Să chibzuim asupra lecțiilor de viață și să acționăm împreună!
«Comunistul» publică foaia de titlu a celui dintîi număr al ziarului «Pravda», publicație care, deși de la apariția ei s-a perindat mai mult de un secol, nu și-a pierdut actualitatea «Правда», primul an de ediție, nr. 1, duminică, 22 aprilie 1912, pag. 1.
Din partea redacției
Trebuie oare să-i dovedim cuiva că muncitorul rus are nevoie de un ziar politic al său?
Nu, acest lucru de acum a fost demonstrat. Această problemă, fiind pusă în discuție în «Звездa», a trezit un ecou viu în mediul muncitoresc din întreaga Rusie: timp de două-trei luni s-au făcut dezbateri asupra problemei în teritoriu, la adresa ziarului au venit încontinuu scrisori și corespondențe la temă. Anunțul cu privire la intenția noastră de a edita «Правдa» a provocat un uimitor flux de donații în fondul ziarului din partea muncitorilor de la aproape toate fabricile, uzinele și atelierele din Peterburg.
Așa că noi nu trebuie să demonstrăm cuiva necesitatea apariției unui ziar muncitoresc, ci doar să satisfacem revendicările proletariatului rus.
«Правда» este un răspuns anume la una din cerințe. Nobilimea, clerul, industriașii, cei de la bursă, negustorii — toți au ziarele lor; în acestea, ei reflectă fenomenele vieții în felul său, judecînd despre toate după sine: în ziarele lor, ei își apără interesele de clasă, de castă, de grup și, pe de altă parte, luptă împotriva muncitorilor, în acest scop folosind minciuna și calomnia. Cum să te dumerești în această urzitură de fățărnicie, înșelăciune, minciună și calomnie?
Clasa muncitoare trebuie să cunoască adevărul! Gazeta muncitorilor, «Правда», trebuie să corespundă însăși denumirii sale: prin aceasta, ea își îndeplinește menirea sa.
Este adevărat oare că însăși providența i-a hărăzit clasei muncitoare condiția de sclavă supusă pentru totdeauna?
Nu! Clasa muncitoare este făuritoarea tuturor bunurilor, și ea se va folosi de toate rezultatele muncii sale.
Luptînd pentru nimicirea exploatării, luptînd pentru egalitatea în drepturi și pentru libertatea sa, clasa muncitoare luptă pentru nimicirea oricărei exploatări, a oricărei asupriri și samavolnicii, pentru libertatea generală și pentru frăția între toate popoarele. Eliberîndu-se pe sine, ea nu vrea să exploateze pe nimeni, dar nu vrea nici ea să fie exploatată de cineva.
Este adevărat oare că de nevoile clasei muncitoare are grijă conducerea și stăpînii civilizați, că ei, clasei muncitoare, nu-i rămîne decît să manifeste cu supușenie îngăduința sa și să nutrească speranța că și pentru ea va veni de la sine împărăția cerurilor?
Nu! «Piatra nu se mișcă singură din drum», spune o zicală. Iar alta spune că, pînă copilul nu începe a plînge, maică-sa nu-i dă ceea ce-i trebuie lui. Iar o mamă vitregă, vom adăuga noi, nici cînd copilul va plînge nu se va repezi să-i dea ceea ce-i trebuie lui.
Clasa muncitoare trebuie să conștientizeze scopurile mișcării muncitorești și să fie în pregătire permanentă de a se mișca cu fermitate înainte pe calea atingerii scopurilor sale imediate și îndepărtate.
Să-și dezvolte conștiința sa de clasă, să manifeste o atitudine înțelegătoare față de fenomenele vieții sociale și să se consolideze într-o familie proletară unică — iată sarcinile mișcării muncitorești, și explicarea acestor sarcini constituie scopul ziarului muncitorilor, «Правдa».
Să chibzuim asupra lecțiilor vieții și să acționăm împreună!
Este adevărat oare că, așa cum a declarat în Duma de Stat ministrul afacerilor interne Macarov în privința împușcării muncitorilor de pe Lena, «așa a fost și așa va fi»?
Nu va fi așa, vom spune noi împreună cu dumneata, cititorule.
Sîngele muncitorilor de pe Lena a fost vărsat cu rea-voință și în mod conștient, pentru ca și în viitor clasa muncitoare să rabde în tăcere tot felul de insulte și batjocuri asupra sa. Anume de aceea Macarov a considerat că este învingător total, anume de aceea și-a cîntat triumfal cîntecul de învingător — de învingător bestial.
Dar cuvintele aruncate de Macarov i-au lovit dureros pe muncitori, și au făcut ceea ce nu au dovedit să facă știrile despre împușcarea celor de pe Lena — au trezit clasa muncitoare din amorțeală și au făcut-o să-i arunce lui Macarov cu glas tare și în cel mai serios mod: «Nu, domnule, așa ceva nu va mai fi!».
Și s-a întîmplat minunea minunilor. La o săptămînă după ce Macarov a «cîntat cîntecul învingătorului» în Duma de Stat, Rusia a văzut că acesta a fost ultimul lui «cîntec». Peste o săptămînă, în locul lui din Dumă, stătea de acum un alt ministru din cabinetul unit, care cu un ton nu arogant, ci lingușitor și moale, cînta altfel de «cîntece»: «Noi vom cerceta mințios care este adevărul și îi vom pedepsi pe toți vinovații! Vă rugăm să ne credeți, doar noi întotdeauna sîntem sinceri!».
Să nu fim atît de credului, cititorule-muncitor! Să nu credem în adevărul ministrului! Să găsim noi înșine adevărul nostru!
Să căutăm acest adevăr, cititorule, să-l căutăm împreună cu tine, mergînd în căutare împreună, de la un caz la altul, de la un fapt la altul.
Scopurile noastre
Cine citește ziarul «Звездa» și îi cunoaște pe colaboratorii lui, care sunt și colaboratori ai ziarului «Правдa», aceluia nu-i este greu să-și dea seama în ce direcție își va orienta «Правда» activitatea sa. Să lumineze calea mișcării muncitorești ruse cu lumina social-democrației internaționale, să răspîndească printre muncitori adevărul despre prietenii și dușmanii clasei muncitoare, să stea la straja intereselor cauzei muncitorești — iată ce scopuri va urmări «Правда».
Propunîndu-ne aceste scopuri, noi nicidecum nu avem intenția să mușamalizăm divergențele ce există printre muncitorii social-democrați. Mai mult decît atît: noi credem că o mișcare puternică și vitală este de neconceput fără divergențe — «identitatea totală a opiniilor» poate să existe doar la cimitir. Dar asta încă nu înseamnă că puncte de neînțelegere sunt mai multe decît puncte de înțelegere. Nici pe departe nu e așa! Oricît de mult s-ar deosebi între dînșii muncitorii progresiști, ei nu pot să uite că, indiferent de fracțiunea din care fac parte, toți sînt exploatați la fel; că, indiferent de fracțiunea din care fac parte, toți sunt în același fel lipsiți de drepturi. De aceea, în primul rînd și întîi de toate, cu orice preț, «Правда» va chema la solidaritatea luptei de clasă și la unitate. Și asta pentru că trebuie să fim intransigenți față de adversari și pentru că și de la noi se cere să avem o atitudine îngăduitoare unul față de altul. Război dușmanilor mișcării muncitorești, pace și muncă solidară în interiorul mișcării noastre — iată de ce principii se va conduce «Правда» în activitatea sa de zi cu zi.
Acest lucru în mod deosebit trebuie subliniat acum, cînd evenimentele de pe Lena și apropiatele alegeri în Duma a IV-a, cu o insistență excepțională, ridică în fața muncitorilor problema necesității de a se uni într-o organizație unitară de clasă…
Antrenîndu-ne în această muncă, știm că drumul nostru este plin de mărăcini. În acest sens, e suficient să ne amintim despre ziarul «Звезда», care a fost supus unui șir de confiscații și «trageri la răspundere». Dar mărăcinile nu sunt de speriat, dacă simpatia muncitorilor pe care acum ei o acordă ziarului «Правдa» o vom simți și în continuare: din această bunăvoință, vom lua energie pentru luptă! Dar noi am fi dorit ca muncitorii să nu se limiteze doar la simpatie față de ziar, ci și să ia parte activă la crearea ziarului. Nu e cazul ca muncitorii să spună că «scriitura» este pentru ei un lucru neobișnuit: literații-muncitori nu cad din cer, ei se formează doar treptat, pe parcursul muncii asupra cuvîntului. Este necesar doar să te apuci cu mai multă îndrăzneală de acest lucru: o dată-de două ori va merge greu, dar, pînă la urmă, te vei deprinde…
Deci, să ne apucăm mai activ de lucru!
La un hotar
Ziarul nostru va apărea în momentul care pe bună dreptate poate fi considerat un hotar ce împarte mișcarea muncitorească din Rusia în două perioade.
Timp de șase ani, noi parcă am fi trăit influențați de cuvintele lu Stolîpin: «Nu ne veți speria!».
Părea că nu există nici o ieșire.
În fața noastră se afla un zid, și nu aveam încredere că îl vom putea dărîma. Doar partea cea mai progresistă a proletariatului avea încredere că, totuși, asta se va întîmpla.
Avîntul mișcării muncitoare a fost remarcat de toți cu vreun an și jumătate în urmă.
Și iată că, în aprilie 1912, în zid a fost făcută o spărtură. A fost făcută, desigur, de musculoasa mînă a proletarilor.
Consiliul de Stat a cedat în fața forței protestului inițiat de administratori. Dezbaterea proiectului de lege împotriva administratorilor este amînată pînă la toamnă.
Atentatul asupra administratorilor a fost oprit. Vor fi, desigur, și alte atentate. Dar administratorii de acum știu ce să facă…
În urma Consiliului de Stat, bate în retragere și ministerul.
Ministerul promite o anchetare specială a evenimentelor de pe Lena; el cedează în fața celor care nu au încredere în informațiile prezentate de înșiși vinovați.
Ministrul Timașev promite să introducă o nouă lege privind condițiile de muncă în mine și locuințe pentru mineri.
Ministerul a recunoscut că muncitorii trebuie hrăniți nu doar cu gloanțe și închisori.
Atentatul pe Lena asupra proletariatului a provocat în mijlocul muncitorilor proteste, mitinguri și greve.
Cîndva, în virtutea forței reacționare, Stolîpin a exclamat: «Nu ne veți speria!». Acum, Macarov a repetat: «Așa a fost, așa va fi!».
Dreptatea lui Stolîpin a triumfat cinci ani, iar cea a lui Macarov — doar cinci zile.
Falimentul politicii stolîpinist-macaroviste s-a produs datorită presiunii mișcării proletare.
Ministrul Macarov a avut neinvidiata onoare de a cînta «ultimul cîntec» al sistemului stolîpinist.
Astfel, mișcarea muncitorească a trecut hotarul…
скачать dle 10.6фильмы бесплатно