Probabil,
transfuga Ivanov a văzut în asta mîna destinului — a fost dată șansa pentru
răzbunarea plebeiană mizerabilă
Trădătorii au
o caracteristică: banii primiți pentru trădare nu sunt suficienți pentru ei.
De regulă, pentru ei este insuficient să dețină case de lux și loturi de teren.
Pentru ei nu există suficient de multe privilegii, au nevoie de funcții,
onoruri, cît de puțină putere, pentru ca să fie mai presus decît alții chiar și cu cît e negru sub unghie. Și încă ceva foarte important —
toate astea din contul încălcării drepturilor celor care au fost trădați.
Cel mai elocvent exemplu din ultima perioadă în acest sens este
cocoțarea renegatei Violeta Ivanov în fotoliul de președinte al comisiei
parlamentare pentru administrație publică. Nu este grav pentru ea că s-a făcut
acest lucru pe cale ilegală, ba chiar a considerat foarte contemporan faptul că
a ajuns în această postură în locul fostei sale colege de partid — Elena
Bodnarenco. Probabil că transfuga Violeta Ivanov a văzut în acest fapt o
oarecare mînă a destinului — a fost dată șansa pentru răzbunarea plebeiană
mizerabilă.
A vrut,
s-a tîrguit și a primit
Pe culoare, de sub
masă, pe la spatele deputaților nu doar din fracțiunea PCRM, dar și a
celorlalți, la drept vorbind, pe la spatele Elenei Bodnarenco, care conducea
comisia pentru administrare publică, dezvoltare regională și ecologie,
majoritatea parlamentară a făcut-o pe Violeta Ivanov președinte a acestei
comisii. S-a făcut acest lucru cu încălcarea Regulamentului Parlamentului și
procedurilor obligatorii stipulate.
De altfel, în
toată această istorie necurată, de formare a carierei parlamentare din contul
comportamentului ușuratic, Ivanov nici nu a încercat să facă o pasă bună
într-un joc prost. Poate pentru asta — un mersi special pentru ea, pentru că,
încă o dată, madame a demonstrat întregii societăți coruptibilitatea,
neprincipialitatea, lăcomia sa. În același timp, și-a etalat meschinăria și,
evident, ranchiuna.
Cum a fost
să fie
Vineri, 8 aprilie,
în timpul ședinței plenare a Parlamentului, din senin, s-a anunțat o pauză de o
oră. În acest răstimp a fost convocată ședința biroului permanent. În cadril
acestei «adunături» — pentru că altfel nu o poți numi — membrii biroului li s-a
propus să includă pe ordinea de zi un proiect de decizie cu privire la operarea
unor modificări în anexa Nr.4 a deciziei parlamentului Nr. 9 din 28 ianuarie
2015 cu privire la confirmarea componenței nominale a comisiilor parlamentare
permanente.
În proiectul cu
pricina se menționează următoarele: în componența comisiei parlamentare pentru
politică externă și integrare europeană, deputatul Violeta Ivanov va fi
înlocuită de deputatul Serghei Chiseliov — membru al fracțiunii parlamentare
PDM.
Mai departe și mai
bine. S-a propus de a opera modificări și în anexa Nr. 6 a aceleiași decizii
Parlamentare, potrivit cărora în componența nominală a comisiei pentru
administrare publică, dezvoltare regională și ecologie, președintele comisiei —
Elena Bodnarenco, membru al fracțiunii parlamentare PCRM, va fi substituită de
Violeta Ivanov, deputat independent. (M-a amuzat calificativul «independent»
atribuit Violetei Ivanov).
În cadrul acestei
ședințe stranii, convocate în pauza ședinței plenare, biroul permanent al
Parlamentului a aprobat această propunere. Legislativul și-a continuat
activitatea și peste doar 2,5 ore după întîmplarea cu pricina, la ora 18.30, a
fost înaintată propunerea de a aproba proiectul acceptat mai devreme de biroul
permanent. Evident, majoritatea parlamentară a susținut propunerea respectivă.
Modificările au fost incluse în ordinea de zi, iar dispoziția cu privire la
«substituirea» președintelui comisiei parlamentare pentru administrare publică,
dezvoltare regională și ecologie — aprobată de majoritatea parlamentară.
Între timp
Potrivit
Regulamentului Parlamentului, președintele comisiei nu poate fi înlocuit ci
doar revocat, după ce este numit un altul și doar în urma organizării
consultațiilor preliminare cu fracțiunile parlamentare. Deputatul poate fi
strămutat dintr-o comisie în alta doar cu acordul său personal.
Nici fracțiunea parlamentară PCRM (din cîte se știe, nici oricare altă
fracțiune parlamentară) nu a fost informată despre pregătirea modificărilor cu
pricina în componența comisiilor, nu au fost organizate nici un fel de
consultații. Nici președintele comisiei sus menționate, Elena Bodnarenco nu a
fost informată despre modificările ce urmau să aibă loc. Cu alte cuvinte, este
evidentă încă o încălcare gravă a cadrului normativ de organul legislativ al
Moldovei.
Grigore Borovoi
скачать dle 10.6фильмы бесплатно