Vladimir Voronin: «Campania de dare de seamă şi alegeri a
demonstrat că organizaţiile primare de partid, consolidate în organizaţiile raionale ale
formaţiunii, vor putea acţiona eficient dacă împreună îşi vor construi
activitatea în spirit unitar politic, ideologic şi organizaţional».
Sîmbătă, 13
februarie, s-a desfăşurat a XVIII–a Plenară a Comitetului Central al Partidului
Comuniştilor din Republica Moldova. Plenara a
examinat chestiunea cu privire la totalurile campaniei de dare de seamă şi alegeri în organizaţiile
teritoriale ale PCRM, care s-au desfăşurat în perioada octombrie-decembrie anul trecut.
Un raport pe marginea acestei chestiuni a fost prezentat de preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.
În continuare, vă
prezentăm pasaje din raportul liderului PCRM, Vladimir Voronin pe care l-a prezentat în cadrul Plenarei.
În pofida atacurilor şi ameninţărilor
După şedinţa din
octombrie
1993 apartidului nostru, noi niciodată nu am avut situaţii simple. Şi în perioada
constituirii sale pînă în 2001. Şi în perioada 2001 — 2009, cînd PCRM conducea
ţara, practic, de unul singur. Şi în toţi anii după 2009 — ani care pot fi
caracterizaţi ca fiind anii reacţiilor, distrugerilor şi genocidului.
Iată că deja de 23
de ani, partidul nostru luptă, practic, de unul singur pentru statalitatea
Moldovei, pentru integritatea ei teritorială, pentru îmbunătăţirea vieţii
oamenilor, împotriva unionismului şi separatismului.
Diverşi ticăloşi,
foşti membri ai PCUS mascaţi, noi trădători politici tineri, toată această
adunătură se uneşte, în orice situaţie, cînd este vorba despre PCRM. Şi în
timpul alegerilor şi după. Chiar dacă ei sunt susţinuţi, material şi ideologic,
din afară, în tot acest răstimp, ei aşa şi nu au fost în stare să ne
depăşească, nu sunt în stare să distrugă sau să interzică partidul nostru. Înţelegînd
că încercările de discreditare a conducerii partidului, a membrilor CC şi
deputaţilor nu au rezultatul dorit, aceşti aşa numiţi «democraţi» au extins
zona de atac şi au trecut la discreditarea tovarăşilor noştri din teritoriu,
din raioane şi sate.
Pe unde prin
corupere, pe unde cu demisii, ameninţări şi alte metode, ei rup din organismul
partinic membrii formaţiunii şi împiedică procesul de aderare a noilor membri.
Anume din acest
considerent, înainte de organizarea conferinţelor de dare de seamă şi
alegerilor în organizaţiile primare şi raionale de partid , a XV Plenară a CC a
formaţiunii a decis cu privire la revizuirea numărului de membri ai PCRM. Trebuie de remarcat
faptul că dispoziţia Plenarei CC a fost realizată în măsură deplină de 18
comitete raionale. Restul au făcut acest lucru în timpul şedinţelor partinice
de dare de seamă şi alegeri.
În rezultatul
revizuirii s-a stabilit că, după ultima campanie de dări de seamă şi alegeri,
numărul membrilor de partid a fost în scădere. Analizînd motivele acestui
fenomen, ar trebui să delimităm trei cauze. Prima: plecarea în masă a tovarăşilor
noştri peste hotarele ţării, ceea ce este caracteristic pentru ţara noastră de
unde, în ultimii 7 ani, au plecat peste un milion de oameni în căutarea unui
loc de muncă. A doua: apariţia de noi partide, care au dus în eroare nu doar
alegătorii dar şi o parte din membrii PCRM. A treia: mai multe comitete
raionale ale formaţiunii nu au reflectat numărul real al comuniştilor în
dinamica de dezvoltare a organizaţiei de partid.
În pofida
presiunilor exercitate de puterea coruptă, resimţite de partid şi membrii săi, în
pofida atacurilor şi ameninţărilor interminabile, încercărilor de corupere şi
compromitere, la majoritatea şedinţelor şi conferinţelor de partid a domnit o
atmosferă şi dispoziţie de optimism şi pozitivism. Prin deciziile adoptate,
comuniştii s-au arătat dispuşi să continue lupta pentru acele scopuri şi
idealuri care stau la baza Partidului Comuniştilor.
27 de comitete
raionale s-au încadrat în termenii stabiliţi şi au desfăşurat şedinţe în toate
organizaţiile primare. În conformitate cu graficele aprobate, fără amînări şi
perturbări s-au desfăşurat şedinţele în comitetele raionale Orhei, Făleşti,
Ceadîr-Lunga. În şase raioane, şedinţele au suferit cîte o amînare.
Rapoartele
prezentate pentru dezbateri au dezvăluit formele şi metodele de lucru ale
comuniştilor în condiţiile în care PCRM se află în opoziţie, chestiuni legate
de dezvoltarea formaţiunii. S-a analizat modul în care comuniştii au îndeplinit
dispoziţiile partidului, cerinţelor stabilite, participarea lor în activităţile
politice de masă. De asemenea, au fost analizate rezultatele obţinute în cadrul
ultimelor alegeri locale, au fost depistate problemele participării slabe a
formaţiunii în aceste alegeri, la fel, modelele şi posibilităţile de lucru cu
primarii şi consilierii aleşi.
La şedinţele
anterioare de partid a fost asigurată o bună participare a comuniştilor. În
total, la şedinţe au participat 72% din numărul de membri înscrişi în
organizaţiile primare. Cea mai mare rată de participare a fost înregistrată în
raioanele Soroca, Rezina, Edineţi şi altele. În raioanele Dubăsari, Cantemir,
Taraclia, Teleneşti şi Făleşti, rata de participare la şedinţele de dare de
seamă şi alegeri a fost relativ mică.
În timpul
şedinţelor, în cadrul dezbaterilor rapoartelor au participat mai bine de jumătate
din numărul celor prezenţi, sau, în medie, cinci oratori la o singură şedinţă.
Comuniştii din raioanele Ocniţa şi Căuşeni au manifestat un activism mai pronunţat. Într-un şir de raioane, s-a
atestat pasivitate din partea participanţilor la şedinţe în timpul dezbaterilor
pe marginea rapoartelor. În medie, cîte trei oratori la o singură şedinţă s-au
manifestat în sectoarele Botanica şi Ciocana, raioanele Drochia, Rîşcani şi
Cimişlia, cîte 2 —
la
Cantemir şi Floreşti.
Resetare
Pe parcursul anilor
2014 şi 2015,
la PCRMau aderat 2603 persoane. În timpul dărilor de seamă şi alegerilor, rîndurile
PCRM s-au completat cu încă 285 de membri. În nouă organizaţii raionale de
partid au fost acceptaţi de la 10 la 37 de oameni, inclusiv
la Căuşeni — 33, Dubăsari 0
32, Ocniţa — 25, Făleşti — 21 de persoane.
Din numărul total
al secretarilor aleşi în timpul şedinţelor desfăşurate, 23% au fost realeşi în
această funcţie. 34% din numărul total al secretarilor sunt femei.
La organizarea,
pregătirea şi desfăşurarea şedinţelor de partid au luat parte membrii biroului,
secretarii comitetelor raionale de partid. La lucrările a 443 de şedinţe au
participat membrii Comitetului Politic Executiv al CC, deputaţii fracţiunii
PCRM în Parlament.
În timpul
şedinţelor de dare de seamă şi alegeri, precum şi a conferinţelor raionale, au
fost înregistrate 165 de observaţii critice şi propuneri din partea
comuniştilor în adresa CC PCRM.
Despre atitudinea
de pasivitate şi dezinteres din partea unor comunişti pentru şedinţe, vorbeşte
şi faptul că, în perioada campaniei, din 17 raioane nu a parvenit nicio
propunere sau observaţie critică în adresa CC PCRM.
Multe organizaţii
primare s-au limitat doar la constatarea neajunsurilor şi problemelor, nu a
fost făcută o analiză concludentă a formelor şi metodelor de lucru a
organizaţiei partinice în condiţiile aflării formaţiunii în opoziţie, au fost
examinate superficial problemele legate de creşterea numărului membrilor de
partid, activitatea slabă a comuniştilor, respectarea Statutului PCRM.
