Poporul va răspunde corespunzător

Unora, poziţia comuniştilor li se pare exagerat de inflexibilă, ne la locul ei în politică, donquihotiană, dar ce se ascunde în spate?

Din toţi actorii politici vizibili din Moldova, doar Partidul Comuniştilor atrage atenţia societăţii, în mod insistent şi consecvent, asupra ilegalităţii revenirii la alegerile prezidenţiale directe de către tot poporul — în forma în care a procedat Curtea Constituţională.

Cu atît mai mult că declaraţia corespunzătoare din partea PCRM, mai exact din partea liderului formaţiunii — Vladimir Voronin, a răsunat ferm şi decisiv încă atunci cînd restul formaţiunilor politice erau vădit confuze în legătură cu cele ce se întîmplau.

Minus «ţipătorii»

Deja în ziua următoare, după 4 martie 2016, cînd Curtea Constituţională a aprobat Hotărîrea  Nr. 7, potrivit căreia «Preşedintele Republicii Moldova este ales în baza alegerilor generale, echitabile şi directe prin vot secret şi liber exprimat», Vladimir Voronin, în comentariul său pentru Ziarul «Comunist», a indicat asupra «activităţii antistatale şi antinaţionale» a judecătorilor de la Curtea Constituţională.

«În Parlament, nimeni nu ştia nimic. Mai mult decît atît, nu a fost informată nici Comisia de la Veneţia. Cu atît mai mult că problema cu privire la constituţionalitatea Legii din 5 iulie 2000, a fost examinată de Curtea Constituţională încă pe data de 18 mai 2001 şi în baza deciziei Înaltei Curţi a fost aprobată decizia finală. Aduceţi-vă aminte cum membrii Curţii Constituţionale, la propria lor dorinţă, reieşind din interesele cetăţeniei lor romвneşti, au întors pe dos art.13 al Constituţiei şi au schimbat denumirea limbii din «moldovenească» în «romвnă». Atunci, au scăpat basma curată. Şi în multe alte situaţii, nimeni nu atrage atenţia asupra activităţilor lor antistatale şi antinaţionale. O asemenea permisivitate ne poate costa scump. Curtea Constituţională şi deciziile acesteia devin din ce în ce mai imprevizibile şi mai periculoase. Noi, cu toţii împreună, trebuie să ne gîndim cum să oprim «constituţionaliştii» aroganţi pînă cînd nu este prea tîrziu», a declarat Voronin pe 5 martie anul curent.

Doar după asta, după ce şi-au mai revenit puţin, liderii ce au format mişcarea protestatară la sfîrşitul anului 2015 — începutul anului 2016, Năstase, Dodon şi Usati, au ieşit cu replici separate pe marginea samavolniciei CC. Însă, momeala aruncată în curtea lor s-a dovedit a fi mai atractivă pentru ei decît normele de drept. Figurile enumerate mai sus, care doar la proteste declară prioritar principiul supremaţiei legii, au fost ademenite cu perspectiva de a concura pentru funcţia de şef al statului.

Această perspectivă este şi mai atractivă dacă e să luăm în calcul că la acea vreme, ei, de bine-de rău, reuşiseră să călărească mişcarea protestatară a cetăţenilor, care a degenerat în împînzirea orăşelelor de corturi în faţa Guvernului şi Parlamentului în speranţa că se va reuşi redresarea situaţiei din ţară.

Reamintim, cu puţin timp înainte de adoptarea de către Curtea Constituţională a deciziei cu privire la schimbarea modalităţii de alegere a şefului statului, cea mai răspîndită întrebare în rîndul cetăţenilor activi din punct de vedere politic era: «Ce va fi în continuare?». Orăşelele corturilor stau pe loc, se desfăşoară acţiuni de protest, mitinguri, conferinţe de presă, se aud discursuri, cerinţe fără compromis — după toate acestea, într-adevăr, trebuia să urmeze ceva. Şi a urmat, s-a materializat în ventilul pentru eliberarea aburilor — Hotărîrea Nr. 7. Tensiunea protestatară, umflată pînă în acel moment, s-a dus pe apa sîmbetei, liderii protestatarilor, cu mare ardoare, s-au aruncat în fantezii de genul: «Dacă eu aş fi preşedinte».

