Au trecut, deja, mai bine de trei săptămîni de cînd pseudo-președintele Dodon a amenințat să convoace Consiliul Suprem de Securitate și să pedepsească consilierii și primarii localităților, care au semnat renumita declarație despre unirea cu România
Totodată, să-i pedepsească pe cei care în luptele pentru «unire» au incendiat drapelul moldovenesc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Așa cum îi este caracteristic lui Dodon, «alesul de tot poporul» striga, amenința și arăta pumnul păsărilor călătoare.
«Eu am dispus convocarea Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căruia urmează să discutăm și să elaborăm poziții privind acțiunile orientate spre subminarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova», a declarat el.
Probabil, de dragul acestui fapt el chiar l-a inclus în componența CSS pe ministrul Apărării, Eugen Sturza, pe care-l ignora anterior. Atunci, se credea, pentru a atrage în ședință spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip. Or, Candu a spus vreodată că dacă Dodon nu-l va include pe ministrul Apărării în componența Consiliului Suprem de Securitate, însuși Candu, precum și reprezentanții Guvernului și altor structuri de stat vor boicota activitatea CSS.
Inițial, «alesul de tot poporul» a declarat ferm: «Nu-l recunosc pe Eugen Sturza în calitate de ministru și nu-l voi include în componența Consiliului de Securitate».
Apoi s-a gîndit cum va arăta acest consiliu în lipsa persoanelor care dețin adevăratele pîrghii ale puterii: președintele comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică; ministrul Afacerilor Interne; directorul SIS, procurorul general și președintele Băncii Naționale. Plus, spicherul și premierul — așa cum s-a mai spus.
Prietenii lui Dodon, rămași în Consiliu, promovați la rang de consilieri, plus bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, ar fi arătat ca niște copii abandonați la oala din curte și ar fi etalat toată nimicnicia «președintelui» în ierarhia puterii. Unde mai pui că pentru desfășurarea ședinței nu ar fi existat nici cvorum. La lucrările ședinței trebuie să participe cel puțin o treime din membri.
Din cîte se pare, Dodon a trebuit să renunțe la promisiunea sa publică (fapt care nu ne mai miră) și să-l includă pe Sturza în componența CSS. (Următorul pas al «alesului de tot poporul», după toată logica, trebuie să fie tăierea festivă a panglicii la inaugurarea noului oficiu NATO în Chișinău).
Deși, nu este exclus că s-ar fi putut fără încă o plecăciune publică a «alesului de tot poporul». Nu, nu spun că tentativa s-ar fi încununat cu succes, dar se merita de încercat. Iată gîndurile pe acest subiect. Pentru a întoarce «stataliștii» în Consiliu, Dodon ar fi putut, prima: să-i ofere lui Plahotniuc un al doilea Ordin al Republicii și, totodată, o medalie. În al doilea rînd: să mai promulge odată sistemul electoral mixt.
Și ce-i cu ședința Consiliului Suprem de Securitate pe care o tot așteptăm? Nimic. Atît Candu, cît și Filip au declarat public că Dodon nu i-a informat în niciun fel despre convocarea CSS. În acest caz, tind să-i cred și să concluzionez că Igor Dodon joacă, din nou, teatru. Atunci, de ce a fost «inclus» Eugen Sturza?
Eugeniu Marianскачать dle 10.6фильмы бесплатно