A treia — Leninistă…
РУС. MOLD.
» » A treia — Leninistă…

A treia — Leninistă…

4-03-2018, 09:03
Viziuni: 155
  
Versiunea de tipar   
A treia — Leninistă…La 99 de ani ai Cominternului (a III-ea Internaționala), creat din inițiativa bolșevicilor și personal a lui V.I.Lenin
 
«Internaționala» — acest cuvînt are cîteva semnificații. Inițial, a fost imnul comuniștilor din întreaga lume. Iar pe lîngă asta — denumirea a cîtorva uniuni istorice internaționale proletare comuniste și partide muncitorești în diferite perioade ale istoriei noi și ale celei moderne a omenirii.

Fondatorii învățăturii despre adevărata libertate a omului și a omenirii prin eliberarea de lanțurile exploatării, — Karl Marx și Friedrich Engels, — vedeau în uniunea internațională a partidelor proletare marele prototip al viitorului omenirii.
 
Prima uniune de acest tip a fost creată încă în timpul vieții acestor mari gînditori — fondatori ai unei uniuni largi a proletariatului din țările Europei în secolul al XIX-lea.

În multe privințe, Inter¬naționala I era o imagine a timpului său. În această organizație, noțiunea «internațional» și «național» conviețuiau destul de dificil. Doar datorită autorității incontestabile a lui Karl Marx era posibil ca în interiorul ei să fie evitată dezbinarea, conflictele și lupta pentru calitatea de lider. În această perioadă, pentru întîia oară în istorie, în Internaționala apare și o reprezentanță a marxiștilor ruși.

După moartea lui Marx, situația în această organizație internațională s-a schimbat foarte rapid, înclinînd spre întărirea poziției așa-numitei «aristocrației muncitoare» spărgătoare de grevă de orientare națională. Internaționala II, prin esența sa, a trădat principiul solidarității mișcării proletare și a sprijinit declanșarea Primului Război Mondial de către cercurile imperialiste din Germania, Franța și Marea Britanie.

După biruința Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, popularitatea în Europa și Asia a partidului bolșevicilor și a guvernului leninist a primului în lume stat al oamenilor muncii era foarte mare. În acest context, liderii partidelor muncitorești și comuniste au abordat problema creării unei organizații mondiale cu adevărat proletare și cu adevărat internaționale.

* * *
În luna ianuarie a anului 1919, la Moscova, din inițiativa CC al PC(b)R, a avut loc o întrunire a reprezentanților partidelor comuniste din Rusia, Austria, Ungaria, Polonia, Finlanda și Federația Revoluționară Social-Democrată din Balcani, la care a fost adoptată o adresare către 39 de partide și grupuri din Europa, Asia și America cu propunerea de a participa la congresul de constituire a unei noi Internaționale.

Ecoul a fost înflăcărat și nemaivăzut de activ. În pofida condițiilor extrem de complicate ale situației Europei în anii de după război, în pofida stării de război civil în teritoriul Rusiei, delegații la Congresul I al Internaționalei s-au adunat la Moscova foarte degrabă — pe 2 martie.

Timp de cîteva zile, s-a muncit foarte încordat asupra elaborării principalelor documente statutare și a planurilor de activitate a «Internaționalei III — Comintern». Însuflețitorul și organizatorul acestei munci a fost, desigur, liderul bolșevismului revoluționar rus, președintele Sovietului Comisarilor Norodnici al Republicii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin.

În cadrul acestui congres, trista și perfida experiență a existenței Internaționalei a II-a a fost reinterpretată și prezentată în mod critic într-un șir de discursuri leniniste. De acum în anul 1920, respectivele concepții teoretice noi au constituit baza uneia dintre cele mai importante lucrări cu tema dezvoltării teoriei marxiste — «Stîngismul — boala copilăriei comunismului» («Детская болезнь левизны в коммунизме»»).

În acea perioadă, în social-democrația europeană se discuta pe larg tema «conducătorii și masele». Liderii Internaționalei a II-a oportuniste își îndreptățeau starea lor privilegiată prin reflecții filosofice confuze, negînd spiritul revoluționar și astfel provocînd o adevărată dezbinare în mișcarea muncitorească.

Lenin nu le-a lăsat acestora loc de manevră:

«De acum însăși formularea chestiunii: «dictatura partidului sau dictatura clasei? dictatura (partidul) conducătorilor sau dictatura (partidul) maselor?» demonstrează o confuzie iremediabilă și neverosimilă a gîndirii. Oamenii încearcă să născocească ceva cu totul extraordinar și în acest zel de filosofare devin ridicoli. […] În Germania, ca și în alte țări europene, s-au obișnuit prea mult cu legalitatea, cu alegerea liberă și justă a «conducătorilor» de către congresele regulate ale partidului, cu verificarea componenței de clasă a partidelor prin alegeri în parlament, mitinguri, mass-media, sindicate și alte uniuni etc. Cînd din cauza desfășurării vertiginoase a revoluției și a războiului civil a apărut necesitatea de a renunța la toate acestea și a trece la schimbarea grabnică a legalității și ilegalității, la unirea lor, la modalități «incomode», «nedemocratice» de evidențiere sau formare, sau păstrare a «grupurilor de conducători», — oamenii și-au pierdut calmul și au început să inventeze absurdități nemaiauzite».

* * *
Internaționala a III-ea a devenit organizația reprezentativă a acelor lideri ai mișcării muncitorești care cunoșteau adevărata stare de lucruri și n-aveau frică de munca zilnică de rutină.

(Pentru informație: unul dintre delegații primului congres a fost comunistul german Richard Zorge, ulterior un renumit cercetaș sovietic).

Spiritul și esența Inter¬naționalei a III-ea — Comintern — a fost o provocare directă adresată «aristocrației muncitorești» a Europei.

«Căpeteniile acestei aristo¬crații muncitorești permanent treceau de partea burgheziei și, — direct sau indirect, — se aflau la întreținerea ei. Prin faptul că-i înfiera în mod deschis și îi numea trădători, Marx și-a cucerit o dușmănie onorifică din partea acestora. Imperialismul modern (secolul XX) a creat o situație privilegiată de monopol pentru cîteva țări avansate și, în baza acesteia, pretutindeni în Internaționala II a apărut tipul de conducători-trădători, oportuniști, social-șoviniști, care apărau interesele tagmei lor, ale păturii lor de aristocrație muncitorească. Astfel, s-a creat o ruptură a partidelor oportuniste «de mase», adică de cele mai largi pături ale muncitorilor, de majoritatea din acestea, de muncitorii plătiți cel mai prost. Victoria proletariatului revoluționar este imposibilă fără lupta împotriva acestui flagel, fără demascarea, defăimarea și izgonirea conducătorilor oportuniști, trădători sociali; anume o asemenea politică a și promovat Internaționala a III-ea», astfel a caracterizat Lenin această luptă cu trădătorii mișcării muncitoare internaționale.

* * *
Internaționala a III-ea a parcurs o cale lungă și deloc simplă de activitate. Pe parcursul mai multor decenii, această organizație a dat tonul mișcării comuniste internaționale. Anume în rîndurile ei au fost educați și scoși în avanscena istoriei asemenea lideri ca Gheorghi Dimitrov, Ho Chi Minh, Ernst Thalmann, Palmiro Togliati.

Dificultățile din anii 30 în procesul construirii noii societăți socialiste, necesitatea unui salt industrial și discuțiile cu această temă în interiorul partidului, discuții care s-au transformat într-o luptă înverșunată pentru rolul de lider, au influențat starea de lucruri din Internaționala a III-ea. Poziția lui Stalin și a părtașilor săi, intransigența lor și represiunile de masă din anul 1937 au lipsit organizația internațională a comuniștilor de spiritul ei activ de altădată.
 
Odată cu declanșarea celui de Al Doilea Război Mondial și îndeosebi după năvălirea Germaniei hitleriste asupra URSS, activitatea organizației tot mai mult și mai mult se reducea la una formală, de fațadă.

Către anul 1942, în rîndurile conducerii sovietice s-a format opinia colectivă cu privire la dizolvarea Internaționalei a III-ea — «Comintern» — ca un gest de bunăvoință din partea URSS în scopul consolidării relațiilor de aliat cu SUA și Marea Britanie. Pe lîngă asta, în acea perioadă, Internaționala a III-ea, de fapt, nu desfășura în mod real o careva activitate în plan internațional. Se ducea un război greu, toate forțele și mijloacele erau concentrate la realizarea unei victorii asupra inamicului.

Formal, Cominternul a fost dizolvat la 15 mai, 1943. Dar Comitetul Executiv al Cominternului nu a fost dizolvat, ci pur și simplu i-a fost schimbată denumirea, după care, de acum numindu-se Secția Internațională a PC(b)R, și-a continuat activitatea.

* * *
…Istoria își urmează calea sa, punînd accente și recunoscînd meritele unui sau altui om nu imediat, ci peste ani. Cum se spune, — lucrurile mari se văd mai bine de la distanță.

Experiența Cominternului — Internaționala a III-ea — este importantă în toate aspectele ei, deoarece reflectă experiența mișcării primului în lume stat al muncitorilor și țăranilor spre idealul socialist. Pe cînd practica construirii unu sau altui proiect de stat întotdeauna e departe de cea ideală.

Departe de cea ideală a fost și activitatea Internaționalei a III-ea. Dar asta știrbește oare marea importanță pe care a avut-o aceasta pentru istoria mondială?..

Mihail Lupașco
скачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: