România — ca
şi pînă acum — intenţionează s-o ţină pe Moldova în frîu
Cam aşa ceva a
dat de înţeles viitorul ambasador al acestei ţări la Chişinău, Daniel Ioniţă.
Ce-i drept, domnia
sa, aşa cum se şi cuvine unui diplomat, a exprimat respectiva idee în mod
alegoric, îmbrăcînd-o în fraze mlădioase, pline de tîlc.
Domnul Ioniţă încă n-a luat serviciul în
primire, acum deţine funcţia de secretar de stat cu probleme strategice al MAE
al României. După cum a declarat domnia sa, de mai mulţi ani, Republica Moldova
este prioritatea strategică a activităţii pe plan extern a statului român. Prin
urmare, obiectivele prioritare ale mandatului său vor fi sprijinirea vectorului
european şi aderarea repetată strategică, politică, precum şi fizică a
Republicii Moldova la spaţiul european.
În limbaj nediplomatic, asta ar putea să
însemne următoarele: Moldova e vechea noastră colonie şi ea se va afla în sfera
de influenţă a metropolei. Saltul ei pe loc e o provocaţie. Ca şi pînă acum,
aici vor domina şi se vor dezvolta «valorile europene», şi anume: reducerea
programelor sociale, majorarea censului de vîrstă pensionară, «optimizarea»
şcolilor şi a grădiniţelor de copii, etc. Altfel spus, «istoria de succes» va
intra într-o nouă etapă a evoluţiei sale. În schimb, moş Ion şi mătuşa Mărioara
vor putea călători în Europa fără vize. Bineînţeles, dacă pînă la asta nu vor
muri de foame. Cît priveşte «aderarea fizică» — totul e clar. Pur şi simplu, dl
Ioniţă a evitat să folosească termenul pe care îl cunoaştem cu toţii, şi anume
«unirea».
Cît priveşte «prioritatea strategică a
activităţii pe plan extern a statului român», pare-se, Daniel Ioniţă a cam
exagerat. Şi asta pentru că şeful dumnealui, Preşedintele României, Claus
Iohannis, în discursul rostit la recepţia oferită la reşedinţa sa, palatul
Cotroceni, cu prilejul Zilei Europei, a indicat o altă prioritate: aderarea
României la spaţiul Chengen şi zona euro. Desigur, dl Ioniţă poate avea opinia
sa în această privinţă, diferită de cea a preşedintelui, însă, precum zicea în
una din învăţăturile sale bătrînul Confucius, şi straja de la poartă are opinia
sa, dar pe cine-l interesează opinia străjerului de la poartă?!
Diplomatul a
menţionat că situaţia în Moldova trebuie să fie stabilă şi previzibilă, ceea ce
se poate realiza doar printr- o relansare vizibilă a reformelor. Adică, se are
în vedere că reformele au fost de acum lansate odată. Am fi curioşi să ştim
cînd anume. Pentru că noi, cetăţenii Moldovei, nu prea am observat această
lansare. Că doar nu putem considera drept reforme «împărţirea» în propriile
buzunare a granturilor occidentale de către «eurointegratorii» noştri, bolnavi
patologic de lăcomie.
Ei, bine, fie şi o relansare. Iar dacă aceasta
va bate şi ea pasul pe loc, atunci vom face — şi de ce nu?! — o relansare a
relansării.
Daniel Ioniţă a mai subliniat că, în opinia
sa, în ceea ce priveşte integrarea europeană, România poate deveni pentru ţara
noastră un exemplu demn de urmat. Noi însă, nu prea ardem de dorinţă să-l
urmăm. Nu dorim ca din cauza noastră să aibă de suferit toate ţările UE. Nu
dorim să ne înglodăm în datorii ca într-o groapă de compost (datoria externă a
României constituie 115 mlrd dolari). Şi nu ne dorim încă multe altele.
Şi totuşi, ne
sfătuie dl Ioniţă, pentru a ieşi din impasul în care se află, Chişinăul trebuie
să facă paşi concreţi şi să ia decizii curajoase. Ca şi cum e un sfat bun. Pe de altă parte, de
cel curajos se teme Ghimpu, pe cel curajos nu-l iau în UE...
Dmitri Crîmov
скачать dle 10.6фильмы бесплатно