Președintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat acest lucru, miercuri, 22 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă.
Întrebat dacă Partidul Socialiștilor poate fi considerat un partid de stînga, după ce în repetate rînduri, membrii acestuia au fost implicați în colaborare cu PDM, care, la rîndul său, se poziționează în ultima vreme ca o formațiune de dreapta, Vladimir Voronin a remarcat că Partidul Socialiștilor și Igor Dodon pe care-l susține, «duce electoratul în eroare și lor le-a reușit acest lucru în prima etapă, cînd cu ajutorul lozincilor furate de la comuniști, PSRM a furat o parte din electoratul nostru».
Potrivit Președintelui Partidului Comuniștilor, o atare mințire în masă a electoratului are loc, de regulă, în perioada campaniei electorale și socialiștii se folosesc de acest lucru. «În timpul campaniei electorale, ei promit tot ce-și doresc alegătorii. Apoi, alegerile trec și toate promisiunile făcute poporului se dau uitării. În loc să le îndeplinească, încep să caute extinderea competențelor pentru așa zisul președinte, încep să caute vinovații, motivele pentru care nu se mai face nimic pentru oameni, pentru popor. De aici și apare această diferență între promisiuni și faptele concrete pe care le fac politicienii după alegeri», a constatat Vladimir Voronin.
De asemenea, el mai consideră că politicienii împart forțele politice în drepți și stîngi, iar alegătorul, omul de rînd, are nevoie de altceva — «ca promisiunile electorale să fie îndeplinite de politicienii cărora oamenii le încredințează votul, ca electoratul să nu mai fie mințit».
Așa cum a subliniat liderul PCRM, «aceasta este esența socialiștilor — ei, întotdeauna, vor duce oamenii în eroare și, atunci cînd le este profitabil, vor vorbi și vor promite orice electoratului».
«Amintiți-vă cum Dodon se bătea cu pumnul în piept în timpul campaniei preelectorale: eu garantez, eu voi asigura, eu voi restabili, eu voi legaliza migranții moldoveni în Rusia, eu voi deschide piețele! Doar «eu-eu-eu». A trecut un an și ce? Nimic. Tot așa se comportă și democrații», a concluzionat Vladimir Voronin.
În cadrul conferinței de presă, Președintele PCRM a expus poziția formațiunii față de rezultatele referendumului pentru demiterea primarului de Chișinău, desfășurat pe 19 noiembrie la inițiativa Partidului Socialiștilor, dar eșuat din cauza numărului redus de alegători care s-au prezentat la urne. Vladimir Voronin a menționat că Partidul Comuniștilor, precum și mulți alegători din Chișinău, au înțeles foarte bine că socialiștii au folosit campania pentru revocarea lui Chirtoacă, exclusiv, pentru auto promovare politică înainte de viitoarele alegeri parlamentare.
Renunțînd la ideea inițiativei sociale lărgite pentru salvarea Chișinăului de mafia liberală, despre care s-a discutat în 2016, socialiștii au condamnat la eșec ideea referendumului. Rămîne o singură concluzie — ei au făcut acest lucru absolut conștient.
COMUNIST.MDскачать dle 10.6фильмы бесплатно