Ai senzația
de un deja vu amestecat cu dezgust. Pe de o parte — puterea care la toate colțurile strigă că ea construiește o Moldovă
democratică, iar în timpul acesta, tot ea, jefuiește poporul. Pe de altă parte
– organizațiile radicale care, ca și cum, sunt interzise în Moldova, dar fără
nici o piedică își demonstrează ”forța” chiar în centrul capitalei noastre
”europene”.
Respectiva situație naște nu atît
întrebarea cine poartă vina pentru asta. Vinovații sunt cunoscuți. Principala
întrebare e alta – cine va purta răspundere pentru asta? Într-o țară ca Moldova, cine poartă răspundere pentru astfel de
acțiuni? Pentru acte de amenințare, de intimidare publică deschisă a
mass-media? Cine e responsabil de asemenea acțiuni? Un lucru e clar: cînd țara
e guvernată de o asemenea putere, care e tolerantă față de orice încălcări,
asemenea cazuri sunt o consecință, – printre altele, una legitimă! – ce nu are
nimic comun cu drepturile și libertățile omului.
Maniera în care a fost supus
atacului ziarul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, ”Comunistul”, nu
trezește altceva decît dezgust. Actul a fost săvîrșit într-un mod laș, josnic,
pe ascuns, sub scutul nopții…
Noi, echipa redacțională a
ziarului ”Comunistul”, niciodată nu ne-am ascuns de nimeni și nici n-avem de
gînd să ne ascundem.
În spatele nostru, spre deosebire
de lașii care ne-au mîzgălit ușa de intrare în redacție, se află o forță.
Fizică, politică, civică.
Iar cei care au nevoie de o
zarvă politică cu folosirea organului de presă al PCRM, încă o dată și-au
demonstrat impotența – și cea fizică, și cea politică, și cea civică. Se vede
că au moștenit-o de la stăpînii lor și de la cei care le-au comandat această
nemernicie.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно