întreprindere de sine stătătoare. Parcurile de locomotive şi vagoane au fost completate. Pentru toate acestea, statul a alocat în anul 1940 suma de 20 milioane de ruble. În anul 1941, construcţia de drumuri a fost finanţată de stat în volum de 31 milioane de ruble.

La mijlocul aceluiaşi an, parcul de automobile număra circa 2 mii de maşini, ceea ce a permis să fie pus la punct traficul de autobuze între oraşele şi unele raioane ale republicii. Au început să se dezvolte transportul aerian şi fluvial. Spre vara lui 1940, a fost stabilită comunicarea aviatică între Chişinău şi Moscova, Kiev, Odesa, Cernăuţi şi Bălţi, iar la Bălţi — cu Odesa şi Kiev.

În baza unor foste proprietăţi moşiereşti, în iulie 1940 au început să fie formate sovhozuri. În iunie 1941, în RSSM de acum existau 65 de asemenea gospodării, dintre care 57 — în raioanele din partea dreaptă a Nistrului. De rînd cu ele, erau organizate staţii de maşini şi tractoare în care se concentra principala tehnică necesară viitoarelor colhozuri. În ajunul războiului, numărul lor a ajuns la 78, ele dispunînd de 1836 de tractoare cu inventar de remorcă.

Statul sovietic şi-a luat asupra sa grija faţă de sănătatea populaţiei din ţinut. În toate raioanele a fost creată o reţea de policlinici, spitale, maternităţi, consultaţii pentru femei, farmacii. Asistenţa medicală şi tratamentul au devenit gratuite. În anul 1941, în republică funcţionau 1896 de şcoli, în 70 la sută din ele predarea se făcea în limba maternă.

O mare muncă a fost efectuată şi în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor de specialişti de calificare medie şi superioară. În acest scop, la Chişinău au fost deschise institutele pedagogic şi agricol, conservatorul, un şir de şcoli medii de specialitate.

Pentru a obţine studii, mulţi tineri erau trimişi la învăţătură la institute şi tehnicumuri din alte republici. În august-septembrie 1940, în RSSM au fost create uniunile de creaţie ale scriitorilor, compozitorilor, arhitecţilor, artiştilor plastici, acestea acordînd lucrătorilor de creaţie ajutorul necesar în realizarea ideilor profesionale. Tot atunci a fost întemeiată filarmonica de stat, care a întrunit o orchestră simfonică, un ansamblu de dans, capela corală «Doina» şi alte colective artistice.

A crescut considerabil şi volumul producţiei tipărite pentru populaţie. În anul 1940, în republică au fost editate 1,5 milioane de cărţi cu 138 de numiri, dintre care 1,2 milioane — în limba moldovenească; apăreau 56 de ziare şi trei reviste, al căror tiraj era mai mare de 205 mii exemplare.