Socialiștii folosiți conform destinației
РУС. MOLD.
» » Socialiștii folosiți conform destinației

Socialiștii folosiți conform destinației

22-11-2017, 12:38
Viziuni: 46
  
Versiunea de tipar   
Socialiștii folosiți conform destinațieiDespre Dodon și «socialiștii» lui, precum și despre cei care îi folosesc pe aceștia în scopul realizării propriilor planuri


 
Miercuri, 22 noiembrie, Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a ținut o conferință de presă la care a prezentat poziția PCRM cu privire la referendumul din 19 noiembrie pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Ziarul «Comunistul» publică textul integral al discursului lui Vladimir Voronin, rostit în fața jurnaliștilor.

Stimați reprezentanți ai mass-media!

Tema conferinței de presă de astăzi o constituie totalurile referendumului de la Chișinău.

Încă din momentul alegerii lui Dorin Chirtoacă în funcția de primar, deci, pe parcursul a 10 ani, noi vorbim despre ineficiența activității sale și chiar de sabotarea ei.
 
Noi afirmam că în acești ani primăria s-a transformat într-un cuib de hoție obraznică și de corupție. Că fiecare zi de aflare la cîrma orașului a neisprăvitului pro-român Chirtoacă este distrugătoare pentru capitală.

Anume din aceste considerente nu s-a putut să nu participăm la referendum și să nu-i îndemnăm pe adepții noștri să voteze pentru demiterea lui Chirtoacă.
 
Și asta chiar dacă noi în deplină măsură conștientizam că acest referendum anunțat de socialiști nu are nimic comun cu scopurile lui declarate în mod oficial.

Acum, să le luăm pe toate la rînd. Vreau să atrag atenția dumneavoastră asupra faptului în care anume împrejurări a fost luată decizia cu privire la referendum. Ele au coincis în timp cu votarea comună în Parlament de către democrați și socialiști a modificării sistemului electoral din proporțional în mixt, ceea ce-i asigură Partidului Democrat un avantaj evident. Nu e nevoie să ai stea în frunte pentru a-ți da seama că asta nu este o simplă coincidență. Din punct de vedere logic, respectiva coincidență poate fi calificată drept o înțelegere între democrați și socialiști ca ei să-și ofere cîte ceva unii altora în mod reciproc: sistemul electoral mixt — democraților, iar referendumul de revocare a lui Chirtoacă — socialiștilor. E clar și faptul că, în ceea ce privește acest referendum, democrații au avut intențiile și planurile lor. Și în aceste planuri nu intra organizarea unor alegeri anticipate în Chișinău sau venirea la conducerea primăriei a unui oarecare Ion Ceban. Probabil sau poate chiar la sigur, democrații nu au respectat careva din înțelegerile pe care le-au avut cu socialiștii.

Consider necesar să subliniez și altceva. Pe tot parcursul acestor 10 ani de aflare a liberalilor la cîrma Chișinăului, ei au fost protejați de puterea centrală a așa-numitelor coaliții proeuropene și, întîi de toate, de Partidul Democrat și Partidul Liberal Democrat. În tot timpul acesta, Partidul Liberal a deținut puterea în Chișinău, iar reprezentanții lui total lipsiți de competență chiar au ocupat importante funcții de stat — cea de vice-prim-ministru, de miniștri și vice-miniștri.

După aceea, prin șantaj și corupere, Partidul Democrat a obținut majoritatea parlamentară și posibilitatea de a forma Guvernul fără obraznicii și corupții liberali. Ei pur și simplu au fost aruncați din barca guvernării. Inclusiv de la conducerea Chișinăului. Firește, după cum obișnuiesc democrații, asta nu fără avantaje pentru sine. În cazul dat, putem vorbi cu toată certitudinea despre un atac asupra primăriei și despre capturarea ei. Înlăturarea din funcție și arestarea lui Chirtoacă, numirea în funcția de primar interimar a lui Nistor Grozavu, care se află sub anchetă și care, la rîndul său, printr-o dispoziție ilegală, a numit-o ca primar ad-interim pe protejata PDM, «doamna Kilowatt» Silvia Radu, eliberarea de sub control judiciar cu o săptămînă înainte de referendum a lui Chirtoacă și, — în sfîrșit, — referendumul eșuat, care a legitimat definitiv luarea în captivitate a primăriei de către democrați. Iată cum arată combinația cu multe mișcări a democraților, pe care ei au reușit s-o realizeze cu ajutorul activ al socialiștilor. Astăzi, avînd doar un singur consilier municipal, Partidul Democrat cu de la sine putere administrează orașul. O situație analogică e și în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Din această cauză, pentru mulți chișinăuieni, referendumul desfășurat în scopul revocării lui Chirtoacă și-a pierdut sensul. De cei mai informați dintre locuitorii capitalei nu a rămas neobservat și faptul că, în ultimele luni, Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor activează într-o legătură strînsă. Și asta de asemenea i-a făcut pe oameni să nu se prezinte la secțiile de votare.

Și, în sfîrșit, pentru mulți alegători chișinăuieni a devenit clar că socialiștii au folosit campania de revocare a lui Chirtoacă exclusiv în scopul de a-și face autopiar și a «porni motorul politic» înainte de alegerile parlamentare. Renunțînd la ideea unei largi inițiative civice de salvare a Chișinăului de mafia liberală, această inițiativă fiind supusă discuției în anul 2016, socialiștii au condamnat referendumul la înfrîngere. Și rămîne să tragem doar o singură concluzie că ei au făcut acest lucru în mod absolut conștient.

Acum să vorbim despre reacția față de eșecul referendumului din partea principalilor figuranți ai acestei farse — Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.

Democrații l-au calificat drept «înfrîngere a tuturor forțelor politice de stînga». Este întrucîtva amuzant să auzi așa ceva de la partidul care face parte din Internaționala Socialistă Europeană, iar conducătorul lui chiar ocupă în Internaționala Socialistă funcția de vicepreședinte. Asta e suficient ca să vorbim despre un analfabetism politic elementar al celor care au uzurpat puterea în țară. Atunci cînd membrul Internaționalei Socialiste se atribuie pe sine la sectorul politic de dreapta, asta pare absurd și ridicol. Noi doar vom aminti că dezordinea, corupția, ruinarea și hoția totală care domnesc la Chișinău sunt meritul direct al Partidului Democrat, care i-a patronat pe liberali în ansamblu și pe Dorin Chirtoacă în parte.

Iar socialiștii n-au putut inventa nimic mai ingenios decît să-i învinuiască de eșecul acțiunii lor de piar pe chișinăuieni. Cum s-ar spune, le-au mulțumit într-un asemenea mod pentru sprijinul acordat de ei la alegerile parlamentare, locale și prezidențiale. Noi nu ne bucurăm de respectiva situație, totuși, data viitoare, chișinăuienii de bună seamă ar trebui să se gîndească mai bine la cel pentru care-și vor da votul.

La acest referendum, noi, comuniștii, la fel ca și totdeauna pînă acum, am procedat așa cum ne-a dictat conștiința. De aceea, Partidul comuniștilor și în continuare va sprijini în toate cazurile orice inițiative și propuneri referitoare la înlăturarea de la putere a fiecărei structuri sau a unei persoane concrete, fie din Parlament, fie din Guvern, fie din alte organe. În alt mod nu vom putea lichida mafia de stat. De aceea, nu e vina noastră, ci e nenorocirea noastră comună că socialiștii, în cîrdășie cu democrații, i-au înșelat și pe chișinăuieni, și pe părtașii lor.

Folosindu-mă de prilejul întîlnirii noastre, îmi voi permite să vă aduc la cunoștință cum apreciem noi activitatea președintelui anticonstituțional Dodon pe parcursul unui an de președinție.

Dacă e să fiu sincer, mi-e trist să vorbesc despre asta. Nu pentru că mi-ar fi milă de Igor Dodon, ci pentru că, spre marele nostru regret, doar timp de un an, s-au confirmat cele mai pesimiste pronosticuri făcute de noi. Ca rezultat, unul dintre cele mai importante institute ale puterii în stat — institutul președinției — s-a transformat nici măcar nu într-o decorație, ci pur și simplu într-un loc gol.

Și vina pentru această situație o poartă, în primul rînd, însuși Dodon. Avîntîndu-se după o funcție înaltă, acceptînd și coparticipînd la răsturnarea constituțională din 4 martie 2016, a semnat el însuși sentința sa și, posibil, — nu dea Domnul! — și a statului nostru.

Bucurîndu-se de funcția sa decorativă, neîncercînd să-și îndeplinească vreuna din promisiunile sale electorale, Igor Dodon a adus țara pînă la o situație în care miniștrii sunt desemnați fără acordul lui, cînd el semnează toate legile pe care i se spune să le semneze, cînd lui — comandantului suprem — armata nu i se supune, cînd prin țară umblă cu agitație pro-unionistă fostul președinte român, îndemnînd în mod deschis la lichidarea independenței Moldovei.

Astăzi, unica preocupare a președintelui e să se tînguiască, să se plîngă și să ceară împuterniciri. Pînă la alegeri, el cu glas tare declara că împuternicirile existente vor fi pentru el suficiente pentru a face ordine în țară cît se poate de repede. Iar acum, parcă a uitat și promisiunea de a găsi miliardul furat, de a obține alegeri anticipate, de a lupta cu oligarhii etc. Acum doar călătorește peste hotare, înmînează decorații, organizează concerte și altele de felul acestora. Și dacă la începuturile președinției sale el, cel puțin, încerca s-o facă pe adevăratul președinte și să-l sperie pe cineva că va lua măsuri, că toți «vor răspunde» pentru ceea ce au săvîrșit, deseori făcînd asta în rețelele de socializare, acum, practic, doar scîncește că nu are împuterniciri.

E trist și dezgustător să le privești pe toate acestea.

COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно
Рейтинг статьи: