Albinele împotriva mierii
26-02-2016, 08:38. Разместил: redactor
În mod special, politicienii se obligă, prin această Declarație, ”să promoveze și să susțină stabilitatea politică în țară, să contribuie la modernizarea și dezvoltarea europeană a Moldovei, în strictă conformitate cu prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat în iunie 2014”. De asemenea, aleșii se angajează ”să urgenteze adoptarea pachetului de acte legislative în sfera luptei împotriva corupției și susținerea integrității”.
Totodată, Declarația mai prevede ”sporirea eficienței serviciilor publice și asigurarea prețurilor sociale la pîine, lapte, medicamente”. ”Noi susținem adoptarea și implementarea măsurilor care vor putea spori eficiența serviciilor publice și vor permite acordarea ajutorului real cetățenilor din partea statului. În acest domeniu vor fi adoptate decizii referitoare la tarifele la gazele naturale, electricitate și produse petroliere, acces rapid și gratuit la serviciile medicale, serviciului 112, sporirea eficienței poliției și organelor de drept”, se menționează în Declarație.
În afară de aceasta, deputații confirmă necesitatea susținerii realizării ”Hartei drumurilor” în ceea ce privește colaborarea cu Fondul Monetar Internațional și trecerea la etapa de îndeplinire a obligațiilor asumate. În Declarație se subliniază că atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii străini și încrederea în Republica Moldova pe arena internațională depinde de relațiile cu creditorii internaționali și partenerii de dezvoltare.
În afară de aceasta, în Declarație, aleșii poporului confirmă disponibilitatea de a susține mediul de afaceri, înțelegînd că doar stabilitatea, previzibilitatea, transparența și colaborarea pot asigura creșterea economică și dezvoltarea. ”În locul confruntării cu mediul de afaceri, presa, puterea judecătorească și executivă, noi optăm pentru colaborare în limitele competențelor fiecăruia în numele dezvoltării Moldovei”, se spune în document.
De asemenea, deputații au confirmat tendința clară pentru reintegrarea țării, subliniind că atitudinea în raport cu absolut toți cetățenii țării, inclusiv populația din UTA Găgăuzia și raioanele din estul țării, va fi aceeași.
”Considerăm că păstrarea păcii și înțelegerii reciproce ne vor ajuta considerabil în procesul de dezvoltare a țării. La nivel parlamentar, noi ne obligăm să elaborăm un mecanism de dialog între majoritatea parlamentară, opoziție și societatea civilă”, se subliniază în Declarație.
Însă argumentele prezentate au trezit dubiile deputaților comuniști. În special, deputatul PCRM, Elena Bodnarenco a subliniat că majoritatea parlamentară ” a distrus practic structura politică a organului legislativ, a creat confuzie în fracțiuni și debusolare în mintea alegătorilor”. ”Voi asta numiți stabilitate ? Vorbiți despre lupta împotriva corupției … cum pot albinele să fie împotriva mierii”, a declarat deputatul.
Referindu-se la stabilitatea politică la nivelul administrației publice locale, care, chipurile, se obligă să aprobe declarația deputaților, Elena Bodnarenco a remarcat că ca și fostul Executiv, noul Cabinet de miniștri, de asemenea, a privat cetățenii Republicii Moldova de posibilitatea de a utiliza banii cîștigați de ei pentru bugetul local înm vederea soluționării problemelor social-economice din localități. ”Despre ce fel de descentralizare, despre ce fel de stabilitate putem vorbi atunci cînd o anumită ”figură” la Ministerul Finanțelor înseamnă mai mult decît o decizie a consiliilor locale”, a declarat, în acest context, Elena Bodnarenco.
Oleg Reidman: ”În opinia autorilor declarației, progresul Moldovei depinde de mulți factori, numai nu de consolidarea suveranității și dezvoltării neutralității. Pe cînd, astăzi, acești doi parametri ai statalității sunt supuși provocărilor serioase și atacurilor serioase, inclusiv, din partea reprezentanților majorității parlamentare formate.
Succesul Republicii Moldova – în ce constă el, î n opinia autorilor ? În ce se măsoară el ? În izolarea economică în care ne-am pomenit astăzi, inclusiv, în rezultatul faptului că fosta majoritate parlamentară a semnat trădător Acordul de Asociere. N ce constă, deci, succesul ?
Iertată-mi fie îndrăzneala, însă, oamenilor le este deja greață de cuvîntul ”reformă”. Iar acest lucru se întîmplă și mulțumită străduințelor voastre – celor care se află, astăzi, la guvernare. Ce înseamnă această declarație ? Această declarație, în opinia noastră, nu este decît o hîrtie, un mesaj pentru ”ghizii” din exterior ca o completare la mîna care vă este întinsă pentru pomana, care vă mai poate menține la putere, să nu le permiteți membrilor societății, scuzați, să moară de foame, dar nu soluționează nici o sarcină de dezvoltare.
Desigur, domnule președinte, se poate deschide o nouă pagină a istoriei, însă, important este ca istoria să fie istoria Moldovei și nu a acaparatorilor Moldovei”.
Вернуться назад