A devenit absolut clar că, din acest moment, ei şi-au pierdut orice capacitate «de a gîndi» pe marginea spuselor lui Voronin, «cum să oprim «constituţionaliştii» aroganţi pînă nu este prea tîrziu». Pentru ei, asta nu mai era, deja, actual.

Evident, o atare atitudine din partea flecarilor, care şi-au confirmat grija pentru asigurarea exclusivă a propriilor interese, nu a putut să oprească PCRM. Şi, Partidul Comuniştilor emite o declaraţie în care constată că «Curtea Constituţională a substituit toate ramurile puterii în stat».

A fost o declaraţie simbolică şi, subliniem, unica în toată arena opoziţiei politice. O declaraţie în care s-a spus lucrurilor pe nume, iar concluziile — probate prin argumente incontestabile. Comuniştii au tins să explice societăţii raţionale şi structurilor internaţionale «debandada constituţională» ce avea loc în Moldova — totodată, şi partenerilor, care, neobosit, promit susţinere Moldovei în calea ei spre democraţie, valori general umane şi, printre altele, legalităţii.

Minus «parteneri»

Comisia de la Veneţia a reacţionat în stilul său «partenerial-european» caracteristic. În mod particular, pe marginea acestui subiect s-a expus secretarul Comisiei de la Veneţia, Tomas Market, care a menţionat într-un interviu, că la Comisie «nu a parvenit o asemenea solicitare, iar cîtă vreme Curtea Constituţională a luat această decizie, nu este rolul nostru să spunem dacă decizia trebuie aplicată sau nu». Totodată, Market a declarat că «ar fi fost dezastruos pentru Curtea Constituţională să spună că toţi preşedinţii moldoveni din 2000 şi până acum nu au avut legitimitate».

Tot el a recunoscut dreptatea comuniştilor, subliniind că «este o decizie cu implicaţii profunde şi de anvergură. Să anulezi, după 16 ani, un amendament constituţional, spunînd că a violat procedura constituţională, ridică probleme importante, cum ar fi, de exemplu, legitimitatea instituţiilor statului în toată această perioadă. De aceea trebuie avută mare grijă».

Mulţumesc şi pentru atît, cum se spune — deşi nu într-un mod direct, totuşi, reprezentantul Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei a lăsat să se înţeleagă că Curtea Constituţională din Moldova se preocupă nu doar de interpretarea samavolnică a Legii Supreme, ci, în mod deschis, subminează Constituţia prin propriile lor decizii.

Minus Parlamentul amorf

În acest context, comuniştii moldoveni au continuat să îndemne Parlamentul «să oprească «constituţionaliştii» aroganţi», indicînd că decizia respectivă a CC reprezintă «o lovitură de stat constituţională».

«Noi ce, am înghiţit decizia CC? Suntem de acord cu această decizie? Noi nu vedem ce se întîmplă, că asistăm la o lovitură de stat constituţională? Propun organizarea dezbaterilor parlamentare cu participarea membrilor CC. Ce presupune această decizie? Ei au mai procedat la fel acum doi ani, au deschis cutia Pandorei. Acum, iar s-au băgat la Constituţie. Se pune întrebarea, la ce bun mai stăm noi aici — 101 de deputaţi? Parlamentul este organul legislativ suprem al puterii, iar ei cine sunt, aceşti cetăţeni ai Romвniei? Veşnic, ei inventează ceva, acolo, pe la spate, iar dimineaţa ne pun în faţa faptului împlinit.

Haideţi să discutăm la modul serios pe marginea acestei decizii», s-a adresat Parlamentului Vladimir Voronin pe 18 martie anul curent în cadrul discuţiilor pe marginea iniţiativei deputaţilor PDM de a include pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului chestiunea cu privire la crearea unui grup de lucru pentru aprobarea amendamentelor la Codul Electoral în legătură cu modificarea, de către Curtea Constituţională, a modalităţii de alegere a şefului statului.

Minunea nu s-a produs şi majoritatea parlamentară, controlată de democraţi, a acceptat lovitura de stat constituţională şi au votat pentru crearea grupului de lucru respectiv.

Comuniştii, de altfel, şi după asta au insistat pe poziţia lor. Pe 25 martie, deputaţii fracţiunii PCRM au propus organizarea audierilor parlamentare extinse pe marginea «imixtiunii la Constituţie» cu implicarea reprezentanţilor Guvernului, judecătorilor Curţii Constituţionale, reprezentanţilor mediului academic, societăţii civile ş.a.m.d. Precum a menţionat, atunci, preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, asemenea audieri sunt necesare pentru a înţelege, ce s-a întîmplat. «De ce se teme Parlamentul de acest subiect?», şi-a exprimat nedumerirea liderul PCRM.

În răspuns, spicherul Andrian Candu a propus Partidului Comuniştilor să organizeze de sine stătător asemenea audieri în contextul unei conferinţe publice. În acest fel, preşedintele organului legislativ, pusul partidului Democrat, Andrian Candu, a înstrăinat Parlamentul de la discuţiile pe marginea uneia dintre cele mai acute probleme pentru societatea moldovenească. Şi a recunoscut, în acest fel, faptul că deputaţii comunişti încearcă să obţină claritate pe marginea deciziei scandaloase a CC.

Ce urmează?

Cuiva (multora, în realitate) această poziţie a comuniştilor, în ceea ce priveşte determinarea modului de alegere a preşedintelui, i se pare exagerat de inflexibilă, ne la locul ei în politică, donquihotiană.

Nu ar fi mai simplă conformarea cu decizia aprobată de Curtea Constituţională (ca şi restul), determinarea unui candidat (experienţa şi rezultatele — sunt de necontestat), includerea resurselor partinice de agitaţie (unice în ţara noastră) şi avîntarea în alegeri (în pofida acuzaţiilor — de la absurzi pînă la falşi), în pofida coruperii alegătorilor, fraudei şi falsificării, în pofida observatorilor orbi ş.a.m.d.

Întrebări legate de participarea comuniştilor în alegerile prezidenţiale, începînd cu luna martie curent, sunt adresate liderului PCRM la toate (!) talk-showurile şi conferinţele de presă. Care este răspunsul? Răspunsul este — «Şi ce urmează?».

În condiţiile structurii puterii actuale în Moldova, preşedintele este nimeni, întrucît competenţele sale au fost restrînse pînă la refuz. Fiţi de acord, doar un personaj de carisma lui Nicolae Timofti este capabil să fie şef de stat în aşa împrejurări. Un preşedinte despre care se spune «aşa numitul», iar în loc de «ales de Parlament» se concretizează — «desemnat de majoritatea parlamentară liberal-democrată». În cazul lui Timofti, ambele variante induc adevăr. Toţi îşi amintesc un alt exemplu — preşedinţia de 8 ani a lui Vladimir Voronin. Însă, asta ar fi cum ai compara creionul cu degetul — şi Timofti alături de Voronin nu se compară, şi balanţa de forţe în puterea legislativă şi executivă era, la drept vorbind, alta.

Între timp, aşa cum s-a confirmat din luna lui martie, există un interes major pentru implicarea comuniştilor în cursa pentru prezidenţiale. De unde vine acest interes — există un singur răspuns: participarea în alegeri a unei formaţiuni atît de unical pentru Moldova, cum este Partidul Comuniştilor, legalizează toate deciziile care au precedat acest proces.

În legătură cu acest fapt, trebuie să reiterăm că astăzi, în Moldova, doar Partidul Comuniştilor declară despre nelegitimitatea revenirii la alegerile prezidenţiale directe în baza deciziei anticonstituţionale aprobate de componenţa CC. Cade acest zid de apărare — uzurparea constituţională va primi undă verde chiar şi din partea opoziţiei.

De altfel, PCRM nu a publicat, deocamdată, poziţia sa cu privire la participarea sau neparticiparea formaţiunii în alegerile prezidenţiale. Dar nici dilema corespunzătoare nu o ascunde în faţa cetăţenilor.

În eterul unui post de televiziune, Vladimir Voronin a remarcat: «Noi, niciodată, nu ne-am eschivat de la alegeri, începînd cu anul 1993, cînd a fost format PCRM. Dar eu aş vrea să-i întreb pe judecătorii de la Curtea Constituţională: care decizie a Curţii Constituţionale o va îndeplini Parlamentul — cea de la 18 mai 2001 sau cea de la 4 martie 2016? Pentru că în decizia din 4 martie nu este indicat că, prin aceasta, este anulată decizia din 18 mai. Al doilea moment. Curtea Constituţională scrie că deciziile ei sunt definitive şi irevocabile. Pentru cine respectiva decizie este una definitivă? Unde este indicat în legislaţie că deciziile CC din Moldova sunt obligatorii pentru Parlamentul Moldovei? Cine formează Curtea Constitu­ţională? Parlamentul! În acest caz, de ce, în retrospectivă, ea trebuie să oblige Parlamentul la ceva? Eu fac aluzie la faptul că problema încă nu s-a epuizat. Şi în general — dacă vor avea loc aceste alegeri?».

Tot atunci, liderul Partidului Comuniştilor a explicat că intenţionează «să se clarifice pînă la capăt: noi vom alege preşedintele aşa cum indică însăşi Constituţia sau peste patru ani se vor găsi alţi «deştepţi» care vor spune că decizia din 4 martie nu a fost constituţională, ci una adoptată în urma unui dictat. Pentru că motivaţia pe care au inventat-o membrii Curţii Constituţionale este extrem de riscantă».

«Consensul» — ca şi arhaism

Dar haideţi să ne gîndim prin ce a fost rău sistemul prin care era ales şeful statului şi apoi, desemnat — Guvernul graţie consensului parlamentar? Aici este cuvîntul cheie — «consens». La drept vorbind, este noţiunea pentru care a şi fost gîndit parlamentul.

Nu pentru confruntarea ideilor şi doctrinelor, nu ca arenă pentru vociferarea declaraţiilor populiste, nu pentru escapade circare ce includ elemente politice, ci anume pentru consens. Pentru că în organul reprezentativ, cetăţenii îşi aleg mandatarii pentru soluţionarea problemelor întregii ţări, ci nu a unui grup de persoane. Este imposibilă soluţionarea problemelor tuturor insistînd doar pe problema ta personală. Şi dacă parlamentul ales nu reuşeşte acest lucru — la gunoi cu acest parlament, trebuie de ales altul.

S-a scris în Constituţie că preşedintele este ales cu votul a 61 de deputaţi — adică trei cincimi din numărul total al reprezentanţilor poporului au ajuns la un consens.

Parlamentul a aprobat candidatul la funcţia de premier — s-ar părea că şi în această chestiune există consens. Dacă premierul nu face faţă problemelor ţării — Parlamentul, prin consens, îl demite. Totul este simplu.

A fost simplu pînă cînd la guvernare s-au cocoţat uzurpatorii. În condiţii de uzurpare — noţiunea de consens este una absolut străină. De aici — statul capturat, de aici — criza social-economică, plecarea în masă a cetăţenilor, ameninţarea dispariţiei Moldovei ca şi subiect al dreptului internaţional.

Evident, realitatea respectivă determină liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin să prevină despre o revoluţie socială foarte probabilă în Moldova.

Despre o posibilă revoluţie în Moldova, în contextul înrăutăţirii constante a situaţiei, care, în deplină măsură poate fi numită — catastrofală, Vladimir Voronin a declarat, inclusiv, în cadrul conferinţei de presă desfăşurată, în aprilie curent, la Strasbourg.

«Ce soluţii pentru depăşirea acestei situaţii există? Eu nu ştiu ce forme democratice ne pot ajuta. Eu nu mai sunt sigur», a declarat Vladimir Voronin adăugînd că nu o singură dată, în cadrul diferitor platforme moldoveneşti de discuţie, a rostit cuvîntul «revoluţie». «În ce sens şi în ce plan — eu nu am concretizat. Dar eu am vorbit despre revoluţie. Cum va fi aceasta — ne vom clarifica împreună cu poporul, cu cei care au mai rămas în ţară», a subliniat Vladimir Voronin.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, preşedintele PCRM a acuzat Washingtonul, Bruxellesul şi Strasbourg-ul de complicitate cu autorităţile antipopulare din Moldova, declarînd că «actuala catastrofă este binecuvîntată de reprezentanţii inspectori ai SUA, administraţia de la Bruxelles şi conducerea APCE».