Ideea de stînga — alternativa domniei capitalului

Stînga Europeană trece de la tactica «plîngerilor și criticilor» la lupta reală pentru putere

La conferință au participat reprezentanți ai partidelor comuniste și de stînga din Belarus, Bulgaria, Germania, Grecia, Danemarca, Slovenia, Rusia, Finlanda, Cehia. Țara noastră a fost reprezentată de secretarul pe probleme ideologice a Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Constantin Starîș.

Participanții la conferință au remarcat că «capitalismul global a legat într-un singur nod problemele economice, vieții sociale și democrației, a afectat interesele de viață a miliarde de oameni de pe planeta noastră».

«Sarcina comună a Stîngii este de a propune ordinii mondiale o alternativă domniei capitalului prin renunțarea la practica neoliberală existentă în sfera relațiilor economice care generează conflicte naționale și militare, reorientarea lor în beneficiul strategiei dezvoltării durabile cu luarea în calcul a intereselor economice, sociale și ecologice ale societăților», au declarat participanții la forum.

În opinia lor, acest lucru poate fi obținut prin dezvoltarea institutelor democrației, organizarea alegerilor corecte, atragerea muncitorilor la elaborarea și adoptarea deciziilor la nivel statal și interstatal. Pentru realizarea acestei sarcini, Stînga trebuie să treacă de la tactica «plîngerilor și criticilor» la lupta reală pentru putere, să explice clar ce-și doresc, «să insufle insistent în conștiința socială agenda de stînga».

De asemenea, Stînga Europeană mai consideră că «pînă și în condițiile falimentării evidente a neoliberalismului «fereastra posibilităților» nu se deschide pentru cei de stînga, ci pentru dreapta radicală, anterior, forțe marginale evidente». De aceea, «solidaritatea internațională, precum și consolidarea eforturilor de comun cu sindicatele și alte organizații ce au menirea să apere drepturile muncitorilor, trebuie să rămînă principiul indispensabil al activității partidelor de stînga».

În cadrul conferinței, secretarul CC PCRM, Constantin Starîș, a prezentat un raport dedicat experienței participării comuniștilor moldoveni la campaniile electorale și victoriile obținute în urma acestora. De asemenea, perioadei aflării formațiunii în opoziție, timp în care, Partidul Comuniștilor nu încetează să formeze agenda socială, rezistînd presiunilor, pe an ce trece tot mai mari, la care este supus de regimul oligarhic de la guvernare.

Ziarul «Comunistul» publică textul integral al discursului lui Constantin Starîș.

Stimați tovarăși!

În octombrie anul curent, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova va împlini 25 de ani de la fondare. Pe parcursul acestor ani, PCRM a desfășurat mai multe campanii electorale de succes. Dacă e să ne referim doar la alegerile parlamentare, Partidul Comuniștilor a obținut victorie de cinci ori, de trei ori — victorie absolută! De două ori, din cele trei victorii, PCRM a avut posibilitatea de a-l desemna pe liderul său, Vladimir Voronin, în calitate de președinte al țării și să formeze guvernul de sine stătător.

Aceste succese vizibile au fost condiționate nu doar de succesul campaniilor electorale desfășurate. Principalul lucru constă în faptul că, de la bun început, Partidul Comuniștilor a fost creat pentru a cuceri puterea. Anume acestui scop i s-a dedicat activitatea zilnică a structurii partinice — de la staff-ul central, în frunte cu politicianul consacrat Voronin, pînă la cea mai mică structură primară a formațiunii dintr-un sat din Moldova.

Partidul speranței sociale

Uitarea de sine, dedicația absolută, convingerea și chiar autosacrificarea (s-a întîmplat că în candidații comuniști s-au tras focuri de armă) — anume asta a determinat primul succes parlamentar în cadrul alegerilor din 1998, atunci cînd comuniștii au obținut 40 de mandate din cele 101, ocupînd prima poziție. Sloganul electoral al acelei campanii — «Alege o viață demnă. Votează pentru Partidul Comuniștilor» — este destul de pașnic și raționalizat, nu oferă o imagine completă despre natura acelui succes. Renașterea unui partid comunist cu numele lui original, după cîțiva ani de isterie anticomunistă, după interzicerea acestuia — acest lucru nu putea să nu fie apreciat de alegător drept un act, cel puțin, îndrăzneț și neordinar. Comportamentul fără compromis al deputaților din acea primă fracțiune comunistă de opoziție, în mare parte a și determinat victoria absolută a PCRM în cadrul următoarelor alegeri parlamentare.

