Republica Moldova — perspectiva de viitor

Ideea consolidării statalității ne permite să privim în viitor, iar prezentul încetează să pară înspăimîntător și distructiv

Cei douăzeci și cinci de ani (or, cam atît) de existență independentă a Republicii Moldova au demonstrat clar: țara se află la răscruce, or victoria este de partea forțelor obștești sănătoase și pro-moldovenești, or dezintegrarea teritorială segmentară cu includerea ulterioară a acestor teritorii în componența țărilor vecine.

Cu ocazii jubiliare, obișnuim să privim înapoi pentru a estima și conștientiza etapele drumului parcurs. Este o practică obișnuită pentru toate țările normale. Realitatea noastră moldovenească, însă, se remarcă printr-o nenormalitate izbitoare, care constă în faptul că tonul guvernării este dat de persoane care pledează pentru distrugerea țării, care nu recunosc identitatea moldovenească, care duc societatea în prăpastia discordiei și conflictelor.

În toți cei 25 de ani de existență ai Republicii Moldova, forțele distructive — alimentate din sursele Departamentului pentru românii de pretutindeni, impun societății discuții goale despre estimarea și semnificația trecutului nostru sovietic comun. Redundanța subiectului evaluărilor și interpretările acestui trecut nu oferă societății posibilitatea să conștientizeze prezentul și să formuleze perspectiva de viitor.

Trecutul, în special acea perioadă, atunci cînd cu toții trăiam în cadrul proiectului sovietic, a fost așa cum a fost. Partea complexată din noi, care renunță la propria identitate în favoarea identității intelectualității românești în baza evaluărilor trecutului sovietic, în contextul demonizării vieții reale din RSSM, alimentează starea de scindare a societății, și pentru că această intelectualitate influențează tinerii studenți, o parte din tineri nu acceptă statalitatea Republicii Moldova ca un fapt în sine.

În esență, este vorba despre torpilarea ideologică intenționată a proiectului statal Republica Moldova. Cei cărora demonizarea trecutului sovietic le permite să asigure pentru ei și familiile lor o existență deloc săracă, se asociază în partide politice, care, într-un fel sau altul, promovează ideea unionismului. Există și antipozi radicali ai acestora — o parte neînsemnată a societății incapabilă să evalueze schimbările ce au loc în lume și în regiune și care trăiește în realitatea mentală a URSS-ului tardiv.

Acestor cetățeni, de asemenea, le este străină ideea statalității Republicii Moldova, iar acel discurs radical și iscoditor despre un oarecare «tren blindat» care va readuce fostele republici sovietice într-o nouă «componență comună» cu o locomotivă care ar fi FR, nu face decît să ofere unioniștilor și radicaliștilor de dreapta motive să ridice drapelul luptei cu «mîna Moscovei» și propaganda pro-Kremlin.

Plus la asta, unioniștii se bazează pe momeala așa numitor valori europene și «pomeni financiare de la Bruxelles». În această competiție războinică societatea trăiește în ultimii șapte ani. Ne amintim despre timpurile făuritoare din perioada guvernării comuniste, chiar dacă nu despre timpuri lipsite de probleme, dar o perioadă foarte pozitivă de edificare a statalității. Anii care au urmat, începînd cu 2009, au fost epuizați pentru îmbogățirea incomensurabilă a unui număr infim de membri ai societății dar al naibii de egoiști și activi, pe cînd majoritatea absolută a cetățenilor țării, care nu dispun de abilitățile escrocilor și speculatorilor, au fost sărăciți pînă la ultima limită a posibilului.

Fără îndoială, trecutului sovietic trebuie să-i oferim ce i se cuvine. De asemenea, să evaluăm imparțial toate realizările dar și toate eșecurile, toate eșecurile monstruoase «de natura lui Gorbaciov», care au dus la destrămarea URSS. În acest fenomen istoric complicat urmează să evidențiem cel mai important lucru: statalitatea moldovenilor, pierdută din cauza anumitor cauze istorice ale secolului XIX, a renăscut la inițiativa celor mai iluștri fii ai acestui pămînt: Grigore Kotovski, Pavel Tcacenco, Mihail Frunze în secolul XX în cadrul proiectului sovietic — în granițele RSSM.

Dacă noi — forțele sănătoase ale societății — vom reuși să continuăm tradiția statalității Moldovei, în formula actuală civilă și multinațională, aceasta va deveni o idee de formare a statului, care va rezolva problematica urmărilor conflictului transnistrean și va anula subiectele inutile cu privire la vectorii și preferințele de dezvoltare a țării.

Este necesar să aruncăm imediat la groapa de gunoi a istoriei, sociale și vieții statului pe cei care neagă această statalitate obținută prin suferință de popor. Ideea consolidării statalității ne va permite să privim în viitor, iar prezentul va înceta să mai pară atît de înspăimîntător și distructiv.

Bunul simț, pragmatismul și consecutivitatea trebuie să devină bazele politicii de stat a Republicii Moldova la guvernarea căreia trebuie să se regăsească stataliști și profesioniști.