13 comitete
raionale de partid nu s-au încadrat în termenii stabiliţi pentru desfăşurarea
şedinţelor. În raioanele Teleneşti, Cimişlia, Criuleni şi Cantemir — dările de
seamă şi alegerile au început abia în luna noiembrie. În raioanele Cantemir,
Leova, Floreşti, Ungheni şi sectorul Ciocana şedinţele au fost amînate pentru
luna decembrie.
Au fost admise 5
eşecuri şi 165 de amînări în desfăşurarea şedinţelor. Cele mai multe amînări
ale şedinţelor de partid au fost înregistrate în raioanele Briceni, Rîşcani,
Floreşti, Şoldăneşti.
În timpul dărilor
de seamă şi alegerilor, în 12 organizaţii raionale nu a fost înregistrată nicio
persoană nouă în rîndurile formaţiunii.
În cadrul mai
multor conferinţe de partid nu a fost evaluată obiectiv activitatea reprezentanţilor
PCRM în organele administraţiilor locale. Comuniştii nu au primit răspunsurile
la propunerile şi observaţiile critice făcute anterior. În rapoartele
comitetelor raionale nu sunt specificate în măsură deplină problemele legate de
activitatea pe interior a formaţiunii şi activitatea ideologică, nu sunt
stabilite sarcinile clare şi concrete pentru perioada următoare.
Unicul raion care
nu a prezentat darea de seamă a activităţii sale în perioada de raport este
raionul Briceni. Pentru distrugerea deliberată a organizaţiei raionale de
partid, prim-secretarul comitetului raional — Aliona Babiuc a fost exclusă din
rîndurile formaţiunii. În comitetul raional s-a creat o situaţie deloc simplă.
De aceea, noua componenţă a comitetului raional Briceni, în loc să se preocupe
de activităţile zilnice fireşti de partid, de organizarea activităţilor
organizaţiilor primare, trebuie să restabilească organizaţiile primare, să
consolideze rîndurile formaţiunii.
S-a impus o reînregistrare
absolută şi în organizaţia raională de partid din Hînceşti. Fostul
prim-secretar, Anatolie Zagorodnîi informa, permanent, Comitetul Central precum
că situaţia este pozitivă.
Însă, în timpul reînregistrării
s-a constatat că numărul comuniştilor, declarat de comitetul raional de partid,
nu corespunde realităţilor. La fel ca şi numărul organizaţiilor primare şi de
ramură. În şase sate, organizaţiile primare s-au desfiinţat pînă la campania de
dare de seamă şi alegeri. Alte 6 organizaţii primare au fost create formal iar
numărul de membri exista doar pe hîrtie. În centrul raional, în cinci
organizaţii, pe hîrtie se indicau 53 de membri de partid, după reînregistrare,
numărul lor real a fost redus pînă la 10. Numărul membrilor PCRM în raion s-a
dovedit a fi mai mic decît numărul de rapoarte prezentate. Distrugînd în
totalitate organizaţia raională de partid, Zagorodnîi a purces cu uşurinţă la
trădare.
Dările de seamă şi
alegerile au demonstrat că organizaţiile primare de partid, consolidate de
organizaţiile raionale ale formaţiunii, vor putea acţiona eficient dacă împreună
îşi vor construi activitatea în spirit unitar politic, ideologic şi
organizaţional. Să ne amintim şi de lozincile noastre: «Puterea noastră e în
unitate!», «dacă suntem uniţi — suntem invincibili!».
Rezultatele
campaniei de dare de seamă şi alegeri trebuie să fie analizate şi discutate în
cadrul plenarelor comitetelor raionale. O atenţie aparte necesită realizarea
observaţiilor critice şi propunerilor făcute de comunişti în cadrul şedinţelor
şi conferinţelor.
Comitetele raionale
urmează să-şi revizuiască, pînă în temelie, activitatea legată de conducerea
organizaţiilor primare de partid.
Este necesar de a
restabili corespunzător structurarea orizontală a organizaţiilor raionale, de a
restabili organizaţiile primare desfiinţate şi inactive, de a le consolida pe
cele puţin numeroase.
De a spori
eficienţa şedinţelor organizaţiilor primare şi altor organizaţii de partid. De
a informa la timp comuniştii cu privire la situaţia politică de moment şi
poziţia formaţiunii.
(Continuare în parte II și III)
скачать dle 10.6фильмы бесплатно