Moldova are nevoie de o schimbare a puterii
РУС. MOLD.
» » Moldova are nevoie de o schimbare a puterii

Moldova are nevoie de o schimbare a puterii

7-04-2017, 14:17
Viziuni: 177
  
Versiunea de tipar   
Moldova are nevoie de o schimbare  a puteriiVladimir Voronin a îndemnat structurile europene să atragă atenția asupra situației legate de schimbarea sistemului electoral în Moldova
Pe 5 aprilie, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu expertul internațional din Norvegia, doamna Mette Bakken, specializată în sistemele electorale. Inițiatorul întrevederii a fost Asociația Promo-LEX, care a demarat elaborarea unei cercetări extinse în ceea privește sistemul electoral din Republica Moldova.
 
În cadrul discuțiilor, Vladimir Voronin a reiterat opinia că orice sistem electoral are neajunsurile sale. Respectiv, la ziua de astăzi, pot fi constatate două neajunsuri de bază a actualului sistem electoral. Primul neajuns — falsificarea alegerilor, fapt de care se ocupă, deja de opt ani de zile, gruparea criminal-oligarhică care a acaparat Moldova, pentru a se menține, în continuare la putere. Al doilea neajuns — coruperea atît a alegătorilor cît și a deputaților de toate nivelurile, inclusiv, din Parlament. Însă, pentru soluționarea acestor neajunsuri nu este necesar de a modifica sistemul electoral, trebuie de schimbat însăși guvernarea.
 
În opinia lui Vladimir Voronin, există cel puțin trei motive de bază pentru care Partidul Democrat promovează activ modificarea sistemului electoral. În primul rînd, Partidul Democrat știe că nu va putea accede în viitorul Parlament în baza listelor de partid avînd în vedere ratingul prost. În al doilea rînd, Partidul Democrat vrea să obțină controlul asupra majorității constituționale în viitorul Legislativ folosind mecanismul implementării sistemului uninominal. În al treilea rînd, controlul absolut asupra noii componențe a Parlamentului ar putea permite Partidului Democrat să ia decizia cu privire la lichidarea statalității moldovenești și unirea Republicii Moldova cu România.
 
Răspunzînd la o altă întrebare a expertului, președintele PCRM a menționat că structurile europene sînt obligate să atragă atenția asupra lipsei unui consens politic extins în ceea ce privește necesitatea schimbării sistemului electoral în Moldova. Iar aceasta este una dintre cele mai importante condiții reiterate de Comisia de la Veneția. Totodată, Partidul Comuniștilor își rezervă dreptul de a-și îndemna părtașii și restul alegătorilor să boicoteze alegerile în cazul în care se va decide trecerea la sistemul electoral uninominal sau mixt.
 
SERVICIUL DE PRESĂ AL PCRMскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: