În urma
comuniștilor, sala de ședințe a Parlamentului a u părăsit-o deputații din
fracțiunea socialiștilor și din cea a liberal-democraților.
”Acea mare tragedie a societății,
cînd se ajunge ca să fie hrăniți cu produse alimentare alterate pînă și copiii,
a zguduit întreaga țară. Nici un cetățean n-a rămas indiferent. Aici, noi între
noi, putem să cerem dreptate, putem demonstra că nu avem dreptate.
Dar ceea ce
se comite față de copii – cu viitorul țării noastre! – e, fără nici o
exagerare, o tragedie națională. Chiar aș zice că este o crimă de dimensiune
națională. Eu nu înțeleg acea ușurință cu care dumneavoastră luați decizii și
conduceți procesul legislativ. Ba noi votăm ca în Parlament să vină
prim-ministrul, astăzi Parlamentul a revotat această decizie și îi invită pe
alți oameni să facă dare de seamă. De aceea, în semn de protest, noi părăsim
ședința și cerem să fie organizată o ședință specială consacrată anume probleme
la care ne referim cu participarea primelor persoane responsabile de situație”,
a declarat Vladimir Voronin.
Din cauza lipsei de cvorum,
ședința și-a încheiat lucrările.
Prim-ministrul Moldovei,
Pavel Filip, nu se va prezenta în Parlament la audieri în legătură cu situația
privind abuzurile în sistemul de aprovizionare cu produse alimentare a
instituțiilor școlare și preșcolare, audieri asupra cărora, săptămîna trecută,
a insistat fracțiunea PCRM. Respectiva decizie a fost votată de majoritatea
parlamentară controlată de Partidul Democrat, fără ca să fie numite cauzele
concrete.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно