Comuniștii și comsomoliștii au cinstit memoria marelui revoluționar
De ziua nașterii pămînteanului nostru, Serghei Lazo, pe 7 martie, comuniștii și comsomoliștii au venit să cinstească memoria comunistului la monumentul lui amplasat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău.
La deschiderea mitingului comemorativ, consacrat aniversării a 123-ea de la nașterea lui Serghei Lazo, Nicolai Rusol, prim-secretar al comitetului raional al PCRM din sectorul Botanica, a menționat importanța și semnificația istorică a personalității acestui comunist moldovean.
La rîndul său, Constantin Starîș, secretar al CC al PCRM, a subliniat importanța și caracterul tradițional al acestei acțiuni de comemorare. El a remarcat faptul că Serghei Lazo, împreună cu o pleiadă de oameni măreți, plini de spiritul jertfirii de sine și al luptei eroice, au creat istoria care a schimbat și continuă să schimbe lumea.

„Faptul că în acest panteon sunt și pămînteni de-ai noștri trebuie să devină pentru noi un obiect de nesfîrșită mîndrie. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova are o misiune foarte importantă – să-i păstrăm în inimile noastre și ale concetățenilor anume pe acești oameni. Doar istoria vieții și a morții eroice a lui Serghei Lazo e un model de slujire unei idei mărețe: eliberarea omenirii de sclavie. Este și istoria unei rezistențe în fața unei agresiuni armate străine – a eliberării patriei de intervenționiști. Și noi mai avem o misiune importantă – de a le povesti oamenilor despre faptele mărețe ale acestor eroi, despre măreața lor jertfă. Aș vrea să continuu să cred că, în pofida acțiunii permanente a mașinii propagandistice globale, care îi transformă pe oameni în dobitoace consumiste, totuși oamenii rezistă și rămîn oameni. Și în viața lor ei vor să se orienteze la eroi, nu la hoți”, a spus Constantin Starîș.

În această zi, memoria marelui revoluționar moldovean a cinstit-o și tineretul. Prim-secretarul CC al UCTM, Denis Iachimovschi, a declarat că tinerii comuniști și tineretul progresist se mîndresc cu pămînteanul lor. El a subliniat că „Serghei Lazo face parte din pleiada personalităților legendare. Cea din care mai fac parte Mihail Frunze și Pavel Tkacenko. Acești bărbați tineri, care la începutul secolului XX reprezentau tineretul progresist, au luptat pentru independența poporului simplu, pentru libertate, pentru valorile democratice. În anul sărbătoririi a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, nume ca cel al lui Serghei Lazo trebuie amintite cît mai des, ca în instituțiile de învățămînt să se vorbească despre trecutul glorios”.
Ala Mironic, președinte al asociației obștești „Organizația de Veterani din Republica Moldova”, pe parcursul mitingului a amintit celor prezenți istoria înălțării monumentului consacrat legendarului comunist.

„Eu fac parte din numărul acelor lucrători de partid care, în 1977, a participat la crearea acestui raion – inițial, el s-a numit Sovietic și a apărut pe harta capitalei noastre în lunile martie-aprilie ale acelui an. Și împreună cu acest raion, îndeplinind hotărîrea biroului politic al Comitetului Central al PCM și personal a primului secretar, tovarășul Ivan Bodiul, anume în raionul Sovietic a fost înălțat un monument în cinstea omului care a luptat pentru victoria puterii sovietice, sacrificîndu-și viața – Serghei Lazo. Republica noastră este un exemplu de cinstire a memoriei acestui erou – în Chișinău avem strada Serghei Lazo, în Moldova am avut raionul Lazo (acum – Sîngerei)… Noi, cei care ne-am adunat lîngă acest monument, vrem să demonstrăm o dată în plus că venerăm memoria și numele eroilor războiului civil, ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, așa cum cinstim și numele veteranilor care și astăzi se află alături de noi”.
La sfîrșitul mitingului, participanții au depus flori la picioarele monumentului consacrat eroului-revoluționar moldovean Serghei Lazo.
скачать dle 10.6фильмы бесплатно