În 2001, Partidul Comu¬niștilor a obținut 71 de mandate în Parlament, lăsîndu-le concurenților să împartă între ei doar 30. Comuniștii au obținut, atunci, majoritatea constituțională. Acum, se discută foarte mult — cum a reușit PCRM să obțină un succes atît de covîrșitor? Cineva spune că în acea perioadă, după 10 ani de la destrămarea URSS, populația nutrea o nostalgie profundă pentru Uniunea Sovietică, ceea ce a și determinat victoria comuniștilor. În opinia mea, acest lucru explică doar parțial fenomenul.

În realitate, acest vot în masă a fost oferit nu pentru trecut dar pentru viitor. Pe fundalul distrugerilor totale, haosului politic, conflictului între președinte și Parlament, schimbarea frecventă a guvernelor de coaliție mult prea incompetente, sărăciei insuportabile, datoriilor de luni de zile la plata pensiilor și salariilor, care se achitau în galoși, crupe și macaroane cu termenul expirat, Partidul Comuniștilor devenise unica speranță socială în țară. În acea campanie au fost două lozinci preelectorale.

Prima a fost, mai degrabă, sociologică și s-a bazat pe două probleme principale cu care se confrunta societatea moldovenească — conflictele politice interminabile și sărăcia. Cu atît mai mult că cetățenii Moldovei le-au interconectat destul de clar, percepînd haosul politic și situația lor socială deplorabilă în calitate de un tot întreg. De aici a și apărut tendința societății de a da toată puterea în mîinile unei singure forțe politice, care este gata să-și asume toată responsabilitatea pentru soarta țării. Anume de aici vine și al doilea slogan, care determina clar disponibilitatea partidului de a-și asuma această misiune. El suna foarte simplu și, în același timp, convingător: «Comuniștii în Parlament, Voronin — Președinte». Ceea ce, la drept vorbind, s-a și întîmplat.

Trebuie de remarcat faptul că, la acel moment, Partidul Comuniștilor dispunea de o singură sursă media — Ziarul «Comunistul». Care, la modul real, era transmis din mînă în mînă. Înțelegînd că este imposibil de a ajunge în spațiul mediatic național, controlat de putere, comuniștii moldoveni au aplicat o tehnologie de agitație unică similară activității revoluționare de la începutul secolului XX. Și anume: din casă în casă, ochi în ochi. Structura partinică lega organizația primară de partid de sectorul electoral. Și fiecare comunist, automat, devenea agitator în acest sector. Această tactică, aplicabilă pînă în ziua de astăzi, a generat un efect uimitor. Victoria incontestabilă a formațiunii. Nu a funcționat nicio contra-propagandă a oponenților de dreapta, construită în baza clișeelor primitive: «comuniști — Stalin — Siberia — colectivizare — naționalizare — distrugerea bisericilor».

Nu a funcționat, iar în scurt timp, a fost chiar respinsă de însăși practica guvernării comuniste. Prin recunoașterea tuturor formelor de proprietate, stimularea activității economice a populației, dezvoltarea business-ului, crearea unui climat investițional favorabil, restabilirea mănăstirilor și bisericilor, ca și relicvă a istoriei și culturii moldovenești.

De asemenea, prin stîrpirea nemiloasă a elementului criminal, majorarea regulată și considerabilă a pensiilor și salariilor, sporirea alocațiilor pentru educație și cultură. Prin implementarea sistemului de asigurări medicale obligatorii, bazat pe principiul de solidaritate și care a restituit accesul la sănătate pentru toți cetățenii țării indiferent de venituri. Revenirea la delimitarea administrativ–teritorială mai restrînsă, fapt ce a apropiat puterea de oameni și a revigorat orașele și satele mici, centrele raionale. Cu păstrarea principiului deschiderii pentru integrare — alegerea modernizării europene ca obiectiv prioritar al reformării legislației, a standardelor sociale și a relațiilor interetnice. Și da — Europei de atunci nu era o rușine să te egalezi.

Au fost multe dispute, cîteva inovații comuniste, în care a abundat conducerea PCRM pe parcursul celor opt ani de guvernare, corespundeau ele oare teoriei clasice? Spre exemplu, experimentele liberale în economie — stabilirea cotei zero pe impozitul pe profit, anularea datoriilor istorice ale subiecților economici ș.a.m.d. Dar noi, întotdeauna, am ținut minte că și Lenin, atunci cînd a inițiat NPE, nici pe departe nu a fost înțeles de toți părtașii săi. De aceea, toată problema constă în scopuri. Scopul PCRM era de a crea locuri de muncă, de a crește baza impozabilă și de a primi surse suplimentare pentru soluționarea problemelor sociale.

Totodată, Partidul Comu¬niștilor înțelegea foarte bine că în țară locuiesc, lucrează, fondează familii, aduc pe lume copii, construiesc planuri de viitor nu doar părtașii săi. Pentru prima dată puterea nu împărțea oamenii în ai săi și străini, încercînd să formuleze o agendă generală națională, nu una de partid sau cu profil politic îngust, nu una de confruntare, ci o agendă de consolidare a societății. PCRM se distinge prin capacitatea de a-și diversifica mesajele pentru toate grupurile sociale, de vîrstă, regionale și etnice. Pentru prima dată, Moldova avea planuri de viitor — sub forma programelor de perspectivă și strategii de dezvoltare. Aceste programe vizau sate, orașe, stabileau modernizare economică structurală, combaterea corupției, reglementare transnistreană, politică pentru tineret. Anume prin toate aceste realizări se explică cea de-a doua victorie în alegerile din 2005 sub sloganul «Moldova învinge împreună cu PCRM», dar nu prin utilizarea resurselor administrative și media de stat.

Paralel se desfășura campania de atragere a tinerilor să voteze pentru comuniști, tinerii, care, pînă la acel moment, erau considerați apolitici și anticomuniști. Și la acest capitol a funcționat factorul de consolidare. Mesajele, care au fost transmise de PCRM în mediul tinerilor, au avut un caracter clar și, în același timp, anti-xenofob și patriotic. În cadrul acțiunii remarcabile «Moldova — teritoriul dragostei», în formatul concertelor rock cu participarea muzicienilor internaționali care au proclamat teza despre faptul că dragostea unul pentru altul și dragostea pentru țară consolidează tinerii indiferent de naționalitate. Visul european, caracteristic tineretului moldovean, prin eforturile noastre se transforma în visul Moldovei europene și se asocia anume cu politica implementată de PCRM.

Restul elementelor campaniei au fost destul de tradiționale. Spoturile publicitare, pliantele, filmele de agitație, graficele și cifrele demonstrau realizările guvernării comuniste care nu puteau să fie contestate. În acest fel, cea de-a doua victorie a fost rezultatul firesc al politicii desfășurate de PCRM în perioada aflării sale la guvernare.

Principiul consolidării și formării statului în politica PCRM a fost exprimat chiar și prin faptul că, la inițiativa sa, noua componență a Parlamentului din 2005 și-a început activitatea cu votarea pentru două documente — declarația privind consensul pe problemele integrării europene și declararea cu privire la consensul pe marginea viitorului statut politic al Transnistriei. La fel de firesc, prin consens, cu majoritatea voturilor, Vladimir Voronin a fost reales în funcția de președinte al țării.

Depășind mediul ostil

Aproximativ în baza aceluiași principiu a fost construită și următoarea campanie electorală. Realizările PCRM în perioada aflării la guvernare, necesitatea de a păstra cursul, de a duce la bun sfîrșit treburile deja începute. În programul electoral a prevalat problematica socială — majorarea pensiilor și salariilor, dezvoltarea sistemului educației, modernizarea infrastructurii. Totodată, se proclama drept prioritate absolută utilizarea potențialului de integrare al Uniunii Europene și CSI. Sloganele campaniei au avut menirea de a consolida ideea păstrării și dezvoltării acelor rezultate pozitive care fusese deja obținute.

Erau trei la număr: «Moldova Europeană — o construim împreună», «Schimbările spre bine — doar cu PCRM» și «Eu aleg stabilitatea». Zilnic, în toată țara, se desfășurau zeci de întîlniri cu candidații.

Newsmakerii — președintele, premierul, spicherul — erau însoțiți de presă. Sarcina principală le revenea lor. În perioada campaniei, întîlniri preelectorale s-au desfășurat în toate localitățile Moldovei. Susținerea pentru politica PCRM și-au exprimat-o organizațiile etnoculturale, profesionale, colectivele de muncă. În consecință, comuniștii au obținut o victorie cu 60 de mandate. O victorie care a fost recunoscută atît de observatorii occidentali, cît și de observatorii din țările CSI.

A fost pe 5 aprilie 2009. După care a urmat 7 aprilie. Pogromuri, distrugeri, incendierea sediilor Parlamentului și Președinției. Acesta este un subiect separat. Însă, doar două fapte. Primul. Începutul protestelor, care au degenerat în violențe, a fost determinat de minciuna precum că alegerile au fost, chipurile, falsificate. Această minciună a fost foarte repede negată. Al doilea. Astăzi, practic toți instigatorii și participanții activi ai evenimentelor din 7 aprilie fie că sînt condamnați la diferite termene de detenție, fie că-și așteaptă condamnarea. Și, știți pentru ce? Evident, pentru corupție.

Șocul la care a fost supusă societatea moldovenească după pogromurile din aprilie a determinat alegerea noului slogan al Partidului Comuniștilor pentru alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009. «Să ne apărăm Patria». Și din nou victorie. Doar că, deja, cu 48 de mandate. Oponenții, exact cei care au organizat pogromurile, iar acum sînt condamnați pentru corupție, au reușit să infiltreze în conștiința unei părți a electoratului ideea că evenimentele din 7 aprilie au fost înscenate de PCRM. În ciuda absurdității sălbatice a acestei versiuni monstruoase: care este esența dacă și așa cîștigasem, unii au crezut-o. Au urmat alte alegeri anticipate sub sloganul «Moldova alege victoria», și din nou — primul rezultat. Însă, cu 42 de mandate. Prin eforturile politicienilor iresponsabili, societatea se descompunea rapid. În acest sens, se dezvoltă și premisele internaționale. În vara anului 2009, au loc alegeri în Parlamentul European, iar majoritatea revine partidelor de dreapta și naționaliste. Pentru prima dată sînt aleși reprezentanți ai României, care, practic, nu-și ascund tendințele revanșiste, reîntoarcerea Moldovei actuale în componența așa numitei «României Mari».

Se schimbă, de facto, toată agenda europeană și acest lucru influențează puternic situația din Moldova. Începe să predomine logica războiului rece, ale două tabere dușmănoase. Într-un final, acest lucru a dus la actuala situație dezastruoasă — scindare socială, capturarea statului, dictatură. Democrația moldovenească nu a rezistat presiunii externe.

Ordinea de zi — protestatară

Trecînd în opoziție, Partidul Comuniștilor începe să facă ceea ce i-a ieșit bine tot timpul. Și anume, formarea agendei publice. De această dată, una de protest. Noi protestăm în Parlament, noi scoatem oamenii la proteste și mitinguri. Noi nu doar că le conducem, dar formăm și orientăm protestul. Noi desfășurăm numeroase demonstrații. Se pare că încă puțin și regimul se va prăbuși. În cîteva luni, ratingul PCRM crește considerabil și ajunge să depășească popularitatea partidului din triumfalul an 2001. Nu ajută nici măcar închiderea postului TV ce simpatiza opoziția — NIT. În 2013, numai trădarea a trei deputați de-ai noștri, unul dintre care se consideră astăzi președinte, iar alta — conduce, chipurile, Partidul Socialiștilor, au votat pentru protejatul regimului, așa numitul președinte Timofti, ajutînd în acest fel, la evitarea alegerilor anticipate.

Oamenii sînt profund dezamăgiți. Noi, însă, reușim să-i ridicăm din nou în luptă. Noi anunțăm despre planurile de răsturnare a regimului în rezultatul unei revoluții pașnice de catifea. Ne este la îndemînă scindarea produsă în coaliția de guvernare. În 2014, alegerile anticipate, în cadrul cărora PCRM trebuie să recapete puterea, par a fi inevitabile. Și aici, intervine renumitul factor extern. În figura Occidentului colectiv.

Și iată — partenerii de coaliție de pînă mai ieri, care s-au certat de moarte și se urăsc la nesfîrșit, sînt impuși să coalizeze din nou, îi încleie practic pe bucăți într-o majoritate ticăloasă, formează un guvern corupt, apoi următorul, care mai tîrziu se va face renumit în calitate de participant vădit în furtul sumelor colosale de bani din sistemul bancar din Moldova. Oamenii lasă mîinile în jos. Următorul val de proteste, deja fără participarea noastră, nu va mai fi atît de tumultoasă. Și regimul va dezumfla rapid aceste manifestații cu ajutorul alegerilor prezidențiale.

În Moldova acaparată

În această perioadă se și formează regimul oligarhic. Toată legitimitatea lui este doar la suprafață. Însă, factorul extern joacă, deja, rolul decisiv în politica internă. Iar factorul extern, în figura aceluiași Occident colectiv, în cadrul paradigmei de confruntare într-un nou război rece, se comportă în raport cu supușii lor din Moldova în baza principiului «pui de cățea, dar al nostru pui de cățea». Numai să expulzeze cu regularitate diplomații ruși, funcționarii și jurnaliștii din Rusia, doar să interzică transmisiunile social-politice din Federația Rusă, să le jure zilnic credință.

În cadrul acestei logici de confruntare s-a și format actualul sistem cu două capete, care, fără îndoială, se coordonează dintr-un singur centru. Socialiștii, chipurile, pro-ruși, în frunte cu președintele lor neconstituțional — Dodon, și democrații, chipurile, pro-europeni, care au format majoritatea prin șantaj și corupere, intrînd în Parlament cu 19 mandate au ajuns să controleze în totalitate Parlamentul și Guvernul. Și iată, aceste două forțe, chipurile dușmănoase după principiul geopolitic, votează împreună pentru implementarea așa numitului sistem electoral mixt, menit să păstreze și să consolideze status quo-ul. În baza acestui sistem se și vor desfășura alegerile parlamentare programate pentru sfîrșitul anului. Această istorie, însă, nu are nicio tangență cu tehnologiile preelectorale, sau cu activitatea de agitație și slogane electorale. Din păcate.

În baza materialelor din presăскачать dle 10.6фильмы бесплатно